ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3525/2015

Decizia

nr. 3525/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, Direcția de Prevenire și Investigare a Corupției și Fraudelor U.M. 02611, Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” U.M. 02482, s-a solicitat admiterea excepției tardivității cererii de repunere în termen, reglementată de art. 33 din O.G. nr. 121/1998 și formulată de Comandanți cu consecința anulării Deciziei administrativ jurisdicționale nr. 48/CJ251 din 24.04.2013; acordarea cheltuielilor de judecată conform chitanței anexate.

Pe fond, s-a solicitat anularea Deciziei administrativ jurisdicționale nr. 48/CJ251 din 24.04.2013, ca fiind netemeinică și nelegală și acordarea cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 71 din 17 februarie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția lipsei de interes; s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și, în consecință, s-a respins ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă acțiunea formulată de către reclamantul A. împotriva pârâților Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” U.M. 02482 și Direcția de Prevenire și Investigare a Corupției și Fraudelor U.M. 02611; s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de același reclamant împotriva pârâților Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor U.M. 02510CJ și Ministerul Apărării Naționale, ambele reprezentate de Direcția pentru Relația cu Parlamentul și Asistență Juridică.

Recursul

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul A. a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate, respectiv cu privire la fondul cauzei și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, în esență reclamantul a arătat următoarele:

- Consideră recurentul că hotărârea pronunțată de instanța de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii străine și cu încălcarea greșită a normelor de drept material.

- Arată recurentul că instanța de fond în mod greșit a considerat că cererea de repunere în termen respectă dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 în situația în care inițial s-a emis o decizie de imputare pentru o pagubă mai mică, iar aceasta a fost majorată cu ocazia soluționării contestației formulată de recurent împotriva deciziei de imputare și procesului verbal de cercetare administrativă.

Se arată că principiul neagravării situației în propria cale de atac a fost invocat în mod subsidiar între argumentele reclamantului.

- Referitor la chestiunea tardivității cererii de repunere în termen, se arată că în mod eronat instanța a calculat acest termen de la data la care a încetat cauza care a împiedicat efectuarea cercetării administrative [în accepțiunea art. 33 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 - greșit interpretat de instanță], respectiv de la soluționarea plângerii formulate de reclamant împotriva hotărârii A 47474 - prin care a fost anulată întreaga cercetare administrativă.

- De asemenea a arătat recurentul-reclamant că instanța de fond nu s-a pronunțat pe celelalte motive privind fondul cauzei, referindu-se doar la excepția tardivității repunerii în termen nu și la temeinicia acesteia.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în materie, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată pentru următoarele motive:

În fapt, se reține că reclamantul a atacat Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 48/CJ251 din 24 aprilie 2013, emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din Cadrul Ministerului Apărării Naționale, decizie ce a avut ca obiect cererea de repunere în termenul de cercetare administrativă formulată de Șeful Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila” - U.M. 02482 București.

Reclamantul Lt.(r) dr. A. a trecut în rezervă, prin demisie, în baza Ordinului ministrului apărării naționale nr. MP 101/22.02.2011.

Ca urmare a nerespectării contractului-angajament încheiat în baza prevederilor legale cu Ministerul Apărării Naționale, comandantul U.M. 02482 - Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila” București a dispus în baza Legii nr. 80/1995, O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, Ordinului ministrului apărării M5/1999 pentru aplicarea prevederilor OG 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor și ale Ordinului ministrului apărării nr. M111/2011 pentru aprobarea „Normelor de restituire de către cadrele militare din Ministerul Apărării Naționale a cheltuielilor de întreținere și instruire pe timpul școlarizării”, efectuarea unei cercetări administrative având ca obiect stabilirea cheltuielilor de întreținere pe durata școlarizării constituite ca urmare a demisiei reclamantului.

Cercetarea administrativă a fost finalizată prin întocmirea procesului-verbal de cercetare administrativă nr. A1501 din 05 aprilie 2011, iar comandantul unității a emis Decizia de imputare nr. A1600 din 11 aprilie 2011 în sarcina lt.(r) dr. A. pentru paguba de 18.943,75 lei produsă cu ocazia trecerii în rezervă a acestuia.

În urma Deciziei de imputare, reclamantul a formulat Contestație, înregistrată în unitate sub nr. A3496 din 24 iulie 2012, cu completarea înregistrată la nr. A3658 din 01 august 2012. Comisia de soluționare a contestației a decis stabilirea răspunderii materiale pentru suma de 22.711,11 lei, fiind emisă Hotărârea asupra contestației nr. A4747 din 09 octombrie 2012.

În data de 06.11.2012 lt(r) dr. A. a formulat Plângere împotriva acestei hotărâri.

Prin Decizia administrativ jurisdicțională nr. 159/CJ939/2012 din data de 16.01.2013 a fost admisă plângerea formulată de reclamant, prin admiterea excepției încălcării dreptului la apărare pe timpul cercetării administrative.

Decizia administrativ jurisdicțională împreună cu dosarul în original au fost returnate Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila” - U.M. 2482 (ca unitate care are în evidență debitul) și înregistrate cu nr. A1229 din 25 februarie 2013.

Cu adresa nr. A1401 din 05 martie 2013 Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila”- U.M. 2482 a cerut, conform prevederilor O.G. nr. 121/1998 și Ordinul M5/1998, repunerea în termen a efectuării cercetării administrative pentru paguba de 22.711,11 lei, solicitare care a fost admisă de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor prin Decizia administrativ jurisdicțională nr. 48/CJ251 din 24 aprilie 2013.

În drept

Potrivit art. 33 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor: „(1) Atunci când, din motive temeinice, nu s-a efectuat cercetarea administrativă sau nu s-a emis decizia de imputare în termenele prevăzute la art. 23 alin. (1), (2) și la art. 25 alin. (4), precum și în cazul în care decizia de imputare s-a emis împotriva altei persoane decât cea care a produs paguba ori pentru o pagubă mai mica decât cea reală, comandantul sau șeful unității competent poate cere comisiei de jurisdicție a imputațiilor repunerea în termen. Cererea se face în cel mult 15 zile de la încetarea cauzei care a împiedicat efectuarea cercetării administrative sau emiterea deciziei de imputare ori de la data când comandantul sau șeful unității competent a luat cunoștință că decizia de imputare s-a emis împotriva altei persoane decât cea care a produs paguba sau pentru o pagubă mai mică decât cea reală.

(2) Comisia de jurisdicție a imputațiilor, judecând cererea de repunere în termen, o admite sau o respinge prin hotărâre, care este definitivă. Hotărârea se comunică în cel mult 15 zile de la pronunțare comandantului sau șefului unității care a solicitat repunerea în termen”.

Potrivit art. 22, 23 și art. 33 alin. (3) din O.G. nr. 121/1998

Art. 22 - (1) Comandantul sau șeful unității care a constatat sau a luat cunoștință de producerea unei pagube dispune, în scris, de îndată, efectuarea cercetării administrative.

(2) Cercetarea prevăzută la alin. (1) se face de către comisia de cercetare administrativă din unitatea în care s-a produs paguba sau de la eșaloanele superioare ori de organele de control specializate.

Art. 23 - (1) Termenul pentru efectuarea cercetării administrative și înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau șeful unității a constatat sau a luat cunoștință de producerea pagubei.

(2) Pentru motive temeinic justificate, la cerere, comandantul sau șeful eșalonului superior poate prelungi acest termen cu cel mult 60 de zile, prin ordin scris.

(3) În toate situațiile, cercetarea împrejurărilor în care s-a produs paguba se face cu chemarea și ascultarea celor în cauză, pentru explicații scrise și prezentarea de probe în apărare.

Art. 33 - (3) Când s-a admis cererea de repunere în termen, termenele prevăzute la art. 23 alin. (1) și (2) și la art. 25 alin. (4) curg de la data înregistrării hotărârii la unitatea în cauză.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că pentru situația de fapt incidentă în cauză își găsesc aplicare dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 în ceea ce privește motivul temeinic pentru repunerea în termen și declanșarea procedurii de cercetare administrativă.

De altfel, chiar și recurentul-reclamant în contestația sa formulată împotriva Hotărârii nr. 4747 din 9 octombrie 2012 prin care s-a soluționat plângerea sa împotriva Deciziei de imputare nr. A1600 din 11 aprilie 2011 a recunoscut necesitatea repunerii în termen.

Astfel acesta a criticat majorarea sumei imputate fără solicitarea repunerii în termen și încălcarea dreptului la apărare pe parcursul cercetării administrative.

Prin Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 48/CJ251/2013 din 24 aprilie 2013, având ca obiect soluționarea cererii de repunere în termenul de efectuare a cercetării administrative formulată de comandatul U.M. 02482 București s-a constatat că în exercitarea funcției sale de „control al legalității procedurii de stabilire a răspunderii materiale” Comisia de jurisdicție a dispus anularea actului de procedură constând în cercetarea administrativă întrucât a fost efectuat fără a fi îndeplinite formele de legalitate, întocmirea bazei de calcul a deciziei de imputare, apreciind că a fost cauzată o vătămare persoanei reclamante ce nu putea fi înlăturată decât prin anularea și refacerea ulterioară a actului de procedură respectiv. Procedura prin care este posibil acest fapt nu putea fi decât repunerea în termen .

- S-a mai constatat prin decizia sus menționată că prin admiterea plângerii unitatea a rămas cu o pagubă în evidență fără posibilitatea de a fi recuperată decât tot printr-o activitate de cercetare administrativă pentru stabilirea răspunderii materiale.

- În ceea ce privește autoritatea de lucru judecat invocată de asemenea de reclamant împotriva cererii de repunere în termen așa cum a reținut și instanța de fond, se constată că această instituție e specifică hotărârilor judecătorești, nu și deciziilor administrativ jurisdicționale.

Cum decizia administrativ jurisdicțională nr. 159/CJ939/2012 a fost înregistrată la U.M. 02482 București la data de 25 februarie 2013 iar cererea de repunere în termen a fost înregistrată la data de 5 martie 2013, rezultă că această cerere s-a făcut cu respectarea termenului prevăzut de art. 33 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 coroborat cu alin. (3), situație corect dezlegată de instanța de fond. Motivul temeinic a fost acela că nu a fost efectuată cercetarea administrativă în condiții de legalitate a procedurii de stabilire a răspunderii materiale, prin ascultarea reclamantului, solicitarea de note explicative (art. 56 din Ordinul M5/1999) analizarea apărărilor reclamantului, în sensul că nu s-a scăzut un an de stagiu obligatoriu, întocmirea bazei de calcul, constatându-se că la momentul efectuării cercetării administrative autoritatea administrativă nu avea toate elementele necesare soluționării ei. Prin urmare repunerea în termen este justificată, reprezentând în sine un incident procedural.

- Referitor la refacerea procedurii cercetării administrative se reține că în DAJ nr. 159/CJ938 din 16 ianuarie 2013 - Comisia jurisdicțională s-a referit la chestiuni care trebuie rezolvate înaintea fondului - constatând că are prioritate excepția lipsei de la apărare, fără a se face deci nici o referire la fondul cauzei respective.

Practic, comisia a dispus refacerea procedurii cercetării administrative cu remedierea, respectarea tuturor condițiilor de valabilitate [art. 179 alin. (2) noul C. proc. civ.].

Se consideră că nulitatea lipsește actul de efectele sale în ceea ce privește funcția sa procedurală, dar dacă actul cuprinde manifestări de voință, declarații sau constatări de fapt acestea își vor produce efectele.

DAJ nr. 159/CJ 939 din 16 ianuarie 2013 a reținut că actul de procedură - cercetarea administrativă a fost efectuat fără îndeplinirea tuturor formalităților legale cauzând o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea și refacerea actului de procedură respectiv.

Prin vătămare se înțelege în acest context un prejudiciu procesual care include atingerile aduse dreptului la apărare, nefăcându-se aprecieri privind fondul cercetării administrative.

Prin admiterea plângerii reclamantului împotriva Hotărârii nr. 1.4747 din 9 octombrie 2012 prin care s-a soluționat contestația împotriva Deciziei de imputare inițiale nr. A1600 din 11 iunie 2011, - se constată că unitatea a rămas cu o pagubă în evidență, fiind necesară recuperarea acesteia în conformitate cu prevederile art. 22 și art. 23 din O.G. nr. 121/1998, existând în mod implicit și o vătămare a interesului public (paguba materială a U.M. 02482).

- Înalta Curte constată că motivele de recurs invocate nu pot fi reținute pentru cele arătate mai sus, instanța de fond a arătat care sunt motivele pe care se întemeiază soluția sa, a aplicat în mod corect normele materiale incidente în cauză și s-a pronunțat și pe celelalte motive invocate de recurentul-reclamant în mod implicit fiind punctate anumite elemente mai importante ale raționamentului pe care l-a făcut.

Temeiul legal al soluției adoptate de instanța de recurs

În conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., față de cele arătate mai sus se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 71 din 17 februarie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 noiembrie 2015.