ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 209/2018

Deliberând asupra cauzei de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 11 din data de 26 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, sectia penală, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în Dosar nr. x/2018 din 06 februarie 2018.

În temeiul art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 23 ianuarie 2018 în Dosar nr. x/2009 de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Modena, pe numele persoanei solicitate A. născut în Italia, cu reședința în Alba Iulia, și predarea acesteia către autoritatea judiciară competentă din Italia.

S-a constatat că persoana solicitată A. nu a renunțat la drepturile conferite de regula specialității și nu este de acord cu predarea.

În baza art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus arestarea provizorie în vederea predării a persoanei solicitate A. pe o perioadă de 15 zile, începând cu data de 26 februarie 2018 și până la data de 12 martie 2018.

A fost revocat măsura arestului la domiciliu luată față de persoana solicitată A. prin încheierea din data de 06 februarie 2018 și menținută prin încheierea din data de 20 februarie 2018 până la data de 26 februarie 2018.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 06 februarie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia a fost sesizată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia solicitându-se ca prin încheierea ce se va da să se dispună luarea măsurii arestului provizoriu pe o perioadă de cel mult 15 zile față de persoana solicitată A. în vederea prezentării mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare italiene.

În motivarea sesizării s-a arătat că prin Centrul de Cooperare Polițienească Interpol - Biroul Sirene București s-a transmis la data de 31 ianuarie 2018 o semnalare cu privire la darea în urmărire internațională în vederea arestării și predării către Italia a cetățeanului italian A.

Din cuprinsul semnalării a rezultat că împotriva persoanei solicitate autoritățile judiciare din Italia au emis un mandat european de arestare la data de 23 ianuarie 2018 pentru săvârșirea infracțiunilor economice și financiare, prev. de art. 216 și art. 219 din legea falimentului italian.

În fapt s-a reținut că acesta este condamnat în Italia, la o pedeapsă de 9 ani, 3 luni și 29 de zile (pedeapsă cumulată) și la o altă pedeapsă de 3 ani închisoare, motiv pentru care se arată că la data de 23 ianuarie 2018 autoritățile judiciare italiene au emis pe numele persoanei solicitate un mandat european de arestare preventivă.

Anexat sesizării au fost înaintate Curții, procesul verbal de identificare și audiere a persoanei solicitate, semnalarea Biroului Sirene și o fotocopie netradusă a mandatului european de arestare.

Persoana solicitată a luat la cunoștință despre motivul prezentării sale în fața instanței și nu a formulat obiecțiuni cu privire la identitate.

Totodată persoana solicitată a învederat instanței că este nu este de acord cu luarea unei măsuri provizorii a controlului judiciar în vederea prezentării mandatului european de arestare preventivă.

Instanța a reținut că persoanei solicitate i s-a adus la cunoștință obiectul prezentului dosar, iar acesta și-a manifestat poziția în sensul că nu este de acord cu predarea către autoritățile italiene, deși din mandatul european de arestare reiese faptul că a avut cunoștință de procesul din Italia și și-a desemnat un avocat care să îl reprezinte.

Constatând întrunite cumulativ exigențele prevăzute de Legea nr. 302/2004, în baza art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, prin încheierea din data de 06 februarie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus arestarea provizorie la domiciliu în vederea predării a persoanei solicitate A., pe o perioadă de 15 zile, începând cu data de 06 februarie 2018 și până la data de 20 februarie 2018.

Curtea de Apel a parcurs toate etapele prevăzute de art. 103-104 din Legea nr. 302/2004 în sensul că:

Totodată Curtea a adus la cunoștință persoanei solicitate regula specialității care semnifică faptul că, dacă persoana solicitată consimte să fie predată autorităților judiciare italiene în vederea efectuării de cercetări legate de învinuirile care i se aduc, nu poate fi cercetată ulterior de acestea și pentru alte fapte.

Persoana solicitată a învederat Curții de Apel că a înțeles învinuirile care i se aduc în cuprinsul mandatului european de arestare, că nu renunță la efectele regulii specialității și că refuză predarea.

Analizând sesizarea formulată și probele administrate, Curtea a constatat că sunt respectate dispozițiile art. 84-86 din Legea nr. 302/2004 referitoare la conținutul și forma mandatului european de arestare;

Din economia dispozițiilor legale cuprinse în legea specială - art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004 - care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la verificarea incidenței motivelor de refuz a predării.

Curtea de apel constată că mandatul european de arestare emis la data de 23 ianuarie 2018 de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Modena, Republica Italiană, față de persoana solicitată A. are forma și conținutul prevăzute la:

- art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, aspecte care nu fac obiectul criticii contestatorului și că acesta nu a ridicat obiecțiuni cu privire la identitatea sa.

- art. 96 alin. (1) pct. 1, 3, 13 și alin. (2) din aceeași lege, cu privire la infracțiunile de faliment patrimonial fraudulos prevăzute de art. 216, 219 Lege falimentară RD nr. 267/1942, fiind îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 96 alin. (2) din Legea nr. 302/2004) și la faptul că pedepsele prevăzute pentru aceste infracțiuni de legea statului emitent sunt mai mari de 3 ani;

- nu au fost formulate obiecții privind identitatea;

- nu este incident nici unul din motivele obligatorii de refuz prevăzute de art. 98 din lege.

Curtea a constatat că starea de fapt reținută de instanța de trimitere este corespunzătoare, permițând instanței solicitate să verifice corespondența între starea de fapt reținută și normele de incriminare prevăzute de legea română.

Astfel, s-a reținut că faptele descrise în mandatul european de arestare se regăsesc incriminate în legislația română în art. 272 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale conform căruia "Se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu amendă fondatorul, administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere sau al directoratului ori reprezentantul legal al societății care: b) folosește, cu rea-credință, bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect."

Starea de fapt descrisă sugerează desfășurarea de către persoana solicitată în calitate de administrator la SC B. SRL de acte de sustragere de fonduri în sumă de 187.600.000 de lire echivalentul a 96.887,31 RON din patrimoniul societății SC B. SRL și declararea în mod fraudulos a falimentului societății.

În ceea ce privește motivul de refuz prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004 - persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată - Curtea a constatat că din mențiunea de la pct. 3.2 din mandatul european de arestare rezultă că persoana solicitată a avut cunoștință de proces și a fost reprezentat de un avocat desemnat de acesta.

De asemenea nici împrejurarea că persoana solicitată suferă de o serie de afecțiuni nu duc la refuzul de executare al mandatului european, întrucât nu este dovedit conform documentelor medicale depuse de persoana solicitată că afecțiunile invocate sunt grave și îi pun în pericol viața astfel că acesta nu ar putea suporta starea de detenție până la predarea sa către autoritățile italiene.

Pentru aceste motive, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile legale mai sus amintite și că nu este incident în cauză niciunul din motivele obligatorii sau opționale de refuz al executării, Curtea va dispune punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene.

Referitor la luarea măsurii arestării preventive în vederea predării, Curtea consideră că necesitatea asigurării desfășurării cu maximă celeritate a procedurilor judiciare privind executarea mandatului european de arestare, impun luarea unei măsuri restrictive ferme, apte să ofere garanții cu privire la punerea în executare a mandatului european de arestare și predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare italiene.

Împotriva sentinței penale nr. 11 din data de 26 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, sectia penală, în termen legal, persoana solicitată A. a declarat contestație.

Atât în motivarea scrisă, cât și oral, prin apărător, contestatorul A. a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței și pe fond să se dispună respingerea sesizării și predării acestuia către autoritățile italiene.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 11 din data de 26 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, sectia penală, atât în raport cu motivele scrise cât și cu susținerile apărătorului ales, constată că aceasta este nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 84 din Legea nr. 302/2004 (republicată) mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Potrivit alin. (2) al aceluiași art. mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Rațiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanția că infractorii nu se pot sustrage justiției, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului emitent, pentru instrumentarea procedurilor penale.

În cadrul acestei proceduri, reglementată printr-o lege specială, instanța de judecată, în calitate de autoritate judiciară, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competența să se pronunțe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate.

Înalta Curte constată că față de persoana solicitată A. au fost emise trei mandate de arestare europene, în baza unor hotărâri penale definitive de condamnare, astfel:

- 3 ani închisoare, aplicată prin sentința nr. 73/04 n. 1585/03 Reg. Trib. RGNR 598/98, Tribunalul din Modena, executorie la 30 noiembrie 2004;

- 2 ani și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința nr. 3520 n. 1144/06 Reg. Trib. RGNR 920/05, Tribunalul din Modena, executorie la 14 decembrie 2007;

- 1 an și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința nr. 480/96 n. 381/96 Reg. Trib. RGNR 1668/95, Tribunalul din Modena, executorie la 19 decembrie 1996 și sentința nr. 26/98 n. 376/97 Reg. Trib. RGNR 125/96, Tribunalul din Modena, executorie la 30 ianuarie 2004, prin decizia Curții de Apel Bologna.

Prin Ordinul de executare emis de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Modena din data de 28 martie 2011, având în vedere pedepsele menționate mai sus, dar și altele, s-a dispus că persoana solicitată să execute pedeapsa rezultantă de 9 ani, 3 luni și 29 zile de închisoare și cea de 3 luni arest, emițându-se mandatul nr. x/2009. De menționat că, deși s-au emis trei mandate de arestare europeană, pentru sentințele arătate, fiecare dintre acestea vizează pedeapsa de 9 ani, 3 luni și 29 zile închisoare și cea de 3 luni arestare, aplicată prin Ordinul de închisoare al Procuraturii Republicii din Modena din 28 martie 2011.

Înalta Curte constată așadar că nu există nicio neclaritate în legătură cu mandatele ce se solicită a fi puse în executare de către instanțele române.

Totodată, constată că mandatele europene de arestare, emise la data de 23 ianuarie 2018, respectiv la 24 ianuarie 2018 de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Modena, Republica Italiană, față de persoana solicitată A. au forma și conținutul prevăzute la art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, nefiind invocate nici obiecțiuni cu privire la identitatea sa de către acesta.

Înalta Curte mai constată că nu este incident nici unul din motivele obligatorii de refuz prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004.

În ceea ce privește motivele opționale de refuz invocate de către apărătorul persoanei solicitate, Înalta Curte reține următoarele:

Astfel, privitor la susținerea persoanei solicitate în sensul că acesta are din anul 2001 reședința stabilă în România unde desfășoară și activități economice, Înalta Curte consideră că această împrejurare poate constitui, potrivit art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, un temei pentru refuzul punerii în executare a mandatului european de arestare. Cu toate acesta, trebuie avut în vedere că regula în această materie este că autoritățile de executare dau curs cererilor de executarea a unor mandate de arestare europeană, la solicitarea autorităților emitente din statele membre ale Uniunii Europene, bazându-se pe principiului recunoașterii și încrederii reciproce.

Așadar, respingerea cererii de executarea a unui mandat european de arestare pentru acest motiv ar trebuie să aibă la bază împrejurării speciale care să justifice un astfel de refuz. Or, în cauză nu s-a făcut dovada existenței unor astfel de împrejurării, ci doar că persoana solicitată este rezident în România de mai multă vreme (ultima carte de rezidență fiindu-i emisă la 24 octombrie 2010) și desfășoară activități economice.

Referitor la susținerea apărării în sensul că, pentru pedeapsa de 3 ani închisoare, s-ar fi împlinit termenul de prescripție a executării pedepsei, Înalta Curte constată că, așa cum s-a reținut mai sus, persoana solicitată are de executat pedeapsa de 9 ani, 3 luni și 29 zile închisoare și cea de 3 luni arestare, aplicată prin Ordinul de închisoare al Procuraturii Republicii din Modena 28 martie 2011.

Potrivit art. 98 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare, printre altele, când, conform legislației române, executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române.

Potrivit legii române (art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen.), executarea pedepselor cu închisoarea mai mici de 20 de ani se prescrie într-un termen de 5 ani la care se adaugă pedeapsa ce se execută. În cauză, așa cum s-a reținut, persoana solicitată are de executat o pedeapsă rezultantă de 9 ani, 3 luni și 29 de zile, plus 3 luni arest. Așadar, adăugând la pedeapsa ce se execută cei 5 ani prevăzuți la dispozițiile amintite, rezultă că termenul de prescripția a executării acestei pedepse este de 14 ani, 3 luni și 29 de zile, care a început că curgă la 28 martie 2011, nefiind împlinit la acest moment.

În sfârșit, privitor la susținerea persoanei solicitate în sensul că a fost judecat și condamnat în lipsă în statul solicitant, fiind aplicabile dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că în cauză nu este incident acest motiv de refuz al executării.

Astfel, din mandatele europene de arestare depuse la dosar a rezultat (cu excepția cauzei soluționate prin sentința penală 480/96 - când a participat personal la proces), că persoana solicitată într-adevăr nu a participat personal la procesele respective. Cu toate acestea, persoana solicitată a fost reprezentată de apărător în persoana avocatului B. din Baroul Modena, care a și formulat recurs, respectiv apel, în două cauze, cea soluționată prin sentința nr. 73/04 n. 1585/03 Reg. Trib. RGNR 598/98 și cea soluționată prin sentința nr. 26/98 n. 376/97 Reg. Trib. RGNR 125/96, Tribunalul din Modena. În cauza ce a fost soluționată prin sentința nr. 3520 n. 1144/06 Reg. Trib. RGNR 920/05, Tribunalul din Modena, persoana solicitată a fost judecată în lipsă însă a fost asistată de avocat de încredere în cursul procesului, de care avea și cunoștință și pentru că a asistat la operațiunile de sechestrare a mijloacelor în obiectul de apropriere.

În consecință, Înalta Curte constată că sentința contestată este legală și temeinică, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile Legii nr. 302/2004 nefiind incident niciunul din motivele obligatorii sau opționale de refuz al executării.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 11 din data de 26 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., persoană solicitată va fi obligată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru persoană solicitată, în sumă de 100 RON, va rămâne în sarcina statului, urmând ca onorariul interpretului de limbă italiană să fie plătit din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 11 din data de 26 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru persoană solicitată, în sumă de 100 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul interpretului de limbă italiană se plătește din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 martie 2018.