ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3918/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 20 octombrie 2015, reclamanta Parohia Iancu Nou Bălăneanu a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, anularea Deciziei nr. 3501 din 24 august 2015 emisă de pârât și obligarea la emiterea deciziei de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, sub formă de despăgubiri bănești, pentru imobilul revendicat, situat în București, Șoseaua Mihai Bravu, sector 2.

Prin sentința civilă nr. 2432 din 14 aprilie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Reclamanta a depus la dosar cerere modificatoare prin care a solicitat a se constata refuzul nejustificat al pârâtei de a soluționa cererea cu privire la imobilul teren în suprafață de 1.444 mp situat în București, Șoseaua Mihai Bravu, sector 2, cu obligarea pârâtului la emiterea deciziei de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, sub formă de despăgubiri bănești, pentru imobilul teren mai sus identificat.

Prin sentința civilă nr. 3413 din 7.11.2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția prematurității capătului de cerere privind obligarea pârâtului să emită decizia de acordare a măsurilor reparatorii, prin echivalent, sub formă de despăgubiri bănești, pentru imobilul teren situat în București, Șoseaua Mihai Bravu nr. 117-119, sector 2 și a fost respins acest capăt de cerere, ca prematur formulat.

A fost admisă, în parte, acțiunea completată, în sensul că a fost obligată pârâta Comisia Specială de Retrocedare să soluționeze cererea înregistrată de reclamantă sub nr. x din 24.01.2006, cu privire la imobilul teren situat în București, Șoseaua Mihai Bravu, sector 2, prin emiterea unei decizii în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii. A fost respinsă în rest cererea reclamantei, ca neîntemeiată, cu privire la nelegalitatea deciziei nr. 3501 din 24 august 2015 emisă de pârâtă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea recurentei să soluționeze cererea nr. x din 24 ianuarie 2006 cu privire la imobilul teren, situat în municipiul București, Șoseaua Mihai Bravu, sector 2, prin emiterea unei decizii în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., arată că sentința recurată este nelegală, având în vedere că pentru termenul de judecată din data de 12.09.2016, reclamanta a formulat cerere modificatoare, solicitând să se constate refuzul nejustificat al pârâtei de a soluționa cererea de retrocedare nr. x/C/24.01.2006. Prin întâmpinarea la cererea modificatoare, pârâta a invocat excepția tardivității formulării cererii modificatoare, dat fiind faptul că reclamanta a introdus contestația inițial la Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, ulterior fiind admisă excepția de necompetență materială și faptul că la termenul de judecată din 14.04.2016, reclamanta s-a prezentat prin avocat, iar procedura de citare a părților a fost legal îndeplinită. În acest context, consideră că intimata-reclamantă putea să își modifice cererea de chemare în judecată până la termenul din 14.04.2016, iar nu direct în fața Curții Apel București.

Recurenta-pârâtă critică faptul că în speță, calificând cererea reclamantei ca adițională, instanța a admis excepția prematurității capătului de cerere privind obligarea Comisiei speciale de retrocedare să emită decizia de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, sub formă de despăgubiri bănești, pentru imobilul în litigiu, respingând acest capăt de cerere ca prematur formulat, fără a se pronunța asupra excepției tardivității formulării cererii modificatoare.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține că sentința recurată este nelegală, întrucât instanța a interpretat în mod eronat prevederile art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000, precum și pe cele ale pct. 1 din Normele de aplicare a art. 4 din O.U.G nr. 94/2000, concluzia instanței că autoritatea publică pârâtă a refuzat în mod nejustificat să soluționeze pe fond o astfel de cerere de retrocedare, deși dispunea de documentația atașată cererii, fiind eronată.

Obiectul prezentului litigiu îl constituie verificarea de către instanță a legalității Deciziei nr. 3501 din 24 august 2015 emisă de Comisia specială de retrocedare pentru soluționarea cererii nr. x/C din 24.01.2006, prin care reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul, construcție demolată, situată în municipiul București, Șoseaua Mihai Bravu, sector 2, dar distinct de această cerere, reclamanta a înaintat Comisiei speciale de retrocedare și cererea nr. x/C din 24.01.2006, prin care a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul teren în suprafață de 1444 m.p., situat la aceeași adresă. Având un obiect material diferit, Comisia specială de retrocedare a analizat distinct aceste cereri, luând în considerare regimul juridic al fiecărui imobil solicitat, teren sau clădire.

Conform art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziția Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calității de fost proprietar, iar conform punctului 1 din Normele de aplicare a art. 4 din O.U.G. . 94/2000, cererea de retrocedare se va face distinct pentru fiecare imobil solicitat. Faptul că până în prezent recurenta-pârâtă a soluționat doar cererea de retrocedare nr. x/C/24.01.2006, prin decizia nr. 3501 din 24.08.2016, nu reprezintă un refuz nejustificat care să determine obligarea recurentei la soluționarea cererii de retrocedare nr. 688683/C din 24.01.2016 cu privire la un alt imobil, respectiv cu privire la imobilul teren în suprafață de 1444 m.p.

Se mai arată că, întrucât pentru soluționarea dosarului aferent cererii nr. x/C din 24.01.2006 sunt necesare înscrisuri suplimentare, Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare a realizat o serie de demersuri suplimentare. Astfel, prin adresa nr. x/C din 28.12.2016, a solicitat O.C.P.I. București transmiterea: cărții funciare actuale, împreună cu planul cadastral aferent imobilului situat în municipiul București, Șoseaua Mihai Bravu, sector 2; cărții funciare actuale, împreună cu planul cadastral aferent imobilului situat în municipiul București, Șoseaua Mihai Bravu, sector 2, iar prin adresa nr. x/C din 13.12.2016, a solicitat Primăriei Municipiului București transmiterea situației juridice actuale a imobilului care face obiectul cererii de retrocedare nr. 688683/C din 23.08.2005.

De asemenea, prin adresa nr. x/C din 28.12.2016, a solicitat Primăriei Municipiului București transmiterea Dispoziției Primarului General nr. 4484/2005, emisă în baza Legii nr. 10/2001, prin care a fost restituit imobilul de la adresa din București, Șoseaua Mihai Bravu.

Prin adresa nr. x/C din 28.12.2016, Comisia specială de retrocedare a solicitat Arhivelor Naționale - Serviciul Municipiului București transmiterea următoarelor documente: planul cadastral aferent imobilului situat în municipiul București, Șoseaua Mihai Bravu, anexă la Procesul-verbal nr. x din 24 septembrie 1940, emis de Comisiunea pentru înființarea Cărților Funciare în București; copia adresei nr. x din 19 septembrie 1969, emisă de către Sfatul Popular al Capitalei.

Totodată, prin adresa nr. x/C din 28.12.2016, recurenta-pârâtă a solicitat intimatei-reclamante, având în vedere dispozitivul hotărârii recurate: clarificarea obiectului cererii de retrocedare prin indicarea exactă a suprafeței pentru care se solicită acordarea de despăgubiri, întrucât, deși în cererea de retrocedare este menționată suprafața de 1444 m.p., la dosarul aferent cererii a fost depus Raportul de expertiză tehnică, întocmit de către ing. A. cu privire la imobilul în cauză, ce face referire la o suprafață de 924 m.p.; acte juridice care să ateste dreptul de proprietate al solicitantei, la momentul preluării abuzive; acte sau înscrisuri, eventual declarații de martori autentificate notarial, din care să reiasă dovada preluării abuzive a întregului imobil solicitat; istoricul adresei administrative/poștale și istoricul denumirii arterei de circulație pentru imobilul solicitat; declarație notarială din care să reiasă faptul că pentru imobilul solicitat nu s-a reconstituit dreptul de proprietate pe alt amplasament/pe vechiul amplasament în favoarea solicitantei, în baza legilor fondului funciar sau a altor legi cu caracter reparatoriu; înscrisuri din care să reiasă dacă au fost încasate despăgubiri pentru imobilul sus-menționat.

Astfel, recurenta-pârâtă susține că, în contextul în care dosarul aferent cererii de retrocedare nr. 688683/C din 24.01.2006 este incomplet, obligarea Comisiei speciale de retrocedare la soluționarea respectivei cereri de retrocedare în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii poate pune solicitanta în situația de a-i fi soluționată respectiva cerere cu nerespectarea dreptului său de a face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat și a preluării abuzive a acestuia.

Intimata-reclamantă Parohia Iancu Nou Bălăneanu a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală.

Referitor la criticile recurentei vizând nepronunțarea instanței cu privire la excepția tardivității, arată că acestea sunt nefondate, având în vedere că recurenta-pârâtă a refuzat să analizeze și situația imobilului teren aferent construcției, pentru care a formulat cerere în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 94/2000 și că la termenul din 13.06.2016, instanța i-a solicitat lămurirea capătului de cerere referitor la restituirea suprafeței de teren, astfel că prin cererea modificatoare, de fapt, a reluat aspectele din motivarea cererii inițiale.

Consideră că recurenta-pârâtă a apreciat, în mod neîntemeiat, faptul că lămurirea obiectului cererii reprezintă o cerere modificatoare a cererii inițiale.

Mai arată că prin încheierea de ședință din data de 12.09.2016, instanța a respins excepția tardivității cererii modificatoare, ca neîntemeiată, pe motiv că precizarea obiectului cererii a venit ca urmare a solicitării instanței de judecată, față de cele susținute în acțiunea inițială.

Intimata-reclamantă consideră că motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile art. 204 C. proc. civ., nu este fondat, instanța de fond pronunțându-se în limitele învestirii sale, prin cererea de chemare în judecată.

De asemenea, și motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat, deoarece recurenta nu a adus nicio critică hotărârii recurate, care să poată fi subsumată acestor dispoziții, astfel că în mod corect a apreciat instanța de fond că exista un refuz nejustificat, exprimat cu exces de putere, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, din partea recurentei, cu privire la soluționarea cererii de retrocedare a terenului, având în vedere că de la data înregistrării cererii au trecut mai mult de 10 ani, prima instanță reținând în mod corect că, deși nu exista un text expres în O.U.G. nr. 94/2000 cu privire la soluționarea cererilor de retrocedare, totuși autoritățile competente trebuie să ia toate masurile pentru a le soluționa într-un termen cât mai scurt și pentru a elimina starea de incertitudine juridică în care se afla imobilele respective.

Astfel, consideră că susținerea recurentei-pârâte, în sensul că nu poate fi vorba de un refuz de soluționare, ci de o întârziere, este eronată, deoarece aceasta avea obligația ca, în cazul în care ar fi constatat lipsa unor documente sau informații necesare soluționării cererii, să le solicite, dar în speță, asemenea demersuri au fost făcute de către recurentă abia la data de 28.12.2016, după ce instanța de fond a admis cererea reclamantei și a obligat-o la soluționarea cererii de retrocedare. Or, având în vedere cele de mai sus, consideră că a existat un refuz de soluționare și o tergiversare nejustificată din partea recurentei în analiza cererii sale.

Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 10 martie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părțile nu au depus la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 29 iunie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul de față ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, față de următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Parohia Iancu Nou Bălăneanu a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, anularea Deciziei nr. 3501 din 24 august 2015 emisă de pârât și obligarea la emiterea deciziei de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, sub formă de despăgubiri bănești, pentru imobilul revendicat, situat în București, Șoseaua Mihai Bravu, sector 2.

În motivarea cererii de chemare în judecată a arătat că prin cererea înregistrată sub nr. x/C din 24.01.2006, a solicitat acordarea de despăgubiri pentru acest imobil, cerere respinsă întrucât construcțiile demolate nu fac obiectul O.U.G. 194/2000.

Sintagma "terenuri nerestituite", din art. 1 alin. (3) din ordonanță, acoperă și acele terenuri aflate în intravilanul localităților, atât la data preluării abuzive, cât și la data adoptării Legii 247/2005 și care nu au fost restituite integral persoanelor îndreptățite.

Se mai arată în cererea de chemare în judecată că imobilul fiind demolat, pârâta avea obligația să analizeze situația imobilului teren aferent construcției, pentru a vedea dacă acesta poate fi restituit în natură sau prin echivalent.

Este prezentată situația de fapt privind dobândirea imobilului în litigiu, iar în finalul cererii de chemare în judecată se solicită anularea deciziei contestate și obligarea pârâtei la emiterea deciziei de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, sub formă de despăgubiri bănești, pentru imobilul teren revendicat și care nu mai poate fi restituit în natură.

După declinarea de competență de către Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, la primul termen de judecată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, - 13.06.2016, instanța a pus în discuție fila 51 din dosarul Tribunalului București privind cererea înregistrată sub nr. x/C/29.01.2016, prin care reclamanta solicită acordarea despăgubirilor pentru imobilul teren în suprafață de 1444 mp, pârâta comunicând prin întâmpinare că această cerere este în curs de completare și că pentru aceasta nu a fost emisă nicio decizie. În raport cu această împrejurare, instanța a pus în discuție calificarea obiectului cererii, respectiv dacă obligarea emiterii deciziei de acordare a despăgubirilor se referă la teren, pentru a se putea aprecia asupra utilității și concludenței probei cu expertiză solicitată de reclamantă.

Reclamanta, prin avocat, a precizat că obiectul cererii de obligare la emiterea unei decizii de despăgubire se referă la imobilul teren, apreciind că nu se pot soluționa prin două decizii separate cele două cereri, pentru că ele priveau același imobil, care se compune din teren și construcție. Apreciază că a fost greșit soluționată cererea sa care privește doar partea de construcție și că ar fi trebuit să se aibă în vedere atât construcția, cât și terenul.

Se mai consemnează în încheierea de ședință de la acel termen că instanța a pus în discuție dacă prin acțiune nu s-a solicitat obligarea pârâtei să soluționeze cererea și cu privire la teren.

Reclamanta, prin avocat, a precizat că înțelege să-și modifice acțiunea în sensul că solicită obligarea pârâtei să soluționeze și cererea privind terenul și să emită o decizie de retrocedare, urmând a formula această cerere și în scris.

În consecință, a depus la dosar o cerere scrisă intitulată "cerere modificatoare" în care a menționat că își completează obiectul cererii inițiale, în sensul că solicită instanței, constatând refuzul nejustificat al pârâtei de a soluționa cererea cu privire la imobilul teren în suprafață de 1444 mp, obligarea pârâtei la emiterea deciziei de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, sub formă de despăgubiri bănești, pentru acest imobil.

Primul motiv de recurs este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în susținerea căruia recurenta pârâtă invocă tardivitatea acestei cereri, în raport cu disp. art. 204 C. proc. civ. potrivit cărora reclamantul poate să-și modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat (...).

Consideră că reclamanta putea să-și modifice cererea de chemare în judecată până la termenul din 14.06.2016, în fața Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, termen la care reclamanta s-a prezentat prin avocat, iar procedura de citare a părților a fost legal îndeplinită.

Deși a invocat tardivitatea cererii, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acesteia.

Înalta Curte apreciază că este nefondat acest motiv de recurs, prin prisma motivelor de fapt și de drept menționate în cererea de chemare în judecată, astfel cum au fost prezentate anterior, din care rezultă că reclamanta a avut în vedere solicitarea de anulare a deciziei contestate și de obligare a pârâtei la emiterea deciziei de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, sub formă de despăgubiri bănești, și pentru imobilul teren revendicat și care nu mai poate fi restituit în natură, solicitare care se regăsește în finalul cererii de chemare în judecată.

La primul termen de judecată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, - 13.06.2016, prin solicitarea de precizare a obiectului acțiunii, adresată reclamantei, instanța de fond a făcut, de fapt, aplicarea disp. art. 22 C. proc. civ. care la alin. (2) stabilesc că judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Astfel, din moment ce reclamanta menționase în cererea de chemare în judecată că sintagma "terenuri nerestituite" din art. 1 alin. (3) din ordonanță acoperă și acele terenuri aflate în intravilanul localităților, atât la data preluării abuzive, cât și la data adoptării Legii 247/2005 și care nu au fost restituite integral persoanelor îndreptățite și că imobilul fiind demolat, pârâta avea obligația să analizeze situația imobilului teren aferent construcției, pentru a vedea dacă acesta poate fi restituit în natură sau prin echivalent, rezultă că era necesară solicitarea formulată de instanța de fond, de precizare a obiectului acțiunii, respectiv dacă se solicită obligarea pârâtei să soluționeze cererea și cu privire la teren, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Chiar dacă cererea depusă la dosar pentru termenul de judecată din 12.09.2016 a fost denumită "cerere modificatoare", ea nu reprezintă o cerere în înțelesul art. 204 C. proc. civ., întrucât motivele de fapt și de drept ale acestei cereri erau cuprinse în cererea de chemare în judecată, iar aceste motive, împreună cu înscrisurile depuse la dosar, impuneau lămurirea obiectului cererii cu care a fost învestită instanța de judecată.

Este vădit nefondată susținerea că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției tardivității cererii modificatoare, întrucât în încheiearea de ședință din 12.09.2016 se menționează că se respinge această excepție ca neîntemeiată, având în vedere că la termenul de judecată din 13.06.2016, instanța a pus în vedere reclamantei să precizeze acțiunea, scopul fiind acordarea despăgubirilor pentru teren, astfel cum rezultă din conținutul acțiunii inițiale.

Cel de-al doilea motiv de recurs invocat este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în susținerea căruia recurenta pârâtă face referire la interpretarea eronată a disp. art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000 și a disp. pct. 1 din Normele de aplicare a art. 4 din O.U.G. 94/2000 precizând că nesoluționarea până în prezent a cererii de retrocedare nr. 688683/C din 24.01.2006 nu reprezintă un refuz nejustificat, care să determine obligarea sa la soluționarea acestei cereri.

Înalta Curte constată că prin sentința recurată, instanța de fond a obligat pârâta Comisia Specială de Retrocedare să soluționeze cererea înregistrată de reclamantă sub nr. x din 24.01.2006 cu privire la imobilul teren situat în București, Șoseaua Mihai Bravu, sector 2, prin emiterea unei decizii în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Rezultă că a fost avută în vedere nesoluționarea în termenul legal a cererii, în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 potrivit căruia nesoluționarea în termenul legal a unei cereri este faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen.

Refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri este definit de alin. (1) lit. i) a aceluiași articol ca fiind exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane.

În cauză este vorba despre nesoluționarea cererii înregistrate de reclamantă sub nr. x din 24.01.2006 și nu despre refuzul nejustificat de soluționare a acestei cereri. Deși instanța de fond folosește sintagma "refuz nejustificat" de soluționare pe fond a acestei cereri de retrocedare, Înalta Curte reține că este vorba despre nesoluționarea cererii, din moment ce nu a fost exprimată explicit, cu exces de putere voința pârâtei de a nu rezolva cererea, respectiv de a nu acorda despăgubiri bănești pentru imobilul teren, în suprafață de 1444 mp, situat în București, Șoseaua Mihai Bravu, sector 2, prin emiterea unei decizii de respingere a cererii.

De altfel, în finalul sentinței recurate, instanța de fond face referire, implicit, la această distincție dintre cele două tipuri de acte administrative asimilate - nesoluționarea cererii și refuzul de soluționare, precizând că trebuie să se dea posibilitatea finală autorității publice să analizeze efectiv, în primul rând cererea și documentația atașată, rolul instanței de contencios administrativ fiind de a verifica, inițial, comportamentul autorității publice pârâte și, ulterior, soluția dată cererii administrative formulate de reclamantă.

Astfel, există o diferență clară între nesoluționarea unei cereri și refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, prin sentință instanța de fond obligând pârâta la soluționarea cererii, prin emiterea unei decizii, constatând că aceasta nu a fost soluționată și nu a obligat-o la emiterea deciziei de acordare a măsurilor reparatorii, prin echivalent, sub formă de despăgubiri bănești, pentru imobilul teren, deci la soluționarea favorabilă a cererii, ca urmare a constatării unui refuz nejustificat de soluționare, respectiv a exprimării refuzului de acordare a despăgubirilor solicitate.

S-a invocat interpretarea eronată de către instanța de fond a disp. art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000 și a disp. pct. 1 din Normele de aplicare a art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000 atunci când a reținut refuzul nejustificat de a soluționa pe fond cererea sus menționată, întrucât obiectul litigiului îl constituie verificarea de către instanță a legalității Deciziei nr. 3501 din 24 august 2015 referitoare la construcție.

Nu poate fi reținută această critică din moment ce, așa cum s-a arătat, reclamanta a solicitat și constatarea refuzului nejustificat al pârâtei de a soluționa cererea cu privire la imobilul teren în suprafață de 1444 mp, precum și obligarea pârâtei la emiterea deciziei de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, sub formă de despăgubiri bănești, pentru acest imobil.

În cadrul celui de-al doilea motiv de recurs invocat au fost enumerate demersurile făcute de recurentă pentru soluționarea dosarului aferent cererii nr. x/C din 24.01.2006 susținându-se că acesta este incomplet, astfel că obligația stabilită de instanța de fond poate pune solicitanta în situația de a-i fi soluționată respectiva cerere cu nerespectarea dreptului său de a face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat și a preluării abuzive a acestuia.

Susținerea nu este relevantă în soluționarea căii de atac, din moment ce instanța de fond a obligat pârâta la soluționarea cerererii constatând că aceasta avea atașată o documentație, iar caracterul complet sau incomplet al acestui dosar va fi analizat în cazul în care va fi supusă cenzurii instanței de contencios administrativ decizia ce va fi emisă de recurentă în soluționarea cererii înregistrate sub nr. nr. 688683/C din 24.01.2006.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința este legală, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România împotriva sentinței civile nr. 3413 din 7 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 decembrie 2017.