ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.02.2018

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
19.02.2018
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 156 din 15 noiembrie 2017, Curtea de Apel Ploiești, secția penală, în baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. a stabilit pedeapsa de 1 (un) an închisoare în sarcina inculpatului A., cetățean român, căsătorit, studii superioare, fără obligații militare, notar public în cadrul Biroului Notarial "A." sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. a stabilit pedeapsa de 1 (un) an închisoare în sarcina inculpatului A., cetățean român, căsătorit, studii superioare, fără obligații militare, notar public în cadrul Biroului Notarial "A." sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prev. art. 336 alin. (1) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) C. pen. a stabilit în sarcina inculpatului o pedeapsă rezultantă de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare.

În baza art. 83 alin. (1) lit. a) C. pen. a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuia să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Buzău, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c)-e) se comunică Serviciului de Probațiune Buzău.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. a atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul nr. x/P/2015 din 28 aprilie 2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, întocmit în Dosarul nr. x/P/2016 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. sub aspectul infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. (1) C. pen. și conducere unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prev. art. 336 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.

În drept, s-a reținut în actul de sesizare a instanței că faptele inculpatului A. de a conduce pe drumurile publice, pe raza satului Caragele, com. Luciu, jud. Buzău, ATV-ul cu numărul de înmatriculare B. fără a poseda permis de conducere și fiind sub influența băuturilor alcoolice - rezultat testare aparat alcooltest 0,83 mg/l, având o alcoolemie de 1,65 gr.‰ (proba 1) și 1,80 gr.‰ (proba 2) întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prev. de art. 335 alin. (1) C. pen. și art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.

S-a arătat că situația de fapt a fost reținută în actul de sesizare a instanței pe baza mijloacelor de probă administrate de la data începerii urmăririi penale și până la data deschiderii procedurii de cameră preliminară, respectiv: proces-verbal de sesizare din oficiu; proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante din data de (...); ordonanța de începere a urmăririi penale; declarație martor C., cazierul judiciar al numitului A.; adresa Camerei Notarilor Publici Ploiești; buletin de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 412 din 01 iulie 2015; rezultat testare aparat alcooltest; declarație martor C.; declarații suspect/inculpat A., adresa nr. 4645 din 15 martie 2017 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

Din declarațiile date de inculpat în cursul urmăririi penale a rezultat că la data de 27 iunie 2015 a consumat băuturi alcoolice (aproximativ 1 litru vin și 1 litru bere) și s-a plimbat cu ATV-ul pe islazul din vecinătatea localității Caragele, și ulterior, l-a condus pe drumurile publice pe raza localității.

Prin încheierea de ședință pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - Judecător de camera preliminară, la termenul din 09 iunie 2017, în baza art. 346 C. proc. pen. s-a constatat competența și legalitatea sesizării instanței de judecată cu rechizitoriul nr. x/P/2015 din 28 aprilie 2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, privind pe inculpatul A., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. (1) C. pen. și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanța prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

A constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

După finalizarea procedurii de cameră preliminară, s-a acordat termen pentru judecarea cauzei dispunându-se citarea inculpatului cu mențiunea că poate recurge la serviciile unui apărător ales, în cauză, asistența juridică nefiind prevăzută de legea procesuală sub sancțiunea nulității absolute.

Inculpatul A. s-a prezentat în fața instanței, asistat de apărătorul ales, arătând că nu are alte cereri sau excepții prealabile, solicitând ca judecarea cauzei să opereze în baza procedurii bazate pe recunoașterea învinuirii.

În timpul cercetării judecătorești instanța a procedat la audierea inculpatului, declarația fiind consemnată și atașată la dosar sub forma de proces-verbal, fiind încuviințată solicitarea de judecare a cauzei în temeiul procedurii prevăzute de art. 375 C. proc. pen.

Potrivit art. 374 alin. (4) C. proc. pen., instanța de fond a reținut că, în cazurile în care acțiunea penală nu vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață, președintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc. numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

De asemenea, că art. 375 alin. (1) C. proc. pen. arată că, dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc. în condițiile prevăzute la art. 374 alin. (4), instanța procedează la ascultarea acestuia, după care, luând concluziile procurorului și ale celorlalte părți, se pronunță asupra cererii, iar dacă admite cererea, instanța întreabă părțile și persoana vătămată dacă propun administrarea de probe cu înscrisuri [art. 375 alin. (2) C. proc. pen.].

Potrivit art. 375 alin. (3) din noul C. proc. pen., dacă respinge cererea, instanța procedează potrivit art. 374 alin. (5)-(10).

În litigiul supus analizei instanței, au fost aduse la cunoștință inculpatului dispozițiile art. 374 alin. (4) și art. 375 C. proc. pen., cu asigurarea tuturor garanțiilor procesuale privind dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare.

După audierea sa, inculpatul A. nu a solicitat administrarea altor mijloace de probă.

Examinând actele și lucrările dosarului în raport de dispozițiile art. 335 alin. (1) C. pen. și ale art. 336 alin. (1) C. pen., instanța a reținut în fapt, că la data de 27 iunie 2015, în jurul orei 17:45, organele de poliție aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Caragele, jud. Buzău, pe strada a IV-a în dreptul imobilului nr. 369, au oprit pentru control un ATV cu numărul de înmatriculare B.. Acesta era condus de inculpatul A. care le-a comunicat lucrătorilor de poliție că nu posedă permis de conducere.

Întrucât emana halenă alcoolică, în prezența martorului C., inculpatul A. a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 0,83 mg/l. În aceste condiții inculpatul a fost condus la spital, unde la orele 18:50 și 19:50, i-au fost recoltate două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din Buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 412 din 01 iulie 2015, rezultă că A. a avut o alcoolemie de 1,65 gr.‰ ( proba 1) și 1,80 gr.‰ (proba 2).

Din adresa nr. 4645 din 15 martie 2017 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Buzău, a rezultat că A. nu posedă permis de conducere, autovehiculul tip ATV marca (...) figurând înmatriculat în evidențele acestui serviciu, ca aparținând Biroul Notari Publici Asociați D. și A., cu nr. B..

Având în vedere că autovehiculul ATV marca (...), serie sașiu (...), înmatriculat cu numărul B. are masa proprie de 312 kg și putere motor de 13 kw, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 195/2001 cu modificările și completările ulterioare, putea fi condus cu permis de conducere categoria B1.

Instanța de fond a reținut că din declarațiile inculpatului a rezultat că la data de 27 iunie 2015 a consumat băuturi alcoolice (aproximativ 1 litru vin și 1 litru bere) și s-a plimbat cu ATV-ul pe islazul din vecinătatea localității Caragele, și ulterior, l-a condus pe drumurile publice pe raza localității.

Din declarațiile martorului C. a rezultat că inculpatul a condus ATV-ul pe strada pe care martorul își are domiciliul, a fost oprit de organele de poliție în fața imobilului nr. 369, a fost testat cu aparatul alcooltest și apoi condus la spital pentru recoltarea probelor de sânge, iar ATV-ul a rămas parcat în curtea martorului până a doua zi, când inculpatul, însoțit de o altă persoană a venit și l-a luat.

Audiat în fața instanței sesizate cu judecarea cauzei penale, inculpatul A. a adoptat o poziție sinceră și cooperantă, învederând că recunoaște și regretă comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, solicitând aplicarea procedurii de judecată bazate pe recunoașterea învinuirii. În cursul cercetării judecătorești, inculpatul a susținut că nu posedă permis de conducere pentru autovehiculul respectiv, însă acest autovehicul era folosit doar pentru deplasări în interiorul gospodăriei sale sau pe un teren agricol, nu pe drumurile publice. La data de 27 iunie 2015, ca urmare a unui episod de violență petrecut între două persoane de sex femeiesc, incident care a necesitat sosirea la fața locului a unui echipaj de poliție, din curiozitate, inculpatul a părăsit drumul nepublic pe care conducea ATV-ul și s-a înscris pe drumul public pentru a vedea ce anume s-a întâmplat, ocazie cu care a fost depistat de organele de poliție prezentând halenă alcoolică.

Mijloacele de probă administrate în cauză de la data începerii urmăririi penale și până la data deschiderii procedurii de cameră preliminară au fost confirmate prin declarația dată de inculpat în fața instanței de judecată și demonstrează dincolo de orice dubiu rezonabil implicarea inculpatului în comiterea celor două infracțiuni relative la regimul siguranței circulației rutiere pe drumurile publice.

În continuare, s-a arătat că Legea nr. 203/2012 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice a fost publicată în 12 noiembrie 2012 în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare începând de sâmbătă, din 19 ianuarie 2013. Ca urmare, începând de la această dată, persoanele care nu dețin permise de conducere din nicio categorie nu mai pot conduce mopede, scutere, ATV-uri și alte autovehicule dotate cu motoare de capacitate mică a căror viteză nu depășește 45 de kilometri pe oră, iar capacitatea cilindrică nu este mai mare de 50 de centimetri cubi, decât după ce susțin un examen teoretic și unul practic pentru obținerea permiselor din categoria "AM" "A1" și "B1".

Cum în cauză faptele au fost comise de inculpat la data de 27 iunie 2015, având în vedere modificarea și completarea O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice din 12 noiembrie 2012, pentru conducerea ATV-ului pe drumurile publice, inculpatul A. ar fi trebuit să fie titularul unui permis de conducere. Or, conform adresei nr. 4645 din 15 martie 2017 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Buzău, rezultă că A. nu posedă permis de conducere.

În drept, s-a apreciat că faptele inculpatului A. constând în aceea că a condus pe drumurile publice, pe raza satului Caragele, com. Luciu, jud. Buzău, ATV-ul cu numărul de înmatriculare B. fără a poseda permis de conducere și fiind sub influența băuturilor alcoolice -rezultat testare aparat alcooltest 0,83 mg/l., având o alcoolemie de 1,65 gr.‰ (proba 1) și 1,80 gr.‰ (proba 2) întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prev. de art. 335 alin. (1) C. pen. și art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.

Din punct de vedere al laturii subiective, instanța a dedus din circumstanțele reale ale săvârșirii, că faptele au fost comise de inculpat cu vinovăție sub forma intenției, întrucât a prevăzut și urmărit consecințele acțiunilor sale.

Pentru a reține starea de fapt obiectivă și subiectivă mai sus menționată, instanța s-a întemeiat pe toate probele administrate în faza de urmărire penală și nu a exclus niciuna.

Astfel, din declarațiile de recunoaștere date de inculpat, concordante cu procesul-verbal de flagrant și cu declarațiile martorului audiat în cursul urmăririi penale, rezulta acțiunea de conducere pe drumurile publice, efectuată de inculpatul aflat sub influența băuturilor alcoolice, acesta recunoscând consumul de bere și de vin anterior depistării sale.

În ce privește individualizarea pedepselor, ținând cont de gravitatea presupuselor infracțiuni și periculozitatea inculpatului, după criteriile prev de art. 74 C. pen. s-au reținut următoarele:

Din perspectiva art. 74 C. pen., gravitatea faptei și periculozitatea inculpatului au rezultat, în principiu, în funcție de: împrejurările săvârșirii - ora la care inculpatul s-a înscris pe drumul public, respectiv pe un drum județean de pe raza unei comune; modul de săvârșire, fără precauții; periclitarea siguranței circulației pe drumurile publice, rezultând din lipsa certificării abilităților de conducere conform legii; motivul avut și mobil urmărit de inculpat, deplasarea cu ATV-ul cu nerespectarea regulilor de circulație, care prevăd obligativitatea deținerii permisului; inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, este adult matur, studii superioare de lungă durată, de profesie notar public la momentul săvârșirii, fiind căsătorit.

În același timp s-a mai reținut că acesta a mai fost cercetat tot pentru săvârșirea aceluiași gen de fapte în Dosarul nr. x/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, iar prin ordonanța nr. x/P/2012 din data de 12 ianuarie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus neînceperea urmăririi penale și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ față de A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată. (s-a reținut în sarcina acestuia că a condus pe drumurile publice, pe raza loc. Caragele ATV-ul cu nr. de înmatriculare B.).

În consecință, ținând seama și de distanța redusă parcursă de inculpat pe drumul județean, de faptul că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale de natură a constitui primul termen al unei forme de pluralitate infracțională ca și de vârsta inculpatului, ținând cont de reducerea cu 1/3 a limitelor speciale, între 8 luni și 3 ani și 4 luni închisoare, instanța de fond a apreciat că pedeapsa principală de 1 an închisoare pentru săvârșirea fiecăreia dintre cele două infracțiuni reținute, este adecvată sub toate aspectele.

Deși în apărare s-a solicitat pronunțarea unei soluții de renunțare la aplicarea pedepsei, instanța a reținut că inculpatul are totuși tangențe cu legea penală, fiind sancționat administrativ anterior, tot pentru comiterea unei infracțiuni relative la regimul siguranței circulației rutiere pe drumurile publice. Or, chiar conducând pe o distanță foarte mică pe drumul public în luna iunie 2015, inculpatul a demonstrat lipsa oricărui rol educativ al sancțiunii administrative aplicate prin Ordonanța nr. x/P/2012 din data de 12 ianuarie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

În condițiile comiterii unei pluralități infracționale formate din două infracțiuni: conducere fără permis și având o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală, instanța a considerat că faptele reținute în sarcina inculpatului nu sunt de o gravitate redusă, astfel cum stabilește condiția prevăzută de la art. 80 alin. (1) lit. a) C. pen.

De asemenea, s-a arătat că maximul special al incriminărilor este mai mic de 7 ani închisoare, natura pedepsei principale stabilite este închisoarea mai mică de 2 ani, în privința antecedentelor penale ale inculpatului acestea sunt reprezentate de o sancțiune cu caracter administrativ aplicată în anul 2012, acesta nu s-a sustras de la judecată și nu a încercat zădărnicirea adevărului, conduita sa anterioară ca și cea ulterioară infracțiunii, inclusiv procesuală sunt pozitive, posibilitățile sale de îndreptare sunt reale, cu atât mai mult în condițiile supravegherii și în final, acesta și-a exprimat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității.

Inculpatul a fost surprins pe un drum județean din localitatea de domiciliu, drum mai puțin circulat pe timp de zi, iar pe timp de noapte aproape lipsit de trafic rutier, acesta conducând o porțiune de aproximativ 50 de metri, iar conducerea sub influența băuturilor alcoolice nu a avut ca rezultat nici accidentarea unei persoane și nici producerea vreunei pagube materiale.

Fiind întrunite cumulativ antemenționatele condiții, de legalitate și oportunitate, instanța de fond a apreciat că nu este necesară aplicarea pedepselor principale stabilite și cu atât mai puțin executarea acestora, impunându-se amânarea aplicării acesteia, în condițiile art. 83 și urm. C. pen., neimpunându-se stabilirea în sarcina inculpatului a vreuneia dintre obligațiile facultative prevăzute de art. 85 alin. (2) C. pen.

Instanta a făcut aplicarea în cauză a unei instituții noi prevăzute de C. pen., anume amânarea aplicării pedepsei, care nu constituie o soluție de condamnare, producând efecte diferite de cele ale condamnării în cazul în care pe durata termenului de supraveghere stabilit, inculpatul respecta măsurile de supraveghere impuse și nu săvârșește noi infracțiuni.

În termen legal împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul A..

În motivarea cererii de apel acesta a susținut că pedeapsa aplicată nu este în consonanță cu gravitatea faptei și pericolul social al acesteia, instanța de fond reținând eronat că ar fi condus un ATV pe un drum județean, aspect ce nu corespunde realității, întrucât drumul pe care a intrat din islaz, pe o porțiune de circa 50 metri este un drum de țară situat la extremitatea localității.

A mai arătat că la aplicarea pedepsei instanța a apreciat gravitatea faptei și periculozitatea acesteia raportându-se la un drum județean care este circulat, motiv pentru care a aplicat o pedeapsă exagerată raportat la situația de fapt.

De asemenea, a solicitat instanței de control să aibă clemență, raportat la faptul că până la împlinirea vârstei de pensionare mai are aproximativ trei ani, iar pedeapsa aplicată presupune încetarea activității ca notar, deși în plan profesional are rezultate foarte bune.

A solicitat admiterea apelului, cu consecința aplicării dispozițiilor art. 80 C. pen. sau aplicarea unei pedepse cu amenda.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 6 decembrie 2017, fiind repartizată aleatoriu completului C6.

Examinând apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței pronunțate de prima instanță, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma dispozițiilor art. 420 alin. (8)-(10) C. proc. pen., Înalta Curte constată apelul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Prioritar, Înalta Curte reține că inculpatul s-a prevalat de dispozițiile art. 375 C. proc. pen., privind recunoașterea vinovăției.

Analizând sentința supusă controlului judiciar, sub toate aspectele, în baza art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că situația de fapt a fost stabilită în mod corect de instanța de judecată, evaluându-se corespunzător mijloacele de probă aflate la dosarul cauzei, conform celor expuse în sentința apelată, ducând la certitudinea existenței faptei descrise precum și la săvârșirea acesteia de către inculpat.

De altfel, această situația nu a fost contestată de inculpat, care a solicitat judecata conform procedurii în cazul recunoașterii învinuirii, iar încadrarea juridică dată faptelor este corectă, realizând conținutul infracțiunilor prev. de art. 335 alin. (1) C. pen. și art. 336 alin. (1) C. pen.

De asemenea, Înalta Curte constată că operațiunea de individualizare a pedepselor aplicate inculpatului a fost just realizată de instanța de fond, pedeapsa închisorii în cuantum de 1 an aplicată inculpatului pentru fiecare dintre infracțiunile comise reflectând, în mod corespunzător, criteriile stabilite de dispozițiile art. 74 C. pen.

Înalta Curte constată că pentru infracțiunea de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere prevăzută de disp. art. 335 alin. (1) C. pen. limitele de pedeapsă cu închisoarea sunt între 1 an și 5 ani, iar pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen. limitele sunt între 1 an și 5 ani închisoare sau amendă.

În speță, instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa de 1 an închisoare pentru fiecare infracțiune, minimul special stabilit de lege, având în vedere și circumstanțele personale ale acestuia, respectiv lipsa antecedentelor penale, conduita anterioară și ulterioară săvârșirii infracțiunii

Totodată, se reține că inculpatul A. a mai fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată în Dosarul nr. x/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, iar prin ordonanța nr. x/P/2012 din data de 12 ianuarie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus neînceperea urmăririi penale și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.

Nu pot fi evidențiate împrejurările de fapt invocate de inculpat, respectiv că ar fi condus o distanță mică pe un drum de țară, relativ la situația de fapt, în condițiile în care acesta a recunoscut fapta, singura critică ce poate fi analizată fiind cea referitoare la criteriile generale de individualizare a pedepselor, prevăzute de dispozițiile art. 74 C. pen.

Ca atare, Înalta Curte apreciază că nu se impune renunțarea la aplicarea pedepsei și față de împrejurarea că anterior, inculpatul a fost cercetat pentru infracțiuni similare, pedeapsa rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare cu privire la care s-a dispus amânarea aplicării fiind una just individualizată.

Având în vedere considerentele expuse anterior, în baza dispozițiilor art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul formulat de către inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 156 din data de 15 noiembrie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/42/2017.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de către inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 156 din data de 15 noiembrie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/42/2017.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică azi, 19 februarie 2018.

Procesat de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-04-13
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 12 din data de 19.01.2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de fami
ÎCCJ 2019-05-15
0,95
ÎCCJ, Secția penală
I. Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 21 din 18 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019, în baza ar
ÎCCJ 2024-11-14
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 14 noiembrie 2024 Deliberând asupra apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și inculpatul A., constată următoarele: Prin sentința penală nr. 94 din data de 21 august 2024, Curtea de
ÎCCJ 2022-03-02
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor, reține următoarele: Prin Sentința penală nr. 39 din data de 09.04.2021 pronunțată de Judecătoria Mizil s-au dispus următoarele: În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. p
ÎCCJ 2018-06-27
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Deliberând asupra recursului în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 815/Ap din data de 26 octombrie 2018 a Curții de Apel Brașov, secția penală, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin
Sursă