ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3758/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, reclamanta Camera de Comerț România - Republica Populară Chineză, în contradictoriu cu pârâții Camera de Comerț și Industrie a României (Camera Națională) și Asociația Bilaterală de Comerț și Industrie Chinezo-Română a solicitat anularea Atestatului Oficial de recunoaștere a utilității publice, eliberat de pârâta Camera de Comerț și Industrie Chinezo-Română la data de 08.12.2011 în favoarea pârâtei Asociația Bilaterală de Comerț și Industrie Chinezo-Română, precum și a actelor premergătoare emiterii acestui atestat, între care se numără și Decizia nr. 7 a Colegiului de Conducere a Camerei de Comerț și Industrie a României, obligarea pârâtei Camera de Comerț și Industrie a României (Camera Națională) să emită Atestatul Oficial de recunoaștere a utilității publice pe numele și în favoarea reclamantei cu obligarea la pata cheltuielilor de judecată.

Motivând acțiunea, reclamanta a arătat că în virtutea prerogativelor conferite prin art. 47 alin. (1) din Legea nr. 335/2007, coroborat cu dispozițiile art. II din Legea nr. 39/2011 precum și cu dispozițiile art. 40 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000, pârâta Camera de Comerț și Industrie a României (Camera Națională), la data de 08.12.2011 a emis în favoarea pârâtei Asociația Bilaterală de Comerț și Industrie Chinezo-Română, atestatul oficial de recunoaștere a utilității publice, exercitându-și în mod abuziv și discriminatoriu aceste prerogative, în dauna reclamantei, care îndeplinise în mod integral și în termen toate condițiile cerute de lege.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 554/2004, Legii nr. 335/2007, O.G. nr. 26/2000.

Pârâta Asociația Bilaterală de Comerț și Industrie Chinezo-Română prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

De asemenea, prin întâmpinare, pârâta Camera de Comerț și Industrie a României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Reclamanta a depus răspuns la întâmpinarea formulată de pârâta Camera de Comerț și Industrie a României, la care a anexat înscrisuri.

La data de 17.09.2012 pârâta Asociația Bilaterală de Comerț și Industrie Chinezo-Română a depus la dosarul cauzei încheierea din data de 18.04.2012 a Judecătoriei Sectorului 2 București, prin care s-a luat act de modificările din acrul constitutiv și statutul acesteia, în sensul schimbării denumirii în Asociația Camera de Comerț Bilaterală România-China, organizație nonguvernamentală de utilitate publică, componența organelor de conducere, retragerea sau pierderea calității de asociat, precum și adresa din 10 septembrie 2012 emisă de Ambasada Chinei.

Prin încheierea pronunțată în data de 2 octombrie, instanța de fond a respins excepțiile de necompetență materială și de inadmisibilitate, invocate de pârâtă, ca neîntemeiate, având în vedere caracterul pârâtelor de autorități publice precum și natura juridică de act administrativ cu caracter individual a atestatului contestat.

Prin sentința nr. 6771 din 27 noiembrie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta Camera de Comerț România - Republica Populară Chineză, în contradictoriu cu pârâții Camera de Comerț și Industrie a României (Camera Națională) și Asociația Bilaterală de Comerț și Industrie Chinezo-Română, ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 3918 din 22 octombrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamantă, a casat sentința civilă recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 701 din 13 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea formulată de reclamanta Camera de Comerț România - R.P. Chineză, în contradictoriu cu pârâtele Camera de Comerț și Industrie a României (Camera Națională), și Camera de Comerț Bilaterală România-China; s-a anulat Atestatul Oficial de recunoaștere a utilității publice eliberat la 8 decembrie 2011 pârâtei Asociația Camera Bilaterală de Comerț și Industrie Chinezo - Română și a fost obligată pârâta CCIȘ să emită reclamantei Atestatul Oficial de recunoaște a utilității publice.

A reținut prima instanță că prin adresa din 13 aprilie 2011, pârâta CCIR a anunțat-o pe reclamantă că, în termenul prevăzut de lege, trebuie să prezinte toate "documentele care să ateste legalitatea organizației dumneavoastră", reclamanta înaintând documentația cu adresa nr. nr. 202 din 28 aprilie 2011.

A reținut Curtea de apel că, Curtea observă că pârâta 2 nu figura în "Nota" din 31 mai 2007 printre camerele care au depus toate documentele, în timp ce reclamanta figura la poziția 15.

A reținut prima instanță că reclamanta a primit de la pârâta CCIR adresa din 05 iulie 2011, prin care i se comunica că "Înscrisurile comunicate sunt conforme cu documentele solicitate prin care se atestă legalitatea organizării și funcționarii organizației" și "atestăm că sunteți o Cameră Bilaterală de utilitate publică în conformitate cu disp. art. 46 raportat la art. 11 din Legea pentru modificarea și completarea Legii Camerelor de Comerț din România nr. 335/2007 și urmează să primiți Certificatul Oficial ca document autentic al deținerii acestei calități."

S-a apreciat că adresa este un act administrativ individual, deoarece este emis de o autoritate publică, este emis în regim de putere publică, este emis în vederea executării în concret a Legii nr. 335/2007, dă naștere dreptului reclamantei de a primi ulterior Atestatul Oficial de recunoaștere a utilității publice, astfel că pârâta CCIR nu putea sa-l revoce, deoarece intrase în circuitul civil producând efecte juridice.

S-a reținut că, în măsura în care s-a descoperit că mai exista o Camera de Comerț Bilaterala pe relația cu China și anume pârâta de rangul 2, nefiind posibil să fie înregistrate doua camere bilaterale privind aceleași state și în condițiile în care nu s-a mai realizat fuziunea prin absorbție, prin Decizia nr. 7 din data de 8 decembrie 2011 s-a hotărât ca Atestatul Oficial să fie acordat pârâtei de rangul 2, fiind emis astfel Atestatul oficial de recunoaștere a utilității publice paratei de rangul 2 la data de 8 decembrie 2011.

Curtea de apel a considerat că Atestatul Oficial de recunoaștere a utilității publice eliberat la 8 decembrie 2011 pârâtei Asociația Camera Bilaterală de Comerț și Industrie Chinezo-Română este nelegal.

S-a avut în vedere că aceasta nu a depus documentele impuse de lege în termenul de decădere de 30 de zile stabilit de art. II alin. (1) din Legea nr. 39/2011, întrucât deși legea nu prevede expres o sancțiune pentru nerespectarea acestui termen, s-a apreciat ca sancțiunea este stingerea dreptului de a obține eliberarea Atestatului oficial de recunoaștere a utilității publice, de vreme ce în alin. (2) se menționează ca se vor retrage avizul camerelor de comerț bilaterale care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 46 din Legea nr. 335/2007 și se vor aviza doar persoanele juridice care întrunesc condițiile prevăzute de lege.

Din interpretarea sistematica a celor doua texte alineate s-a concluzionat ca retragerea avizului camerelor de comerț bilaterale care nu îndeplinesc Condițiile prevăzute la art. 46 din Legea nr. 335/2007 și avizarea persoanelor juridice care întrunesc condițiile prevăzute de lege se va face după împlinirea termenului de 30 de zile, deoarece, doar după împlinirea acestuia, pot fi examinate documentele depuse de camerele de comerț bilaterale interesate în interiorul termenului de 30 de zile, astfel că nu mai era nevoie ca legiuitorul să prevadă expres sancțiunea decăderii.

Ca urmare a nedepunerii de către pârâta 2 a documentelor prin care să facă dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege, aceasta a pierdut definitiv dreptul de a obține eliberarea Atestatului oficial de recunoaștere a utilitarii publice.

Pe de alta parte, s-a considerat că adresa din 05 iulie 2011 nu putea fi revocată ulterior de pârâta 2 de vreme ce a intrat în circuitul civil.

A mai constatat prima instanță că pârâta 2 nu a îndeplinit condițiile de acordare a Atestatului oficial de recunoaștere a utilității publice întrucât nu și-a adaptat statutul conform cerințelor impuse de art. 49 din Legea nr. 335/2007, nu a obținut avizele de resort (conform art. 47 alin. (1) din Legea nr. 335/2007), nu fuseseră prezentate situațiile financiare pe ultimii 3 ani, conform legii, cu viza de înregistrare la ANAF - Ministerul Finanțelor Publice.

De aceea, în mod justificat, reclamanta a refuzat să procedeze la fuziunea prin absorbție a pârâtei 2.

Recursul

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs Camera de Comerț Bilaterală Româno - Chineză și Camera de Comerț și Industrie a României.

În motivarea cererii sale de recurs - Camera de Comerț Bilaterală România China a arătat în esență următoarele:

- Instanța care a rejudecat cauza nu s-a conformat dispozițiilor obligatorii ale instanței supreme de recurs în sensul că nu a analizat în concret condițiile de fond și de formă privind obținerea certificatului de utilitate publică de către Camera de Comerț România R.P. Chineză.

- Instanța care a rejudecat cauza s-a limitat să analizeze în concret doar acele condiții pe care nu le-ar fi îndeplinit recurenta, reținând astfel că nu ar fi avut statutul adaptat conform cerințelor impuse de art. 49 din Legea nr. 335/2007, că nu ar fi obținut avizele de resort (conform art. 47 alin. (1) din Legea nr. 335/2007) și că nu ar fi prezentat situațiile financiare pe ultimii 3 ani, conform legii, cu viza de înregistrare la ANAF - Ministerul Finanțelor Publice.

Simplul fapt al reținerii de către instanța care a rejudecat cauza a faptului că printr-o adresă a Camerei Naționale (Adresa nr. x din 05 iulie 2011) s-a afirmat faptul că înscrisurile înaintate Camerei Naționale de către intimata - reclamantă sunt conforme cu documentele solicitate nu echivalează cu o analiză în concret de către instanța de judecată a înscrisurilor respective, așa cum a dispus în mod imperativ instanța supremă de recurs.

- Instanța care a rejudecat cauza a reținut în considerentele sentinței civile atacate, fără nicio analiză și probatoriu administrat în acest sens, susținerile intimatei - reclamante cu privire la motivele nefinalizării procedurii de fuziune prin absorbție, deoarece recurenta nu ar fi îndeplinit condițiile prevăzute de lege. (motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.)

Pentru aceste motive se apreciază că se impune casarea sentinței civile atacate prin prezentul recurs și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe pentru ca instanța care va rejudeca cauza să se conformeze întru totul dispozițiilor instanței supreme.

- În mod greșit, instanța rejudecat cauza a considerat faptul că Adresa nr. x din 05 iulie 2011 a Camera de Comerț și Industrie a României (Camera Națională) reprezintă un act administrativ individual care nu putea fi revocat, deoarece intrase în circuitul civil, producând efecte juridice.

Analizând Adresa nr. x din 05 iulie 2011 se constată faptul că aceasta reprezintă în realitate, așa cum este intitulată de către intimata - reclamantă, cât și de către instanța care a rejudecat cauza, o simplă adresă prin care intimata - reclamantă este informată cu privire la anumite aspecte.

Arată că nu există nicio dispoziție legală care să interzică instituției care a emis presupusul act administrativ să revoce actul respectiv. (motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.)

Instanța care a rejudecat cauza a considerat că Atestatul Oficial de recunoaștere a utilității publice eliberat la 8 decembrie 2011 este nelegal, deoarece recurenta nu ar fi depus documentele impuse de lege în termenul de decădere de 30 de zile stabilit de art. II alin. (1) din Legea nr. 39/2011.

Termenul de 30 de zile prevăzut de art. II alin. (1) din Legea nr. 39/2011 a fost calificat în mod eronat ca fiind un termen de decădere de către instanța care a rejudecat prezenta cauză.

Pentru ca un termen să poată fi calificat ca și termen de decădere, este necesară să fie prevăzută și o sancțiune în cazul nerespectării acestuia.

Se arată că nu ne aflăm în prezența unei sancțiuni ca urmare a nerespectării termenului de 30 de zile, ci a faptului că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 46 din Legea nr. 335/2007. Termenul de 30 de zile apare aici ca un termen suspensiv, mai exact, după depășirea acestui termen Camera de Comerț și Industrie a României va putea proceda la retragerea avizului și respectiv avizarea persoanelor care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege.

Orice susținere a reclamantei că ar fi depus documentele peste termenul de 30 de zile nu justifică nicio vătămare care să presupună anularea actului.

Faptul că recurenta cameră de comerț a depus documentația cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 335/2007 peste acel termen de 30 de zile nu decade din dreptul de a putea obține avizul cu privire la utilitatea publică, aviz pe care l-a obținut în mod legal și temeinic. Mai mult decât atât, recurenta cameră de comerț nu a fost informată cu privire la modificările legislative din Art. II din Legea nr. 39/2011 în același timp cu reclamanta, ci la o dată ulterioară. (motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.)

Se arată că aceste condiții erau îndeplinite de către recurentă la acel moment.

Recurenta are o vechime de 7 ani, potrivit încheierii de Ședință din Camera de Consiliu din 05.10.2005 a Judecătoriei Sector 2 pronunțată în dosarul nr. x/2005 prin care s-a acordat personalitate juridică Asociației Camera Bilaterală de Comerț și Industrie Chinezo Română, cât și Certificatului de înregistrare fiscală care atestă faptul că la 07.11.2005 recurentei i-a fost atribuit C.I.F. 18105760.

S-a apreciat totodată că potrivit raportului de activitate și altor documente relevante în acest sens, au fost realizate o mare parte din obiectivele stabilite prin statut.

Un asemenea raport de activitate a fost înaintat Camerei de Comerț și Industrie a României și a fost avut în vedere la eliberarea atestatului contestat de către reclamantă.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei care atestă activitatea recurentei, s-a contribuit în mod determinant la luarea hotărârii de realizare a investiției din Județul Ilfov, localitatea Afumați, în valoare de 110 milioane de euro și care poartă denumirea de China Town. (motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.)

În motivarea cererii sale de recurs, Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a arătat în esență următoarele:

- Instanța de fond, rejudecând cauza, a analizat în mod eronat excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ, respectiv a inadmisibilității acțiunii pe calea contenciosului administrativ.

Instanța de fond din eroare a apreciat că actul emis de CCIR este un act administrativ, menționând evaziv de ce acest act reprezintă un act administrativ individual.

Se arată de către recurentă faptul că Atestatul a cărui anulare se solicită este un act constatator emis de organele de conducere ale CCIR, care nu poate fi supus controlului administrativ în temeiul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, nu intră sub incidența legii contenciosului administrativ, întrucât, pe de-o parte, nu se află în prezența unei autorități publice care a prestat un serviciu în regim de putere publică, ci în prezența unui act emis la solicitarea unei persoane juridice, ca un serviciu (în satisfacerea unui act exclusiv privat) și nu în regim de putere publică, iar pe de altă parte, atestatul emis nu modifică și nu stinge prin el însuși un raport juridic civil.

Pe fondul recursului se arată că prin actul normativ modificator al Legii nr. 335/2007. Legea nr. 39/2011, legiuitorul a redefinit noțiunea de cameră bilaterală, atribuindu-i acesteia statutul de utilitate publică, condiționat de obligativitatea dovedirii îndeplinirii cerințelor de organizare și funcționare așa cum sunt prevăzute în O.G. nr. 26/2000.

Astfel, în cuprinsul articolului II alin. (1) din Legea nr. 39/2011, lege organică, legiuitorul a prevăzut. în sarcina camerelor bilaterale, obligația ca, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, respectiv până la data de 03.05.2011, "să prezinte Camerei de Comerț și Industrie a României toate documentele care să ateste îndeplinirea condițiilor de organizare și funcționare prevăzute de Legea nr. 335/2007, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege."

Camera Națională, ca un plus de diligentă, în raport cu noile modificări legislative, a informat Camerele Bilaterale să completeze documentația în condițiile legii noi, respectiv să prezinte toate documentele care să ateste îndeplinirea condițiilor de organizare și funcționare prevăzute de Legea nr. 335/2007.

Ulterior depunerii documentelor solicitate, Camera Națională a apreciat, prin compararea și coroborarea criteriilor decise de Biroul de Conducere al Camerei Naționale, care sunt entitățile care îndeplinesc condițiile de organizare și funcționare și care duc la îndeplinire scopul pentru care s-au constituit și care sunt entitățile care deși există în drept nu există în fapt, această operațiune concretizându-se în actul constatator intitulat atestat.

Arată recurenta că nicio entitate juridică, indiferent când și cum a fost înființată, nu poate funcționa ca și Cameră de Comerț Bilaterală decât prin avizarea acesteia, ulterior adoptării Legii nr. 39/2011, de către Camera Națională în condițiile completărilor și modificărilor aduse Legii nr. 335/2007 chiar dacă în momentul înființării a deținut aviz de la Camera Națională.

În drept, se întemeiază prezenta cerere pe dispozițiile art. 299, 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

Apărările intimatei

Reclamanta - intimată (CCRC) Camera de Comerț a României - R.P.Chineză a formulat note scrise și a solicitat respingerea cererilor de recurs ca nefondate.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererile de recurs, motivele invocate și normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 304<SUP>1</SUP> C. proc. civ., Înalta Curte reține că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Recurenta Camera de Comerț Bilaterală România China - a adus critici privind nerespectarea de către instanța de fond a deciziei de casare în ceea ce privește neanalizarea condițiilor de fond și de formă necesare pentru obținerea statutului de utilitate publică de către Camera de Comerț a României - R.P. Chineză, instanța de fond analizând greșit doar acele condiții pe care recurenta nu le-ar fi îndeplinit.

Înalta Curte constată că instanța de fond a respectat întru-totul decizia de casare și îndrumările acesteia.

Instanța de fond a analizat dacă recurenta - pârâtă îndeplinește condițiile de formă și de fond pentru obținerea atestatului de utilitate publică, termenul până la care Camerele de Comerț Bilaterale sunt obligate să prezinte Camerei de Comerț și Industrie a României documentele care să ateste îndeplinirea condițiilor de organizare și funcționare și sancțiunea aplicabilă în cazul în care se constată că nu sunt îndeplinite aceste condiții.

Prevederile art. 38 din O.G. nr. 26/2000 privind condițiile ce se impun a fi îndeplinite pentru obținerea Statutului de utilitate publică au fost de asemenea analizate conform deciziei de casare.

În cauză nu s-a pus problema analizării condițiilor în ceea ce privește dobândirea atestatului de utilitate publică de către reclamanta - intimată Camera de Comerț Bilaterală România - R.P.China ci analizarea tuturor probatoriilor. Casarea sentinței de fond în primul ciclu procesual în mod firesc a subliniat lipsa analizării aspectelor de nelegalitate invocate de reclamantă împotriva pârâtelor de rang 1 și 2.

- Instanța de fond în mod corect a reapreciat întreg materialul probator și a respectat îndrumările deciziei de casare constatând că pârâta nr. 2 nu a îndeplinit condițiile de formă și fond pentru a obține atestatul de utilitate publică în conformitate cu art. 38 din O.G. nr. 26/2000 și art. II alin. (2) din Legea nr. 39/2011.

- Referitor la Adresa nr. x din 5 iulie 2011 a Camerei de Comerț și Industrie a României.

Înalta Curte constată că instanța de fond a dat o corectă dezlegare acestei probleme, fiind vorba despre un act administrativ emis de o autoritate publică, cu statut de utilitate publică în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 335/2007 care sprijină și apără interesele generale ale comunității de afaceri din România în scopul promovării și dezvoltării industriei comerțului, serviciilor și agriculturii.

De asemenea, adresa din 5 iulie 2011 este emisă în regim de putere publică în vederea atingerii în concret a scopurilor sale respectiv, aceasta care creează raporturi juridice de drept administrativ între emitent Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) și destinatarul Camera de Comerț România - R.P.Chineză în sensul în care acestuia din urmă i-a fost retras Atestatul de Cameră Bilaterală de utilitate publică prevăzut de dispozițiile art. 46 raportat la art. II din Legea pentru modificarea și completarea Legii Camerelor de Comerț din România 335/2007 și pentru completarea art. 51 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerțului.

Prin urmare, adresa din 5 iulie 2011 îndeplinește condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

- Referitor la respectarea condițiilor care trebuie îndeplinite pentru a se obține atestatul de utilitate publică de către reclamantă

Se reține că instanța de fond rejudecând cauza după casare, a evaluat întreg ansamblul probator și a concluzionat în mod corect că toată documentația este conformă cu prevederile art. 46 pentru acordarea către reclamantă a atestatului de utilitate, fiind respectat termenul de 30 zile prevăzut de art. II alin. (1) din Legea nr. 39/2011.

Acest fapt a fost confirmat de pârâta de rang 1, intimata Camera de Comerț și Industrie a României prin adresa din 5 iulie 2011 și prin aceea că a considerat că se pot departaja cele 2 entități după criteriul implicării în mediul de afaceri și activitatea desfășurată de la constituire, fără a se opri asupra altor condiții.

Prin adresa din 29 aprilie 2011 - reclamanta - intimată a înaintat toate documentele solicitate de pârâta de rang 1 iar prin Nota privind avizarea camerelor de comerț bilaterale 31 mai 2011 - se menționează că un număr de 33 de camere bilaterale au depus toate documentele solicitate de Camera Națională prin adresa din 13 aprilie 2011, reclamanta aflându-se pe poziția 15 iar pârâta - recurentă nu se află între acestea.

Rezultă că în mod corect a reținut instanța de fond că recurenta - pârâtă nu a depus documentația în termenul de 30 de zile prevăzut de art. II alin. (1) din Legea nr. 39/2011, iar acest fapt reprezintă momentul de la care autoritatea publică Camera de Comerț și Industrie a României își exercită prerogativele atribuite de lege în sensul alin. (2) din art. II din Legea nr. 39/2011 de a retrage avizul camerelor de comerț bilaterale care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 46 din Legea nr. 335/2007 și va aviza persoanele juridice care întrunesc condițiile prevăzute de lege.

Prin urmare termenul de 30 de zile nu este un termen relativ, de recomandare, ci un termen de decădere, termen limită până la care trebuiau depuse documentațiile cerute pentru ca ulterior conform alin. (2) să procedeze la analizarea acestora cu consecințele arătate.

Se reține astfel că pârâta nr. 1 Camera de Comerț și Industrie a României în mod discreționar cu încălcarea prevederilor legale arătate mai sus a revocat atestatul de utilitate publică al reclamantei în favoarea pârâtei de rang 2, în condițiile în care aceasta din urmă nu a depus documentația necesară conform art. 46 din Legea nr. 335/2007 în termen de 30 zile iar atestatul reclamantei - recurente nu se mai putea revoca deoarece intrase în circuitul civil și a produs efecte juridice încălcând astfel art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

- În ceea ce privește celelalte motive de nelegalitate reținute de instanța de fond referitoare la neîndeplinirea condițiilor legale de acordare a atestatului oficial de recunoaștere a utilităților publice deoarece nu există un statut adoptat conform art. 49 din Legea nr. 335/2007, nu exista avizele de resort conform art. 47 alin. (1) din Legea nr. 335/2007, a expirat mandatul președintelui Colegiului de conducere și nu s-au mai organizat alegeri, nu au fost prezentate situațiile financiare pe ultimii ani cu viza ANAF - se constată că nici la instanța de fond nici la instanța de recurs, pârâta - recurentă de gr. 2 nu a prezentat aceste documente.

Spre deosebire, reclamanta - intimată a prezentat toate documentele necesare (cf. art. 38 din O.G. nr. 26/2000) chiar dacă în statut nu se face referire la Ordinul nr. 26/2000 nefiind impusă o condiție în acest sens - în art. 13 din Statut se prevăd competențele sale în interesul membrilor săi și al comunității de afaceri reprezentându-i în probleme de interes general în raport cu Guvernul, autoritățile centrale și autoritățile din RP China, și pe plan internațional.

Recurenta nu a făcut dovada scrisorii de bonitate, situația financiară nu este semnată și ștampilată, rezultând din aceasta că nu a avut activitate și nu a făcut dovada patrimoniului său.

- Recursul Camerei de Comerț și Industrie a României este nefondat

În ceea ce privește excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, și a inadmisibilității acțiunii întrucât adresa din 5 iulie 2011 - nu este un act administrativ, se reține că s-a argumentat mai sus în sensul că adresa reprezintă un act administrativ unilateral, individual în sensul art. 2 alin. (1) alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, acestea fiind valabile și în ceea ce privește excepția de necompetență materială a Curții de Apel București în soluționarea acestei cereri.

În plus, se constată că potrivit art. 44 din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații:

"litigiile referitoare la recunoașterea utilității publice a asociațiilor și fundațiilor se soluționează potrivit legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Temeiul legal al soluției adoptate de instanța de recurs

În conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., văzând că sentința de fond este legală și temeinică, se vor respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Camera de Comerț și Industrie a României și Camera de Comerț Bilaterală România - China împotriva sentinței nr. 701 din 13 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2015.