ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.06.2017

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2144/2017

HOTĂRÂRE
08.06.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2144/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Hotărârea ce face obiectul prezentului recurs

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios adminsitrativ și fiscal, sub nr. x/2/2016, revizuenta A., prin mandatar B., a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 2517 din 26 aprilie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2016 în contradictoriu cu intimata Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Călărași.

În cadrul etapei de regularizare a cererii, conform art. 200 C. proc. civ., completul de judecată a pus în vedere revizuentei să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei.

Împotriva modului de stabilire a cuantumului taxei judiciare de timbru, reviziuenta a formulat cerere de reexaminare, motivând că taxa este contrară art. 22 din Legea nr. 188/2007.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 16 iunie 2016, Curtea de Apel București a respins cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei încheieri, petenta-revizuentă A., prin mandatar B., a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., apreciind că i-a fost respinsă abuziv și ilegal cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru.

Înalta Curte constată că hotărârea recurată este definitivă, calea de atac promovată de recurent nefiind prevăzută de lege.

În raport cu dispozițiile art. 457 alin. (1) raportat la art. 634 C. proc. civ. și cu dispozițiile art. 135 alin. (4), se constată că încheierea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost soluționată cererea de reexaminare taxă timbru, este definitivă.

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege".

Prevederile art. 634 alin. (1) C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".

În cauză, recurenta a declarat recurs împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de reexaminare taxă judiciară de timbru, hotărâre care, potrivit art. 39 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, este definitivă.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că recurenta nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva încheierii atacate, încheiere care nu face parte din categoria celor supuse recursului, având caracter definitiv.

Respinge recursul formulat de A., prin mandatar B., împotriva încheierii din 16 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 iunie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-03-31
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1339/2017
Decizia nr. 1339/2017 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 27 decembrie 20
ÎCCJ 2018-06-12
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2478/2018
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei La data de 19.05.2016 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fisca
ÎCCJ 2017-06-15
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2240/2017
Asupra revizuirii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată pe calea revizuirii Prin Decizia nr. 199 din 31 ianuarie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ ș
ÎCCJ 2017-10-24
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3168/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 12
ÎCCJ 2017-01-20
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 125/2017
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios ad
Sursă