ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.01.2020

ÎCCJ, Decizia nr. 7/2020

HOTĂRÂRE
13.01.2020
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 7/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra admisibilității în principiu a recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 548 din 19 martie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018, a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei civile nr. 1058/Ap din 5 iulie 2018 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018 și a Deciziei nr. 1559/Ap din 24 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016, cu motivarea că hotărârile pretins contradictorii au fost pronunțate în litigii purtate în materii diferite, între alte părți, având obiect și cauze diferite.

Împotriva acestei hotărâri, revizuenta a declarat recurs, susținând că hotărârea pronunțată este nelegală și lovită de nulitate absolută.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul este nul, întrucât criticile recurentului nu cuprind o dezvoltare a motivelor de nelegalitate invocate și nu pot fi încadrate în motivele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

După comunicarea raportului, recurenta A. SA a depus punct de vedere prin care a reluat istoricul cauzei.

Analizând, cu prioritate în temeiul art. 494 și 248 din C. proc. civ., excepția nulității recursului de față pentru netimbrare, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

Deși recurenta a fost încunoștiințat cu privire la obligația de achitare a taxei judiciare de timbru de 100 RON datorată pentru soluționarea recursului declarat, aceasta nu și-a îndeplinit această obligație legală până la acest moment.

Potrivit dispozițiilor art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege, iar conform art. 197 din C. proc. civ. netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrag anularea cererii de chemare în judecată sau, după caz, a căii de atac în condițiile legii.

De asemenea, prevederile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ. stabilesc faptul că, la cererea de recurs, se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, potrivit alin. (3) această cerință fiind prevăzută sub sancțiunea nulității.

Totodată, prin Încheierea de ședință din 4 noiembrie 2019 s-a respins cererea formulată de petenta A. de acordare a facilităților la plata taxelor judiciare de timbru, iar prin Încheierea din 16 decembrie 2019 s-a respins și cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii din 4 noiembrie 2019.

Prin urmare, Înalta Curte, constatând că recurenta nu și-a îndeplinit obligația achitării taxei judiciare de timbru datorată pentru soluționarea recursului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., va anula ca netimbrat recursul reclamantului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (5) coroborat cu dispozițiile art. 486 alin. (3) teza I din C. proc. civ., se va anula ca netimbrat recursul formulat de recurenta A.. SA împotriva Deciziei nr. 548 din 19 martie 2019.

Anulează recursul formulat de recurenta A. SA împotriva Deciziei nr. 548 din 19 martie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, ca netimbrat.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 ianuarie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-01-27
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 25/2020
proc. civ. [procesul a început la data de 14 februarie 2018, astfel că îi sunt aplicabile dispozițiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, începând cu data de 21 decembrie 2018, în conformitate cu dispoziții
ÎCCJ 2020-03-06
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 590/2020
și (3) din C. proc. civ., raportul asupra admisibilității recursului declarat de recurenta-reclamantă, în cuprinsul căruia s-a apreciat că recursul este inadmisibil, constatându-se, totodată, că recurentul nu a îndeplinit obligația de a ach
ÎCCJ 2020-02-06
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 330/2020
de art. 2519 și art. 2527 C. civ. Pentru toate aceste considerente solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurată și trimiterea cauzei spre rejudecare. Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în pr
ÎCCJ 2020-07-16
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1552/2020
în condițiile prevăzute de art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, în termen de 3 zile de la comunicarea taxei datorate. 4. Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului În condițiile prevăzute de art. 493 alin. (2) C. proc. c
ÎCCJ 2018-11-05
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 485/2020
nțată de Tribunalul Brașov în Dosarul nr. x/2016, ca netimbrat. Totodată, a fost respins apelul declarat de apelanta SC C. SA împotriva aceleiași sentințe ca nefondat, au fost respinse apelurile provocate declarate de apelanții SC C. SA și
Sursă