Decizia nr. 1216/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă — A. Respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată la 23.07.2015, pe rolul Tribunalul Covasna, reclamanții A., B., C., prin reprezentant legal D., E. și F., prin reprezentant legal A., G. și H., prin reprezentant legal B. au chemat în judecată pârâtul Spitalul Județean de Urgență X., solicitând obligarea acestuia la plata către reclamanți a sumei în cuantum total de 250.000 euro, reprezentând prejudiciul moral încercat ca urmare a decesului, în condiții tragice, a tatălui și bunicului lor, deces survenit ca urmare a gravei neglijențe manifestate de prepușii pârâtului, precum și a sumei în cuantum de 50.000 lei, reprezentând cheltuielile de înmormântare și de pomenire suportate de reclamanți, cu cheltuieli de judecată. Prin încheierea pronunțată la data de 04.02.2016, Tribunalul Covasna - Secția civilă a admis în principiu cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Spitalul Județean de Urgență X. și s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 413 pct. 2 C.proc.civ. La 13.02.2017, reclamanții au formulat cerere de repunere pe rol, în temeiul art. 413 alin. 3 teza a II-a C.proc.civ. Prin încheierea de ședință din 02.03.2017, Tribunalul Covasna - Secția civilă a respins cererea de repunere pe rol. Împotriva acestei încheieri au formulat recurs reclamanții. Prin decizia civilă nr. 213/R din 25.05.2017, Curtea de Apel Brașov - Secția civilă a respins recursul formulat. La 19.11.2020, reclamanții au solicitat repunerea pe rol a cauzei și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză civilă, în cuantum de 16,475 lei, iar prin cererea formulată la 28.12.2020, au solicitat să se constate că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect.

Hotărârea pronunțată în primă instanță de Tribunalul Covasna Prin sentința civilă nr. 22 din 21.01.2021, Tribunalul Covasna a admis excepția rămânerii fără obiect a acțiunii și, în consecință, a respins acțiunea civilă formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Județean de Urgență X. A respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție formulată de pârât în contradictoriu cu chematul în garanție Y. S.A. A fost obligat pârâtul la plata către reclamantul A. a sumei de 2500 lei cheltuieli de judecată. Împotriva acestei decizii au declarat apel reclamanții.

Decizia pronunțată în apel de Curtea de Apel Brașov Prin decizia civilă nr. 502/A din 25.05.2018, pronunțată de Curtea de Apel Brașov – Secția civilă, s-a admis apelul reclamanților împotriva sentinței civile nr. 22 din 21.01.2021, s-a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a fost obligat pârâtul la plata către reclamantul A. a sumei de 4000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanță, și a sumei de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale în apel.

Recursul exercitat în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Brașov au declarat recurs reclamanții, solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate, cu consecința admiterii cererii introductive în totalitate. În cuprinsul cererii de recurs, reclamanții au formulat, în esență, următoarele critici, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C.proc.civ.: - decizia recurată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 453 C.proc.civ.; astfel, în raport de decizia nr. 463/2016 pronunțată de Curtea Constituțională, dispozițiile art. 453 C.proc.civ. trebuie interpretate în sensul că incumbă numai părții care prin comportamentul său a obligat pe partea potrivnică câștigătoare să angajeze cheltuielile din proces, obligația de a suporta cheltuielile de judecată, indiferent de eventualele soluții asupra unor aspecte din timpul procesului (suspendarea judecății cauzei, cereri de repunere pe rol, formularea recursului împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol); - decizia recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 329 C.proc.civ. de vreme ce în favoarea reclamanților operează prezumția că avocatul acestora a efectuat cheltuieli pentru deplasarea la Tribunalul Covasna și la Curtea de Apel Brașov, având în vedere că avocatul i-a reprezentat la toate termenele de judecată, aspect dovedit prin depunerea ordinelor de deplasare la dosarul cauzei; în aceste condiții, faptul cunoscut și conex constând în aceea că avocatul reclamanților s-a prezentat la toate termenele în fața instanțelor de fond, atestă faptul necunoscut că prezentarea avocatului în fața acestor instanțe a implicat cheltuieli de deplasare (combustibil, diurnă, cazare); - decizia recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1270 alin. (1) din C.civ.; în mod eronat, a reținut instanța de apel că onorariul avocațial și cheltuielile de deplasare reprezintă cheltuieli diferite în condițiile în care reclamanții și avocatul acestora au convenit că în compunerea onorariului avocațial vor fi incluse și cheltuielile privind deplasarea în fața instanțelor de judecată; - instanța de apel a reținut, în mod eronat, prevederile art. 30 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 în contextul în care norma legală conferă avocatului facultatea de a deschide conturi diferite pentru încasarea onorariilor și un cont pentru depunerea sumelor necesare pentru efectuarea altor cheltuieli, cum ar fi cheltuielile de deplasare, însă nu instituie o obligație în acest sens; - decizia recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 249 C.proc.civ. câtă vreme instanța de apel a considerat că reclamanții nu au făcut dovada efectuării unor cheltuieli de deplasare de către avocatul acestora; instanța de apel trebuia să considere că facturile cuprind doar contravaloarea activităților juridice, sens în care trebuia să admită cererea de acordare a cheltuielilor de judecată și să acorde onorariul avocațial în întregime în cuantum total de 16.465 lei; - decizia recurată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 451 alin. (1) C.proc.civ. de vreme ce cheltuielile de judecată se acordă pentru fiecare cauză în parte, chiar dacă între aceleași părți se derulează mai multe litigii, fiind irelevante aspectele care reprezintă aprecieri subiective ale instanțelor de judecată cu privire la cuantumul onorariului avocațial acordat din alte dosare; prin urmare, aprecierea instanței de apel referitoare la împrejurarea că în dosarul penal desfășurat între aceleași părți, în legătură cu aceeași faptă și același prejudiciu, s-au acordat cheltuieli judiciare constând în onorariu avocațial în sumă de 20.000 lei este eronată;

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă, în termen legal, la 21.10.2021, pârâtul Spitalul Județean de Urgență X. a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea motivelor expuse în cererea de recurs în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C.proc.civ. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recurenții au formulat răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepției nulității recursului, ca neîntemeiată, iar pe fondul cauzei, respingerea argumentelor intimatului, ca neîntemeiate. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele: Litigiul pendinte poartă asupra modalității de soluționare a cererii accesorii privind acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata cauzei în contextul în care acțiunea civilă prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la plata unor daune materiale și morale, a rămas fără obiect. Sub o primă critică, recurenții invocă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 453 C.proc.civ. pretinzând că instanța de apel, în mod nelegal, nu a acordat cheltuielile de judecată efectuate și dovedite în incidentele procedurale, precum suspendarea judecății cauzei, cereri de repunere pe rol, recursul exercitat împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol, cu consecința menținerii măsurii suspendării dispuse în cauză. În susținerea acestei critici, recurenții se prevalează de jurisprudența instanței de contencios constituțional, afirmând că obligarea la plata cheltuielilor de judecată aparține părții căzute în pretenții, în accepțiunea dată de prevederile art. 453 C.proc.civ., ce vizează soluția finală pronunțată în cauză, aceea de respingere a cererii introductive ca rămasă fără obiect, indiferent de soluțiile punctuale pronunțate asupra incidentelor procedurale formulate de parte pentru realizarea dreptului dedus judecății. Critica recurenților, susceptibilă de încadrare în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ., este nefondată. Înalta Curte are în vedere că fundamentul acordării cheltuielilor de judecată, astfel cum prevede art. 453 C.proc.civ., îl constituie culpa părții care pierde procesul. În esență, pârâtul este partea căzută în pretenții în cauză față de soluția de respingere ca rămasă fără obiect a cererii introductive, motiv pentru care în sarcina sa a fost stabilită obligația de plată a cheltuielilor de judecată în cuantumul apreciat de către instanța de apel. Cu toate acestea, în ce privește incidentele procedurale la care reclamanții au apelat pentru satisfacerea intereselor lor - cereri de repunere pe rol, recursul exercitat împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol, cu consecința menținerii măsurii suspendării dispuse în cauză -, cheltuielile de judecată ocazionate de aceste chestiuni procedurale nu pot fi imputate pârâtului, în lipsa întrunirii cerinței culpei procesuale, câtă vreme pârâtul nu a provocat exercitarea acestor demersuri judiciare, iar soluțiile pronunțate în cadrul acestora au fost de respingere. Astfel, contrar teoriei conturate de recurenți prin cererea de recurs, câștigarea litigiului principal nu îi îndreptățește pe aceștia la recuperarea, de la pârât, a cheltuielilor efectuate în cadrul unor cereri formulate pe cale incidentală, respinse, în lipsa culpei procesuale a acestuia în declanșarea acestor demersuri judiciare. În consecință, hotărârea curții de apel nu prezintă vicii sub aspectul înlăturării cheltuielilor solicitate de recurenți în privința demersurilor formulate de aceștia pe cale incidentală în legătură cu litigiul pendinte , instanța de apel apreciind în mod legal aplicarea și interpretarea dispozițiilor art. 453 C.proc.civ. în prezenta cauză. Printr-o altă critică, recurenții reproșează instanței de apel neacordarea cheltuielilor de transport pretins incluse în cuantumul onorariului de avocat stabilit, potrivit susținerilor acestora, forfetar, pe fiecare termen de judecată, sens în care invocă incidența probei cu prezumția simplă nesocotită de către curtea de apel, încălcarea principiului pacta sunt servanda , în raport de convenția încheiată între avocat și client, precum și încălcarea normei de procedură privind sarcina probei. Și această critică întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C.proc.civ. este nefondată. Reține Înalta Curte că recurenții, prin criticile de apel, au explicitat natura cheltuielilor de judecată solicitate în baza contractului de asistență juridică nr. x/23.07.2015 constând în onorariu avocațial și cuprinzând „cazare, cheltuieli de transport, diurnă, (…) cercetare doctrină și jurisprudență, formulări și redactări de acte, susținerea acestora în fața instanțelor”. S-a susținut, în acest sens, că avocatul ales a fost prezent la 6 termene de judecată, cheltuielile de transport achitate de parte, în raport cu costul carburantului, fiind de 1023,61 lei. Soluționând apelul în limitele și prin raportare la criticile formulate de reclamanți, Curtea de Apel în mod legal a reținut că, potrivit art. 451 alin. (1) C.proc.civ., cheltuielile de transport sau cazare ori alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului și onorariul de avocat reprezintă două componente diferite din cuprinsul cheltuielilor de judecată, având un regim probator distinct. A concluzionat întemeiat Curtea că recurenții nu au dovedit efectuarea cheltuielilor de transport sau cazare, nefiind depuse înscrisuri în probațiune ce atestă efectuarea acestor cheltuieli, reținând drept argument și faptul că împuternicirea avocațială menționează activități de redactare, semnare, depunere, susținere cereri/acte, asistare, reprezentare. Nu se poate susține încălcarea dispozițiilor art. 329 C.proc.civ. în materia prezumțiilor simple de către curtea de apel, căci acordarea cheltuielilor de transport și cazare era, într-adevăr, condiționată de dovedirea cuantumului lor exact, neputând fi acceptat de către instanță un cuantum al acestor cheltuieli avansat de reclamanți, câtă vreme nu au fost înfățișate și dovezi concrete care să ateste cuantumul lor exact. Nefondată este și alegația recurenților potrivit căreia instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1270 alin. (1) C.civ., nesocotind convenția dintre părți, în condițiile în care modalitatea în care părțile contractului de asistență juridică au evaluat și comensurat pecuniar prestația avocatului rămâne una valabilă, supusă efectelor relativității contractului între părți și forței obligatorii a acestuia. Astfel, instanța de apel nu a adus atingere raporturilor juridice dintre recurenți și avocatul acestora, așa cum au rezultat ele din convenția părților. Ceea ce a cenzurat instanța de apel a fost măsura în care cealaltă parte, căzută în pretenții, trebuie să suporte cuantumul cheltuielilor de judecată pretinse și dovedite în mod legal de partea adversă. Faptul că instanța de apel a invocat, în mod suplimentar, dispozițiile art. 30 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, ce reglementează facultatea avocatului de a deschide un cont distinct pentru încasarea sumelor primite de la client pentru cheltuieli procesuale în interesul acestuia, nu este de natură să conducă la altă concluzie, argumentul fiind expus pentru a evidenția că onorariul de avocat și sumele prevăzute de norma în discuție reprezintă cheltuieli distincte, care au regim juridic propriu. Un argument în acest sens este și faptul că, potrivit art. 451 alin. (2) C.proc.civ., reducerea motivată a cheltuielilor de judecată, în baza puterii de aprecierii a instanței, se întinde numai asupra componentei onorariului avocațial, celelalte cheltuieli (e.g. transport, cazare) urmând a fi acordate integral, în măsura dovedirii, în condițiile legii. Nu se poate imputa încălcarea dispozițiilor art. 249 C.proc.civ. sub pretextul că, față de modul în care recurenții și avocatul acestora au înțeles să stabilească onorariul avocațial prin contractul de asistență juridică, instanța de apel trebuia să socotească că toate aceste cheltuieli reprezintă onorariu avocațial, în condițiile în care, pe de o parte, chiar recurenții au admis că suma totală solicitată cuprinde și alte cheltuieli distincte, pe care nu le-au dovedit, iar pe de altă parte, subsecvent stabilirii naturii și justeței solicitării, instanța de apel, în baza puterii ei de apreciere recunoscută prin dispozițiile art. 451 alin. (2) C.proc.civ., a dispus motivat reducerea proporțională a componentei onorariului avocațial. O ultimă critică se referă la încălcarea prevederilor art. 451 alin. (2) C.proc.civ., recurenții pretinzând indirect că instanța de apel a avut în vedere alte criterii decât cele legale în analiza caracterului rezonabil al proporționalității onorariului de avocat solicitat de recurenți. Această critică, ce poate fi încadrată în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ., nu se suprapune pe ipoteza avută în vedere de Decizia nr. 3/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, și este nefondată. În cenzurarea sentinței tribunalului, instanța de apel a avut în vedere și a aplicat criteriile legale ce rezultă din prevederile art. 451 alin. (1) C.proc.civ., din considerente rezultând, fără dubiu, că s-au luat în considerare aspecte privind formularea cererii de chemare în judecată, a răspunsului la întâmpinare, a notelor de ședință, reprezentarea recurenților la 4 termene de judecată, activitățile ce alcătuiesc relația dintre avocat și client (comunicarea cu partea, strângerea de date și probe, cercetare și documentare), natura cauzei - apreciată ca fiind una complexă cu privire la care apărarea s-a realizat în mod corespunzător. Faptul că instanța de apel a menționat că între părți s-a desfășurat un proces penal cu un obiect similar celui din prezenta cauză, în cadrul căruia, urmare a soluției pronunțate, s-au acordat anumite cheltuieli de judecată în favoarea recurenților, cu titlu de onorariu avocațial, nu conduce la nelegalitatea soluției curții de apel, având cel mult semnificația unui considerent supraabundent, în condițiile în care reducerea proporțională a cheltuielilor constând în onorariu de avocat din prezenta cauză a avut în vedere criteriile impuse de dispozițiile art. 451 alin. (2) C.proc.civ., astfel cum s-a arătat în cele ce preced. Pentru toate aceste considerente, constatând caracterul nelegal al criticilor, recursul a fost respins ca nefondat.