ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 850 din 7 octombrie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2017,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 57 din data de 3 aprilie 2019 pronunțată de Judecătoria Câmpina, în temeiul art. 257 alin. (1), (4) C. pen., rap. la art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.

În baza art. 67 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b), C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe o durată de 4 ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) C. pen. ca pedeapsă accesorie, care se va executa dacă pedeapsa principală va deveni executabilă.

În baza art. 257 alin. (1), (4) C. pen., rap. la art. 206 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.

În temeiul art. 67 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b), C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe o durată de 4 ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) C. pen. ca pedeapsă accesorie, care se va executa dacă pedeapsa principală va deveni executabilă.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. rap. la art. 38 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care s-a adăugat sporul de două luni (o treime din cealaltă pedeapsă), stabilindu-se pedeapsa rezultantă de 1 an și 2 luni închisoare.

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Prahova, la datele fixate de acesta;

b)să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 94 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1), lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune Prahova.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. s-a impus condamnatului să execute următoarea obligație: să frecventeze un program de reintegrare socială desfășurat de Serviciul de Probațiune Prahova sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul uneia dintre următoarele două instituții: Primăria Băicoi sau Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane cu Handicap Liliești-Băicoi, pe o perioadă de 120 de zile.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. rap la art. 67 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe o durată de 4 ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 45 alin. C. proc. pen. 5 rap. la art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b), C. pen. ca pedeapsă accesorie, care se va executa dacă pedeapsa principală va deveni executabilă.

În temeiul art. 404 alin. (3) C. proc. pen. art. 91 alin. (4) C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind cauzele de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere și asupra dispozițiilor art. 97 C. pen. privind anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 397 alin. (1) cu ref. la art. 19 și art. 25 alin. (1) din C. proc. pen. coroborat cu art. 1357 și urm. C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă, B., și a fost obligat inculpatul, la plata sumei de 150 RON, reprezentând daune morale.

S-a respins solicitarea părții civile, B., de obligare a inculpatului la plata daunelor materiale, ca neîntemeiată.

S-a constatat că persoana vătămată, C., nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de câte 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român (urmărire penală și instanță).

II. Prin Decizia penală nr. 850 din 7 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2017, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a decis astfel:

În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina împotriva Sentinței penale nr. 57 din data de 3 aprilie 2019 pronunțată de Judecătoria Câmpina, privind pe inculpatul A. și în consecință:

S-a desființat în parte sentința, în latură penală și s-a pronunțat o nouă hotărâre, în sensul că s-a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 91 - 93 C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei și s-a dispune executarea acesteia în regimul prevăzut de art. 60 C. pen.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul-inculpat la plata sumei de 400 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, în calea de atac.

S-a dispus plata sumei de 250 RON, reprezentând onorariul parțial al avocatului din oficiu desemnat apelantului-inculpat, până la prezentarea avocatului ales, din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Prahova.

III. Împotriva Deciziei penale nr. 850 din 7 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2017, inculpatul A. a formulat recurs în casație.

În susținerea recursului declarat, a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

IV. Examinând recursul în casație, se constată că acesta nu este fondat.

Analiza pe care o poate face Înalta Curte de Casație și Justiție în calea extraordinară de atac a recursului în casație este limitată exclusiv în drept. Așadar, statuările în fapt ale instanței care a pronunțat hotărârea definitivă, verificarea suportului probator al acestora, modalitatea de motivare a deciziei nu pot face obiectul cenzurii. Astfel, acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Cazul de casare invocat de inculpatul A. are în vedere situația în care s-a săvârșit o faptă pe care în mod greșit instanța a considerat-o infracțiune, întrucât în realitate, fapta nu se găsește în niciuna dintre prevederile legii penale ca infracțiune.

În analiza acestui caz de recurs în casație se pot supune verificării instanței critici cu privire la corespondența dintre fapta concretă cu descrierea conținută în norma de incriminare, în sensul dacă se suprapune modelului legal creat de legiuitor.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței de apel neputând fi cenzurate în niciun fel.

În cauză, criticile formulate sunt cele iterate și în fața instanței de apel, referitor la faptul că inculpatul se consideră nevinovat de săvârșirea infracțiunii de ultraj, întrucât faptele nu există și nu au fost comise cu forma de vinovăție prevăzută de lege, iar agenții de poliție și-au depășit, chiar au încălcat atribuțiile legale, pătrunzând în domiciliul inculpatului fără a avea un mandat de percheziție domiciliară și fără a solicita prezența unor martori asistenți, așa încât pătrunderea acestora nu ar fi putut fi protejată de normele legale.

În argumentarea incidenței cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul a susținut, în esență, că faptele săvârșite nu sunt prevăzute de legea penală, respectiv că fapta astfel cum a fost descrisă nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de ultraj, impunându-se achitarea sa, față de probatoriile administrate în cauză.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menționate și în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunilor de ultraj prevăzute de art. 257 alin. (1) și (4) C. pen. rap. la art. 206 alin. (1) și art. 257 alin. (1), (4) C. pen. rap. la art. 193 alin. (2) C. pen.

În cauză, în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunilor de ultraj, pentru care a fost condamnat inculpatul, corespund faptei reținute în concret în sarcina sa:

Astfel, s-a reținut, pe baza probelor, că, în noaptea de 19 - 20 decembrie 2016, inculpatul l-a lovit pe B., polițist aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, provocându-i leziuni traumatice ce au necesitat 6 - 7 zile de îngrijiri medico-legale, elemente care se suprapun textului de incriminare al infracțiunii de ultraj.

Pe fondul agresivității verbale la adresa celor doi agenți de poliție care s-au prezentat în urma sesizării soției sale - că a fost agresată fizic și verbal de inculpat, în prezența copilului minor în vârstă de 8 ani -, inculpatul a aplicat o lovitură cu capul în gură agentului de poliție B., producându-i leziuni traumatice care au necesitat 6 - 7 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, iar față de celălalt agent de poliție, D., a adresat amenințări cu folosirea violenței. În aceste condiții, cei doi agenți nu au acționat abuziv, ci în conformitate cu prevederile art. 38 din Legea nr. 218/2002, republicată privind organizarea și funcționarea Poliței Române, prezentându-se la domiciliul comun al inculpatului și al soției sale, la solicitarea acesteia din urmă.

Prin urmare, prezența poliției la locuința inculpatului și pătrunderea în domiciliul comun a fost justificată de sesizarea soției inculpatului și în conformitate cu prevederile legale.

În consecință, acțiunea inculpatului de amenințare și lovire a celor doi agenți de poliție, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, corespunde textului legal de incriminare a faptei de ultraj, în modalitățile normative reținute de instanțe.

De altfel, se constată că fondul criticii formulată pe calea recursului în casație - că fapta nu există, întrucât a fost o pătrundere abuzivă, ilegală a agenților de poliție - pornește de la negarea bazei factuale care a condus la reținerea vinovăției inculpatului, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., instanța va respinge ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 850 din 7 octombrie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Prin raportare la considerentele expuse, nu se impune nici suspendarea executării hotărârii recurate, în sensul dispozițiilor art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., având în vedere soluția de respingere a recursului în casație.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 850 din 7 octombrie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 martie 2020.

GGC - CL