ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.05.2017

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1767/2017

HOTĂRÂRE
12.05.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1767/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1438/2015 din 10 noiembrie 2015, Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 168/2016 din 5 octombrie 2016, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal:

- a dispus anularea capătului de cerere formulat de reclamanta A. în contradictoriu cu Oficiul Național al Registrului Comerțului privind anularea actelor administrative și a operațiunilor administrative care au stat la baza organizării concursului din data de 6.04.2015 pentru ocuparea postului de șef birou la Biroul Juridic Buletinul Procedurilor de Insolvență;

- a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Iași și, în consecință, a declinat în favoarea Tribunalului Iași competența de soluționare a celorlalte capete de cerere ale acțiunii;

- a constatat ivit conflictul negativ de competență și, în consecință, a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iași reclamanta A. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Național al Registrului Comerțului, să dispună admiterea cererii de chemare în judecată și:

Prin Sentința nr. 1438/2015 a fost declinată competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Iași.

Întrucât o acțiune cu obiect identic a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. 652/45/2015, prin încheierea de la termenul din 22.02.2016 cele două acțiuni au fost conexate.

Curtea de apel a anulat primul capăt de cerere în raport de faptul că reclamanta nu a îndeplinit obligația prevăzută de dispozițiile art. 194 lit. c) C. proc. civ., în sensul că nu a precizat, prin nici una dintre cele două acțiuni conexate, care sunt actele administrative emise de Oficiul Național al Registrului Comerțului și operațiunile administrative care au stat la baza organizării concursului din data de 06.04.2015 pentru ocuparea postului de șef birou la Biroul Juridic Buletinul Procedurilor de Insolvență, a căror anulare a solicitat-o.

În ceea ce privește celelalte capete de cerere, Curtea de apel a admis excepția necompetenței și a declinat competența de soluționare a acestora în favoarea Tribunalului Iași.

Înalta Curte constată că aceste capete de cerere privesc raportul de serviciul al reclamantei (care, conform actelor dosarului, a beneficiat de un statut asimilat funcționarilor publici), cu instituția publică la care a funcționat până în anul 2010.

Rezultă cu evidență că obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost stabilit de reclamantă, se circumscrie noțiunii de raport de serviciu, așa încât competența materială de soluționare a cauzei se stabilește în raport cu dispozițiile legii speciale, respectiv Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici și nu în raport cu dispozițiile legii generale, respectiv Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, modificată prin Legea nr. 2/2013, "cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

În concluzie, indiferent de rangul autorității sau instituției publice emitente a actului contestat, în materia privind funcționarii publici competența de soluționare a litigiilor aparține tribunalului, astfel cum în mod corect a reținut și Curtea de Apel Iași.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâtul Oficiul Național al Registrului Comerțului în favoarea Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 mai 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-03-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1229/2017
din 25 iulie 2016, decizia de impunere din 03 august 2016, RIF din 27 iulie 2016. 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență Prin Sentința civilă nr. 306/c.a din 22 noiembrie 2016, Tribunalul Vaslui a declinat competența
ÎCCJ 2016-06-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1779/2016
Decizia nr. 1779/2016 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 2883 din 5 noiembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios adm
ÎCCJ 2018-11-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4903/2018
pârâții C. și D.. Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel reclamanta S.C. "C.E.T." Iași S.A., prin lichidator judiciar, B." Iași S.P.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Dosarul nr. x/2016 a fost înregistrat pe r
ÎCCJ 2015-06-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2546/2015
admis excepția necompetenței funcționale a Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Iași și, în consecință, a declinat competența de soluționare a apelului împotriva Sentinței nr. 376/2014 a Tribunalului Iași, în favoa
ÎCCJ 2017-03-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 769/2017
, sub nr. x/62/2015. II. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență Prin Încheierea din 12 ianuarie 2017, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a admis excepția de necompetență materială a secției civile din cadrul Curții d
Sursă