ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3877/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 21 iulie 2016, sub nr. de dosar x/2/2017, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, au solicitat obligarea pârâtului, prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, să emită titlu de despăgubire sau să asigure o casă/apartament din fondul de protocol și să oblige pârâtul să plătească daune materiale și morale totale de 1.000.000 euro.

Prin rezoluția din data de 29 mai 2017, instanța a stabilit în sarcina reclamanților, potrivit art. 200 alin. (3) raportat la art. 194 lit. c), lit. d) și lit. e) C. proc. civ., obligația de a depune la dosar, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, sub sancțiunea anulării cererii: precizare privind obiectul cererii, respectiv cuantumul daunelor materiale și cuantumul daunelor morale solicitate, separat, inclusiv modalitatea în care acestea au fost calculate; precizare privind temeiul de drept substanțial al cererii (dispozițiile de drept material, articolele de lege); înscrisurile de care înțelege să se folosească în cauză, în 2 copii certificate pentru conformitate cu originalul.

Prin încheierea de ședință din data de 28 iunie 2017, Curtea de Apel București a constatat că reclamanții nu s-au conformat cerințelor cuprinse în rezoluția comunicată la data de 06 iunie 2017 și, în temeiul art. 200 alin. (3) C. proc. civ., a dispus anularea cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de reexaminare înregistrată la data de 03 iulie 2017, sub nr. de dosar x/2/2017/a2, reclamanții A. și B. au solicitat reexaminarea măsurii anulării dispuse prin încheierea pronunțată în camera de consiliu din data de 28.06.2017.

Prin rezoluția administrativă din data de 05 iulie 2017, reclamanților li s-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru de 20 lei, sub sancțiunea anulării cererii de reexaminare.

La data de 12 iulie 2017, reclamanții au depus cerere de reexaminare împotriva taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina lor, înregistrată sub nr. de dosar x/2/2017/a2.1.

Prin rezoluția din data de 17 iulie 2017, reclamanților li s-a pus în vedere, ca, pentru termenul de judecată din data de 27 iulie 2017, să semneze cererea de reexaminare a taxei de timbru stabilită în Dosarul nr. x/2/2017/a2, sub sancțiunea anulării cererii.

Prin încheierea din data de 27 iulie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a anulat cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de reclamanții A. și B., ca fiind nesemnată.

Împotriva încheierii de ședință din data de 27 iulie 2017, au formulat recurs reclamanții A. și B., susținând că regulile de procedură civilă permit transmiterea înscrisurilor prin poșta electronică, iar cererea formulată îndeplinea toate condițiile prevăzute de lege, sancțiunea anulării fiind o măsură disproporțională în raport de dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 27 noiembrie 2017, intimatul-pârât Guvernul României a invocat excepția inadmisibilității recursului, apreciind că încheierea dată în soluționarea cererii de reexaminare are caracter irevocabil, potrivit art. 18 din Legea nr. 146/1997.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ.:

"

Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: (…) semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic."

Aceste dispoziții se corelează cu dispozițiile generale în materia depunerii cererilor adresate instanțelor de judecată, art. 148 C. proc. civ. indicând că:

"

Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă (…), precum și semnătura."

În același sens, dispozițiile art. 196 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează condițiile de formă aplicabile acțiunilor introductive, incidente în privința oricăror cereri adresate instanțelor, arată că:

"

Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă."

Potrivit art. 268 C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii":

"

(1) Semnătura unui înscris face deplină credință, până la proba contrară, despre existența consimțământului părții care l-a semnat cu privire la conținutul acestuia. Dacă semnătura aparține unui funcționar public, ea conferă autenticitate acelui înscris, în condițiile legii. (2) Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condițiile prevăzute de lege."

Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie să fie aplicată pe toate actele înregistrate la dosarul instanței de judecată, chiar și în ipoteza depunerii cererilor prin mijloace de comunicare la distanță, potrivit art. 148 alin. (2) și art. 149 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că reclamanții au depus cererea de recurs prin intermediul poștei electronice, la data de 02 august 2017, recursul nepurtând semnătura recurenților pe niciuna din cele 5 pagini. Totodată, exemplare ale recursului formulat în cauză au fost expediate și către Consiliul Superior al Magistraturii, care a dispus înaintarea lor la dosarul Înaltei Curți, însă nici aceste exemplare nu poartă semnătura recurenților.

De asemenea, cererii de recurs nu i-a fost atașată semnătura electronică a recurenților-reclamanți, potrivit dispozițiilor Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică.

Prin rezoluția emisă la data de 02 octombrie 2017, Înalta Curte a pus în vedere recurenților-reclamanți să depună la dosarul cauzei un exemplar semnat al recursului declarat în cauză, sau să se prezinte pentru a semna personal exemplarul cererii de recurs din dosar, rezoluția fiind comunicată recurenților-reclamanți la data de 05.10.2017, potrivit dovezilor de înmânare aflate la dosar.

Până la termenul de judecată acordat în cauză, recurenții-reclamanți nu au îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina lor, nu au comunicat instanței un exemplar original al recursului și nici nu au procedat la semnarea exemplarului aflat la dosarul cauzei.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite condițiile de formă ale recursului prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. e), art. 148 și art. 196 C. proc. civ., republicat, recursul necuprinzând semnătura părții, care trebuie aplicată pe actele procesuale depuse la instanțele de judecată.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) și (3) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanții B. și A., pentru lipsa semnăturii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva încheierii de ședință din data de 27 iulie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2017/a2.1.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 decembrie 2017.