ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3697/2017

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2015/a2 din 22 august 2016, petenta-reclamantă A. a solicitat restituirea taxei judiciare de timbru în valoare de 20 lei achitată pentru soluționarea cererii de reexaminare formulată împotriva încheierii de anulare pronunțată în data de 18.12.2015 în Dosarul nr. x/2/2015 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin aceeași cerere petenta a solicitat și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 80/2013 raportat la prevederile art. 21, 44, 52 și 53 din Constituția României.

Prin sentința nr. 3239 din 26 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 45 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 80/2013 raportat la prevederile art. 21, 44, 52 și 53 din Constituția României.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin cererea de îndreptare eroare materială/completare a dispozitivului sentinței civile nr. 3239 din 26 octombrie 2016, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat îndreptarea erorii materiale/completarea dispozitivului sentinței civile nr. 3239 din 26 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în cadrul Dosarului nr. x/2/2015/a2, arătând că, prin dispozitivul sentinței civile nr. 3239 din 26 octombrie 2016, instanța a dispus în mod netemeinic și nelegal "Respinge ca nefondată cererea de restituire a taxei de timbru. Definitivă.", încălcând astfel prevederile art. 534 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora "Încheierea prevăzută la alin. (1) este supusă numai apelului, cu excepția celei pronunțată de un complet al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care este definitivă", rezultând că hotărârea de respingere a cererii de restituire a taxei de timbru poate fi atacată cu apel, în fapt, sentința civilă nr. 3239 din 26 octombrie 2016 nefiind definitivă.

Prin sentința nr. 3702 din 23 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de completare/îndreptare eroare materială a dispozitivului sentinței civile nr. 3239 din 26 octombrie 2016 formulată de reclamanta A.

Recursurile

Împotriva sentinței nr. 3239 din 26 octombrie 2016 și a sentinței nr. 3702 din 23 noiembrie 2016 reclamanta A. a formulat apeluri, criticând soluțiile instanței de fond ca netemeinice și nelegale.

S-a solicitat admiterea apelului declarat împotriva sentinței nr. 3239 din 26 octombrie 2016 și, în rejudecare, admiterea cererii de restituire a taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei achitată în Dosarul nr. x/2/2015/a2 al Curții de Apel București.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt și a enunțării prevederilor art. 9 lit. f) și art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013, s-a susținut că se impune restituirea taxei judiciare de timbru având în vedere admiterea cererii de reexaminare împotriva încheierii de anulare din 18 decembrie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2015 al Curții de Apel București.

În drept, apelul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 527 și urm., art. 456 și urm. C. proc. civ., art. 45 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 80/2013, Constituția României și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O.

De asemenea, s-a solicitat de către reclamantă admiterea apelului declarat împotriva sentinței nr. 3702 din 23 noiembrie 2016, desființarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de îndreptare eroare materială/completare a dispozitivului sentinței nr. 3239 din 26 octombrie 2016, în sensul menționării căii de atac a apelului, în loc. de mențiunea definitivă, în opinia sa, hotărârea prin care s-a solicitat restituirea taxei judiciare de timbru nefiind definitivă, în raport de prevederile art. 534 alin. (2) C. proc. civ.

În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 446 C. proc. civ.

Procedura în fața instanței de recurs

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelurilor ca nefondate și menținerea hotărârilor instanței de fond, ca legale și temeinice.

Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatei-pârâte la motivele de recurs și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că recursurile sunt nefondate, în considerarea celor în continuare arătate.

Argumente relevante

În prealabil, Înalta Curte, având în vedere obligația instanței de a da calificarea juridică exactă căii de atac exercitată în cauză, chiar dacă apelanta și-a intitulat căile de atac exercitate ca fiind apeluri, prevalându-se de dispozițiile art. 534 alin. (2) C. proc. civ., ținând seama de natura juridică a litigiului, de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 9 din Legea nr. 76/2012, constată că sentințele atacate sunt supuse numai recursului și va soluționa cauza ca recurs.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva sentinței nr. 3239 din 26 octombrie 2016, Înalta Curte constată că petenta - reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere, întemeiată pe dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 80/2013, prin care a solicitat restituirea taxei judiciare de timbru achitată cu ocazia soluționării cererii formulată de aceasta privind reexaminarea încheierii din camera de consiliu din data de 18 decembrie 2015 prin care s-a dispus, în baza dispozițiilor art. 200 alin. (3) C. proc. civ., anularea cererii de chemare în judecată, pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor dispuse de instanță.

Cererea de restituire a taxei judiciare de timbru a fost motivată de faptul că, prin Încheierea din 20 ianuarie 2016, completul de judecată căruia i-a fost repartizată spre soluționare cererea de reexaminare a admis-o și a dispus revenirea asupra măsurii anulării cererii de chemare în judecată ce formează obiectul Dosarului nr. x/2/2015, dispusă prin Încheierea de ședință din data de 18.12.2015, dosarul fiind retrimis completului inițial învestit.

Constată Înalta Curte că situația invocată de către recurenta-reclamantă, respectiv restituirea taxei judiciare de timbru aferentă cererii privind reexaminarea încheierii prin care s-a dispus, în baza dispozițiilor art. 200 alin. (3) C. proc. civ., anularea cererii de chemare în judecată, pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor dispuse de instanță nu se circumscrie prevederilor art. 45 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 80/2013, invocat ca temei de drept de către reclamantă, aceasta nefiind prevăzută expres de niciun alt act normativ.

Așa fiind, instanța apreciază că soluția instanței de fond în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a cererii privind restituirea taxei judiciare de timbru formulată de reclamantă, întemeiată pe art. 45 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 80/2013, este legală și temeinică, motiv pentru care urmează să respingă recursul declarat de aceasta împotriva sentinței nr. 3239 din 26 octombrie 2016, ca nefondat.

Înalta Curte constată că și recursul declarat împotriva sentinței nr. 3702 din 23 noiembrie 2016 prin care a fost respinsă cererea de îndreptare/lămurire a dispozitivului sentinței nr. 3239 din 26 octombrie 2016 este nefondat și urmează a fi respins ca atare.

Astfel, instanța constată că reclamanta A. a solicitat îndreptarea erorii materiale/completarea dispozitivului sentinței civile nr. 3239 din 26 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2015/a2, arătând că, prin dispozitivul sentinței civile nr. 3239 din 26 octombrie 2016, instanța a dispus în mod netemeinic și nelegal "Respinge ca nefondată cererea de restituire a taxei de timbru. Definitivă.", încălcând astfel prevederile art. 534 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora "Încheierea prevăzută la alin. (1) este supusă numai apelului, cu excepția celei pronunțată de un complet al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care este definitivă", rezultând că hotărârea de respingere a cererii de restituire a taxei de timbru poate fi atacată cu apel, în fapt, sentința civilă nr. 3239 din 26 octombrie 2016 nefiind definitivă.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 442 alin. (1) C. proc. civ. "Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și sustinerile partilor sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotarâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere".

Constată instanța că procedura îndreptării hotărârilor judecătorești presupune corijarea acelor erori materiale strecurate cu ocazia redactării ori a tehnoredactării în cuprinsul minutei, practicalei, considerentelor sau dispozitivului unei hotărâri, erori care vizează numele, calitatea și susținerile părților sau erori de calcul ori alte astfel de greșeli.

Așadar, pe calea acestei proceduri nu poate fi modificat dispozitivul unei hotărâri judecătorești, în sensul schimbării căii de atac ce poate fi exercitată împotriva acesteia, prin interpretarea de către instanță a unor dispoziții legale invocate de parte, această finalitate fiind posibilă numai prin intermediul exercitării căilor de atac prevăzute de lege.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază, în acord cu opinia instanței de fond, că, pentru a fi întrunite condițiile de admitere a unei cereri de îndreptare a unor erori materiale strecurate în cuprinsul hotărârilor judecătorești, acestea trebuie să se circumscrie noțiunii de eroare materială, astfel cum aceasta este reglementată de art. 442 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 444 alin. (1) C. proc. civ. "dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe aspra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii (...)"

Instanța constată că textul de lege enunțat are în vedere ipoteza în care judecătorul a omis să soluționeze un capăt de cerere principal sau accesoriu ori o cerere conexă sau incidentală (minus petita), totalitatea cererilor constituind cadrul obiectiv al judecății și limitele învestirii instanței pe care instanța este ținută să le respecte întocmai, în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Or, în cauză, instanța de fond s-a pronunțat asupra cererii cu care a fost învestită, astfel cum aceasta a fost formulată de către reclamantă, în dispozitivul hotărârii nefiind omisă calea de atac ce se poate exercita împotriva hotărârii pronunțate, fiind menționat faptul că hotărârea este "definitivă", cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (3) C. proc. civ., nemulțumirea părții față de această mențiune neputând fi remediată pe calea procedurii completării dispozitivului hotărârii, prevăzută de art. 444 C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte apreciază că recurenta-reclamantă nu se poate prevala de o eventuală menționare eronată în dispozitivul hotărârii judecătorești a căii de atac ori de omisiunea menționării acesteia, întrucât căile de atac, condițiile, limitele și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt prevăzute de lege, astfel încât o hotărâre judecătorească nici nu le poate acorda ea însăși, nici nu le poate suprima, partea neputând invoca necunoașterea legii, potrivit adagiului "nemo censetur ignorare legem".

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Față de aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., constatând că sentințele recurate sunt legale și temeinice și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acestora, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de A. împotriva sentinței nr. 3702 din 23 noiembrie 2016 și sentinței nr. 3239 din 26 octombrie 2016 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 noiembrie 2017.