ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1772/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 14/20 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC "A." SRL Bumbești Jiu și s-a dispus anularea Deciziei nr. 200 din 2 iulie 2013 și a Deciziei de impunere nr. F-GJ 496 din 10 aprilie 2013 emise de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Gorj cu privire la suma de 1.014.119 RON, reprezentând redevență minieră, dobânzi și majorări de întârziere.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, în numele și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, în condițiile prevăzute de art. 483 C. proc. civ., republicat.

2.1. Motivele de casare

În susținerea recursului, recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

2.2. Principalele argumente invocate

Recurenta a susținut că în mod greșit instanța de fond a anulat actele administrative atacate, considerând că intimata nu datorează redevența majorată conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 101/2007, față de actul adițional din 14 octombrie 2015 prin care licența de exploatare nr. x/1999 a fost prelungită pentru perioada 14 octombrie 2005 - 24 aprilie 2010 și redevența de exploatare avea valoarea de 6%.

Cum dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 101/2007, aprobată prin Legea nr. 262/2009, sunt de imediată aplicare, s-a susținut că intimata avea obligația să achite redevența minieră în cuantumul majorat de 10% din valoarea producției miniere, cu atât mai mult cu cât nu a avut loc. o renegociere a redevenței și nu s-a încheiat un act adițional.

În opinia recurentei, omisiunea Agenției Naționale a Resurselor Minerale de a stabili noul procent de redevență minieră, prin emiterea unui act adițional la licența de exploatare, nu conduce la concluzia că intimatei nu i se aplică prevederile legale în materie.

În ceea ce privește respectarea principiului unicității inspecției fiscale, recurenta a arătat că, decizia de reverificare a fost comunicată intimatei, astfel că, la data începerii acțiunii de reverificare, au fost îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1051 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Cu privire la prescripția dreptului de stabilire a obligațiilor fiscale perioada 1 octombrie 2007 - 31 martie 2009, recurenta a susținut că sunt incidente dispozițiile art. 91 alin. (1) și art. 98 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, potrivit cărora, inspecția fiscală se efectuează asupra creanțelor născute în ultimii 3 ani fiscali pentru care există obligația depunerii declarațiilor fiscale, dar aceasta se poate extinde pe perioada de 5 ani de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale.

Intimata SC "A." SRL Bumbești Jiu a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile prevăzute de art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 23 iunie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din 8 octombrie 2014, completul filtru a constatat, față de conținutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul pârâtei ca fiind admisibil în principiu, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat și a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

4.2. Cu privire la fondul recursului

4.2.1. Analiza motivului de casare invocat

Înalta Curte constată că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, reținând că instanța de fond a dispus în mod legal și temeinic anularea Deciziei nr. 200 din 2 iulie 2013 și a Deciziei de impunere nr. F-GJ 496 din 10 aprilie 2013 întocmite de Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj cu încălcarea principiului unicității inspecției fiscale, prevăzut de art. 105 alin. (5) C. proc. fisc. și cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 101/2007, aprobată prin Legea nr. 262/2009.

Motivul de nelegalitate invocat de către intimată cu privire la încălcarea principiului unicității inspecției fiscale a fost corect admis de instanța de fond, reținându-se că, potrivit dispozițiilor art. 105 alin. (3) și art. 1051 C. proc. fisc. , inspecția fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, taxă, contribuție și alte sume datorate bugetului general consolidat și pentru fiecare perioadă supusă impozitării, iar prin excepție, reverificarea unei anumite perioade poate fi dispusă de conducătorul inspecției fiscale dacă, de la data încheierii inspecției fiscale și până la data împlinirii termenului de prescripție, apar date suplimentare, necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor sau erori de calcul care influențează rezultatele acestora.

În cauză, se constată că obligațiile fiscale ale intimatei cu titlul de redevență minieră datorată bugetului general consolidat în perioada 1 octombrie 2007 - 31 martie 2009 au fost deja verificate și stabilite în urma inspecției fiscale finalizate prin raportul de inspecție fiscală parțială din 4 august 2009, iar noul control, finalizat prin actele deduse judecății, s-a efectuat în mod nelegal, fără a avea la bază o dispoziție de reverificare a conducătorului inspecției fiscale, întemeiată pe un referat în care să fie descrisă cauza prevăzută de lege care a determinat o nouă inspecție fiscală, cu același obiectiv și pentru aceeași perioadă.

Reverificarea prin inspecția fiscală efectuată în perioada februarie - aprilie 2013 nu poate fi justificată prin adresa din 24 octombrie 2012 transmisă de Agenția Națională a Resurselor Minerale, dat fiind că aceasta nu prevede necesitatea reluării inspecției fiscale pentru o anumită perioadă și nici nu poate fi asimilată cazurilor limitativ prevăzute de lege când se poate decide reverificarea unei anumite perioade.

În consecință, instanța de fond a reținut în mod judicios că, în lipsa apariției uneia din ipotezele expres prevăzute de lege pentru efectuarea reverificării, organul fiscal nu poate proceda în mod unilateral la modificarea concluziilor primei inspecții decât cu nerespectarea principiilor unicității inspecției fiscale, caracterului definitiv al deciziei de nemodificare a bazei de impunere, bunei - credințe a contribuabilului și securității raporturilor juridice de drept fiscal.

Urmare încălcării acestor principii de către organele de control fiscal, s-a aplicat în mod legal sancțiunea anulării în totalitate a actelor administrativ - fiscale contestate prin prezenta acțiune.

Motivul de nelegalitate invocat de către intimată cu privire la aplicarea greșită a dispozițiilor art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 101/2007 a fost de asemenea în mod corect admis de instanța de fond, constatându-se că, această nouă reglementare prin care se majorează cuantumul redevenței miniere nu operează ope legis pentru licențele intrate în vigoare anterior adoptării acestui act normativ, fiind necesară încheierea unui act adițional prin care să fie renegociate condițiile concesionării potrivit noilor norme de drept substanțial.

La data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 101/2007, licența de concesionare nr. x/1999 în vederea exploatării deținută de societatea intimată era în vigoare și din acest motiv, sunt aplicabile dispozițiile art. IV alin. (3) din acest act normativ, care au prevăzut că, licențele de concesiune/administrare și acordurile petroliere, astfel cum au fost renegociate, se modifică/completează prin încheierea de acte adiționale între autoritatea competentă și titular.

Din probele administrate în cauză rezultă că licența de exploatare nr. x/1999 deținută de intimată nu a fost renegociată, modificată sau completată, astfel cum s-a confirmat și prin adresa din 1 iulie 2009 emisă de Agenția Națională a Resurselor Minerale - autoritatea competentă pentru modificarea licențelor, astfel că și pentru perioada supusă verificării prin actele contestate erau incidente dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, conform cărora, calculul redevenței miniere datorate se efectuează prin aplicarea cotei de 6% și nu aceea de 10% aplicată de organele de control fiscal.

Aplicarea cotei de 10% pentru redevența minieră datorată de intimată nu poate fi justificată prin dispozițiile pct. 2 și pct. 4 ale Ordinului nr. 211/2007 emis de Președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale pentru modificarea și completarea Instrucțiunilor Tehnice privind modul de raportare și de calcul al valorii producției și redevenței miniere datorate de către titularii actelor de dare în administrate sau de concesiune, întrucât această reglementare nu poate modifica actul normativ cu forță juridică superioară pentru aplicarea căruia a fost emisă și anume, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 101/2007 pentru modificarea și completarea Legii minelor nr. 85/2003 și Legii petrolului nr. 238/2004.

PENTru considerentele care au fost expuse, se constată că nu există motive de casare a hotărârii recurate și în consecință, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, urmând să dispună obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată către intimată.

4.2.2. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat și prin aplicarea prevederilor art. 453 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., republicat, va obliga recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante SC "A." SRL cheltuielile de judecată în sumă de 5.000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj în numele și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova împotriva Sentinței nr. 14 din 20 ianuarie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 5.000 RON către intimata-reclamantă SC A. SRL reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2015.

Procesat de GGC - CL