ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2746/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererile reconvenționale înregistrate în dosar nr. x/2011* al Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantele reconvenționale Asociația Vânătorilor și A., Asociația B., Asociația C., Asociația D. în contradictoriu cu pârâtele reconvenționale Asociația E., Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură și Asociația F. au solicitat să se constate nulitatea de drept a contractului nr. x/107/1987, precum și a tuturor actelor adiționale ulterioare anului 2008 (prin cererea din data de 29.09.2015 au fost identificate actele adiționale a căror anulare se cere, astfel: 1 din 17 martie 2003, 2 din 26 iulie 2006, 3 din 03 martie 2015).

Prin sentința civilă nr. 8 din 25 ianuarie 2016 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererile reconvenționale formulate de Asociația Vânătorilor și A., Asociația B., Asociația C., Asociația D., în contradictoriu cu pârâtele reconvenționale Asociația E., Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură și Asociația F. ca neîntemeiate și a respins cererea formulată de Asociația E. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că între asociația pârâtă din prezenta cauză și asociația înființată în anul 1968 există identitate (acest aspect este certificat și de către Asociația G. în cererea de intervenție admisă de Tribunalul Hunedoara prin sentința menționată anterior).

Hotărârile judecătorești depuse de reclamantele reconvenționale nu au relevanță în cauză întrucât se referă la Asociația G., persoană juridică distinctă de Asociație E.

De asemenea, cererea pârâtei reconvenționale Asociația E. privind acordarea cheltuielilor de judecată a fost respinsă, reținându-se pe de o parte faptul că aceasta nu a făcut dovada efectuării lor cu documente de plată originale, iar pe de altă parte copiile documentelor de plată au fost depuse ulterior închiderii dezbaterilor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Asociația E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că argumentele reținute de instanța fondului potrivit cărora, AJVPS Hunedoara nu a făcut dovada efectuării cheltuielilor cu documente de plată originale sunt lipsite de temeinicie având în vedere că, toate înscrisurile doveditoare ale cheltuielilor efectuate au fost depuse în copie certificată pentru conformitate cu originalul și nu în copie simplă, iar acest lucru a fost determinat de faptul că, documentele originale au fost depuse în arhiva contabilă a AJVPS Hunedoara pentru a fi operate în evidența contabilă întrucât, în cazul persoanelor juridice, în vederea înregistrării în contabilitate a operațiunilor economico-financiare, este necesară depunerea documentelor originale și nu în copie.

Recurenta consideră că atâta timp cât, în conformitate cu prevederile legale incidente în materia contabilității persoanelor juridice, acestea au obligația de a înregistra în contabilitate documentele justificative în original, este evident că, nu pot depune aceleași documente justificative în original și pentru dovedirea cheltuielilor de judecată. De altfel, nici dispozițiile legale procedurale nu impun și nu prevăd în mod expres necesitatea depunerii acestor înscrisuri doar în formă originală, ele putând fi depuse atât în original cât și în copie certificată pentru conformitate cu originalul, aspect ce reiese și din interpretarea dispozițiilor art. 112 pct. 5 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora:

"…copiile vor fi certificate de către reclamant că sunt conforme cu originalul."

Și argumentele reținute de instanța fondului potrivit cărora, copiile documentelor de plată au fost depuse ulterior închiderii dezbaterilor sunt lipsite de temeinicie având în vedere că aceste documente au fost depuse înăuntrul termenului de pronunțare acordat în cauză, tocmai în vederea depunerii acestor înscrisuri și a concluziilor scrise, fiind depuse odată cu concluziile scrise, iar acestea nu sunt supuse contradictorialității pentru a fi necesară comunicarea lor.

Recurenta mai arată că aceste cheltuieli au fost efectuate strict în interesul cauzei și la datele la care au avut loc dezbateri în cauză, respectiv la termenele de judecată fixate, iar prevederile procedurale incidente nu prohibesc expres posibilitatea depunerii lor înăuntrul termenului de pronunțare acordat în vederea depunerii de concluzii scrise. Solicitarea acordării cheltuielilor de judecată s-a făcut atât prin întâmpinare cât și prin concluziile verbale. De altfel, acest aspect a fost cuprins în încheierea din data de 18.01.2016 în care s-a consemnat că, "se solicită de către reprezentantul pârâtei cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial și cheltuieli de deplasare și declară că va anexa documente justificative concluziilor scrise pe care urmează să le depună la dosar", aspect față de care instanța a și acordat termen în acest sens.

Deci, așa cum rezultă din cuprinsul încheierii, instanța a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 25.01.2016, tocmai pentru a se da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise împrejurare în care argumentele reținute pentru respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată sunt lipsite de temeinicie. De altfel, chiar instanța reține în cuprinsul sentinței pronunțate faptul că, în interiorul termenului de pronunțare, pârâta AJVPS Hunedoara a depus la dosar, concluzii scrise la care a anexat notă de cheltuieli cuprinzând onorariu avocațial și cheltuieli de deplasare, respectiv documentele doveditoare ale acestora.

Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit legii, cheltuielile de judecată vor fi suportate în final de partea din vina căreia s-a promovat acțiunea. Principiul enunțat este consacrat, în mod expres, în art. 274 C. proc. civ. care dispune:

"(1) Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată."

Înalta Curte constată că instanța de fond nu a respectat principiul de drept potrivit căruia legalitatea sentinței implică respectarea întocmai a dispozițiilor procesuale și justa aplicare a legii materiale cu ocazia judecării pricinii respective.

Natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de despăgubire acordată părții care a câștigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții.

Cheltuielile de judecată pornesc de la principiul independenței procesuale a fiecărei părți. Astfel, se poate vorbi și de o altă natură juridică a cheltuielilor de judecată, și anume aceea de sancțiune, menirea lor fiind înlăturarea procesivității excesive a unor justițiabili.

Art. 274 C. proc. civ., fără a menționa in terminis, induce o prezumție de culpă procesuală în sarcina celui care, prin atitudinea sa, a determinat pornirea procesului de către partea adversă și implicit efectuarea unor cheltuieli de judecată.

Din punct de vedere al formei de manifestare, culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul instanței a unei cereri, acțiune ce se dovedește a fi neîntemeiată, fie susținerea unor apărări neîntemeiate care echivalează cu zădărnicirea încercării reclamatului de a obține solicitările formulate în cererea de chemare în judecată.

Pe lângă principiul culpei procesuale, există și alte principii care se impun a fi respectate pentru a fi posibilă acordarea cheltuielilor de judecată.

Culpa procesuală nu presupune în mod necesar reaua credință, pentru care art. 723 C. proc. civ. prevede alte sancțiuni, iar aceasta nu rezultă implicit din soluția dată procesului.

În general, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Din acest punct de vedere este irelevantă buna-credință a părții care a pierdut procesul.

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cu privire la rambursarea cheltuielilor de judecată, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care cheltuielile solicitate sunt dovedite și constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.

Prima instanță nu a respectat criteriile de acordare a cheltuielilor de judecată stabilite de dispozițiile legale, doctrină și jurisprudență.

În jurisprudența CEDO s-a stabilit cu valoare de principiu regula conform căreia partea care a câștigat procesul va putea obține rambursarea unor cheltuieli doar în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.

Din perspectiva CEDO pentru a se putea da curs solicitării de restituire a cheltuielilor de judecată, trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele trăsături: caracterul real, caracterul rezonabil și caracterul necesar.

Se poate observa că, atât condițiile impuse de legislația națională, cât și cele impuse de jurisprudența CEDO sunt întrunite în litigiul de față, condiții ce nu au fost avute în vedere de prima instanță atunci când a respins acordarea cheltuielilor de judecată. În virtutea acestor argumente se impune modificarea sentinței primei instanțe, în ceea ce privește respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod greșit a apreciat că documentele privind efectuarea cheltuielilor de judecată nu au fost depuse în original, precum și că au fost depuse ulterior închiderii dezbaterilor.

Chiar instanța de fond a menționat în practicaua sentinței atacate că în interiorul termenului de pronunțare, pârâta Asociația E. a depus prin serviciul registratură concluzii scrise la care a anexat notă de cheltuieli cuprinzând onorariu avocațial și cheltuieli de deplasare, respectiv documentele doveditoare ale acestora.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.

În consecință, pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Asociația E., va modifica, în parte, sentința atacată în sensul că va obliga intimații-reclamanți Asociația Vânătorilor și A., Asociația B., Asociația C. și Asociația Pescarilor Sportivi Salmo Carpatica Lupeni la plata sumei de 1.938,33 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către recurentă. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Asociația E. împotriva sentinței civile nr. 8 din 25 ianuarie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică, în parte, sentința atacată în sensul că obligă intimații-reclamanți Asociația Vânătorilor și A., Asociația B., Asociația C. și Asociația Pescarilor Sportivi Salmo Carpatica Lupeni la plata sumei de 1.938,33 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către pârâta Asociația E.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2016.