ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.03.2017

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1229/2017

HOTĂRÂRE
28.03.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1229/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 1229/2017

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr. x/89 din 13 aprilie 2016, astfel cum a fost precizată în etapa de regularizare a cererii, potrivit art. 200 C. proc. civ., reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui, să se constate că inspecția fiscala desfășurata în perioada 30 octombrie 2015 - 23 noiembrie 2015 pentru perioada verificată 01 octombrie 2010 - 31 august 2015 a fost finalizata la data de 24 noiembrie 2015, conform art. 107 din O.G. nr. 92/2003 actualizată, să fie obligată pârâta la emiterea Deciziei de impunere conform art. 109 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 actualizată, să se constate nulitatea actelor de control emise cu privire la reclamantă ulterior inspecției fiscale finalizată, fără respectarea dispozițiilor legale, respectiv: adresa VASG - AIF nr. 593 din 25 martie 2016 a AJFP Vaslui, adresa VSG - AIF nr. 595 din 25 martie 2016 emisă de AJFP Vaslui, adresa VSG AIF nr. 594 din 25 martie 2016 emisă de AJFP Vaslui, ordinul de serviciu nr. 27 din 18 ianuarie 2016.

La termenul de judecată din 26 septembrie 2016, reclamanta SC A. SRL a arătat că înțelege să solicite a se constata nulitatea și cu privire la înștiințarea pentru discuția finală din 27 iulie 2016, comunicarea reluării inspecției finale din 25 iulie 2016, decizia de impunere din 03 august 2016, RIF din 27 iulie 2016.

Prin Sentința civilă nr. 306/c.a din 22 noiembrie 2016, Tribunalul Vaslui a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin Sentința nr. 2 din 16 ianuarie 2017, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetentei materiale, a declinat competența de soluționare, în favoarea Tribunalului Vaslui.

Constatându-se ivirea conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență, potrivit art. 135 C. proc. civ.

Verificând cauza, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a litigiului aparține Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Așa cum rezultă din actele aflate la dosar, reclamanta a solicitat instanței să constate că inspecția fiscala desfășurată în perioada 30 octombrie 2015 - 23 noiembrie 2015 pentru perioada verificata 01 octombrie 2010 - 31 august 2015 a fost finalizată la data de 24 noiembrie 2015, conform art. 107 din O.G. nr. 92/2003 actualizată, să fie obligată pârâta 2 la emiterea Deciziei de impunere conform art. 109 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 actualizată, precum și să constate nulitatea actelor de control emise cu privire la reclamantă ulterior inspecției fiscale finalizată, fără respectarea dispozițiilor legale, respectiv: adresa VASG - AIF nr. 593 din 25 martie 2016 a AJFP Vaslui, adresa VSG - AIF nr. 595 din 25 martie 2016 emisă de AJFP Vaslui, adresa VSG AIF nr. 594 din 25 martie 2016 emisă de AJFP Vaslui, ordinul de serviciu nr. 27 din 18 ianuarie 2016.

Reclamanta SC A. SRL a arătat că înțelege să solicite a se constata și nulitatea deciziei de impunere din 03 august 2016 și RIF din 27 iulie 2016.

Astfel cum a reținut și Tribunalul Vaslui, potrivit dispozițiilor art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii, iar potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

În cauză, actele emise ulterior finalizării inspecției fiscale din 24 noiembrie 2015, contestate de către reclamantă, privesc o valoare ce depășește valoarea de 1.000.000 de lei, respectiv 2.204.811 de lei (770.658 lei - impozit pe profit, 152.775 majorări de întârziere, 918.950 lei TVA, 90.707 penalitate TVA, 200.127 majorări de întârziere).

Contrar celor reținute de către Curtea de Apel Iași, capătul principal al acțiunii îl reprezintă actul administrativ fiscal contestat, respectiv decizia de impunere de impunere din 03 august 2016, care privește o valoare ce depășește valoarea de 1.000.000 de lei.

De asemenea, Înalta Curte constată că în privința cererilor adiționale, prorogarea legală de competență nu operează atunci când modificarea cererii este totală sau de esență, întrucât în caz contrar s-ar da posibilitatea eludării normelor de competență materială fără justificare. (a se vedea Gabriel Boroi, Mirela Stancu Drept procesual civil, p.49)

Prin urmare, având în vedere faptul că în cazul litigiilor având ca obiect astfel de acte, competența de soluționare a cauzei se stabilește, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în raport cu criteriul valoric, întrucât cuantumul sumei ce formează obiectul actului contestat este peste pragul de 1.000.000 de lei, competența de soluționare în fond a litigiului aparține Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) și 4 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta SC "A." SRL Bârlad în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale în favoarea Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 martie 2017.

Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-06-04
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2992/2019
nr. 199 din 14 noiembrie 2016 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurat
ÎCCJ 2016-12-06
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3398/2016
dispozitivului sentinței de 32/22.02.2014, cerere formulată de către reclamanta S.C. „D” S.R.L., în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași. Dispozitivul sentinței nr.32/22.02.2014 a fost lămurit de prima instanță potr
ÎCCJ 2020-11-17
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6056/2020
(2003), întrucât Decizia de impunere nr. x/16.06.2016 nu conține niciun fel de mențiuni cu privire la audierea contribuabilului; - pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui a procedat la extinderea nelegală a inspecției fis
ÎCCJ 2018-06-14
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2528/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios admi
ÎCCJ 2020-09-23
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4626/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencio
Sursă