Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
5 noiembrie 2018

Decizia nr. 485/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 32/2018 a Tribunalului Brașov

Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei.

DECIDE Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 1652/Ap din 5 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă. Casează, în parte, decizia recurată și trimite cauza, spre rejudecarea apelului principal, formulat de reclamantul A., și a apelurilor provocate, declarate de pârâții C. SA și B. Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate privind respingerea apelului declarat de pârâta C. SA împotriva Sentinței civile nr. 32/S/din 19 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul Brașov. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 februarie 2020. GGC - LM

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.