ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3620/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Sesizarea instanței de fond

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal reclamanții A., B., C., D. și E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. și Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția Rutieră, următoarele:

- să se constate refuzul nejustificat al pârâților de a emite acordul pentru "împrejmuire teren, realizare acces auto, deviere rețea electrică la limita de proprietate, amplasare post transformare și branșament electric în zona bretelei Autostrăzii A 3, la km 30+560 partea stângă, pe raza comunei Snagov, Jud. Ilfov", manifestat prin Adresele nr. 92/27871 din 19.05.2014 și nr. 92/30376 din 30 iunie 2014;

- obligarea pârâtelor la emiterea avizului comun, favorabil pentru împrejmuire teren, realizare acces auto, deviere rețea electrică la limita de proprietate, amplasare post transformare și branșament electric în zona bretelei Autostrăzii AS, la km 30+560 partea stângă, pe raza comunei Snagov, Jud. Ilfov, conform documentației întocmite de proiectantul F. S.R.L., în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii;

- obligarea pârâților la plata despăgubirilor, estimate provizoriu la suma de 80.000 euro, reprezentând paguba cauzată de refuzul nejustificat în emiterea avizului favorabil, constând în lipsa de folosință a terenului pe perioada 19.05.2014 la zi și ulterior până la emiterea avizului;

- cu cheltuieli de judecată.

Ulterior, reclamanții și-au precizat câtimea pretențiilor sub aspectul valorii obiectului capătului de cerere privind acordarea despăgubirilor.

Prin sentința civilă nr. 2192 din 10.09.2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea modificată, formulată de reclamanții A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâții Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția Rutieră și Inspectoratul General al Poliției Române, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 2192 din 10.09.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții A., B., C., D. și E., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din Noul C. proc. civ.

S-a solicitat admiterea în principiu a recursului, iar, pe fond, casarea hotărârii instanței de fond și, rejudecând cauza, admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată, să se constate refuzul nejustificat al intimatelor-pârâte de a emite acordul pentru împrejmuire teren, realizare acces auto, deviere rețea electrică la limita de proprietate, amplasare post transformare și branșament electric în zona bretelei Autostrăzii A3, la km 30+560 partea stângă, pe raza comunei Snagov, Jud. Ilfov, manifestat prin Adresele nr. 92/27871 din 19 mai 2014 și nr. 92/30376/30.06.2014.

Mai solicită obligarea intimatelor-pârâte la emiterea acordului comun, favorabil pentru "împrejmuire teren, realizare acces auto, deviere rețea electrică la limita de proprietate, amplasare post transformare și branșament electric în zona bretelei Autostrăzii A3, la km 30+560 partea stângă, pe raza comunei Snagov, Jud. Ilfov", conform documentației întocmite de proiectantul F. S.R.L., în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, precum și la plata despăgubirilor în cuantum de 80.800 euro, în RON la cursul plății, reprezentând paguba cauzată de refuzul nejustificat în emiterea acordului favorabil constând în lipsa de folosință a terenului pe perioada 19.05.2014 - 30.03.2015 și ulterior până la emiterea acordului, la nivelul sumei de 7.600 euro/lună, conform concluziilor raportului de expertiză întocmit de exp. G., cu cheltuieli de judecată.

În motivele de recurs a fost criticată soluția instanței de fond pentru că ar cuprinde motive contradictorii.

Obiectul de analiză al instanței și implicit al acțiunii îl constituie cele două motive de refuz, respectiv cerințele impuse de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Ordinele nr. 92/30376 din 3.06.2014 și nr. 92/27871 din 19.05.29014 referitoare la prezentarea declarației notariale și la distanța de amplasare a construcțiilor.

Deși se reține în considerente că, cel puțin în ceea ce privește cerința declarației notariale de exprimare în mod anticipat și necondiționat a acordului în sensul cedării folosinței pe durată nedeterminată a unei părți a terenului deținut cu titlu de proprietate de aceștia în vederea edificării unei stații de taxare aferentă Autostrăzii A3, reprezintă un refuz nejustificat al pârâtelor, emis cu exces de putere în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a considerat că se impune respingerea în integralitate a acțiunii, dispoziții care sunt contradictorii.

A fost apreciată ca nelegală hotărârea instanței de fond pentru că a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 8 teza ultimă și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a dispozițiilor art. 47 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997, a dispozițiilor art. 1349 alin. (1) C. civ., art. 1385 alin. (4) C. civ. și art. 1532 alin. (2) C. civ.

Recurenții au considerat că legislația aplicabilă în cauză o reprezintă dispozițiile O.G. nr. 43/1997, respectiv art. 46 alin. (1), (4), art. 52 alin. (1) și art. 47 alin. (1).

Cerința suplimentară a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România de amplasare a construcțiilor la o distanță de 50 m față de marginea părții carosabile a bretelei nodului rutier, impusă pentru prima dată prin Adresa nr. x/27871 din 19.05.2014 nu se regăsește în dispozițiile legale.

Instanța de fond, consideră recurenții, a apreciat în mod greșit, prin raportare la dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. a) și art. 14-17 din O.G. nr. 43/1997, că sintagma "bretea rutieră" ar constitui un element al autostrăzii pentru că dispozițiile art. 47 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997 impun restricțiile distanței de 50 m în mod clar, respectiv prin raportare la marginea îmbrăcăminții asfaltice a autostrăzilor (nu a altor zone a autostrăzilor, cum reține eronat instanța de fond), a drumurilor exprese și a celor naționale europene.

Prin analiza noțiunii de "autostrăzi" din art. 6 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 43/1997 sau art. 6 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 și din interpretarea dispozițiilor art. 47 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997, nu se poate raporta noțiunea de "autostradă" la dispozițiile art. 14-17 din același act normativ întrucât aceasta nu reglementează suprafețele de teren aferente drumurilor publice, iar calcularea distanței prevăzută de art. 47 alin. (1) se face numai prin raportare la marginea părții carosabile, nu prin raportare la ampriză, la zona de siguranță ori la zona de protecție, cum a reținut eronat instanța de fond, breteaua care iese din nodul rutier al A3 nefăcând parte din cele trei noțiuni reglementate de art. 14-17 din O.G. nr. 43/1997, întrucât nu este un drum circulabil.

În cauză, conform planurilor depuse la dosar, marginea îmbrăcăminții asfaltice, respectiv marginea părții carosabile a autostrăzii A3 se află, raportat la cel mai apropiat punct, la o distanță de 134 m de limita de proprietate a reclamanților.

Cerința nelegală este contrară, în opinia recurenților și avizului PUZ emis chiar de către pârâte, iar instanța de fond nu a dat eficiență principiului puterii de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 2161/27.06.2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Pârâtele au pus în executare sentința civilă nr. 615/2014 a Curții de Apel București la data de 21.11.2013, prin emiterea Avizului comun nr. 92/79869/2013 al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, respectiv nr. 2954/031/2013 (al IGPR-DR), PUZ-ul fiind aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Snagov nr. 76 din 11.12.2013 și nu ar putea fi modificat decât cu încălcarea principiului securității raporturilor juridice și al principiului puterii de lucru judecat.

Nu ar fi lipsită de relevanță argumentația pârâtei în care precizează argumentul real pentru care s-a solicitat amplasarea construcțiilor la o distanță de 50 m, și nu de 30 m, cum este legal, respectiv "pentru a se rezerva o viitoare amenajare a unei stații de taxare", or, o asemenea cerință nu este prevăzută de nicio dispoziție legală și nici nu a fost menționată în emiterea refuzului de acord.

Referitor la cerința de a prezenta o declarație notarială prin care să fie exprimat acordul în sensul cedării unei suprafețe de teren pentru construirea unei eventuale stații de taxare, fără nicio pretenție de despăgubire s-a considerat că cerința este abuzivă, contrară dispozițiilor legale, constituționale și convenționale și fără nicio justificare.

Recurenții au solicitat să se constate că cerința impusă din Adresa nr. x/1339/24.03.2014 a fost îndeplinită pentru că la dosar au fost depuse declarațiile notariale prin care și-au dat acordul pentru construirea unei eventuale stații de taxare, însă, cerința suplimentară de a nu emite nicio pretenție de despăgubire pentru terenul ce va fi eventual, afectat de stații de taxare a fost apreciată ca nelegală prin raportare la prevederile art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 84/2003.

S-a considerat că reclamanții au calitatea de persoane vătămate în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 pentru că nu pot beneficia de toate atributele pe care le conferă dreptul de proprietate, drept care este apărat de Constituția României și practica CEDO din perspectiva art. 1 paragraf 1 la Protocolul 1 adițional la Convenție și se solicită repararea prejudiciului cuantificat la 80.800 euro, reprezentând lipsa de folosință a terenului pe perioada 19.05.2014 - 31.03.2015 și ulterior până la emiterea avizului la nivelul sumei indicate în expertiză la 7.600 RON/lună.

În drept, au fost invocate prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

A fost întocmit Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 2.03.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal s-a dispus comunicarea acestuia către părților din litigiu.

Prin încheierea din 8.06.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a fost admis în principiu recursul și s-a dispus soluționarea lui cu citarea părților.

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a fost învestită cu acțiunea reclamanților prin care au solicitat:

- să se constate refuzul nejustificat al pârâților de a emite acordul pentru "împrejmuire teren, realizare acces auto, deviere rețea electrică la limita de proprietate, amplasare post transformare și branșament electric în zona bretelei Autostrăzii A 3, la km 30+560 partea stângă, pe raza comunei Snagov, Jud. Ilfov", manifestat prin Adresele nr. 92/27871/19.05.2014 și nr. 92/30376 din 30 iunie 2014;

- obligarea pârâtelor la emiterea avizului comun, favorabil pentru împrejmuire teren, realizare acces auto, deviere rețea electrică la limita de proprietate, amplasare post transformare și branșament electric în zona bretelei Autostrăzii AS, la km 30+560 partea stângă, pe raza comunei Snagov, Jud. Ilfov, conform documentației întocmite de proiectantul F. S.R.L., în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii;

- obligarea pârâților la plata despăgubirilor, estimate provizoriu la suma de 80.000 euro, reprezentând paguba cauzată de refuzul nejustificat în emiterea avizului favorabil, constând în lipsa de folosință a terenului pe perioada 19.05.2014 la zi și ulterior până la emiterea avizului;

- cu cheltuieli de judecată.

Reclamanții au formulat acțiunea pentru că, fiind proprietarii unei suprafețe de teren, după ce au obținut avizul PUZ, au continuat demersurile pentru realizarea unui proiect imobiliar, respectiv obținerea certificatului de urbanism și autorizației de construire, pentru eliberarea acesteia având nevoie de avizul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, iar refuzul pârâtelor a dus la formularea acțiunii.

Pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (în prezent Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) a refuzat să dea acest aviz, iar reclamanții contestă două dintre condițiile impuse pentru acordarea avizului: acordul notarial de cedare cu titlu gratuit a unei suprafețe de teren în vederea amplasării unor stații de taxare și amplasarea construcțiilor din incintă la o distanță de 50 m față de marginea părții carosabile a bretelei nodului rutier.

Acțiunea a fost respinsă de către instanța de fond, iar criticile recurenților-reclamanți sunt parțial fondate.

Prima critică din motivele de recurs a vizat faptul că hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii, iar aceasta este fondată.

Într-adevăr, instanța de fond a apreciat că solicitarea ce vizează necesitatea prezentării declarației notariale prin care reclamanții să își exprime în mod anticipat și necondiționat acordul în sensul redării folosinței pe durată nedeterminată a unei părți a terenului deținut cu titlu de proprietate de aceștia în vederea edificării unei stații de taxare aferentă autostrăzii A 3 este una cu caracter neconstituțional și fără a fi justificată de prevederile legale, fiind încălcate prevederile art. 44 alin. (3), (5) și (6) din Constituția României și art. 6 paragraf 1 și art. 1 paragraf 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO, refuzul exprimat fiind unul nejustificat și cu exces de putere, dar cu toate acestea, a considerat că se impune respingerea în integralitate a acțiunii ca neîntemeiată.

Conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea instanței este nelegală atunci când aceasta cuprinde motive contradictorii.

În speță, hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii pentru că, în condițiile în care a constatat că refuzul acordării avizului pârâtei motivat de prezentarea unei declarații notariale de cedare a unei suprafețe de teren cu titlu gratuit în vederea amplasării unei stații de taxare, nu putea să respingă acțiunea în integralitatea sa, ca neîntemeiată, ci se impunea admiterea cel puțin, în parte, a acțiunii reclamanților în raport de constatarea refuzului nejustificat pentru această condiție, de acordare a avizului.

A doua critică se referă la încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, critică ce este parțial fondată.

În speță, sunt aplicabile prevederile O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, aprobată prin Legea nr. 82/1998, respectiv art. 46 alin. (1), art. 46 alin. (4), art. 52, art. 47 alin. (1).

Problema ce se impune a fi dezlegată în cauză este aceea dacă este legală sau nu condiția impusă reclamanților, aceea de amplasare construcțiilor la o distanță de cel puțin 50 de metri față de marginea părții carosabile în cazul autostrăzilor.

Art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor prevede că:

"Drumurile de interes național aparțin proprietății publice a statului și cuprind drumurile naționale, care asigură legăturile cu capitala țării, cu reședințele de județ, cu obiectivele de interes național, între ele, precum și cu țările vecin, și pot fi clasificate ca:

a) autostrăzi;

b) drumuri expres;

c) drumuri naționale europene (E);

d) drumuri naționale principale;

e) drumuri naționale secundare."

Instanța de fond a considerat că breteaua de nod rutier de acces este inclusă în zona autostrăzii și ar fi supusă regimului juridic al acesteia, inclusiv din perspectiva interdicției stabilită de prevederile art. 47 alin. (1) din O.G. nr. 47/1993 și că pot fi amplasate construcții la o distanță de 50 m calculată de la marginea părții carosabile a bretelei.

Prin soluția adoptată, instanța de fond a coroborat prevederile art. 47 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997 cu dispozițiile art. 14-17 din același act normativ.

Recurenții critică această soluție și au invocat principiul puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 2161 din 27.06.2013 a Curții de Apel București, dar în hotărârea atacată s-a apreciat că nu a fost analizată legalitatea acestei cerințe a respectării distanței minime de 50 m de la marginea părții carosabile a bretelei în cadrul acelui litigiu.

Prin sentința civilă nr. 2161/27.06.2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a a fost admisă în parte acțiunea reclamanților A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România și obligată pârâta să emită avizul favorabil pentru PUZ - Centru comercial și servicii în zona A3, km 30+700 stânga, conform documentației întocmite de proiectantul H., în termen de 10 zile de la rămânerea irevocabilă a acțiunii.

În considerentele sentinței s-a arătat că refuzul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România de a aviza PUZ-ul este unul nejustificat pentru că singura restricție legală la emiterea avizului era cea impusă de art. 47 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997 referitoare la distanța minimă de amplasare a construcțiilor de marginea îmbrăcăminții asfaltice, respectiv 50 m, iar proiectul și documentația tehnică respectă dispozițiile legale, iar cerințele impuse de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România sunt de natură a aduce atingere garanției constituționale.

De aceea, nu se poate considera că prin hotărârea anterioară nu s-ar fi analizat condiția distanței minime de amplasare a construcțiilor.

Mai mult, chiar instanța de fond a invocat prevederile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului.

Potrivit acestora:

"Prin Planul urbanistic zonal se stabilesc, în baza analizei contextului social, cultural istoric, urbanistic și arhitectural, reglementări cu privire la regimul de construire, funcțiunea zonei, înălțimea maximă admisă, coeficientul de utilizare a terenului (CUT), procentul de ocupare a terenului (POT), retragerea clădirilor față de aliniament și distanțele față de limitele laterale și posterioare ale parcelei, caracteristicile arhitecturale ale clădirilor, materialele admise".

PUZ-ul a fost aprobat printr-o Hotărârea Consiliului Local Snagov nr. 76 din 11.12.2013, iar Consiliul Județean Ilfov a emis un aviz, acte ce nu au fost contestate de către autoritățile pârâte.

Autorizația de construire nu poate fi eliberată decât conform PUZ-ului aprobat și avizat, iar la stabilirea acestuia se au în vedere prevederile legale referitoare la retragerea clădirilor față de aliniament.

De altfel, se impune a se preciza că chiar în Punctul de vedere nr. 19 din 16 februarie 2014 emis de Direcția Regională de Drumuri și Poduri București s-a precizat că distanța față de marginea părții carosabile a bretelei la care pot fi amplasate construcții este de 30 m.

Cu toate acestea, ulterior, la 19.05.2014, o altă direcție din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a cerut ca distanța la care pot fi amplasate construcțiile să fie de 50 m. față de marginea părții carosabile a bretelei nodului rutier, fără a fi indicat temeiul de drept al acestei solicitări.

Oricum, în raport de sentința nr. 2161/2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, rămasă definitivă prin nerecurare, intimata-pârâtă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România nu putea să invoce alte condiții în vederea acordării avizului necesar emiterii autorizației de construire, mai ales că PUZ-ul aprobat respectă și el prevederile legale, iar impunerea condiției ca distanța să fie de 50 m față de marginea părții carosabile a bretelei este excesivă, mai ales că, din analiza schițelor depuse la dosar rezultă că marginea îmbrăcăminții asfaltice, respectiv marginea părții carosabile a autostrăzii A3, se află în cel mai apropiat punct la o distanță de 134 m. de limita de proprietate a reclamanților.

În privința declarației notariale prin care reclamanții să-și exprime acordul în sensul cedării unei suprafețe de teren pentru construirea unei eventuale stații de taxare fără nicio despăgubire, chiar instanța de fond, așa cum s-a arătat anterior, a apreciat că o asemenea cerință este nelegală, fiind contară atât dispozițiilor legale, cât și celor constituționale sau ale Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Chiar dacă soluția instanței de fond a fost de respingere a acțiunii, considerentele hotărârii nu au fost atacate de către părți, astfel că acestea au intrat în puterea lucrului judecat.

Dreptul de proprietate este garantat de dispozițiile art. 44 alin. (2) din Constituție și de către art. 1 paragraf 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO și nimeni nu poate fi privat de acest drept, decât în condițiile unei juste și prealabile despăgubiri.

Or, cerința impusă de intimata-pârâtă nesocotește aceste dispoziții și, de aceea, cerința este și aceasta excesivă și nejustificată.

Mai mult, reclamanți au semnat declarații notariale prin care și-au exprimat acordul de a ceda o suprafață de teren pentru construirea unei eventuale stații de taxare, declarații ce au fost depuse la dosar.

Toate acestea dovedesc că refuzul intimaților de a emite avizul necesar pentru eliberarea autorizației de construire este unul nejustificat, fiind emis cu exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

În privința capătului de cerere ce vizează acordarea despăgubirilor pentru paguba produsă de refuzul nejustificat în emiterea avizului favorabil constând în lipsa de folosință a terenului pe perioada 19.05.2014 la zi și ulterior până la emiterea avizului, criticile recurenților sunt nefondate.

Prin hotărârea atacată a fost respinsă acțiunea reclamanților în privința acestui capăt de cerere în condițiile în care a apreciat că refuzul părților este justificat în ceea ce privește condiția amplasării construcțiilor la o distanță de 50 metri de marginea părții carosabile a bretelei nodului rutier.

Chiar dacă acțiunea reclamanților va fi admisă în privința constatării caracterului nejustificat al refuzului părților de a emite avizul favorabil, capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor va fi respins pentru următoarele argumente.

Într-adevăr, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Orice persoana care se consideră vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim, de către o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzata. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public".

Dar pentru a putea obține repararea pagubei ce i-a fost cauzată de refuzul nejustificat al autorității sau instituției publice, persoana vătămată trebuie să dovedească condițiile pentru angajarea răspunderii administrative, respectiv existența faptei, a prejudiciului și a legăturii dintre faptă și prejudiciul cauzat.

Recurenții apreciază că prejudiciul cauzat de refuzul acordării avizului ar fi de 80.800 euro și ar reprezenta stabilirea lipsei de folosință a terenului, având în vedere chiria ce s-ar fi putut încasa în perioada 19.05.2014 până la efectuarea raportului de expertiză.

Potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"(1) Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de autoritate dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte, precum și cu procedura reglementata de prezenta lege. Compatibilitatea aplicării unor norme ale C. proc. civ. se stabilește de instanța, cu prilejul soluționării excepțiilor".

Pentru că în legea contenciosului administrativ nu există prevederi referitoare la prejudiciu sau repararea acestuia, sunt pe deplin aplicabile prevederile C. civ., respectiv art. 1349 și următoarele C. civ. cu privire la răspundere.

Potrivit art. 1385 C. civ.:

"(1) Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel. (2) Se vor putea acorda despăgubiri și pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică. (3) Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului. (4) Dacă fapta ilicită a determinat și pierderea șansei de a obține un avantaj sau de a evita o pagubă, reparația va fi proporțională cu probabilitatea obținerii avantajului ori, după caz, a evitării pagubei, ținând cont de împrejurări și de situația concretă a victimei".

Or, în speță, nu s-a dovedit cu certitudine întinderea prejudiciului în condițiile în care despăgubirile au fost stabilite prin expertiză, dar nu s-a ținut seama de faptul că terenul nu este împrejmuit, nu există drumuri de acces de la teren, ci numai drumuri către acel teren, din fotografiile atașate raportului de expertiză rezultă că acesta este un teren agricol.

Nici prejudiciul cauzat prin pierderea șansei de a obține un avantaj nu este dovedit deoarece chiar art. 1532 alin. (2) C. civ. prevede că:

"Prejudiciul ce ar fi cauzat prin pierderea unei șanse de a obține un avantaj poate fi reparat proporțional cu probabilitatea obținerii avantajului, ținând cont de împrejurări și de situația concretă a creditorului".

De aceea, se poate considera că prejudiciul cauzat de pierderea unei șanse de a obține un avantaj nu este cert, având în vedere că valoarea stabilită prin expertiză (80.800 euro) s-a făcut prin raportare la prețurile de vânzare a unor terenuri, iar expertul a recunoscut că plata chiriilor pentru terenurile cu destinație comerciale situate în apropierea zonelor urbane este una foarte restrânsă.

Pentru toate aceste considerente, va fi respins capătul de cerere ce vizează acordarea despăgubirilor.

De aceea, va fi admis, în baza art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul declarat, va fi casată hotărârea atacată și, în nerejudecare, va fi admisă în parte acțiunea reclamanților, vor fi obligați pârâții la emiterea avizului comun favorabil pentru Împrejmuire teren, realizare acces auto, deviere rețea electrică la limita de proprietate, amplasare post transformare și branșament electric în zona bretelei Autostrăzii A3, la km. 30+560 partea stângă, pe raza Comunei Snagov, Jud. Ilfov, conform documentației întocmite de proiectantul F. S.R.L., în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, dar va fi respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata despăgubirilor, ca neîntemeiat.

În raport de prevederile art. 453 C. proc. civ., vor fi acordate și cheltuielile de judecată, dar având în vedere dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. acestea vor fi reduse la 2.500 RON.

Reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată s-a făcut și în considerarea faptului că a fost respins un capăt de cerere al acțiunii reclamanților, acțiunea fiind admisă numai în parte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții A., B., C., D. și E. împotriva sentinței civile nr. 2192 din 10 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează hotărârea atacată și, rejudecând, admite, în parte, acțiunea reclamanților.

Obligă pârâții Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (fostă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România) și Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția Rutieră la emiterea avizului comun favorabil pentru Împrejmuire teren, realizare acces auto, deviere rețea electrică la limita de proprietate, amplasare post transformare și branșament electric în zona bretelei Autostrăzii A3, la km. 30+560 partea stângă, pe raza Comunei Snagov, Jud. Ilfov, conform documentației întocmite de proiectantul F. S.R.L., în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata despăgubirilor, ca neîntemeiat.

Obligă intimații-pârâți la plata sumei de 2.500 RON cheltuieli de judecată către reclamanți, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 noiembrie 2017.