ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4080/2017

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, sub nr. x/59/2015, reclamantul Sindicatul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor, anularea Hotărârii nr. 10 din 07.01.2015 a Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, pronunțată în dosar nr. x/2014 - urmare a petiției Sindicatului A. înregistrată la C.N.C.D. cu nr. 5453 din 11 august 2014; constatarea că prevederile art. 114 și 116 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate DGASPC Bihor înregistrat la ITM Bihor cu nr. 70 din 24 iulie 2013, respectiv art. 57 și 59 din Acordul Colectiv de Muncă la nivel de unitate DGASPC Bihor înregistrat la DGASPC Bihor cu nr. 5736 din 21 iunie 2014, sunt discriminatorii și contravin prevederilor exprese din art. 5 al Legii nr. 53/2003 - Codul muncii și prevederilor O.G. nr. 137/2000, republicată privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și că refuzul angajatorului de a reține cotizația sindicală pe statul de plată și pentru salariații DGASPC Bihor, membri ai sindicatului A., aferentă perioadei iulie 2013 - prezent, este discriminatoriu în raport direct cu acțiunea și atitudinea aceluiași angajator care pentru salariații D.G.A.S.P.C. Bihor, membri ai sindicatului B., a procedat și procedează la reținerea cotizației sindicale în baza articolelor menționate din Contractul/Acordul Colectiv de Muncă.

Soluția primei instanțe

Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 245 din 9 octombrie 2015 a respins acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, și Direcția Generală De Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Sindicatul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În opinia recurentului, prima instanță a reținut în mod greșit că membrii Sindicatului A. nu sunt discriminați în raport cu membrii Sindicatului B., prin aceea că celor din urmă li se reține cotizația de către angajator direct pe statul de plată, pe când propriilor membrii nu.

Tratamentul discrimimatoriu al angajatorului DGASPC Bihor este tocmai pe considerentul apartenenței salariaților discriminați la Sindicatul A.

Instanța de fond în mod greșit a considerat că acest tratament diferențiat nu constituie rodul voinței discreționare a intimatei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor, manifestată în scopul plasării membrilor Sindicatului A. într-o situație de inferioritate.

Tratamentul preferențial față de salariații DGASPC Bihor membrii ai Sindicatului B., creează un tratament discriminatoriu ce încalcă prevederile art. 5 din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii, Legea nr. 62/2011 Legea Dialogului Social, Legea nr. 48/2002 pentru aprobarea O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, practica CEDO și nu în ultim rând prevederile Constituției României.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 10 aprilie 2017 potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 20 iunie 2017.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare

Prin Hotărârea nr. 10 din 07 ianuarie 2015, Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a respins sesizarea formulată de recurentul-reclamant Sindicatul A., înregistrată sub nr. x din 11 august 2014.

Prin petiția nr. 5453 din 11 august 2014 recurentul-reclamant a invocat discriminarea instituită prin refuzul angajatorului, de reținere a cotizației sindicale pe statele de plata și pentru salariații DGASPC Bihor.

Recurentul susține că i-a fost afectat dreptul la reținerea cotizației membrilor de sindicat, de către angajator, direct pe statul de plată, astfel că a fost defavorizat prin raportare la celelalte organizații sindicale.

Or, legiuitorul enumeră limitativ drepturile protejate și potențial lezate la: "drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice."

Dreptul la reținerea cotizației membrilor de sindicat, de către angajator, direct pe statul de plată, invocat de recurent nu a fost dovedit ca având o consacrare legală.

Astfel, în lipsa unei dispoziții legale exprese nu se poate discuta despre o obligație a angajatorului, care este terț în raportul juridic de asociere dintre angajat și sindicat.

Dreptul reglementat de art. 1 alin. (2) lit. e) din O.G. nr. 137/2000 vizează dreptul de a înființa sindicate și de a se afilia unor sindicate.

Or, modalitatea de plată a cotizației, care de altfel reprezintă o obligație ce rezultă din calitatea de membru de sindicat, nu are nici o înrâurire cu privire la dreptul de înființare a sindicatului sau de afiliere, deorece în discuție este un sindicat deja înființat.

De altfel, așa cum corect s-a reținut, trebuie făcută o distincție între dreptul sindicatului, ca subiect colectiv de drept, de a încasa cotizația și drepturile membrilor de sindicat, persoane fizice, de a plăti cotizația.

Se reține, că acesta nu justifică, în nume propriu, calitatea de victimă a unor acțiuni de discriminare - din perspectiva O.G. nr. 137/2000, întrucât în concepția acestui act normativ, discriminarea vizează, exclusiv, drepturi ale persoanei fizice.

Este adevărat că dispozițiile art. 28 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 recunosc calitate procesuală activă și organizațiilor neguvernamentale care au ca scop protecția drepturilor omului sau care au interes legitim în combaterea discriminării, în cazul în care discriminarea se manifestă în domeniul lor de activitate și aduce atingere unei comunități sau unui grup de persoane, însă, și într-o atare situație, discriminarea nu vizează organizația însăși, ci persoane fizice aflate în sfera de interes a acesteia.

În considerarea celor expuse, în mod întemeiat, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut că sindicatul recurent, fiind o persoană juridică, nu poate fi subiect al unei discriminări în sensul O.G. 137/2000 și, ca atare, susținerile sale pot fi analizate doar din perspectiva drepturilor membrilor de sindicat - persoane fizice, în reprezentarea cărora acționează.

În ceea ce privește examinarea condițiilor necesare identificării unei posibile discriminări, din economia dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că, pentru a fi în prezența unei discriminări, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui tratament diferențiat a unor situații analoage (sau omisiunea de a trata în mod diferit situații diferite, necomparabile); existența unui criteriu de discriminare - care poate fi unul dintre cele enumerate în mod expres de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 (rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată) sau poate fi un alt criteriu care are drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a unui drept recunoscut de lege; tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare.

Prin urmare, este necesar ca deosebirea, excluderea, restricția sau preferința să aibă la bază unul dintre criteriile de discriminare prevăzute de către art. 2 alin. (1) și trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute în textul de lege menționat anterior.

În speța de față, ceea ce îl nemulțumește pe reclamant este tocmai tratamentul preferențial pe care l-a obținut sindicatul reprezentativ în raport cu celelalte sindicate organizate la nivel de unitate, însă, așa cum corect a apreciat Curtea de Apel Timișora, nici Consiliul Național de Combatere a Discriminării și nici instanța învestită cu verificarea legalității deciziei pronunțate de acest organ adminsitrativ-jurisdicțional nu sunt abilitate, în procedura pendinte, să analizeze conformitatea prevederilor din Acordul/Contractul Colectiv de Muncă cu dispozițiile legale în vigoare.

Soluția instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de Sindicatul A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Sindicatul A. împotriva sentinței nr. 245 din 9 octombrie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 decembrie 2017.