ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3389/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. 251/33/2015 la data de 25.02.2015, reclamantul A. - Birou de Mediator, prin A. autorizat conform dispozițiilor Legii 192/2006 prin Hotărârea 2644 din 16 septembrie 2011, înregistrat în Registrul Formelor de Exercitare a Profesiei la poziția nr. 2848, cu sediul profesional în municipiul Cluj-Napoca, jud. Cluj a chemat în judecată pârâtul Consiliul de Mediere, în temeiul art. 1. alin. (1), (2), art. 8 alin. (1), (11), art. 11 lit. d) și art. 18 din Legea nr. 544/2004 modificată, solicitând:

- art. 3 alin. (1) și (3); - art. 61 alin. (2) lit. (i) - art. 83 alin. (1) și (2) precum și punerea în acord a următoarelor articole din ROF: - art. 5 alin. (1) și (2); art. 8 alin. (6<SUP>1</SUP>), alin. (8<SUP>2</SUP>), alin. (9), alin. (12); art. 18 lit. a)-e); art. 28 alin. (2)-(4); art. 39 alin. (2) lit. a) și d); art. 40 alin. (9) lit. b); art. 44 alin. (2); art. 61 alin. (2) lit. i); hotărârea 52 din 20 decembrie 2014 a Consiliului de mediere.

La termenul de judecată din 14.05.2015 reclamantul a precizat în fața instanței că înțelege să deducă judecății și pretenția referitoare la anularea și suspendarea Hotărârii CM nr. 49/2014, prin care a fost aprobată publicarea tabloului mediatorilor autorizați, considerentele evocate fiind similare cu cele anterior expuse, în sensul în care s-a dispus trecerea ca mediatori inactivi a unor persoane care nu sunt înscriși într-o asociație profesională.

Cu aceeași ocazie, s-a indicat că temeiul de drept al cererii este reprezentat de prev. art. 15 din Legea contenciosului administrativ.

Totodată, la termenul din 28.05.2015, petentul a învederat instanței că înțelege să restrângă obiectul cererii de suspendare la Hotărârile CM nr. 49/2014 și 52/2014.

Soluția instanței de fond

Prin încheierea din 04 iunie 2015 Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare a executării formulată de către reclamantul A. - Birou de Mediator, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de mediere și având ca obiect hotărârile Consiliului de mediere nr. 49 din 12 decembrie 2014 și nr. 52 din 20 decembrie 2014.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a apreciat că reclamanta nu a dovedit îndeplinirea în mod cumulativ a cerințelor impuse de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 pentru a se putea dispune suspendarea executării deciziei ce face obiectul litigiului, respectiv existența unui caz bine justificat și pericolul producerii unei pagube iminente, cerințe imperative care denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ.

A reținut prima instanță că suspendarea unui act administrativ se impune atunci când prezumția de legalitate care îl caracterizează,, pălește" sau nu poate fi nici măcar percepută, când actul nu se bucură de credibilitate și forță, datorată unei nelegalități evidente.

Raportat la această condiție de admisibilitate, prima instanță a constatat că nu se indică nicio împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ atacat; aspectele invocate de reclamant în susținerea cazului bine justificat neputându-se încadra în categoria acelor circumstanțe de fapt sau de drept care se circumscriu acestei noțiuni și care, astfel cum s-a reținut într-o jurisprundență constantă, se pot referi la necompetenta autorității care a încheiat actul administrativ a cărui suspendare se solicita, la lipsa totala a unui temei juridic care sa fundamenteze actul ori la alte astfel de situații care să nu echivaleze cu judecarea fondului cauzei.

Or, a apreciat instanța de fond, în speță, a analiza temeinicia susținerilor reclamantului, în ceea ce privește cererea de suspendare, echivalează cu soluționarea pe fond a cauzei, în sensul constatării legalității sau dimpotrivă a nelegalității actului administrativ, analiză care este incompatibilă cu această procedură sumară.

Totodată, chiar dacă nu s-ar achiesa acestei teze, instanța de fond a constatat că nu a fost suficient conturată cerința privind necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, paguba iminentă reprezintă "prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidență sau după caz perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public".

Paguba a cărei iminentă producere ar fi înlăturată prin suspendarea executării actului administrativ trebuie să fie indicată și probată în concret, nu doar afirmată de reclamant.

Așadar, paguba iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.

Instanța de fond apreciază că există urgență atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă și imediată a unui interes public, situației reclamantului sau intereselor pe care acesta înțelege să le apere.

Revine judecătorului de contencios administrativ, investit cu soluționarea unei cereri de suspendare, să aprecieze în mod concret, având în vedere argumentele prezentate de reclamant, dacă efectele actului aflat în discuție sunt de natură să justifice urgența.

Așa fiind, instanța de fond a constatat că în speță urgența măsurii solicitate nu a fost justificată, reținându-se că, în prezenta cauză întregul demers inițiat de reclamant pleacă de la teza conform căreia în mod nelegal i-a fost obstrucționat accesul la alegerile organizate pentru desemnarea Consiliului de Mediere, organizate în anul 2015. Astfel, cu toate că dosarul său a fost clasat ca incomplet, măsură a cărei publicitate a fost realizată, nu s-a numărat printre candidații la alegeri care au depus contestații în perioada 22-23.02.2015, conform calendarului aprobat și a prev. art. 17 alin. (1) din anexa 11 a Hot. CM nr. 5/2007.

Mai mult, la acest moment, noul Consiliu ales și-a intrat în atribuții, urmare a validării scrutinului, astfel încât interesul actual în susținerea cererii nu mai este prezent.

Instanța se fond a avut rezerve serioase și în în privința tezei susținute de petent, conform căreia, prin pronunțarea unei soluții de suspendare, pârâtul ar fi nevoit să-și înceteze orice activitate, întrucât o astfel de măsură și-ar produce efecte doar pentru viitor, hotărârea neavând efect declarativ.

Art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 fixează limitele și efectele pronunțării unei hotărâri judecătorești, date în aplicarea prev. art. 14 alin. (1) din același act normativ, în sensul în care suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea suspendării, respectiv se opresc, pentru viitor, orice demersuri de punere în aplicare a dispozițiilor date.

Pe de altă parte, a apreciat prima instanță că nici împrejurarea că în prezent au fost demarate o serie de demersuri în vederea cercetării disciplinare împotriva reclamantului și a altor mediatori, care au aceeași poziție, nu justifică admiterea cererii, în contextul în care aceste aspecte exced cadrului procesual creat de reclamant odată cu introducerea cererii.

În plus, instanța de fond nu a reținut nici argumentul reclamantului conform căruia, prin existența pe rolul instanțelor a acestei cereri, se creează un mijloc de presiune asupra pârâtului, în vederea încetării cercetării disciplinare; apreciind că aceste proceduri trebuie să fie conduse cu respectarea principiului legalității, existând și posibilitatea contestării rezultatului lor.

A mai reținut prima instanță că, suspendarea executării actului administrativ poate fi dispusă atunci când legea o prevede, în limitele și condițiile instituite de aceasta, regula fiind executarea actului administrativ emis, în condițiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ doar în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

O altă condiție prealabilă și intrinsecă a admisibilității aceste cereri este însă existența unui obiect, înțeles ca fiind protecția unui drept sau a unui interes pentru realizarea cărora calea justiției este obligatorie, respectiv pretenția concretă invocată de către reclamant.

Acest obiect trebuie să fie determinat sau determinabil, licit și posibil, în sensul în care să existe un drept sau interes actual a cărui ocrotire să fie necesară pe cale judiciară.

Actele administrative sunt executorii din oficiu și prin ele însele, iar datorită acestui specific, devine necesară suspendarea lor, atunci când sunt contestate din punct de vedere al legalității și sub condiția ca executarea lor să fie de natură a provoca o pagubă.

Privitor la acest aspect, prima instanță a reținut că, deși suntem în prezența unor acte cu executare succesivă, interesul actual și, totodată, paguba iminentă suferită, nu a fost dezvăluit, din perspectiva faptului că petentul nu a înțeles să reacționeze prompt și să formuleze contestație împotriva clasării dosarului său de candidatură, la acest moment, alegerile sunt finalizate și validate, noul Consiliu și-a intrat în atribuții, iar reclamantul figurează în tabloul aprobat prin Hot. nr. 49/2014, la secțiunea mediatorilor activi.

Totodată, nu s-au relevat demersuri ale pârâtului, bazate pe cele două acte ce fac obiectul cauzei, prin care să fie afectată, într-un viitor apropiat și previzibil, situația profesională a reclamantului.

Așa fiind, prima instanță a constatat că interesul în analiza prezentului demers, cu referire specială la Hot. CM nr. 49/2014, poate fi justificat, sub aspectul folosului practic urmărit prin demersul legal (conform condiției ca interesul să fie "născut și actual"), numai în cazul în care acesta ar dovedi un beneficiu direct pe care acesta l-ar obține în cazul admiterii cererii sale.

După cum s-a arătat în doctrină, interesul este o condiție de promovabilitate a oricărui demers judiciar, el fiind dat de vătămarea pe care reclamantul o suferă într-un drept sau interes legitim în urma adoptării și punerii în aplicare a unui act administrativ, însă, câtă vreme petentul are calitatea de mediator activ, atestată de tabloul publicat în Monitorul oficial, este evident că nu are nici interesul în a cere suspendarea actului de aprobare, instanțele de judecată nefiind chemate să se pronunțe cu privire la chestiuni strict teoretice, ci să rezolve un conflict deja născut, în care interesul reclamantului derivă din prejudiciul real și concret la care s-ar expune dacă nu ar promova, la acel moment, demersul judiciar.

Ca atare, în speță nu sunt prezente nici premisele de aplicare a textului art. 8 alin. (1<SUP>1</SUP>) din LCA.

În concluzie, prima instanță, din cele anterior expuse, a apreciat că nu există o pagubă iminentă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea contenciosului administrativ, impunându-se respingerea cererii de suspendare.

Cererea de recurs

Împotriva încheierii pronunțate de instanța de fond, reclamantul A. - Birou de Mediator a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea Încheierii și pe cale de consecință, rejudecând cererea de suspendare, să fie admisă aceasta și suspendate efectele actelor contestate - Hotărârile nr. 49 ș 52, ambele emise de Consiliul de Mediere.

În dezvoltarea recursului, susține recurentul că hotărârea instanței de fond prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de suspendare, a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material; recursul fiind încadrat în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

A susținut în esență recurentul - reclamant că, în mod eronat, în motivarea încheierii din 4.06.2015 din dosar nr. x/2025, instanța învestită cu soluționarea cauzei indică, atât în drept cât și in fapt, lipsa unui interes și a unui prejudiciu direct.

Privitor la acest aspect, susține recurentul - reclamant că a solicitat anularea efectelor hotărârilor 52 din 20 decembrie 2014 și 49 din 12 decembrie 2014 ale Consiliului de mediere și suspendarea efectelor acelor hotărâri, acestea fiind cele ce au stat la baza respingerii prin clasare a dosarului său de candidatură la funcția de membru al Consiliului de Mediere.

Or, împiedicarea participării sale, în calitate de mediator, la alegerile pentru funcția de membru in Consiliul de mediere reprezintă un prejudiciu direct care i-a fost cauzat și justifică interesul actual al prezentei acțiuni.

Totodată, susține recurentul - reclamant că instanța de fond s-a pronunțat prin încheierea prin care a soluționat cererea de suspendare, asupra fondului cauzei și nu asupra cererii de suspendare prin această motivare, prin faptul că argumentele expuse in încheiere legitimează practic activitatea noului Consiliu de mediere ales.

Apreciază astfel că argumentul folosit de instanța de fond, organizarea (reorganizare in fond pe aceleași principii) corpului mediatorilor, coroborat cu motivele din cuprinsul hotărârii unde aceeași instanță susține că noul Consiliu de Mediere și-a intrat deja în atribuții, conduc la concluzia că instanța de fond și-a depășit limitele învestirii în soluționarea cererii de suspendare, antamând practic fondul cauzei.

Totodată, recurentul - reclamant susține că instanța de fond confundă obiectul prezentei acțiuni, apreciind că, prin faptul că nu a contestat clasarea dosarului prin care mi s-a respins candidatura nu mai pot invoca producerea unei pagube iminente, astfel încât interesul actual în susținerea cererii nu ar mai fi prezent.

Dincolo de împrejurarea că prin astfel de alegații instanța de fond se pronunță din nou asupra temeiniciei pretențiilor din acțiunea introductivă și a fondului cauzei, raționamentul nu subzistă deoarece paguba este una continuă, partea fiind împiedicată să participe la acele alegeri, astfel că interesul în anularea acestora este cât se poate de actual.

De altfel, apreciază recurentul - reclamant că, atâta vreme cat comisia electorala a clasat dosarul pe motivul ca problema invocată excede competentei sale iar vechiul Consiliu de Mediere nu mai era funcțional ca urmare a deciziei CCR nr. 713 din 4 decembrie 2014, singurul for căruia se putea adresa, așa cum a făcut-o (în numai trei zile de la clasarea dosarului de candidatură), a fost instanța de judecată.

Cât privește reținerile instanței de fond, în sensul că recurentul - reclamant nu ar justifica un drept sau un interes actual a cărui ocrotire să fie necesară pe calea judiciară a suspendării, susține recurentul că aceasta de fapt confundă din nou obiectul acțiunii acreditând ideea că cele două acte invocate (Hotărârile 52 și 49 din 2014 ale Consiliului de mediere) nu i-ar afecta într-un viitor apropiat și previzibil situația profesională, că au fost adoptate hotărâri reorganizatorice, în sensul tezei susținute că nu ar fi dovedit "un beneficiu direct" pe care l-ar obține în cazul admiterii cererii de suspendare.

Mai mult decât atât, susține recurentul - reclamant, instanța de fond fixează în mod arbitrar cadrul în care în care ar putea interveni un interes direct și imediat, sugerând că singurul interes real care ar justifica, în opinia instanței de fond, admiterea cererii de suspendare ar fi eventual excluderea sa din profesie.

Apărările intimatului

Prin întâmpinare, intimatul -pârât Consiliul de mediere a invocat excepția nulității recursului conform art. 489 alin. (1) din noul C. proc. civ., arătând că indicarea temeiului de drept al căii de atac este pur formală, criticile formulate nu au legătură cu soluția pronunțată privind aspectele de nelegalitate ale acesteia, ci vizează aspecte de fond ale judecății pricinii.

Partea neindicând motivele de recurs în limitele prevăzute de lege, se va constata imposibilitatea analizării criticilor din perspectiva dispozițiilor art. 488 pct. 1-8 noul C. proc. civ.. în consecința sancțiunea care intervine este aceea a nulității în condițiile art. 489 alin. (1) din noul C. proc. civ., cu nerespectarea cerințelor procedurale menționate.

În recursul declarat împotriva încheierii din ședința publică din 04.06.2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj - sectia de contencios administrativ și fiscal, în Dosar nr. x/33/2015, reclamantul nu a indicat și nu a făcut dovada presupuselor norme de drept material aplicate greșit de instanța de fond fapt pentru care solicităm respingerea cererii de recurs în temeiul art. 489 alin. (2) coroborat cu art. 496 din noul C. proc. civ.

Pe fondul cauzei susține intimatul - pârât că instanța a analizat cererea reclamantului urmărind dacă sunt prezente premisele de aplicare a Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, actualizată, care definește la art. 2 alin. (1) semnificația termenului "s) paguba iminenta - prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibila gravă a funcționarii unei autorități publice sau a unui serviciu public;" iar în termeni uzuali juridici noțiunea de prejudiciu este definită astfel: Prin prejudiciu înțelegem rezultatele dăunătoare, de natură patrimonială sau morală, consecințe ale încălcării sau vătămării drepturilor și intereselor legitime ale unei persoane. Conform art. 1349 alin. (2) și art. 1357 noul C. civ., răspunderea civilă reparatorie intervine numai în cazul în care există un prejudiciu injust cauzat unei persoane, prejudiciu ce trebuie, potrivit legii, să fie reparat. Așadar, examinarea răspunderii civile reparatorii are drept scop, înainte de orice, determinarea cazurilor și condițiilor în care o persoană poate pretinde repararea prejudiciului ce injust i-a fost cauzat."

Apreciază astfel intimatul -pârât că susținerile reclamantului cu privire la prejudiciul direct care i-a fost cauzat și care ar justifica interesul actual nu se încadrează în condițiile impuse de legea contenciosului administrativ; partea având posibilitatea să-și desfășoare activitatea de mediere neîngrădit, realitate constatată și de instanță.

Susține intimatul - pârât, prin aceeași întâmpinare, că instanța de fond a reținut în mod corect că nu s-au relevat demersuri ale pârâtului, bazate pe cele două acte ce fac obiectul cauzei, prin care să fie afectată într-un viitor apropiat și previzibil situația profesională a reclamantului, sub aspectul folosului practic urmărit prin demersul legal (conform condiției ca interesul să fie "născut și actual"). Totodată, folosul trebuie să aparțină celui care recurge la acțiune, nefiind îngăduit unei persoane, cu anumite excepții, să apere interesul altei persoane ori interesul colectiv astfel cum încearcă să inducă reclamantul în cuprinsul acțiunii prin notele scrise depuse la dosarul de fond în data de 14.05.2015, respectiv la lit. a).

Ori, instanța nu poate lua în considerare un interes eventual, strict teoretic, pe care reclamantul îl invocă pentru sine dar și în mod colectiv, fără un temei real.

Reclamantul nu a justificat nici în fapt și nici în drept atingerea adusă interesului său, ori aspecte serioase de nelegalitate a actelor administrative atacate, care să fie evidente chiar și prin "pipăirea fondului", și concomitent presupunerile asupra unei pagube iminente de natură să conducă la suspendarea executării Hotărârilor de Consiliu, criticate de reclamant, nu au o reprezentare reală și corectă în susținerile sale.

Apreciază intimatul că, în mod greșit, la pct. 2 din recurs, recurentul - reclamant susține teza potrivit căreia "instanța de fond și-a depășit limitele învestirii în soluționarea cererii de suspendare, antamând practic fondul" și tot aici reclamantul vorbește despre aspecte străine de obiectul dosarului în discuție cum ar fi: "validitatea alegerii noului Consiliu și legitimitatea actelor emise de acesta după validarea alegerilor" în contradictoriu cu aspectele supuse controlului judiciar, enumerate prin cele 5 capete de cerere, cu modificările succesive suferite la pct. 4, astfel cum reiese și din înscrisurile dosarului de fond nr. x/2015 al Curții de Apel Cluj.

Cum în speță nu se verifică nerespectarea prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., față de cele mai sus menționate, intimatul - pârât solicită respingerea cererii de recurs, ca neîntemeiată și menținerea încheierii pronunțate de instanța de fond, în integralitatea ei.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din 7 aprilie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Ambele părți au depus Puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 21 iunie 2016, Completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul recurentului ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Prin aceeași încheiere de admitere în principiu a recursului, Completul de filtru a analizat și s-a pronunțat și cu privire la excepția nulității recursului, invocată de intimatul - pârât, prin întâmpinarea depusă la dosar, constatând netemeinicia acesteia; motivele de casare invocate și dezvoltarea lor încadrându-se în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Considerentele și soluția instanței de recurs.

Examinând Încheierea atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor formulate prin întâmpinare și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că toate criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate, recursul fiind nefondat, pentru considerentele arătate în continuare:

Argumentele de fapt și de drept relevante

În fapt, în cauză, recurentul - reclamant a solicitat instanței de fond, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de mediere, următoarele:

- art. 3 alin. (1) și (3); - art. 61 alin. (2) lit. (i) - art. 83 al (1) și (2) precum și punerea în acord a următoarelor articole din ROF: - art. 5 alin. (1) și (2); art. 8 alin. (6<SUP>1</SUP>), alin. (8<SUP>2</SUP>), alin. (9), alin. (12); art. 18 lit. a)-e); art. 28 alin. (2)-(4); art. 39 alin. 2 lit. a) și d); art. 40 alin. (9) lit. b); art. 44 alin. (2); art. 61 alin. (2) lit. i); hotărârea 52 din 20 decembrie 2014 a Consiliului de mediere.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, la termenul din 14.05.2015 reclamantul a solicitat și anularea și suspendarea Hotărârii Consiliului de Mediere nr. 49/2014 prin care a fost aprobată publicarea tabloului mediatorilor autorizați, considerentele evocate fiind similare cu cele anterior expuse, în sensul în care s-a dispus trecerea ca mediatori inactivi a unor persoane care nu sunt înscriși într-o asociație profesională; ocazie cu care s-a indicat și temeiul de drept al cererii, acesta fiind reprezentat de prevederile art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 iar la termenul din 28.05.2015, a învederat instanței că înțelege să restrângă obiectul cererii de suspendare la Hotărârile CM nr. 49/2014 și 52/2014.

Prezentul recurs vizează soluția dată de instanța de fond cu privire la cererea de suspendare a executării celor două hotărâri emise de Consiliul de Mediere sub nr. 49/2014 și 52/2014, cerere soluționată de instanța de fond prin încheierea de ședință din data de 04 iunie 2014.

Înalta Curte, având în vedere obiectul prezentei judecăți reține că măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, având în vedere conținutul prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis), ori când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).

Potrivit art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanței de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Prin prisma acestor condiții, soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, pentru că s-a apreciat corect că, în cauză, argumentele aduse de recurentul - reclamant în susținerea cererii de suspendare sunt întemeiate pe aspecte ce țin de legalitatea actelor administrative, întrucât vizează fondul actului, neputând fi primite în raport de cadrul procesual în care instanța trebuie să se pronunțe în acest moment.

În mod temeinic și contrar susținerilor recurentului - reclamant, instanța de fond a apreciat că analizând argumentele aduse de parte în susținerea cererii de suspendare, echivalează cu soluționarea pe fond a cauzei, în sensul constatării legalității or nelegalității actelor contestate; ceea ce ar excede obiectului prezentei cereri.

Înalta Curte reține că, pentru a se admite o cerere de suspendare provizorie a executării unui act administrativ, partea interesată trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept, care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel, referitor la condiția cazului bine justificat, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că reclamantul nu a expus ca fiind fondată nicio împrejurare legată de starea de fapt și de drept, care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, după cum cer prev. art. 14 alin. (1) și art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Aparența de nelegalitate trebuie să rezulte în urma unei analize sumare a împrejurărilor în care a fost emis actul, fără a fi prejudecat fondul, or, astfel cum și instanța de fond a constatat, argumentele invocate de reclamant sunt în realitate critici de nelegalitate a actului contestat, care nu sunt evidente la o cercetare aparentă, ci presupun, în mod obligatoriu, administrarea unor probe și o analiză pe fondul cauzei, ceea ce excede obiectului prezentei cereri.

Aparența de nelegalitate a unui act administrativ trebuie să rezulte din acele împrejurări de fapt sau de drept care se constituie în "indicii de nelegalitate" și care rezultă dintr-o simplă analiză, fără a presupune dovedirea unor motive de nelegalitate.

Instanța de control judiciar reține că aparența de nelegalitate poate viza și aspecte de drept material, însă este esențial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

Înalta Curte constată deopotrivă că instanța de fond, în raport de susținerile părților, dar și de înscrisurile depuse la dosar, a realizat o examinare sumară a situației de fapt și de drept invocate de reclamant pe care le-a considerat, în mod justificat, ca nefiind de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ-fiscal a cărui suspendare a fost solicitată.

În acest sens, în mod corect instanța de fond a reținut că susținerile reclamantului, în sensul că au fost demarate o serie de demersuri în vederea cercetării disciplinare împotriva sa și a altor mediatori care au aceeași poziție, dar și în sensul că prin existența pe rolul instanțelor a acestor cereri se creează un mijloc de presiune asupra pârâtului în vederea încetării cercetării disciplinare, nu justifică admiterea cererii, în contextul în care exced prezentului cadru procesual în care nu se face decât o cercetare sumară a aparenței dreptului, fără prejudecarea fondului litigiului.

În consecință, Înalta Curte constată că aspectele invocate de reclamant în aprecierea cazului bine justificat nu constituie împrejurări vădite de fapt sau de drept care să aibă capacitatea de a produce o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actele administrative contestate, ci reprezintă veritabile critici de legalitate care se analizează în cadrul acțiunii în anulare și nu pot fundamenta soluția de admitere a cererii de suspendare a executării în limitele cadrului legal reglementat de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

La modul concret, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte nu poate reține ca fiind întemeiată, critica recurentului - reclamant, în sensul că instanța de fond s-a pronunțat prin încheierea prin care a soluționat cererea de suspendare asupra fondului cauzei și nu asupra cererii de suspendare, în condițiile în care, din considerentele hotărârii recurate se poate cu ușurință constata că prima instanță a analizat îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru suspendarea unui act administrativ, respectiv existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente, fără a depăși limitele prevăzute de această normă și a antama fondul cauzei, cu greșit susține recurentul - reclamant.

Totodată, Înalta Curte apreciază ca fiind neîntemeiată și critica recurentului referitoare la faptul că instanța de fond confundă obiectul prezentei acțiuni; în realitate nefiind vorba de nici o confuzie; prima instanță luând act de ultima precizare făcută de recurentul - reclamant din data de 28.05.2015, în sensul restrângerii obiectului cererii de suspendare la Hotărârile CM nr. 49/2014 și 52/2014 și judecând în limitele acestuia și a dispozițiilor art. 14 și 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Referitor la condiția cumulativă privind prevenirea producerii unei pagube iminente Înalta Curte constată că, în mod temeinic și legal judecătorul fondului a avut în vedere dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, conform cărora paguba iminentă reprezintă " prejudiciul material viitor și previzibil sau după caz perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public", analizând îndeplinirea acestei condiții din perspectiva dispozițiilor mai sus menționate și reținând că argumentul adus de reclamant în susținerea îndeplinirii acestei condiții, în sensul că " au fost demarate o serie de demersuri în vederea cercetării disciplinare împotriva reclamantului și a altor mediatori care au aceeași poziție", excede cadrului procesual creat de reclamant odată cu introducerea acțiunii.

Totodată, Înalta Curte apreciază că, în mod temeinic și legal instanța de fond a reținut că, în ce privește paguba iminentă, nu este suficient a fi afirmată, fiind necesară dovedirea concretă și dincolo de orice dubiu rezonabil a susținerilor sale; paguba iminentă presupunând și o anumită urgență, ce nu a fost însă dovedită de recurentul - reclamant precum și existența unui prejudiciu.

Or, în cauză, se poate cu ușurință constata că, prin argumentele aduse de recurentul - reclamant în dovedirea prejudiciului material viitor ce i s-ar putea produce prin executarea celor două acte contestate, nu se face dovada existenței " pagubei iminente", astfel cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, având în vedere obiectul celor două acte administrative și anume: Hotărârea nr. 49 din 12 decembrie 2014 prin care a fost publicat Tabloul mediatorilor autorizați și Anexele nr. 1-4 la Hotărâre, Tablou în cadrul căruia se regăsește și recurentul - reclamant și Hotărârea nr. 52 din 20 decembrie 2014 privind modificarea și completarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului de mediere; cu atât mai mult cu cât actele administrative criticate sunt intrate în circuitul civil și și-au produs deja efectele.

Constatarea faptului că nu este îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza condiției prevenirii unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, atâta timp cât, așa cum s-a arătat anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 coroborat cu art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză criticile recurentului sunt nefondate; dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legală și temeinică, a încheierii pronunțate de Curtea de Apel București la data de 04.06.2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Biroul de Mediator A. împotriva încheierii din 4 iunie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 decembrie 2016.