Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.11.2017
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1842/2017

HOTĂRÂRE
21.11.2017
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1842/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 1975 din 20.10.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a respins, ca tardivă, contestația în anulare formulată de contestatorul B. împotriva deciziei nr. 3471 din 17 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. În considerentele deciziei s-a reținut că, având în vedere că termenul legal pentru declararea căii de atac extraordinare de retractare a fost depășit, în temeiul art. 319 alin. (2) teza finală raportat la art. 103 alin. (1) din C. proc. civ., s-a respins contestația în anulare, ca tardiv formulată, excepția tardivității declarării acestei căi de atac fiind una de ordine publică, absolută, dirimantă, astfel încât admiterea acesteia împiedică instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare să o analizeze pe fond.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul B., fără a indica temeiul juridic pe care își întemeiază cererea. În motivarea căii de atac, expusă în mai multe pagini, contestatorul invocă diverse texte de lege, își exprimă nemulțumirile față de modul de soluționare a unor cauze aflate pe rolul instanțelor judecătorești, fără a indica în concret critici care să vizeze soluția pronunțată de instanță în cauza finalizată cu decizia contestată. Analizând contestația în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 317 din C. proc.

civ. (contestația în anulare obișnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre irevocabilă) și ale art. 318 din C. proc. civ. (contestația în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanței de recurs). Cazurile în care poate fi promovată contestația în anulare obișnuită sunt două: când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Contestația în anulare specială, la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Or, în cauză, prin decizia nr. 1975 din 20.10.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a respins, ca tardivă, contestația în anulare formulată de contestatorul B. împotriva deciziei nr. 3471 din 17 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Verificând regularitatea sesizării, Înalta Curte reține că demersul judiciar nu poate fi primit, motivat de faptul că, în cauză, contestatorul nu a indicat în mod clar temeiul de drept pe care și-a întemeiat cererea și nu a arătat, în concret, care sunt criticile care vizează hotărârea atacată cu contestație în anulare. Prin urmare, Înalta Curte constată că cele arătate de contestator, prin motivele cererii de contestație în anulare, nu se încadrează în dispozițiile art. 318 din C. proc.

civ. (prin hotărârea atacată nefiind soluționat un recurs), după cum nu sunt susceptibile de încadrare în niciuna din ipotezele art. 317 din C. proc. civ., nefiind invocate critici în sensul ipotezelor expres determinate prin dispozițiile textului de lege menționat. Pentru aceste considerente, contestația în anulare astfel formulată, prin care nu se pot identifica motivele prevăzute de textele de lege în baza cărora poate fi exercitată calea extraordinară de atac, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B. împotriva deciziei nr. 1975 din 20.10.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 noiembrie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-11-22
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1742/2017
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 103 din 26 ianuarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr.
ÎCCJ 2018-11-13
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4803/2018
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2018 Asupra contestației în anulare, a constatat următoarele: Prin decizia nr. 1843 din 21 noiembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă s-a respins ca inadmisibil
ÎCCJ 2018-05-15
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1967/2018
, precum și decizia atacată, prin prisma prevederilor legale incidente, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de A., ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente. Contestația în anulare este o cale de atac extraordin
ÎCCJ 2018-11-08
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4747/2018
Ședința publică din data de 8 noiembrie 2018 Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 1842 de la 21 noiembrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civ
ÎCCJ 2017-03-14
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 434/2017
, reține o altă situație de fapt și pronunță o soluție diferită de cea pronunțată de instanțele inferioare. În speță, se constată că, prin decizia nr. 2094 din 28 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I c
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă