ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 10/2017

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 11 din 22.01.2018 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen., pronunțată în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 430 C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a executării Sentinței penale nr. 493/22.12.2014 a Tribunalului Vaslui, modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 433/03.06.2016 a Curții de Apel Iași, date în Dosarul penal nr. x/2012

În temeiul dispozițiilor art. 431 C. proc. pen., văzând și Decizia nr. 10/2017 pronunțată de Înalta Curte de casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 392/2017) s-a respins, ca inadmisibilă în principiu, contestația în anulare declarată de A. împotriva Deciziei penale nr. 433/3.06.2016 a Curții de apel Iași, pronunțate în Dosarul penal nr. x/2012 al Tribunalului Vaslui.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul A. la plata sumei de 500 de RON către stat, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., s-a dispus plata onorariului apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator din fondurile speciale ale Ministerului Justiției conform art. 272 C. proc. pen., suma urmând a rămâne în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat că prin cererea înregistrată la data de 4.09.2017, sub nr. 843/45/2016, pe rolul Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, condamnatul A. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 433/03.06.2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/2012.

De asemenea, acesta a formulat cererea de suspendare a executării Sentinței penale nr. 493/22.12.2014 a Tribunalului Vaslui, modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 433/03.06.2016 a Curții de Apel Iași, date în Dosarul penal nr. x/2012, cu privire la care Curtea a reținut că suspendarea executării unei pedepse definitive se impune doar atunci când există temeiuri pentru a considera că există o minimă posibilitate ca sentința de condamnare să fie afectată de vicii sau atunci când executarea ei aduce atingere gravă unor drepturi ale persoanei condamnate. Or, faptul că, chiar fiind încarcerat, contestatorul își poate face apărări rezultă din însăși numeroasele înscrisuri depuse de condamnat la dosar, din multitudinea acțiunilor promovate de acesta;

prin urmare, mediul carceral nu afectează cu nimic drepturile condamnatului contestator și în special dreptul acestuia la apărare și dreptul de petiționare.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că în cauză nu există niciun temei legal pentru redeschiderea procesului penal în care contestatorul a fost condamnat definitiv, nefiind motive plauzibile pentru a se aduce atingere autorității de lucru judecat a deciziei penale contestate și, ca atare, caracterului său executoriu.

Pentru aceste considerente, în baza art. 430 C. proc. pen., Curtea a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a executării Sentinței penale nr. 493/22.12.2014 a Tribunalului Vaslui, modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 433/03.06.2016 a Curții de Apel Iași, date în Dosarul penal nr. x/2012

Referitor la admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, Curtea a reținut că partea a invocat în cauză, ca temei de drept al cererii sale, dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. a), b), d) și h) C. proc. pen.

S-a constat că, deși contestația promovată de condamnatul contestator vizează o decizie definitivă, iar acesta a avut calitatea de parte în proces, având abilitarea legală de a promova calea extraordinară de atac de față, acesta nu a respectat termenul legal de introducere a căii extraordinare de atac de față prin raportare la motivele prevăzute de art. 426 alin. (1) lit. a), d) și h) C. proc. pen. invocate.

Analizând Dosarul de fond nr. x/2012, Curtea a constatat că Decizia penală nr. 433/03.06.2016 a Curții de Apel Iași, dată în Dosarul penal nr. x/2012, a fost comunicată contestatorului condamnat la data de 23.09.2016, termenul de 30 de zile pentru promovarea căii extraordinare de atac împlinindu-se la data de 24.10.2016, în timp ce prezenta cale de atac a fost declarată la data de 4.09.2017, data înregistrării sale la Curtea de Apel Iași. Chiar luând în considerare data trimiterii căii de atac prin e-mail - 30.11.2016 - aceasta tot în afara termenului legal apare ca fiind promovată.

Contestatorul condamnat avea cunoștință de decizia instanței de apel încă de la momentul înmânării mandatului de executare a pedepsei închisorii, respectiv din 03.06.2016. Totuși, având în vedere dispozițiile art. 428 C. proc. pen. care se referă la comunicarea deciziei instanței de apel, Curtea a verificat aceste comunicări, rezultând că Decizia nr. 433/03.06.2016 a Curții de Apel Iași, dată în Dosarul penal nr. x/2012, a fost comunicată contestatorului la domiciliu, deși acesta fusese încarcerat între timp.

Totuși, la data de 21.09.2016 grefierul de la compartimentul de executări penale al Curții de apel, sesizând acest aspect și luând în considerare o cerere formulată de condamnat privind comunicarea deciziei penale, întocmește un referat privind recomunicarea deciziei către condamnat, decizie care este înmânată persoanei condamnate A. la data de 23.09.2016, conform dovezii de comunicare atașată dosarului de fond.

În acest context, Curtea de apel nu a mai analizat motivele de contestație prevăzute de art. 426 alin. (1) lit. a), d) și h) C. proc. pen. invocate de contestator, contestația de față fiind tardiv formulată în raport de acestea.

Curtea a constat că ar mai putea analiza în cauza de față din perspectiva respectării termenului în care contestația poate fi formulată doar motivul de contestație întemeiat pe dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., motiv în raport de care legiuitorul a prevăzut că se poate promova oricând calea extraordinară de atac.

Contestația în anulare întemeiată pe lipsa plângerii prealabile ori a unui act de sesizare din oficiu este inadmisibilă existând autoritate de lucru judecat. Astfel, prin Decizia penală nr. 403/23 mai 2017 a Curții de Apel Iași, pronunțată în Dosarul penal nr. x/2017, având ca obiect soluționarea unei alte contestații în anulare declarate de același condamnat A. împotriva aceleiași decizii penale, s-a reținut inadmisibilitatea în principiu a unei astfel de cereri întrucât "pentru infracțiunea de înșelăciune, una dintre faptele reținute în sarcina contestatorului condamnat, nici C. pen. din 1969 și nici legea nouă (art. 244 și art. 245) nu prevăd condiția privind existența plângerii prealabile a persoanei vătămate pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului. Doar noul C. pen. stabilește că împăcarea părților înlătură răspunderea penală, împăcare care însă nu s-a realizat în dosarul de fond atașat prezentei cauze.

Potrivit art. 157 C. pen. invocat de contestator în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, lipsa acestei plângeri înlătură răspunderea penală. Însă, infracțiunile prev. de art. 244 și 245 C. pen. sunt infracțiuni ce se urmăresc "din oficiu", dovadă că art. 159 C. pen. stabilește că împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mișcare a acțiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres.

Prin urmare, cauza de încetare a procesului penal invocată de contestatorul condamnat A., respectiv lipsa plângerii prealabile, nu se regăsește în cauză."

De asemenea, în ceea ce privește dispozițiile art. 16 lit. e) C. proc. pen. invocate, care se referă la lipsa plângerii prealabile, a autorizării ori sesizării organului competent ori la lipsa unei alte condiții prevăzute de lege pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, s-a reținut că textul citat nu se referă la lipsa unui proces-verbal de sesizare din oficiu și, oricum, acest aspect a fost învederat primei instanțe, a fost motivat prin Sentința penală nr. 493/22.12.2014 și a fost avut în vedere de instanța de apel care a efectuat un control integral, în legalitate și temeinicie. Instanța de apel a verificat integral sentința penală atacată, conform motivării deciziei contestate. Prin Decizia nr. 10 din data de 29 martie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că, în interpretarea dispozițiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., instanța care soluționează contestația în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența cauzei de încetare a procesului penal.

În opinia Curții de apel, contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., relativă la condamnarea inculpatului când exista o cauză de încetare a procesului penal, nu mai poate fi analizată întrucât a mai fost invocată într-o altă contestație în anulare, definitiv soluționată și pentru că lipsa plângerii prealabile și nelegalitatea sesizării organului de urmărire penală au fost invocate încă din fața primei instanțe care a argumentat prin sentință de ce nu le reține, iar sentința a fost supusă analizei instanței de control judiciar în apel, fiind incidentă Decizia nr. 10/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În ceea ce privește existența unei hotărâri civile definitive, astfel cum a arătat contestatorul, în realitate, s-a reținut că acesta invocă existența unei cauze de achitare, întrucât susține că infracțiunea de spălare a banilor presupune ca banii să provină din săvârșirea unei infracțiuni, iar banii despre care se pretinde că ar fi fost obiect la infracțiunii prev. de Legea nr. 565/2002 pentru care a fost condamnat proveneau din această sentință civilă. Ceea ce a invocat contestatorul este o cauză de achitare prev. de art. 16 lit. b) C. proc. pen., se referă la tipicitate, la corespondența cu tiparul normei de incriminare și nu poate fi invocată pe calea contestației în anulare. Deși petentul circumscrie aspectul invocat dispoziției art. 16 lit. e) C. proc. pen., acesta nu poate fi astfel analizat, circumscrierea fiind formală, doar pentru accesarea prezentei proceduri. Prin Decizia a cărei anulare se cere instanța de apel a analizat aceleași apărări, înlăturându-le, astfel încât nici din perspectiva Deciziei nr. 10/2017 (chiar dacă, prin absurd, s-ar admite opinia contestatorului că ar putea fi analizată existența acelei hotărâri civile prin prisma unei cauze de încetare a procesului), contestația tot ar fi inadmisibilă.

În ceea ce privește existența unei "cauze de nepedepsire" prev. de Legea nr. 31/1990 - legea societăților comerciale, circumscrisă de petent unei cauze de "încetare a procesului penal", aceasta este formal invocată. Sub un prim aspect, s-a constatat că dispozițiile invocate se referă strict la infracțiunile prevăzute de acest act. Ori, petentul nu a fost condamnat pentru vreo infracțiune prevăzută de Legea nr. 31/1990. În al doilea rând textul prevede cauze justificative, temei de achitare - art. 16 lit. d) C. proc. pen., iar nu de încetare a procesului penal.

Cu privire la așa - zisele excepții de nulitate, Curtea a apreciat că motivele de nulitate absolută invocate de condamnatul contestator nu pot fi luate în considerare în procedura de față decât în măsura în care se circumscriu cazurilor de contestație în anulare expres și limitativ prevăzute de lege și care au fost invocate de contestator.

Instanța de apel învestită cu prezenta contestație, raportat la concluziile scrise formulate de A., a arătat că invocarea formală a cazurilor legale de contestație în anulare nu este suficientă pentru a fundamenta o soluție de admitere în principiu, atâta timp motivele de fapt pe care se sprijină cererea nu se pliază pe niciunul dintre aceste cazuri. Cu alte cuvinte, simpla indicare a unui text de lege, în condițiile în care aspectele de fapt susținute în justificarea demersului jurisdicțional nu se încadrează în textul invocat, nu este suficientă pentru admiterea în principiu a unei căi extraordinare de atac. Prin motivele de fapt invocate în sprijinul demersului jurisdicțional de față, contestatorul condamnat A., în esență, critică în ansamblu, pe fond, hotărârile judecătorești pronunțate în cauza sa, dorește să fie rejudecată în întregime cauza în care a fost condamnat, pentru a-și impune punctele de vedere.

Împotriva acestei decizii penale a declarat apel condamnatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 21 februarie 2018. S-a acordat termen, aleatoriu, la data de 17 aprilie 2018.

Contestatorul condamnat A. a participat la judecarea cauzei prin intermediul videoconferinței, fiindu-i acordată posibilitatea de a lua legătura cu apărătorul desemnat din oficiu în condiții de confidențialitate, conform art. 89 alin. (2) C. proc. pen.

În dezbateri, a fost ridicată de procuror excepția inadmisibilității căii de atac de către reprezentantul Ministerului Public.

Examinând cauza de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că apelul formulat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 11 din 22.01.2018 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen. este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 432 alin. (4) prevede că sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.

Prin Decizia nr. 5/2015 publicată în Monitorul oficial din 10 aprilie 2015 Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a admis sesizarea formulată de Tribunalul Dolj, secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 32.177/215/2014 prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile și a stabilit că hotărârea pronunțată în procedura examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare, împotriva unei sentințe pentru care nu este prevăzută o cale de atac, nu poate fi supusă apelului. Această decizie este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din C. proc. pen.

Analizând actele și lucrările dosarului, se constată că prin Decizia penală nr. 433/03.06.2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/2012 a fost condamnat pentru infracțiunile reținute în sarcina sa la pedeapsa finală de 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a - dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, lit. b) - dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și lit. c) C. pen. din 1969 (dreptul de a fi director/împuternicit/asociat/beneficiar real al unor societăți comerciale sau împuternicit al acestora.

Împotriva acestei decizii penale, condamnatul a formulat contestație în anulare, fiind respinsă prin Decizia penală nr. 11 din 22.01.2018 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen., în temeiul dispozițiilor art. 431 C. proc. pen., văzând și Decizia nr. 10/2017 pronunțată de Înalta Curte de casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 392/2017), apreciindu-se că pentru motivele prevăzute de art. 426 alin. (1) lit. a), d) și h) C. proc. pen. invocate acesta nu a respectat termenul legal de introducere a căii extraordinare de atac de față, iar cu privire la motivul de contestație întemeiat pe dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (respectiv, s-a decis condamnarea inculpatului când exista o cauză de încetare a procesului penal), s-a apreciat că nu mai poate fi analizat întrucât a mai fost invocată într-o altă contestație în anulare, fiind soluționată prin Decizia penală nr. 403/23 mai 2017 a Curții de Apel Iași, pronunțată în Dosarul penal nr. x/2017

În speța de față, se constată că a fost declarat apel împotriva Deciziei nr. 11 din 22.01.2018 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen. care s-a pronunțat în calea extraordinară de atac a contestației în anulare.

Potrivit 432 alin. (4) C. proc. pen. sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, aceste dispoziții reglementând procedura de judecare a contestației în anulare după parcurgerea procedurii prealabile și anume, admiterea în principiu, prevăzută de art. 431 C. proc. pen. În speță, prin decizia apelată, Curtea de apel a examinat admisibilitatea în principiu a contestații în anulare promovate împotriva deciziei de condamnare, iar în dispozitivul acestei hotărâri s-a menționat faptul că aceasta este definitivă.

Astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 5/2015 publicată în Monitorul oficial din 10 aprilie 2015 Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în concepția C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului. Așadar, hotărârile judecătorești pronunțate în etapa admiterii în principiu a contestației în anulare, etapă reglementată distinct în dispozițiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive.

Se constată, așadar, că apelantul contestator condamnat A. a formulat cerere de apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea căii ordinare de atac a apelului, în privința deciziei penale atacate de contestator (Decizia penală nr. 11 din 22.01.2018 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen.), definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.

Având în vedere dispozițiile art. 129 din Constituție care prevăd că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii, precum și dispozițiile art. 21 din legea fundamentală privind liberul acces la justiție, se constată că în C. proc. pen. sunt reglementate hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. (1) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 11 din 22.01.2018 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen., pronunțată în Dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul contestator condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 360 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 11 din 22.01.2018 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen., pronunțată în Dosarul nr. x/2017.

Obligă apelantul contestator condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 360 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17 aprilie 2018.

Procesat de GGC - NN