ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3504/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 108 din 19 ianuarie 2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei de interes a capătului de cerere referitor la anularea prevederilor cap. 3.8 din Anexa 1 la Decizia Președintelui ANCOM nr. 387/2012, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de reclamantă, a respins cererea reclamantei de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare in Comunicații și intervenientul accesoriu Serviciul Român de Informații reprezentat de Oficiul Juridic - B. București, ca lipsită de interes.

Calea de atac exercitată

La data de 21 ianuarie 2016 reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (2) lit. e) și k) din O.U.G. nr. 111/2011.

În motivarea recursului se arată că sentința nr. 108 din 19 ianuarie 2016 a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.)

Recurenta consideră că în mod greșit instanța de fond a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, încălcând prevederile legale conținute în Legea nr. 47/1992, referitoare la admisibilitatea excepțiilor de neconstituționalitate ridicate într-un litigiu pendinte, a cărui rezolvare depinde de soluționarea excepției de neconstituționalitate, cum este și cazul litigiului ce face obiectul prezentului dosar.

Excepția de neconstituționalitate a fost introdusă în contextul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și privește dispoziții neconstituționale ale O.U.G. nr. 111/2011 în baza cărora a fost emis actul administrativ normativ a cărui anulare parțială s-a cerut, respectiv Decizia ANCOM nr. 987/2012.

Excepția de neconstituționalitate ridicată împotriva dispozițiilor din O.U.G. nr. 111/2011 are legătură directă cu soluționarea cauzei pe fond, respectiv a acțiunii în contencios administrativ care a vizat anularea pentru nelegalitate a prevederilor din Decizia ANCOM nr. 987/2012 anterior menționată.

Excepția de neconstituționalitate este introdusă în fața instanței de judecată și privește dispozițiile dintr-o ordonanță de urgență care are legătură cu soluționarea cauzei pe fond, recurenta având un interes în promovarea acțiunii.

În fața instanței investite cu cererea de suspendare a executării actului atacat se poate primi cel mult susținerea existenței unui indiciu de nelegalitate a actului administrativ, în speța de față indiciul fiind reprezentat de aceea că prin decizia Curții Constituționale nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial nr 79 din 30.01.2015, s-a reținut că "trimiterea la acte administrative, cu o forță juridică inferioară legii, într-un domeniu critic pentru securitatea națională, cu impact asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, încalcă prevederile constituționale cuprinse în Art. 1 alin. (5) referitoare la principiul legalității".

Acest indiciu de nelegalitate este evident, deoarece în O.U.G. nr. 111/2011, legiuitorul deleagă atribuția sa de legiferare către ANCOM, tocmai prin formularea de la art. 8, mai precis:

(1) ANCOM elaborează și actualizează autorizația generală pentru tipurile de rețele și de servicii, prin care stabilește condițiile în care acestea pot fi furnizate, determinând astfel drepturile și obligațiile care revin furnizorilor fiecărui tip de rețea sau de serviciu.

(2) Condițiile stabilite potrivit alin. (1) vor fi obiectiv justificate în raport cu tipul de rețea sau de serviciu în cauză, nediscriminatorii, proporționale și transparente. Acestea pot viza:

[...]

k) interceptarea legală a comunicațiilor de către autoritățile și instituțiile abilitate în acest sens, inclusiv suportarea de către furnizorii de rețele sau de servicii de comunicații electronice a costurilor aferente, și asigurarea confidențialității prin sisteme proprii, acreditate în condițiile actelor normative în vigoare.

Astfel, suspendarea actului administrativ cu caracter normativ se poate solicita chiar dacă încă nu au fost provocate pagube severe deoarece, dacă acele pagube ar fi fost deja provocate, atunci ar deveni o cerere de anulare a unui act administrativ individual, așa cum este o contravenție.

Prin urmare, susceptibilitatea ca A. să fie amendată de ANCOM pentru nerespectarea regimului de autorizare generală, în speță asigurarea posibilității de interceptare legală, reprezintă un caz bine justificat.

Or, atâta vreme cât ordinele sau deciziile sunt emise de conducătorii autorităților sau instituțiilor publice desemnate de lege - sau chiar de alți funcționari cu drept de semnătură, prin delegare a președintelui ANCOM, cum este cazul în prezența speță - apare cu evidență că legea relativizează în mod nepermis reglementarea acestui domeniu.

Apărările formulate în cauză

Intimații au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței asupra recursului formulat la data de 21 ianuarie 2016 împotriva respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (2) lit. e) și k) din O.U.G. nr. 111/2011.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, în ceea ce privește respingere cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, a apărărilor expuse în întâmpinările intimaților, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței.

Astfel se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin cererea de chemare în judecată inițială, reclamanta a înțeles să se îndrepte atât împotriva Deciziei președintelui ANCOM nr. 987/2012, cât și împotriva Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2011, a cărei constituționalitate o critică, solicitând instanței să dispună prin încheiere asupra suspendării cauzei și trimiterea acesteia în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a art. 7 alin. (2) și art. 8 alin. (2) lit. e) și k) din O.U.G. nr. 111/2011, prevederi care apar ca fiind neconstituționale, contravenind prevederilor art. 26, art. 28, respectiv art. 78, art. 108 alin. (4), art. 115 alin. (5), precum și art. 16, art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (2), art. 1 alin. (4), art. 53, art. 27, art. 44, art. 136 din Constituție.

Înalta Curte constată că înainte de a sesiza Curtea Constituțională, instanța trebuia să analizeze dacă excepția îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, printre acestea regăsindu-se și condiția ca dispoziția din lege sau ordonanță criticată pe motiv de neconstituționalitate, să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Analizând această condiție de admisibilitate, instanța de fond motivat și argumentat a apreciat că această condiție nu este îndeplinită în cauză.

Dispozițiile art. 8 alin. (2) lit. k) din O.U.G. nr. 111/2011, nu au legătură cu soluționarea cauzei, întrucât, s-a constatat de către instanța de fond că acțiunea este în totalitate lipsită de interes, reclamanta nejustificând niciun interes în contestarea unor astfel de dispoziții normative.

În acest sens, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a arătat că partea care pretinde încălcarea legii fundamentale, trebuie să argumenteze legătura cu cauza a dispozițiilor normative criticate, întrucât doar în ipoteza existenței acestei legături, neconstituționalitatea ar determina soluția ce urmează a fi pronunțată de instanța de judecată.

Altfel spus, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii în procesul principal.

Excepția de neconstituționalitate invocată nu are legătură cu cauza în condițiile în care instanța de fond a respins acțiunea reclamantei, ce avea ca obiect anularea unor prevederi din Decizia nr. 387/2012 a Președintelui ANCOM, ca lipsită de interes. Or, această excepție ar putea avea, eventual, o legătură numai dacă s-ar analiza fondul cauzei.

În acest context, întrucât acțiunea recurentei-reclamante a fost respinsă ca lipsită de interes, fără ca instanța să se pronunțe pe fondul cauzei, devine evident faptul că lipsește interesul și în ceea ce privește sesizarea Curții Constituționale.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul în ceea ce privește respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, ca nefondat și va dispune înaintarea recursului declarat de reclamanta S.C. "A." S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 108 din 19 ianuarie 2016 și a încheierii din data de 20 octombrie 2015 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în vederea repartizării aleatorii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. "A." S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 108 din 19 ianuarie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, ca nefondat.

Dispune înaintarea recursului declarat de reclamanta S.C. "A." S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 108 din 19 ianuarie 2016 și a încheierii din data de 20 octombrie 2015 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în vederea repartizării aleatorii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 decembrie 2016.