ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1580/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 3171/2/2013, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate existența calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Prin Sentința nr. 2809 din 25 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național Pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

Împotriva sentinței curții de apel a declarat recurs pârâtul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

Recurentul nu și-a structurat criticile formulate în motive de recurs, dar din modul cum au fost expuse rezultă că hotărârea fondului este combătută sub următoarele aspecte:

• nu i s-a asigurat dreptul la apărare, întrucât dosarul s-a soluționat la primul termen de judecată și i s-a respins cererea de a se atașa dosarul său de urmărit, precum și solicitarea de deconspirare a numelui informatorului "Afaceristul";

• a colaborat cu Securitatea fiind convins că persoana despre care furniza informații era, la rândul ei, colaboratoare a Securității;

• faptele denunțate erau infracțiuni de drept comun.

Prin întâmpinarea înregistrată la 24.01.2014, CNSAS a invocat nulitatea recursului, arătând că criticile formulate nu pot fi circumscrise motivelor de casare invocate.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea căii de atac, sentința atacată fiind legală și temeinică. A arătat că faptele denunțate erau clar activități potrivnice regimului comunist, recurentul conștientiza că persoanele vizate erau expuse unor posibile sancțiuni; de altfel una dintre persoanele denunțate a fost avertizată de Securitate.

Intimatul a punctat că și în ipoteza în care ar fi real că recurentul a fost, la rândul lui, urmărit de Securitate, aceasta nu reprezintă o cauză exoneratoare în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Prin raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. s-a apreciat că recursul este admisibil, nefiind întemeiată excepția nulității invocată de către CNSAS.

Completul de filtru a dispus comunicarea raportului prin încheierea din 17 octombrie 2014. La termenul din 23 ianuarie 2015, luând act că părțile nu au formulat puncte de vedere, s-a admis în principiu recursul în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., fixându-se termen de judecată pe fond, cu citarea părților.

În recurs nu s-au administrat înscrisuri noi.

Prin notele scrise depuse în ședința de dezbateri asupra recursului, recurentul a reiterat principalele coordonate ale apărării sale, în special ideea că el a fost cel urmărit și persecutat de Securitate și că a dat informările din dosar pentru că știa că și persoanele vizate dădeau informări despre el.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentului și a apărărilor intimatului, luând în considerare întreg ansamblul probator administrat în cauză, Înalta Curte consideră că nu există motive pentru reformarea acesteia.

Recurentul-pârât A. a fost supus verificărilor efectuate de către CNSAS sub aspectul existenței calității de colaborator al Securității, la cererea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989 nr. P 7031/10/25.05.2010, în considerarea calității sale de deținător al titlului de luptător pentru victoria revoluției din decembrie 1989, în temeiul dispozițiilor art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.

Analizând documentația amplă prezentată de CNSAS în sprijinul acțiunii judiciare, prima instanță a ajuns la concluzia că în cazul pârâtului sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru constatarea calității de colaborator al Securității.

Această concluzie este împărtășită și de instanța de recurs pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare în analiza motivelor de recurs.

Recurentul-pârât A. își asumă colaborarea cu Securitatea, necontestând documentația depusă de CNSAS sub aspectul autenticității.

În esență, el nu este de acord că este îndeplinită în privința sa ipoteza normei legale: art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, considerând că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit acest text, prin aceea că nu a avut în vedere contextul în care a formulat denunțurile respective și natura informațiilor furnizate.

Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, este colaborator al Securității "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar".

În accepțiunea recurentului, nu i se poate imputa acceptarea colaborării cu Securitatea din două motive: 1) era eliberat din penitenciar (pentru o infracțiune de drept comun) și avea o poziție vulnerabilă față de ofițerul care l-a recrutat și 2) avea certitudinea că AG, persoană din anturajul său, urmărită de Securitate, fusese deja racolat și dădea informații despre el.

Niciunul dintre motive nu are valoarea exoneratoare pe care mizează recurentul.

De altfel, după cum bine a reținut instanța de fond, pe lângă mai multe note informative (perioada 1977 - 1983) referitoare la AG, urmărit pentru că își exprimase intenția de a înființa un partid politic, recurentul a furnizat informații prin care denunța atitudini potrivnice regimului comunist ale altor "prieteni", cum ar fi despre intenția lui TG de a părăsi țara ori faptul că asculta și "colporta" știrile de la postul de radio "B." (informările olografe din 21.02.1978 ori din 18.05.1978).

Nici "certitudinea" că persoanele despre care furniza informații ar fi avut la rândul lor calitatea de informatori ai Securității și formulau delațiuni împotriva recurentului nu poate determina o altă concluzie.

De altfel, această reprezentare subiectivă nu are nici un suport;

ca urmare a interogării bazelor de date, CNSAS a comunicat instanței de fond că nu există nici un indiciu că AG ori TG ar fi fost colaboratori ai Securității.

În acest punct, Înalta Curte mai notează că reproșul pe care recurentul îl face instanței de fond legat de respingerea cererii acestuia de a se depune de CNSAS propriul dosar de urmărire este lipsit de consistență, în contextul în care i se comunicase de către CNSAS că nu a fost identificat un astfel de dosar.

Această poziție a fost menținută ulterior pronunțării sentinței, prin adresa din 22 august 2013.

Cât privește presiunile la care ar fi fost supus de către ofițerul de Securitate, Înalta Curte reține că nu sunt verosimile, în contextul în care, necontestat, a fost recompensat pentru calitatea informațiilor furnizate (chitanța olografă, semnată cu numele conspirativ "C." care atestă primirea sumei de 200 RON).

Referitor la natura informațiilor furnizate, după cum deja s-a arătat, este evident că acestea nu vizau infracțiuni de drept comun cum susține recurentul, ci atitudini potrivnice statului comunist: înființarea unui partid politic, organizarea unor structuri de tip sindicalist, răspândirea informațiilor de la posturi de radio străine, intenția de a părăsi țara ori comentarii legate de aprovizionarea populației.

Conchizând, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut cu temei că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru atribuirea calității de colaborator al Securității în privința lui A., fiind demonstrat că prin informațiile furnizate ofițerilor de Securitate a denunțat activități și atitudini potrivnice regimului comunist care au vizat încălcarea dreptului la viață privată și a dreptului la circulație al persoanelor denunțate.

Ca urmare, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., se va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 2809 din 25 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2015.

Procesat de GGC - CL