ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.10.2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2991/2014

HOTĂRÂRE
31.10.2014
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2991/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Bihor la data de 07 aprilie 2010, reclamantul Sindicatul P., în

numele membrilor de sindicat, personal contractual, a solicitat, în

contradictoriu cu pârâții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția

Copilului Bihor, Consiliul Județean Bihor și Președintele Consiliului Județean

Bihor, obligarea pârâților la alocarea, calcularea și plata sporului lunar

pentru: condiții deosebit de periculoase, în procent de 50% din salariul de

bază; condiții periculoase sau vătămătoare în procent de 15% din salariul de

bază; activități care solicită o încordare psihică foarte ridicată sau care se

desfășoară în condiții de muncă deosebite în procent de 15% din salariul de

bază, retroactiv pe perioada 01 aprilie 2007 - 31 decembrie 2009, către toți salariații

membri ai sindicatului P. care lucrează cu beneficiari de servicii sociale

neuropsihiatrici; anularea dispozițiilor Directorului General al Direcției

Generale de Asistentă Socială și Protecția Copilului Bihor de reîncadrare

începând cu data de 01 ianuarie 2010; obligarea pârâților la recalcularea

salariilor pentru luna ianuarie 2010 la nivelul salariului din luna decembrie

2009, potrivit prevederilor art. 7(2) și art. 30(5) lit. a) și b) din Legea nr.

330/2009, inclusiv a sporurilor de care aceștia ar fi beneficiat numeric și

procentual; obligarea pârâților la plata orelor lucrate în zilele de repaus

săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate

cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de

lucru, cu un spor de 100% din salariul de bază al funcției îndeplinite;

indexarea sumelor rezultante sus-precizate cu coeficienții ratei inflației

stabiliți de către Institutul Național de Statistică, de la data scadenței

fiecărei plăti și până la data efectuării fiecărei plăți, cu obligarea

angajatorului de a efectua calculele necesare; obligarea pârâtei de rang 1 să

dispună serviciului competent din subordine, consemnarea în carnetele de muncă

ale salariaților a sporurilor menționate retroactiv începând cu data de 01

aprilie 2007 și până în data de 31 decembrie 2009, pentru beneficiarii acestor

drepturi salariate, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă

nr. 521 din 18 iunie 2014, Tribunalul Bihor a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

În motivarea

sentinței, instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 28 alin. (2) din

Legea nr. 54/2003 a sindicatelor în vigoare la data introducerii acțiunii

(abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), astfel cum au fost

interpretate prin Decizia în interesul legii nr. 1/2013 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în

acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

Potrivit

dispozițiilor aceleiași decizii în interesul legii, în interpretarea și

aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2))

din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare,

instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de munca în cazul

acestor acțiuni, este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Cum în cauză sediul

social al sindicatului reclamant este în Timișoara, instanța a reținut că

revine Tribunalului Timiș competența de soluționare a litigiului dedus

judecății.

Tribunalul Timiș,

secția civilă, prin Decizia nr. 2000 din 11 septembrie 2014, a decimat, la

rândul său, competența în favoarea Tribunalului Bihor și, constatând ivit

conflict negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și

Justiție în vederea soluționării acestuia.

Tribunalul Timiș a

reținut că, potrivit Legii nr. 54/2003, aplicabilă la data înregistrării

acțiunii, organizațiile sindicale nu aveau calitate procesuală activă ei doar

de reprezentare legală, membrii de sindicat având legitimare procesuală activă

astfel cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 28 alin. (2) din legea

menționată.

Totodată, instanța a

reținut că și în condițiile în care normele C. muncii referitoare la competență

în materia conflictelor de munca sunt imperative iar competența teritorială

este una exclusivă, încălcarea acestor norme poate fi invocată atât de părți

cât și de instanță cel mai târziu la prima zi de înfățișare, iar dacă excepția

nu a fost invocată instanța este considerată a fi legal învestită de la data

care reprezintă prima zi de înfățișare, această dată în cauză fiind 24

septembrie 2010.

Decizia Înaltei Curți

de Casație și Justiție nr. 1/2013, invocată de Sindicatul P. nu poate constitui

temeiul desesizării unei instanțe întrucât recursul în interesul legii devine

obligatoriu pentru instanțe din momentul publicării deciziei în M. Of. și numai

dacă din acest moment se ridică, în condițiile legii, o problemă de drept

rezolvată prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța a concluzionat

că, în speță, față de prevederile art. 159

1

alin. (2) și (5) C.

proc. civ. nu se mai putea admite excepția de necompetență întrucât aceasta nu

este o problemă de drept material de care depinde soluționarea cauzei pentru a

se face trimitere la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1/2013.

Legal învestită, față

de dispozițiile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată

următoarele:

Prealabil pronunțării

regulatorului de competență, Înalta Curte reține că prin art. XXII alin. (2)

din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării

proceselor (lege publicată în M. Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010) s-a

stipulat că dispozițiile art 159 și art. 159

1

din C. proc. civ.

republicat cu modificările și completările ulterioare, precum și cele aduse

prin această lege se aplică numai proceselor, cererilor și sesizărilor privind

recursul în interesul legii, începute, respectiv formulate după intrarea în

vigoare a legii.

Din interpretarea per

a contrario, a acestui text rezultă că proceselor, cererilor și sesizărilor

privind recursul în interesul legii, începute, respectiv formulate înainte de

intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 li se aplică dispozițiile art. 159 C.

proc. civ., astfel cum erau reglementate înainte de apariția acestui act

normativ.

În cauză, acțiunea

este promovată la data de 7 aprilie 2010, deci înainte de intrarea în vigoare a

Legii nr. 202/2010 și, ca atare, nu sunt incidente prevederile art. 159

1

înainte de apariția Legii nr. 202/2010, pe temeiul cărora instanța de judecată

putea invoca, din oficiu, necompetența sa de soluționare a cauzei în primă

instanță, în ipoteza încălcării normelor privind competența teritorială exclusivă.

Analizând conflictul

negativ de competență, Înalta Curte constată că Tribunalului Timiș îi aparține

competența soluționării litigiului de față pentru următoarele considerente:

Acțiunea cu care a

fost învestită instanța de judecată a fost formulată de către Sindicatul P., în

numele și pentru membrii de sindicat, în valorificarea unor drepturi salariale

aparținând acestora.

Declinarea reciprocă

de competență a fost determinată de aprecierea diferită făcută de tribunale în

legătură cu legitimarea ca reclamant în cauză, respectiv dacă aceasta trebuie

recunoscută sindicatului sau membrilor de sindicat, pentru ca, raportat la

sediul sau domiciliul acestora, să se stabilească și competența teritorială,

conform art. 284 alin. (2) C. muncii.

Această dispută jurisdicțională

a fost generată de modalitatea, imprecisă, în care, prin dispozițiile art. 28

din Legea nr. 54/2003 se recunoștea organizațiilor sindicale posibilitatea de a

formula acțiuni în justiție în numele și interesul membrilor lor (în

valorificarea, așadar, a drepturilor acestora), dar fără a avea nevoie de

mandat expres din partea lor.

Norma legală conducea

la o confuzie între calitatea de reprezentant și aceea de reclamant, care a

fost tranșată însă, prin Decizia nr. 1/2013 de Înalta Curte de Casație și

Justiție, decizie prin care s-au admis recursurile în interesul legii declarate

de prim adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov,

statuându-se că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor

art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin

Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au

calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de

sindicat.

În interpretarea și

aplicarea unitară a dispozițiilor art, 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2)

conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul

sindicatului reclamant."

În concluzie,

instanța supremă a arătat că ''raportat la acțiunile reglementate expres de

lege, organizațiile sindicale au legitimare procesuală activă, iar în

determinarea competenței teritoriale potrivit dispozițiilor art 269 alin, (2)

284 alin. (2)), se va ține seama de sediul sindicatului - reclamant".

Dezlegarea dată

problemelor de drept judecate și dispuse prin deciziile pronunțate în interesul

legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării lor în M. Of., în

temeiul art. 330

7

alin. (3) C. proc. civ., așadar și proceselor

pendinte la acea dată. Întrucât Decizia nr. 1/2013 a fost publicată în M. Of.

nr. 118 din 1 martie 2013, produce efecte în cauza de față.

Așa fiind, în raport

de dispozițiile art. 269 alin. (2) C. muncii, astfel cum aceste dispoziții

legale au fost interpretate prin decizia în interesul Legii nr. 1/2013 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, competența de soluționare a litigiului

dedus judecății aparține instanței în a cărei circumscripție își are sediul

sindicatul, respectiv Tribunalul Timiș.

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 31 octombrie 2014.

Procesat de GGC - AM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-06-13
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5707/2013
majorat cu 15%. Pârâții au mai arătat că, în aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 au fost emise norme metodologice aprobate de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale prin ordinul nr. 42/2011 și de Ministerul Finanțelor Publi
ÎCCJ 2013-01-16
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 141/2013
de reîncadrare a personalului plătit din fonduri publice, precum și formula concretă de calcul al salariilor, sporurilor și indemnizațiilor pentru anul 2010, conținând și unele reglementări specifice personalului din instituțiile publice fi
ÎCCJ 2013-09-24
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6283/2013
nelegalitate. Recursul pârâtei D.G.F.P. Județeană Botoșani. Această recurentă a susținut, în esență, că actele administrative contestate și a căror nelegalitate se invocă au fost legal emise, în baza și pentru punerea în executare a dispozi
ÎCCJ 2014-09-18
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3310/2014
Instanța de fond a reținut că autoritățile pârâte nu puteau, printr-un act administrativ normativ, să stabilească o altă modalitate de calcul, atâta timp cât dispozițiile art. 1 din Legea nr. 285/2010 stabilesc foarte clar care este baza de
ÎCCJ 2014-09-18
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3310/2014
Instanța de fond a reținut că autoritățile pârâte nu puteau, printr-un act administrativ normativ, să stabilească o altă modalitate de calcul, atâta timp cât dispozițiile art. 1 din Legea nr. 285/2010 stabilesc foarte clar care este baza de
Sursă