ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3428/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 iunie 2012 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Navală Română (ANR), solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună recunoașterea pentru reclamanți a dreptului de a se înscrie la examenul de evaluare în vederea obținerii certificatului de competență pentru funcția de ofițer mecanic maritim în baza diplomei de absolvire a Colegiului Universitar de Navigație Fluvială și Maritim Portuară din cadrul Universității Maritime Constanța, cu cheltuieli de judecată.

În esență, reclamanții au arătat că au absolvit cursurile Universității Maritime Constanța în anul 2000, respectiv 2002, efectuând stagiul de îmbarcare și forma de pregătire cerută pentru obținerea brevetului de ofițer mecanic, dar li s-a refuzat înscrierea la examen cu motivarea că ANR recunoaște numai absolvenților din seria 2003-2006 ANR dreptul de a accede la brevetele de ofițer maritim punte și mașină.

ANR a justificat refuzul exprimat pe prevederile Directivei 208/106/CE și Convenției STCW, aducând la cunoștință reclamanților că nu se încadrează în condițiile minime de educare, instruire, specializare și perfecționare pe care trebuie să le îndeplinească personalul navigant maritim.

Prin sentința civilă nr. 4954 din 18 decembrie 2012, Tribunalul Constanța a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, având în vedere faptul că pârâta este o autoritate publică centrală.

Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 189 din 21 mai 2013, a respins acțiunea reclamanților, ca nefondată, reținând, în esență, următoarele:

Înmatricularea și certificarea personalului navigant maritim se face în baza prevederilor a două reglementări legislative ce impun condiții minime de educare, pregătire profesională și certificare, respectiv:

Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 1627/2006 pentru aprobarea criteriilor minime de pregătire și perfecționare a personalului navigant român și a sistemului de recunoaștere a certificatelor de competență ce se aplică personalului navigant român și personalului navigant care efectuează serviciul la bordul navelor maritime care arborează pavilion român (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Ordinul nr. 1627/2006");

pentru funcții care nu sunt prevăzute în Ordinul nr. 1627/2006 a fost emis Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 214/2007 pentru aprobarea criteriilor minime de pregătire și perfecționare a personalului navigant maritim-portuar care nu intră sub incidența Convenției STCW (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Ordinul nr. 214/2007") .

Prin formă de pregătire (condiție impusă de art. 2 din Cap. III al anexei la Ordinul 1627/2006), se înțelege totalitatea cursurilor organizate de un furnizor de educație, de formare profesională sau de perfecționare aprobate de către ANR și care dă dreptul absolvenților să participe la examenul pentru obținerea certificatelor, iar procesul de aprobare a cursurilor a fost impus prin prevederile Ordinului ministrului transporturilor nr. 1354/2007 privind stabilirea criteriilor minime pe care trebuie să le îndeplinească furnizorii de educație, de formare profesională sau de perfecționare pentru a organiza și desfășura forme de pregătire și perfecționare aprobate, în vederea obținerii și menținerii valabilității brevetelor și certificatelor de capacitate a personalului navigant (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Ordinul nr. 1354/2007").

Până la intrarea în vigoare a Ordinului nr. 1354/2007, cursurile de educare, instruire sau formare profesională organizate de o instituție au fost aprobate inițial în baza prevederilor Ordinului ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 947/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind standardele de instruire, confirmare a competenței și eliberarea brevetelor/certificatelor de capacitate pentru personalul navigant maritim (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Ordinul nr. 947/2001") și, mai târziu, în baza Ordinului ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 1172/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind standardele de instruire, confirmarea competenței și eliberarea brevetelor și a certificatelor de capacitate pentru personalul navigant maritim și mai înainte de asemenea bază.

În consecință, seria 2003-2006 a fost prima serie recunoscută de către ANR pentru accederea la brevetele de ofițer maritim punte și mașină.

Reclamanții sunt absolvenții fostului Colegiu Universitar de Navigație Fluvială și Maritimă Portuară din cadrul Universității Maritime Constanța - specializarea C., promoția 2002, respectiv 2000 și au fost școlarizați pentru navigație fluvială și maritimă portuară, însă au solicitat înscrierea la examenul de evaluare în vederea obținerii certificatului de competență pentru funcția de ofițer mecanic maritim, deși nu absolviseră cursurile cu acest profil.

Brevetul de ofițer maritim portuar permite ambarcarea pe o navă care navigă exclusiv în ape din interiorul sau imediata vecinătate a bazinului portuar sau în zone unde se aplică reglementările portuare, pe când brevetul de ofițer maritim presupune ambarcarea pe nave ce navigă în afara apelor teritoriale române, situație care impune respectarea cerințelor internaționale, cum corect a reținut pârâta.

Pârâta a comunicat Universității Maritime Constanța, prin adresa din 06 februarie 2002, că, începând cu promoția 2002, Consiliul Național de Evaluare Academică și Acreditare a avizat favorabil, cu acordul Ministerului Economiei, funcționarea în cadrul Universității Maritime Constanța a Colegiului Universitar de Navigație Fluvială și Maritimă în specializările navigație transport fluvial și maritim portuar și C. cu respectarea prevederilor Ordinului nr. 947/2001.

Reclamanții au urmat cursurile anterior acreditării colegiului respectiv în anii 2000 și 2002, astfel că nu pot participa la obținerea brevetului pentru ofițer maritim III.

Verificarea programelor analitice de învățământ a stabilit faptul că reclamanții, absolvenți ai Colegiului Universitar de Navigație Fluvială și Maritimă, au dobândit competențe în perioada studiului care nu acopereau cerințele minime specificate de Convenția STCW și modelele de curs IMO7.03 și 7.

04, astfel încât, la finalizarea studiilor, aveau posibilitatea de a candida numai pentru o funcție fluvială sau maritimă portuară, fără posibilitate de acces la funcția maritimă de sub incidența Convenției STCW.

În consecință, instanța a reținut că nu există un refuz nejustificat al pârâtei în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva sentinței civile nr. 189 din 21 mai 2013 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul B.

Prin Decizia nr. 663 din 12 februarie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamantul B. și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În esență, instanța de recurs a reținut că hotărârea primei instanțe este lovită de viciul nemotivării în sensul art. 304 pct. 7 raportat la art. 261 alin. (5) din C. proc. civ., precum și din perspectiva art. 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întruccât nu s-a răspuns motivelor de fapt pe care a fost întemeiat demersul judiciar raportat la conținutul concret al Actului nr. 9307 din 05 iunie 2012, raționamentul juridic exprimat ca o concluzie nu are fundament în considerentele hotărârii, nu au fost analizate înscrisurile de la dosar cu conținut aparent contradictoriu, nu au fost solicitate documente relevante în baza rolului activ al instanței.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța în vederea rejudecării sub nr. x/36/2013*.

Prin sentința civilă nr. 64/CA din 9 aprilie 2015, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

- în temeiul art. 246 din C. proc. civ., ia act de renunțarea la judecată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Navală Română;

- respinge, ca nefondată, acțiunea formulată de B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Navală Română.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

În cursul judecății, reclamantul A. a formulat cerere de renunțare la judecată, instanța luând act de această manifestare de voință în temeiul art. 246 din C. proc. civ.

În ceea ce privește cererea formulată de B., instanța a reținut că reclamantul a urmat cursurile Colegiului Universitar de Navigație Fluvială și Maritim Portuară din cadrul Universității Maritime Constanța, obținând în anul 2000 diploma de absolvire cu titlul de "inginer colegiu" în profilul "electromecanic", specializarea "C. navală", iar durata studiilor urmate a fost de 6 semestre.

ANR a refuzat înscrierea reclamantului la examenul pentru obținerea brevetului de ofițer mecanic cu motivarea, exprimată în cuprinsul adresei nr. x din 05 iunie 2012, că nu îndeplinește condiția prevăzută de art. 2 Capitolul III - Compartimentul mașini - din Anexa I la Ordinul nr. 1627/2006, respectiv nu a absolvit cu diplomă o formă de pregătire aprobată de minim 30 de luni care include și pregătirea la bord și îndeplinește standardele de competență specificate în Secțiunea A III/1 a Codului STCW.

Pârâta a arătat că prin "formă de pregătire aprobată" se înțelege totalitatea cursurilor organizate de un furnizor de educație, de formare profesională sau de perfecționare aprobate de către ANR și care dă dreptul absolvenților acesteia să participe la examenul pentru obținerea certificatelor. Procesul de aprobare a cursurilor a fost impus în legislația națională prin prevederile Ordinului nr. 1354/2007, iar seria 2003-2006 a fost prima serie recunoscută de către ANR pentru accederea la brevetele de ofițer maritim punte și mașină., promoțiile anterioare neîndeplinind competențele impuse de Convenția STCW, astfel că nu se încadrează în condițiile minime de educare, instruire, specializare și perfecționare pe care trebuie să le îndeplinească personalul navigant maritim.

Refuzul Autorității Navale nu este unul nejustificat, pentru următoarele considerente:

Art. 2 Capitolul II - Compartimentul mașini - din Anexa I a Ordinului 1627/2006 prevede următoarele condiții pe care fiecare candidat pentru obținerea brevetului de ofițer mecanic trebuie să îndeplinească:

"2.1. are vârsta minimă de 18 ani;

2.2. are un stagiu de îmbarcare aprobat pe nave maritime de minimum 6 luni în care se include pregătirea la bord, conform cerințelor secțiunii A-III/1 a Codului STCW, program care se confirmă printr-un jurnal aprobat de practică;

2.3. a absolvit cu diplomă o formă de pregătire aprobată de minimum 30 de luni care include și pregătirea la bord și îndeplinește standardele de competență specificate în secțiunea AIII/1 a Codului STCW."

Forma de pregătire are în vedere expres obținerea brevetului de ofițer mecanic și aceasta trebuie să fie aprobată în acest scop.

Prin raportare strictă la această cerință, în speță, forma de învățământ urmată de reclamant nu a fost aprobată de ANR pentru obținerea brevetului de ofițer mecanic, ci pentru navigație fluvială și maritimă portuară, respectiv pentru nave fluviale și nave care navigă exclusiv în interiorul și în imediata vecinătate a bazinului portuar.

Lipsa unei aprobări rezultă și din adresa de refuz a pârâtei, acest fapt nefiind de altfel contestat de către reclamant a cărui apărare se întemeiază în principal pe natura cursurilor urmate care, în opinia sa, sunt similare cu cele urmate de promoțiile ulterioare anului 2003, ceea ce ar justifica obținerea acelorași drepturi.

Având în vedere dispozițiile instanței de casare, curtea de apel a avut în vedere și celelalte aspecte relevate.

Adresa nr. x din 27 octombrie 2011 este în contradicție aparentă cu răspunsul nr. 7146 din 17 aprilie 2013 întrucât, prin adresa aflată la fila nr. 7 în dosar nr. x/2012 al Tribunalului Constanța, se arată că programul de studiu C. Navală din cadrul Colegiului Universitar de Navigație Fluvială și Maritim Portuară a păstrat pentru toate seriile de absolvenți aceleași curriculum menit să asigure competențele necesare exercitării profesiei pentru care s-au pregătit. Adresa face referire doar la Colegiul Universitar de Navigație Fluvială și Maritim Portuară, precum și la curriculum pentru specializarea urmată de absolvenții acestui colegiu, în timp ce adresa din 17 aprilie 2013 aflată la fila nr. 10 în dosarul Curții de Apel arată că, începând cu anul 2003, acest colegiu s-a transformat în Colegiu Universitar de Navigație Fluvială și Maritimă, planurile de învățământ fiind regândite pentru a asigura pregătirea pentru navigația maritimă.

În ceea ce privește anexa la adresa din 17 aprilie 2013, potrivit precizărilor pârâtei, aceasta este reprezentată tocmai de documentele care o însoțesc - aflate la dosarul cauzei - și care au fost enumerate la finalul adresei. În acest sens a fost emisă adresa ANR nr. 23250 din 19 februarie 2015 - fila 101 în dosarul Curții x/2013

Cu referire la apărarea reclamantului, prin compararea disciplinelor studiate în cadrul Colegiului Universitar de Navigație Fluvială și Maritimă care a funcționat începând cu anul 2003 cu cele ale Colegiului Universitar de Navigație Fluvială și Maritim Portuară absolvit de reclamant, curtea de apel a constatat că acestea coincid în parte, însă, ceea ce le diferențiază, este numărul de ore alocat disciplinelor esențiale pentru dobândirea competenței de ofițer responsabil cu cartul din compartimentul mașină, inclusiv numărul de ore pentru practica ambarcată.

Spre exemplu, în timp ce studenții Colegiului Universitar de Navigație Fluvială și Maritim Portuară efectuau practică pe nave fluviale și maritim portuare de capacitate mică care desfășurau activități de transport fluvial, maritim portuar, pilotaj în port, salvare, conform specializării urmate, studenții Colegiului Universitar de Navigație Fluvială și Maritimă efectuau practică pe nave cu dotări în măsură să le asigure dobândirea cunoștințelor în vederea navigării pe mare.

Această diferență rezultă din documentele atașate - filele 36-88, precum și din adresa din 13 octombrie 2014 aflată la fila 30, probele fiind și în sensul celor solicitate de reclamant.

Pentru toate aceste considerente, curtea de apel a apreciat că, în speță, nu a fost emis un refuz nejustificat, ci unul justificat de faptul că reclamantul nu a urmat o pregătire aprobată în vederea obținerii brevetului de ofițer mecanic pentru nave maritime.

Împotriva sentinței civile nr. 64/CA din 9 aprilie 2015 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul B.

Printr-o primă critică, recurentul susține că instanța a respins susținerile sale fără să cerceteze apărările și fiecare dovada depusă care, în mod cert, susțin demersul său judiciar.

În esență, recurentul-reclamant invocă îngrădirea dreptului său de a promova, de a accede la meseria pentru care s-a pregătit, a plătit taxe de școlarizare și a fost prezent la toate cursurile.

Se arată că instanța de fond nu a ținut cont de cererea sa referitoare la implicarea E., ca autoritate ce poate să edifice situația în litigiu, și la solicitarea ca Universitatea Maritimă Constanța să prezinte foaia matricolă a generației 2003-2006 și să indice care ar fi diferențele între cele două foi matricole, respectiva cea a generației 1997-2000 și cea a generației 2003-2006 (care a fost acceptată la examen), întrucât, chiar dacă numele diplomelor diferă, specializarea a rămas aceeași în ambele cazuri.

Diferențele dintre materiile celor două generații există într-o foarte mică măsură, spre exemplu multe materii pe care generația 1997-2000 le-a făcut se regăsesc și în cuprinsul programei generației 2003-2006, însă sub un alt nume, și, mai mult decât atât, din actele depuse la dosar reiese că unele materii au fost aprofundate mai în detaliu. Spre exemplu, din actele depuse de pârâtă reiese clar că generația reclamantului a făcut mai multă practica decât generația 2003-2006, care a făcut mai puțină matematică, precum și tot felul de alte mici diferențe care, împreună, nu justifică soluția instanței, deoarece specializarea este neschimbată în ambele cazuri.

Totodată, recurentul-reclamant susține că răspunsurile date de UMC sunt contradictorii și contestă temeiul legal al corespondenței Colegiului către ANR în care se menționează că generația sa nu are pregătirea necesară pentru a se prezenta la examen, în condițiile în care între diploma pe care o deține și cea a generației care a absolvit în 2006 diferă doar titlul, în timp ce specializarea a rămas aceeași. În aceeași privință, recurentul-reclamant susține că trebuia să se precizeze cu claritate în Ordinul ministrului transporturilor nr. 512/2007 că numai generația 2003-2006 poate susține examenul și că nu este pertinentă motivarea în sensul că titlul colegiului a fost schimbat, atâta timp cât nu a fost schimbată specializarea. Se susține că ANR în mod greșit se prevalează de Codul STCW 1995 care se referă la Institutul de Marină Civilă care, în perioada respectivă, pregătea studenții pe o perioadă de învățământ de 5 ani, de vreme ce în cauză se contestă faptul că generația 2003-2006 a fost acceptata la examenul I de susținere al brevetului, iar generația reclamantului nu a fost acceptată, iar pentru soluționarea acestui aspect este necesar să se facă diferența dintre foile matricole ale celor două generații.

În concluzie, recurentul-reclamant susține că, potrivit legislației în vigoare, are dreptul la brevet/certificat de ofițer cart, drept garantat conform Codului STCW, având în vedere cursurile pe care le-a absolvit.

II. Considerentele Înaltei Curți

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate, care se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune întemeiată pe refuzul nejustificat al pârâtei de a-i permite înscrierea la examenul de evaluare în vederea obținerii certificatului de competență pentru funcția de ofițer mecanic maritim în baza diplomei de absolvire a Colegiului Universitar de Navigație Fluvială și Maritimă Portuară din cadrul Universității Maritime Constanța.

Conform Diplomei de absolvire Seria S nr. 0006347 din 2 decembrie 2000 eliberată de Universitatea Maritimă din Constanța, recurentul-reclamant B. este absolvent al Colegiului Universitar de Navigație Fluvială și Maritim Portuară, cu durata studiilor de 6 semestre, fiindu-i conferit titlul de "inginer colegiu" în profilul "electromecanic" specializarea "C. navală".

Prin adresa din 05 iunie 2012, care reprezintă răspunsul la petiția privind nelegalitatea refuzului înscrierii la examen, pârâta ANR a comunicat reclamantului următoarele:

- înmatricularea și certificarea personalului navigant maritim se face în baza prevederilor a două reglementări legislative ce impun condiții minime de educare, pregătire profesională și certificare, respectiv: (i) Ordinul nr. 1627/2006, care se aplică personalului navigant maritim român și personalului navigant care efectuează serviciul la bordul navelor maritime care arborează pavilion român și care transpune Directiva Parlamentului European și a Consiliului 2008/106/CE privind nivelul minim de pregătire al navigatorilor, directivă ce impune Statelor Membre măsuri necesare pentru garantarea nivelului minim de pregătire și perfecționare a personalului navigant maritim, în conformitate cu prevederile Convenției STCW; (ii) pentru funcțiile care nu sunt prevăzute în Ordinul nr. 1627/2006, prin Ordinul nr. 214/2007;

- în conformitate cu prevederile art. 2 din Capitolul III - Compartimentul mașini - din Anexa nr. 1 a Ordinului nr. 1627/2006, fiecare candidat pentru obținerea brevetului de ofițer mecanic trebuie să îndeplinească următoarele cerințe: (i) are vârsta minimă de 18 ani; (ii) are un stagiu de îmbarcare aprobat pe nave maritime de minimum 6 luni în care se include pregătirea la bord, conform cerințelor Secțiunii A-III/1 a Codului STCW, program care se confirmă printr-un jurnal aprobat de practică; (iii) a absolvit cu diplomă o formă de pregătire aprobată de minimum 30 de luni care include și pregătirea la bord și îndeplinește standardele de competență specificate în Secțiunea A III/I a Codului STCW.

- prin formă de pregătire aprobată se înțelege totalitatea cursurilor organizate de un furnizor de educație, de formare profesională sau de perfecți nare aprobate de către ANR și care dă dreptul absolvenților acesteia să participe la examenul pentru obținerea certificatelor, iar procesul de aprobare a cursurilor a fost impus în legislația națională prin prevederile Ordinului nr. 1354/2007 privind stabilirea condițiilor minime pe care trebuie să le îndeplinească furnizorii de educație, de formare profesională sau de perfecționare pentru a organiza și desfășura forme de pregătire și perfecționare aprobate, în vederea obținerii și menținerii valabilității brevetelor și certificatelor de capacitate a personalului navigant;

- până la intrarea în vigoare a Ordinului nr. 1354/2007, cursurile de educare, instruire sau formare profesională organizate de o instituție au fost aprobate în baza prevederilor Ordinului nr. 947/2001 și, ulterior, în baza Ordinului nr. 1172/2004;

- seria 2003-2006 a fost prima serie recunoscută de către ANR pentru accederea la brevetele de ofițer maritim punte și mașină;

- absolvenții formei scurte de învățământ a Colegiului Universitar de Navigație Fluvială și Maritim Portuară (promoțiile anterioare anului 2006) nu îndeplineau competențele impuse de Convenția STCW și, drept urmare, nu se încadrează în condițiile minime de educare, instruire, specializare și perfecționare pe care trebuie să le îndeplinească personalul navigant maritim.

În esență, prin criticile formulate, recurentul-reclamant tinde să demonstreze existența refuzului nejustificat al autorității publice pârâte prin faptul inexistenței unor diferențe determinante între pregătirea teoretică și practică a absolvenților din perioada 2003-2006, cărora li se recunoaște dreptul de participare la examenul de evaluare în vederea obținerii certificatului de competență pentru funcția de ofițer mecanic maritim, și cei din perioada anterioară în care a absolvit cursurile colegiului.

Susținerile recurentului referitoare la implicarea E. și la clarificarea de către Universitatea Maritimă Constanța a diferențelor dintre absolvenții perioadei 2003-2006 și cei din perioada anterioară, nu pot fi primite, întrucât, prin adresa nr. x din 123 octombrie 2014, aflată la fila 30 și următoarele ale dosarului Curții de apel, Universitatea Maritimă din Constanța a lămurit diferențele existente între pregătirea absolvenților, arătându-se că absolvenții Colegiului Universitar de Navigație Fluvială și Maritim Portuară care a funcționat în perioada 1999-2002 cu specializările "Navigație, transport fluvial și maritim portuar" și "C. navală", se puteau înscrise, pe baza cunoștințelor teoretice și practice și a competențelor dobândite prin parcurgerea disciplinelor de învățământ, la examenul pentru brevetul de ofițer fluvial sau brevetul de ofițer maritim portuar, conform Ordinelor nr. 984/2001 și nr. 947/2001, brevete care nu intrau sub incidența STCW, fiind reglementate prin Ordinul nr. 246/1998.

Contrar susținerilor recurentului referitoare la comparația foilor matricole ale celor două promoții de absolvenți, Înalta Curte constată că, prin aceeași adresă, Universitatea Maritimă din Constanța a lămurit faptul că "din tabelele comparative între numărul minim de ore necesare pentru atingerea standardului minim de competență a ofițerilor responsabili de cartul din compartimentul mașină (cf STCW) și disciplinele studiate în cadrul Colegiului Fluvial și Maritim Portuar reiese o diferență de aproximativ 400 de ore", diferență care provine din numărul redus de ore alocate disciplinelor de specialitate și pentru practica ambarcată, care este prevăzut în curricula pentru ofițerii mecanici maritimi.

În atare condiții, Înalta Curte reține faptul că, în privința pregătirii teoretice și practice, diferența de circa 400 de ore între disciplinele studiate justifică pe deplin tratamentul diferit al celor două promoții de absolvenți sub aspectul dreptului de participare la examenul de evaluare în vederea obținerii certificatului de competență pentru funcția de ofițer mecanic maritim.

Astfel fiind, cu just temei a reținut Curtea de apel că refuzul pârâtei nu este unul nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, ci este un refuz care își găsește temeiul în dispozițiile pct. 2 de la Regula II/1 - "Cerințe obligatorii pentru certificarea ofițerilor cu responsabilitatea cartului de navigație pe nave maritime cu tonajul brut de 500 sau mai mare" cuprinsă în Capitolul II - "Comandantul și personalul navigant din compartimentul punte" din Anexa nr. 1 - "Cerințe de pregătire și certificare în conformitate cu prevederile Convenției STCW, astfel cum este prevăzut în art. 4" la Ordinul nr. 1627/2006, dispoziții care instituie condițiile necesare pentru participarea la examenul în litigiu.

În acest sens, Înalta Curte reține, la rândul său, că recurentul-reclamant a urmat o formă de pregătire strict pentru navigație fluvială și maritimă portuară, respectiv pentru nave fluviale și nave care navigă exclusiv în interiorul și în imediata vecinătate a bazinului portuar, iar nu o formă de învățământ aprobată pentru obținerea brevetului de ofițer mecanic maritim.

Contrar susținerilor recurentului, instanța de fond a înlăturat argumentat aparenta contradicție între adresa din 27 octombrie 2011 și răspunsul nr. 7146 din 17 aprilie 2013, reținând în mod corect că prima adresă face referire doar la Colegiul Universitar de Navigație Fluvială și Maritim Portuară și la curriculum pentru specializarea urmată de absolvenții acestui colegiu, în timp ce, prin a doua adresă, se arată că, începând cu anul 2003, acest colegiu s-a transformat în Colegiu Universitar de Navigație Fluvială și Maritimă, planurile de învățământ fiind regândite pentru a asigura pregătirea pentru navigația maritimă.

Totodată, în sensul celor expuse anterior, se constată că, realizând o corectă analiză și apreciere a probatoriului administrat, instanța de fond a concluzionat în sensul că, în urma comparării disciplinelor studiate în cadrul Colegiului Universitar de Navigație Fluvială și Maritimă care a funcționat începând cu anul 2003 cu cele ale Colegiului Universitar de Navigație Fluvială și Maritim Portuară absolvit de reclamant, se observă că, deși acestea coincid în parte, diferența este reprezentată de numărul de ore alocat disciplinelor esențiale pentru dobândirea competenței de ofițer responsabil cu cartul din compartimentul mașină, inclusiv numărul de ore pentru practica ambarcată.

În consecință, Înalta Curte reține că instanța de rejudecare a realizat o corectă apreciere a probatoriului administrat concluzionând temeinic și legal în sensul că nu există un refuz nejustificat al pârâtei în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința atacată este legală și temeinică, nefiind identificate motive de modificare sau casare a hotărârii în sensul art. 304 sau art. 3041 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 5542004 și art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul B. împotriva sentinței civile nr. 64/CA din 9 aprilie 2015 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 noiembrie 2015.