ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2783/2018

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată în data de 26 martie 2008 la Tribunalul București, secția a VI-a Comercială (în prezent secția a VI-a Civilă) reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pârâta B., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate, în temeiul art. 111 C. proc. civ., inexistența obligației de despăgubire a reclamantei față de pârâtă, pentru motivul că la momentul producerii daunei nava "C.." ieșise din zona de navigabilitate prevăzută de polița de asigurare, cu cheltuieli de judecată.

La termenul din 26 noiembrie 2008 reclamanta a precizat că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie inexistența dreptului pârâtei la despăgubire și inexistența contractului de asigurare, în temeiul art. 111 C. proc. civ., cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea formulată în cauză la termenul din 24 martie 2010 reclamanta și-a completat cererea de chemare în judecată în sensul că a solicitat, în principal, să se constate inexistența dreptului pârâtei la acordarea de despăgubiri, având în vedere intervenția prescripției dreptului material la acțiune și, în subsidiar - astfel cum s-a formulat în acțiunea introductivă de instanță, să se constate inexistența dreptului pârâtei la despăgubire, față de neîndeplinirea obligațiilor contractuale izvorâte din polița încheiată.

De asemenea, la termenul din 24 martie 2010, reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată, în calitate de pârâtă și a altei persoane, respectiv a B., în temeiul art. 57 C. proc. civ., pentru ca hotărârea ce se va pronunța în cauză să îi fie opozabilă acesteia.

La termenul din 12 decembrie 2012 tribunalul a luat act de schimbarea denumirii reclamantei, din S.C. A. S.A. în S.C. D. S.A.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin Sentința civilă nr. 1672 din 1 martie 2013, a admis excepția necompetenței generale a instanțelor române în soluționarea cauzei și, în consecință, a respins cererea reclamantei ca nefiind de competența instanțelor române.

Împotriva acestei sentințe civile reclamanta S.C. D. S.A. a declarat apel, solicitând anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei, pentru continuarea judecății pe fond la aceeași instanță.

Prin Decizia civilă nr. 186 din 20 martie 2014, Curtea de Apel București, secția a VI-a a admis apelul declarat de apelanta S.C. D. S.A., a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin Sentința civilă nr. 6212 din 10 decembrie 2014, a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta S.C. D. S.A.; a constatat că pârâtele nu mai au dreptul să primească despăgubiri, având în vedere nerespectarea de către acestea a obligațiilor contractuale asumate prin polița de asigurare CASCOAFM nr. x și a luat act că reclamanta va solicita cheltuieli pe cale separată.

În argumentarea acestei soluții prima instanță a reținut, în esență, că între reclamanta S.C. D. S.A. (fosta A.) și societățile pârâte, s-au derulat raporturi contractuale decurgând din polița de asigurare maritima tip E. nr. x valabilă între 9 aprilie 2007 și 8 aprilie 2008, poliță ce a fost încheiată între absenți, prin intermediul corespondentei electronice.

La data de 19 iunie 2007, reclamanta a fost notificată că nava "C." are infiltrații de apă în compartimentul mașinii, poziția navei la acel moment fiind în nordul insulei Socotra, în Oceanul Indian, situație ce a condus la scufundarea navei.

În acest sens, reclamanta a deschis un dosar de dauna aferent acestui risc produs la data de 19 iunie 2007.

Instanța de fond a reținut că în raport de dispozițiile art. 111 C. proc. civ. și ale art. 3 alin. (2), art. 7 alin. (1) și (2), art. 8 din Decretul nr. 167/1958 și faptul că dauna a fost adusă la cunoștința A. la data de 19 iunie 2007, înseamnă ca de la această dată a început sa curgă termenul de prescripție. Astfel, termenul de 2 ani, a început să curgă la data anterior menționată și s-a împlinit la data de 19 iunie 2009.

De aceea, începând cu data de 19 iunie 2009 tribunalul a apreciat că asiguratul nu mai are posibilitatea de a se despăgubi, dreptul asiguratului fiind prescris.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 303 din 8 februarie 2018, a respins excepția tardivității cererii de repunere în termen ca nefondată; a respins cererea de repunere în termen ca rămasă fără obiect; a respins excepția tardivității căii de atac ca nefondată; a admis apelul formulat de apelanta - pârâtă B., împotriva Sentinței civile nr. 6212 din 10 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă; a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare.

În argumentarea acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, că citarea B., s-a dispus prin Ministerul Justiției și într-un final procedura de citare s-a realizat printr-o firmă de curierat și afișare la ușa instanței, iar comunicarea sentinței către B. a fost realizată prin afișare la sediul instanței și sediul ales anterior la societatea de avocați anunțând, din nou, la data de 18 august 2015 încetarea mandatului și inexistența sediului ales la adresa cabinetului.

La data de 31 martie 2016 aceeași societate avocați, indicând calitatea de reprezentant convențional pentru această parte, a solicitat studierea dosarului, pentru ca la data de 15 aprilie 2016 să se declare apel și să se solicite repunerea în termenul de declararea apelului.

În soluționarea cererii de repunere în termen a apelului, a tardivității acesteia, a tardivități apelului și a motivelor de apel care privesc procedura de citare, instanța de apel a observat că statuările instanței cuprinse în încheierea de ședință din data de 1 octombrie 2014 privind lipsa de procedură și încetarea mandatului au intrat în puterea de lucru judecat, în lipsa contestării acestor aspecte.

S-a constatat că în speță hotărârea nefiind comunicată în mod legal, consecința este aceea că termenul de apel nu a început să curgă, la fel nici termenul pentru repunerea în termen, iar o astfel de solicitare este lipsită de obiect.

Faptul că o cale de atac putea fi promovată în condițiile art. 69 alin. (2) C. proc. civ., nu poate duce la o altă concluzie, acesta este o posibilitate acordată de lege pentru parte în lipsa unui mandat, dar având ca premisă evitarea irosirii unui drept supus unui termen și care s-ar pierde prin neexercitarea sa în perioada prevăzută de lege. Or, cât timp termenul nu a început să scurgă faptul că fostul reprezentant convențional nu a efectuat acest act, apărarea este indiferentă în economia cauzei.

Instanța de apel a apreciat că nu se poate accepta nici susținerea privind lipsa vătămării, or echivalarea actului comunicării cu alte acte procedurale efectuate de fostul mandatar.

Astfel, s-a reținut că cererea din data de 18 august 2015 prin care se anunța (din nou) încetarea mandatului și inexistența sediului ales la adresa cabinetului și solicitarea de studiere a dosarului din data de 31 martie 2016 nu se încadrează în cazurile de echipolență prevăzute de lege (art. 102 alin. (2), art. 284 alin. (2) și (3) C. proc. civ.), știut fiind că acestea sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse prin analogie. La fel și faptul că partea face apel prin același reprezentant convențional.

Cât privește vătămarea, în mod evident, necitarea părții, a însemnat împiedicarea acesteia de a lua cunoștință de termenul la care soluționarea cauzei s-a realizat și necunoașterea în termen a hotărârii.

Instanța de apel a reținut că potrivit art. 85 C. proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel. Or, o procedură necorespunzătoare, fără a se dovedi comunicarea efectivă a citației pentru termenul la care s-a realizat judecarea, fără acoperirea procedurii de citare prin modalitățile prevăzute de lege nu poate duce decât la concluzia inexistenței citării și pe cale de consecință la anularea actului, vătămarea existând și neputând fi înlăturată altfel.

Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a celui de-al doilea intimat s-a reținut că acest aspect a fost calificat de către instanța de apel ca ținând de fondul raporturilor juridice, urmând a se analiza în rejudecare, la fel ca și aspectele invocate de către apelantă privind inadmisibilitatea, litispendență, întreruperea prescripției, dacă este cazul.

Împotriva acestei decizii, reclamanta S.C. D. S.A. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și pct. 9 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs invocate, după o prezentare a parcursului judiciar al cauzei și a unor fragmente din considerentele deciziei recurate, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că instanța de apel a reținut, cu încălcarea/aplicarea greșită a legii, că B. nu ar fi fost legal citată în fața Tribunalului București pentru termenul de judecată din data de 10 decembrie 2014 în Dosarul nr. x/2008.

Or, susține recurenta-reclamantă, în faza procesuală de rejudecare a fondului, pentru termenul de judecată din data de 10 decembrie 2014 Tribunalul București a procedat la citarea B. în aceeași manieră în care anterior Curtea de Apel București, investită cu soluționarea apelului împotriva Sentinței civile nr. 1672 din 1 martie 2013, a reținut ca fiind legală procedura de citare a B. în respectiva fază procedurală, respectiv prin citarea printr-o firmă de curierat și prin afișare la ușa instanței.

Astfel, susține recurenta - reclamantă, prin hotărârea atacată, instanța de apel a considerat în mod greșit că B. nu ar fi fost legal citată pentru termenul de judecată din data de 10 decembrie 2014 în fața Tribunalului București pe motiv că citarea s-ar fi făcut printr-o firmă de curierat.

Recurenta-reclamantă susține că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, întrucât mecanismul de citare aplicat de către Curtea de Apel București în ceea ce o privește pe intimata B. este considerat valid, dar același mecanism de citare considerat neprocedural de aceeași instanță în privința B.

Recurenta-reclamantă consideră că instanța de apel a reținut, cu încălcarea/aplicarea greșită a legii, că reprezentantul convențional SCA F., care a formulat alea de atac a apelului pentru B., nu ar fi luat cunoștință în mod valid de Sentința civilă nr. 6212/2014 pronunțată în Dosarul nr. x/2008.

După redarea unor fragmente din considerentele deciziei recurate, recurenta-reclamantă susține că Sentința civilă nr. 6212 din 10 decembrie 2014 a fost comunicată către B. în mod valabil la data de 5 august 2015 prin afișare la ușa instanței, prin urmare formularea căii de atac a apelului la data de 18 aprilie 2016 este tardivă.

Totodată, recurenta-reclamantă susține că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că același reprezentant convențional al B., SCA F., a luat cunoștință de conținutul hotărârii atacate la data de 18 august 2015, în cuprinsul căreia a menționat în mod expres faptul că"restituie Sentința civilă nr. 6212/2014 redactată în Dosarul nr. x/2008", aspect care confirmă pe deplin faptul că, la data de 18 august 2015, actualul reprezentant convențional al B. luase cunoștință de Sentința civilă nr. 6212/2014.

Pentru aceste motive recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii ca tardivă a cererii de repunere în termenul de apel formulată pentru B., admiterea excepției tardivității apelului declarat de către B. și pe cale de consecință respingerea apelului ca fiind tardiv formulat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-pârâtă B. a solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, reține caracterul nefondat al recursului pentru următoarele considerente:

Precizare prealabilă. Deși recurenta a invocat ca și motiv de recurs punctul 6 al art. 304 C. proc. civ., din sinteza argumentelor prezentate se constată că nu au fost dezvoltate critici ce ar putea fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de punctul 6 al art. 304 C. proc. civ. și se apreciază că acesta a fost indicat formal, motiv pentru care instanța nu poate proceda la analiza lui.

Totodată, în conformitate cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ. critica recurentei-reclamante potrivit căreia hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, va fi încadrată în punctul 7 al art. 304 C. proc. civ.

Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii".

Susținerea recurentei-reclamante potrivit căreia hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii întrucât mecanismul de citare aplicat de către Curtea de Apel București în ceea ce o privește pe intimata B. este considerat valid, dar același mecanism de citare considerat neprocedural de aceeași instanță în privința B., nu poate fi subsumat unei presupuse contradictorialități a considerentelor deciziei recurate.

Astfel, câtă vreme nu s-a demonstrat că există contradicție între considerente și dispozitiv sau că au fost reținute motive care nu au legătură cu pricina, criticile privind presupusa contradictorialitate nu sprijină motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Distinct de această concluzie, se constată că soluția este motivată cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., astfel că nu există temei pentru atragerea efectelor motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Motivul prevăzut de art. 304 (9) C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greșită a legii.

Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă, deși nu a indicat, în concret, care sunt dispozițiile legale ce au fost încălcate de către instanța de apel, în argumentarea recursului a criticat modul în care instanța de apel a analizat îndeplinirea procedurii de citare a pârâtei B. pentru termenul din data de 10 decembrie 2014 când s-a pronunțat sentința apelată și modul în care s-a comunicat sentința.

Criticile recurentei-reclamante vor fi înlăturate.

Analizând cu prioritate motivul de recurs ce vizează regularitatea declarării apelului, se constată că susținerile recurentei-reclamante în sensul că Sentința civilă nr. 6212 din 10 decembrie 2014 a fost comunicată către B. în mod valabil la data de 5 august 2015 prin afișare la ușa instanței și că formularea căii de atac a apelului la data de 18 aprilie 2016 este tardivă, vor fi înlăturate.

Potrivit dispozițiilor art. 284 alin. (1) C. proc. civ. termenul de apel curge de la comunicarea hotărârii.

În condițiile în care termenul de declarare a unei căi de atac, prevăzut de lege este condiționat de comunicarea hotărârii, precum în prezenta cauză, necomunicarea în condiții legale a hotărârii blochează însăși curgerea termenului prevăzut de lege pentru respectiva cale de atac, astfel că "durata termenului de exercitare a căii de atac" nu mai intră în discuție, fiind irelevantă din punct de vedere juridic.

În speță, comunicarea hotărârii instanței de fond trebuia să se facă la sediul B., ce era cunoscut și nu prin afișare la ușa instanței.

Astfel încât, se apreciază că în mod corect instanța de apel a reținut că în speță hotărârea nefiind comunicată în mod legal, consecința este aceea că termenul de apel nu a început să curgă.

Totodată, susținerile recurentei-reclamante privind luarea la cunoștință de conținutul hotărârii atacate de către reprezentantul convențional al B., SCA F., vor fi înlăturate.

Așa cum corect a reținut și instanța de apel, prin cererea din data de 18 august 2015 reprezentantul legal SCA F. a anunțat încetarea mandatului și inexistența sediului ales la adresa cabinetului. În aceste condiții, comunicarea sentinței primei instanțe la sediul apărătorului, al cărui mandat fusese retras și anunțat în termenul procedural, este nelegală, cu consecința faptului că termenul de apel nu a început să curgă.

Comunicarea realizată în aceste condiții nu se încadrează în cazurile de echipolență prevăzute de lege (art. 102 alin. (2), art. 284 alin. (2) și (3) C. proc. civ.) dispoziții ce sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse prin analogie, chiar dacă apelul a fost făcut prin același reprezentant legal.

Analizând motivul de recurs ce vizează modul în care instanța de apel a apreciat asupra legalității citării pârâtei B. pentru termenul la care s-a pronunțat sentința apelată, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Regulile privind comunicarea actelor de procedură sunt de strictă interpretare, iar îndeplinirea procedurii nu se poate realiza decât în condițiile prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 85 C. proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței, cu respectarea, aplicarea și interpretarea corectă a normelor legale incidente în cauză și analizând cu rigurozitate condițiile impuse de art. 87 pct. 8, art. 1141 alin. (4), art. 85 C. proc. civ. a statuat în mod corect că instanța de fond a soluționat procesul fără ca pârâta B. să fie legal citată.

Totodată, se reține că procedura de citare nu se putea realiza conform art. 95 C. proc. civ., întrucât din dispoziția cuprinsă în articolul menționat, precum și din principiile generale aplicabile în materie, reiese că procedura citării prin publicitate are caracter de excepție, ea fiind justificată de neputința în care se afla reclamantul în ceea ce privește aflarea domiciliului părții adverse.

Or, în speță, așa cum corect a reținut și instanța de apel, acest text de lege nu este aplicabil, câtă vreme sediul apelantei era cunoscut, procedura de citare trebuia efectuată nu prin afișare la ușa instanței, ci prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Pentru termenul din 10 decembrie 2014, când cauza a rămas în pronunțare, Tribunalul București a dispus citarea pârâtei B., al cărui sediu era cunoscut, printr-o firmă de curierat, dar și prin afișare, ca urmare a anunțării retragerii mandatului acordat apărătorului. Procedura nu a fost realizată prin firma de curierat, expedierea citației în această modalitate, nefiind realizată. La pagina 17 din dosarul tribunalului se află recipisa în care se menționează că expedierea nu a fost asigurată și se returnează. În acest context, pentru termenul de judecată respectiv procedura de citare prin afișare nefiind legală în condițiile în care sediul pârâtei era cunoscut, nefiind aplicabile dispozițiile art. 95 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, fiind încălcate dispozițiile art. 85 C. proc. civ. de la 1865, nulitatea procedurii de citare atrage nulitatea hotărârii pronunțate, în mod corect a apreciat instanța de apel că se impune anularea sentinței și trimiterea cauzei pentru rejudecare.

Pentru aceste motive, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. D. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. D. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 303 din 8 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2018.

Procesat de GGC - MM