ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3692/2017

Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 18 iulie 2014, reclamanta S.C. "A." S.R.L a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice București - Comisia de Autorizare a Activității de Schimb Valutar: - anularea Deciziei nr. 47/29.12.2013 prin care a fost respinsă cererea de emitere/autorizare de schimb valutar și cod de înregistrare și s-a constatat încetarea valabilității autorizației de schimb valutar nr. 111/3/TA/13198 din 23 decembrie 2004 și cod statistic 401-34 sub supravegherea Băncii Naționale a României; - lipsirea de efecte juridice a Deciziei nr. 25 din 27.02.2014 a Ministerului Finanțelor Publice - Comisia de Autorizare a activității de schimb valutar, comunicată prin adresa din 05.03.2014 în data de 14.03.2014, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată de către reclamantă împotriva Deciziei nr. 47 din 29.11.2013 emisă de pârâtă; - să se constate (ca operațiune administrativă, în sensul art. 18 din Legea nr. 554/2004) valabilitatea autorizației de schimb valutar nr. III/3/TA/13198 din 23.12.2004 și a codului statistic C401.34 deținute de reclamantă până la eliberarea autorizației cu codul statistic 374 din data de 30.05.2014, valabilă începând cu data de 01.06 2014; - obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. 1.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 92 din data de 20.04.2015 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2014*, s-a respins, ca nefondată, acțiunea. 1.

Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta A. S.R.L. Suceava, criticând-o pentru nelegalitate, pentru motivele arătate în continuare: În ceea ce privește motivarea instanței de fond, în sensul că reclamanta nu a satisfăcut cerința prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 2 din Anexa nr. 2 la Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 664/2012, respectiv nu a dovedit printr-un extras bancar (în original) eliberat cu cel mult 5 zile lucrătoare înainte de data depunerii solicitării de autorizare existența de disponibilități bănești în moneda națională și/sau valute cotate la minimum 75000 euro, atât la înființare, cât și pe parcursul desfășurării activității de schimb valutar, recurenta a arătat că prin adresa nr. x/VA/28.10.2014, intimata a recunoscut existența documentelor de proveniență a sumei de 75 000 euro (36 de file), așa cum au fost acesta certificate de raportul de expertiză extrajudiciară depus la termenul din 06.04.2014. Prin documentul emis de intimată, se atestă faptul că recurentei i s-a solicitat doar dovada existenței disponibilităților bănești în sumă de 75000 euro și declarație notarială care să ateste proveniența acesteia. Documentul aflat la fila 231 dosar atestă depunerea și a extrasului de cont bancar și a acestei declarații de proveniență, cu actele doveditoare. În ceea ce privește reținerea primei instanțe, în sensul că declarația notarială nr. 465 din 9.05.2013 autentificată de BNP B. nu a fost însoțită de documentele de proveniență ale sumei de 75.000 euro în conformitate cu Anexa nr. 3 la Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 664/2012 (lit. d), pct. 1), se arată că prin adresa nr. x/VA din 28.10.2014, intimata a recunoscut existența și depunerea actului contitutiv actualizat și a certificatelor de mențiuni, precum și depunerea certificatului de înregistrare mențiuni 35916 din 15.12.2004 și a Încheierii 7830 din 17.12.2004, de modificare a denumirii recurentei din C. S.R.L. în A. S.R.L. Astfel, s-a făcut dovada că recurenta nu este o societate nou-înființată, ci care există din 2001 și la data autorizării de BNR, în 2004, a depus la bancă extrasul pentru suma de 75000 euro. Or, o societate existentă nu trebuie să îndeplinească aceleași condiții de autorizare ca o societate nou înființată, acesta fiind motivul pentru care Anexa 2 din Oridnul MFP nr. 664/2012 prevede condiții diferențiate pentru solicitanții de la art. 2 lit. a) față de cei de la art. 2 lit. b). În consecință, recurenta a făcut dovada îndeplinirii condițiilor de la art. 2 alin. (1) lit. b) din Anexa nr. 2 la OMFP nr. 664/14.05.2012 pentru societățile existente și care dețineau autorizație de funcționare. Din moment ce sentința reține ca fiind temeinică și legală susținerea intimatei, conform căreia recurenta trebuia să prezinte un extras de cont bancar (cerință prevăzută pentru o societate nou înființată) pentru respectarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) pct,. a.2. din Anexa nr. 2, se arată că prima instanță a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material referitoare la societățile nou-înființate, în locul normelor de drept materiale referitoare la societățile existente și care au fost autorizate de BNR. În ceea ce privește susținerea primei instanțe, în sensul că toate aceste lipsuri au fost aduse la cunoștință recurentei, fără ca ea să se conformeze, iar aceasta nu a îndeplinit la momentul solicitării autorizării aceste condiții, se arată că Ordinul nr. 664/2012 pemitea Comisiei să solicite orice alte documente doveditoare referitoare la declarația depusă, iar conform art. 7 alin. (2) din același act normativ, "Direcția de specialitate sau Comisia au dreptul de a solicita orice alte documente, declarații sau informații atât de la entități, cât și de la alți operatori economici sau instituții ale statului". De vreme ce legea instituie posibilitatea de a solicita orice alte documente referitoare la declarația depusă, se creează premisa că orice solicitare de autorizare poate să aibă lipsuri/neconformități la momentul înregistrării ei, aspecte care pot fi complinite printr-o corespondență conformă între Comisia de autorizare și solicitantul în cauză. O prevedere legală trebuie să fie interpretată în sensul în care să producă efecte, iar nu în sensul în care să nu le producă, conform art. 9 alin. (3) din C. civ. Or, aceste operațiuni administrative prevalează celerității, atunci când solicitantul se află în imposibilitate fortuită de natură legislativă de a completa eventuale neconformități minore; neîndeplinirea unor cerințe de formă poate atrage cel mult sancțiunea contravențională, iar nu pe cea administrativă a anulării unei autorizații de funcționare. În concluzie, recurenta a depus extras de registru de casa pentru toate punctele de lucru deținute din data de 09.05.2013, încadrându-se în termenul de 5 zile anterior datei cereii de autorizare, astfel că recurenta și-a îndeplinit obligația de a face dovada existenței disponibilităților bănești. În concret, recurenta a atașat declarația autentificată nr. 465 din 09.05.2013 întocmită conform modelului din anexa 8, contractul de vânzare autentificat din 13.02.2012, din care reiese faptul că sumele în cauză provin din vânzarea unui imobil proprietatea societății D. S.R.L., societate în care E. are calitatea de administrator. A depus și avizele favorabile acordate de organele de poliție, iar la data autorizării de către BNR (23.12.2004) a depus extrasul de cont bancar. În drept, au fost invocate prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. 1.

Întâmpinarea Intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice - Comisia de Autorizare a Activității de Schimb Valutar a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele: Potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 2 din Anexa nr. 2 la OMFP nr. 664/2012, recurenta-reclamantă avea obligația de a face dovada existenței disponibilităților bănești în monedă națională și/sau valute cotate în sumă de 75.000 euro. La momentul depunerii cererii, dovada se va face printr-un extras de cont bancar în original, eliberat cu cel mult 5 zile lucrătoare înainte de depunerea cererii, fiind necesară totodată dovedirea provenienței acestei sume pe baza unei declarații notariale pe propria răspundere, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 8 la ordin, la care se anexează actele doveditoare corespunzătoare. Totodată, Comisia poate solicita orice alte documente doveditoare referitoare la declarația depusă. Or, aceasta nu s-a conformat acestor dispoziții legale, iar un alt motiv de respingere a fost acela că nu a prezentat avizele emise de organele de poliție conform art. 5 alin. (1) lit. d) din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 554/2012. Cu privire la această ultimă obligație, prima instanță a apreciat că nu se mai impune analizarea nerespectării sale, fiind în cauză condiții ce trebuiau îndeplinite cumulativ. Declarația notarială nr. 110 din 23.01.2014 nu se corela cu documentele financiar contabile prezentate de societate, din care rezulta că suma provenea din contracte de creditare a societății. 1.

Răspunsul la întâmpinare Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare, deși aceasta i-a fost comunicată în termenul legal. 2. Procedura de soluționare a recursului 2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 13 octombrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Părțile nu au formulat puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză. Prin încheierea din 18 mai 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului. 2.2. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului În fapt, astfel cum a reținut prima instanță, prin Decizia nr. 47 din 29.11.2013 emisă de Comisia de autorizare a activității de schimb valutar din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, a fost respinsă solicitarea recurentei-reclamante de acordare a autorizației de schimb valutar și s-a constatat încetarea valabilității autorizației de schimb valutar nr. II I/3/TA/13198 din 23.12.2004 și a codului statistic C40134 deținute de societatea în cauză. La baza acestei soluții au stat următoarele argumente: societatea nu a făcut dovada existenței disponibilității bănești în monedă națională și/sau valută cotate în echivalent de minimum 75000 euro, atât la înființare, cât și pe parcursul desfășurării activității de schimb valutar, prin prezentarea unui extras de cont bancar; societatea nu a făcut dovada provenienței sumelor conform declarației notariale; societatea nu a prezentat toate avizele favorabile acordate de organele de poliție. În ceea ce privește cerința dovedirii existenței disponibilității bănești în monedă națională și/sau valută cotate în echivalent de minimum 75.000 euro, atât la înființare, cât și pe parcursul desfășurării activității de schimb valutar, prin prezentarea unui extras de cont bancar, recurenta a invocat mai multe argumente distincte, ce vor fi analizate pe rând. Astfel, mai întâi, aceasta a invocat faptul că prima instanța a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material referitoare la societățile nou-înființate în locul normelor de drept materiale referitoare la societățile existente și care au fost autorizate de BNR. Astfel, a solicitat recurentei depunerea unui extras de cont bancar, care era necesar doar unei societăți nou-înființate (căreia i se aplicau prev. art. 2 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 5 alin. (1) lit. a) din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 664/2012), deși recurenta se autorizase in 2004, intervenind doar o schimbare de denumire a acesteia (și i se aplicau prev. art. 2 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 5 alin. (1) lit. b) din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 664/2012). Conform disp. art. 2 din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 664/2012: "(1) Activitățile de schimb valutar pentru persoane fizice pe teritoriul României pot fi efectuate cu îndeplinirea condițiilor legale aplicabile numai de următoarele categorii de entități: a) case de schimb valutar, organizate ca persoane juridice conform Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, având ca principal obiect de activitate activitățile de schimb valutar pentru persoane fizice cod CAEN 6612 - Activități de intermediere a tranzacțiilor financiare - activități ale birourilor de schimb valutar. Activitățile secundare nu pot fi altele decât cele incluse în cod CAEN 6619 - Activități auxiliare intermedierilor financiare, exclusiv activități de asigurări și coduri de pensii - remiterea de bani. b) persoane juridice și alte entități care beneficiază de prevederi legale exprese și au stipulate activitățile de schimb valutar pentru persoane fizice în actele constitutive care le reglementează înființarea și funcționarea; c) entități care dețin în administrare structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare turistică și au în obiectul de activitate operațiuni de cumpărare de valute (cotate și necotate) sub formă de numerar și substitute de numerar; (2) Entitățile prevăzute la lit. b) pot efectua operațiuni de schimb valutar, altele decât cele pentru persoane fizice. (3) Entitățile care intenționează să desfășoare activități de schimb valutar după intrarea în vigoare a prezentului ordin trebuie să obțină autorizație anterior începerii activității de schimb valutar în conformitate cu prevederile prezentului ordin." Înalta Curte reține că distincția făcută de recurentă între ipotezele de la art. 2 alin. (1) lit. a) și art. 2 alin. (1) lit. b) se bazează pe un criteriu eronat (recurenta consideră că la lit. a) sunt avute în vedere societățile nou-înființate, pe când la lit. b) cele deja autorizate, care solicită prelungirea acestei autorizări). Or, la baza distincției avute în vedere de legiuitor stă un alt criteriu, cel legat de tipul activității principale al societății care este supusă autorizării, indiferent dacă este în discuție prima autorizare sau prelungirea autorizării inițiale. Astfel, la lit. a) se au în vedere casele de schimb valutar, organizate ca persoane juridice conform Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, și care au ca obiect principal de activitate activitățile de schimb valutar pentru persoane fizice cod CAEN 6612 - Activități de intermediere a tranzacțiilor financiare - activități ale birourilor de schimb valutar. Legiuitorul chiar precizează faptul că activitățile secundare nu pot fi altele decât cele incluse în cod CAEN 6619 - Activități auxiliare intermedierilor financiare, exclusiv activități de asigurări și coduri de pensii - remiterea de bani. Pe de altă parte, la lit. b) se au în vedere persoane juridice și alte entități care beneficiază de prevederi legale exprese și au stipulate activitățile de schimb valutar pentru persoane fizice în actele constitutive care le reglementează înființarea și funcționarea; cu alte cuvinte, activitățile de schimb valutar nu reprezintă obiectul principal de activitate. În mod evident, recurenta-reclamantă se încadrează la prima categorie, de la lit. a), din certificatul constatator din 29.04.2013 emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava reieșind faptul că activitatea sa principală are codul CAEN 6612 și constă în activități de intermediere a tranzacțiilor financiare. Astfel, în mod corect prima instanță a apreciat că recurenta trebuia să facă dovada îndeplinirii cerinței de la art. 5 alin. (1) lit. a) pct. a.2: "existența de disponibilități bănești în monedă națională și/sau valute cotate în echivalent de minimum 75.000 euro atât la înființare, cât și pe parcursul desfășurării activității de schimb valutar. Dovada se face printr-un extras de cont bancar în original, eliberat cu cel mult 5 zile lucrătoare înainte de data depunerii solicitării de autorizare. La stabilirea nivelului disponibilităților bănești în echivalent euro vor fi utilizate cursurile de schimb ale pieței valutare comunicate de Banca Națională a României în fiecare zi de joi. Acest curs de schimb se utilizează pe toată durata săptămânii următoare pentru stabilirea nivelului disponibilităților bănești în echivalent euro în cursul acelei săptămâni." Ca urmare, este nefondată susținerea recurentei, în sensul că instanța ar fi făcut o greșită aplicare a normelor de drept material, în mod corect constatând faptul că recurenta trebuia să depună un extras de cont bancar, conform textului mai sus citat. Depunerea de către recurentă a unui extras din registrul de casă pentru toate punctele de lucru deținute din data de 09.05.2013, nu îndeplinea cerințele legale, cum în mod corect a reținut prima instanță. În ceea ce privește extrasul de cont bancar aflat la fila 231 din dosarul de fond, acesta este ulterior actelor administrative atacate în prezenta cauză, fiind depus în cadrul documentației ce a stat la baza emiterii autorizației din 1.06.2014, ulterioară și distinctă de cererea ce face obiectului acestui dosar. În ceea ce privește împrejurarea că recurenta nu ar fi făcut dovada provenienței sumelor conform declarației notariale, recurenta invocă adresa nr. x/VA din 28.10.2014, care însă nu conține o manifestare de voință în sensul recunoașterii invocate de recurentă, ci o enumerare a înscrisurilor ce constituiau documentația ce a stat la baza emiterii autorizației nr. 374/1.06.2014, ulterioară și distinctă de cererea ce face obiectului acestui dosar. De asemenea, nici înscrisul de la fila 225 din dosarul de fond, invocat de recurentă, nu constituie dovada cerută de lege în sensul mai sus amintit. În ceea ce privește reținerea primei instanțe, în sensul că declarația notarială nr. 465 din 9.05.2013 autentificată de BNP B. nu a fost însoțită de documentele de proveniență ale sumei de 75000 euro în conformitate cu Anexa nr. 3 la Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 664/2012 (lit. d) pct. 1), recurenta nu a făcut dovada contrară celor reținute de intimată; contractul de vânzare autentificat din 13.02.2012, din care reiese faptul că s-a realizat vânzarea unui imobil proprietatea societății D. S.R.L., societate în care E. are calitatea de administrator, nu este suficient pentru a proba modalitatea juridică în care suma de 75000 euro a fost transmisă către societatea recurentă. Înalta Curte reține că în mod corect a arătat prima instanță faptul că toate aceste lipsuri au fost aduse la cunoștință acesteia, fără ca ea să se conformeze, astfel că este nefondată și critica referitoare la încălcarea prev. art. 7 alin. (2) din Ordinul nr. 664/2012. Cât privește susținerea recurentei în sensul că aceasta ar fi depus și avizele favorabile acordate de organele de poliție, aceasta nu mai prezintă relevanță sub aspectul soluționării recursului, cât timp s-a reținut deja un motiv de neconformitate a solicitării recurentei, iar cerințele trebuiau îndeplinite cumulativ. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.