ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.03.2017

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1339/2017

HOTĂRÂRE
31.03.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1339/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 1339/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 27 decembrie 2016, reclamanții A. și B. au formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina acestora în Dosarul nr. x/2/2016.

Prin Încheierea din 26 ianuarie 2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de reexaminare formulată de reclamanții A. și B. împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în Dosarul nr. x/2/2016 al Curții de apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că în mod corect a fost stabilită în sarcina reclamanților obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 de RON, cererea de reexaminare formulată fiind respinsă, ca neîntemeiată.

Împotriva Încheierii din 26 ianuarie 2017 reclamanții A. și B. au declarat recurs.

Examinând cauza și încheierea atacată, Înalta Curte constată că recursul formulat împotriva modului de soluționare a cererii de reexaminare a taxei de timbru este inadmisibil.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere faptul că, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, calea de atac exercitată nu este prevăzută de lege.

Conform dispozițiilor art. 39 alin. (2) din O.U.G nr. 80/2013, se constată că încheierea atacată este definitivă.

În conformitate cu prevederile art. 634 alin. (1) C. proc. civ., republicat, hotărârile definitive nu sunt susceptibile de a fi atacate cu apel/recurs.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că recurenții nu au deschisă calea de atac exercitată împotriva încheierii atacate, încheiere care nu face parte din categoria celor supuse recursului.

Pentru considerentele expuse și în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

Respinge recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva Încheierii din 26 ianuarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2017.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-10-13
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1570/2017
Decizia nr. 1570/2017 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea din 22 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2016/a1, a fost respinsă, ca neîntemeiată,
ÎCCJ 2014-01-27
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1649/2015
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamantul M.M. a solicitat reexaminarea taxei judiciare de timbru în sumă de 50 RON. Prin încheierea de ședință din Camera de Co
ÎCCJ 2017-10-24
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3168/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 12
ÎCCJ 2017-11-17
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3650/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea nr. 22/ C. civ. din 28 februarie 2017, Curtea de Apel Târgu Mureș, Secția a II a, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția
ÎCCJ 2017-10-02
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2761/2017
în condițiile prevăzute de lege". Conform dispozițiilor art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la
Sursă