ÎCCJ, Decizia nr. 15/2015

Recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele statelor membre ale Uniunii Europene. Zile de eliberare anticipată. Deducere Cuprins pe materii : Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale.

Proceduri prevăzute în Legea nr. 302/2004 Indice alfabetic : Drept procesual penal - zile de eliberare anticipată Legea nr. 302/2004, art. 144 Decizia nr. 15/2015 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală În temeiul dispozițiilor art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, în forma modificată prin Legea nr. 236/2017, în cadrul procedurii de recunoaștere și executare a hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele statelor membre ale Uniunii Europene, zilele de eliberare anticipată acordate de autoritățile judiciare italiene se deduc din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România, ca zile de închisoare, Decizia nr. 15/2015 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală devenind inaplicabilă ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 236/2017.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 253/A din 11 octombrie 2018 Prin sentința nr. 22CC din 29 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admisă cererea formulată de autoritățile judiciare din Italia - Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Catanzaro, prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, de recunoaștere și transfer în vederea executării hotărârii judecătorești străine.

În baza art. 150 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost recunoscută sentința nr. 1731/2016 pronunțată în data de 29 iunie 2016 de Curtea de Apel din Catanzaro, rămasă definitivă la data de 12 noiembrie 2016, prin care cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de violență sexuală cu reținerea circumstanțelor agravante (prevăzută în art. 81 paragraf 1, art. 609 bis, art. 609 ter., art. 609 septies C. pen. italian) și aplicarea de rele tratamente în dauna persoanelor din familie (prevăzută în art. 572 C. pen.

italian), fapte care au corespondent în legislația română în infracțiunea de agresiune sexuală în formă continuată prevăzută în art. 219 alin. (1) și (2) lit. a), b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani, lovire sau alte violențe comisă asupra unui membru al familiei în formă continuată prevăzută în art. 193 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 199 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., sancționată cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani și 6 luni sau amendă, amenințare în formă continuată prevăzută în art. 206 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., sancționată cu închisoarea de la 3 luni la un an sau amendă, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Conform art. 154 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. în vederea executării pedepsei anterior menționate, într-un penitenciar din România. S-a dedus din pedeapsa aplicată condamnatului durata executată, de 1176 zile la data emiterii certificatului prevăzut de Decizia-cadru 2008/909/JAI, 6 februarie 2018, precum și perioada executată în continuare, de la 7 februarie 2018 la zi.

Pentru a se pronunța în acest sens, prima instanță a reținut că, prin ordonanța din 21 iunie 2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a sesizat Curtea de Apel Ploiești cu solicitarea de analizare a cererii autorităților judiciare din Republica Italia, transmise de Ministerul Justiției din România, Direcția drept internațional și cooperare judiciară, privind recunoașterea hotărârii de condamnare și transferarea persoanei condamnate A. în vederea executării în România a pedepsei de 5 ani și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința nr. 1731/2016 pronunțată la data de 29 iunie 2016 de către Curtea de Apel din Catanzaro, rămasă definitivă la data de 12 noiembrie 2016. Procedând la verificarea cerințelor impuse de art. 155 din Legea nr. 302/2004, prima instanță a constatat că sentința nr. 1731/2016 pronunțată la 29 iunie 2016 de către Curtea de Apel din Catanzaro, rămasă definitivă la data de 12 noiembrie 2016, prin care cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani și 4 luni închisoare, este definitivă și executorie și, ca urmare, îndeplinește cerința prevăzută la alin. (1) lit. a) al respectivului articol.

Curtea de apel a reținut că, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, activitatea condamnatului ar fi constituit infracțiunea de agresiune sexuală în formă continuată prevăzută în art. 219 alin. (1) și (2) lit. a), b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani, lovire sau alte violențe comisă asupra unui membru al familiei în formă continuată prevăzută în art. 193 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 199 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., sancționată cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani și 6 luni sau amendă, amenințare în formă continuată prevăzută în art. 206 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., sancționată cu închisoarea de la 3 luni la un an sau amendă, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Față de aceste aspecte, curtea de apel a constatat îndeplinită și cerința prevăzută în art. 155 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004. Totodată, s-au constatat îndeplinite și cerințele prevăzute în art. 155 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 302/2004, precum și condiția de la lit. e) a aceluiași text de lege. În consecință, curtea de apel a dispus admiterea sesizării formulate, recunoașterea hotărârii de condamnare și transferul persoanei condamnate în vederea executării pedepsei recunoscute, într-un penitenciar din România, deducând din sancțiunea recunoscută durata executată de 1176 zile la data emiterii certificatului prevăzut de Decizia-cadru 2008/909/JAI, precum și perioada executată în continuare, de la 7 februarie 2018 la zi.

În ceea ce privește cele 270 de zile de eliberare anticipată, menționate la pct. 2.3 din certificat, prima instanță a arătat că acestea nu trebuie scăzute din pedeapsa ce se va executa în România, putând fi, însă, avute în vedere la momentul analizării eventualei liberări condiționate, în România, a condamnatului, sens în care s-a făcut trimitere la aspectele statuate prin Decizia nr. 15/2015 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel persoana condamnată A., învederând că în penitenciarele din Italia condițiile de detenție sunt mai bune.

Examinând apelul formulat de persoana condamnată A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este întemeiat, însă în limitele și pentru motivele ce vor fi arătate în continuare: Astfel, în conformitate cu dispozițiile cuprinse în Legea nr. 302/2004, o hotărâre judecătorească străină poate fi recunoscută în România dacă îndeplinește condițiile prevăzute în art. 155 din actul normativ. În raport cu aceste dispoziții, verificând sentința penală nr. 1731/2016 pronunțată la 29 iunie 2016 de către Curtea de Apel din Catanzaro, rămasă definitivă la data de 12 noiembrie 2016, privind pe cetățeanul român A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române, fiind definitivă și executorie, motiv pentru care apreciază că este îndeplinită condiția prevăzută în art. 155 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004.

Și cerința dublei incriminări, prevăzută în art. 155 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, este îndeplinită, faptele pentru care a fost condamnat apelantul A. fiind incriminate și în legislația penală română în infracțiunile de agresiune sexuală în formă continuată prevăzută în art. 219 alin. (1) și (2) lit. a), b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani, lovire sau alte violențe comisă asupra unui membru al familiei în formă continuată prevăzută în art. 193 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 199 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., sancționată cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani și 6 luni sau amendă, amenințare în formă continuată prevăzută în art. 206 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., sancționată cu închisoarea de la 3 luni la un an sau amendă, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul sancțiunii aplicate, se observă că, din certificatul menționat la art. 4 din Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, a rezultat că, pentru săvârșirea acestor infracțiuni, persoanei condamnate A. i-a fost aplicată pedeapsa principală rezultantă de 5 ani și 4 luni (1947 zile) închisoare, a cărei natură și cuantum corespund cu cele prevăzute de legislația română pentru infracțiunile similare, la data de 6 februarie 2018 fiind executate 1176 zile, iar condamnatul beneficiind, la aceeași dată, de un număr de 270 de zile de eliberare anticipată. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sunt îndeplinite și condițiile prevăzute în art. 155 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 302/2004, persoana condamnată A. fiind cetățean român și având domiciliul în România.

De altfel, din înscrisurile de la dosar, cuprinzând punctul de vedere al condamnatului cu privire la aplicarea Deciziei-cadru nr. 2008/909/JAI, rezultă că acestuia îi este indiferent dacă se dispune sau nu transferarea sa în România în vederea executării restului de pedeapsă. Pe de altă parte, se constată că, în cauză, nu este incident niciunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute în art. 151 din Legea nr. 302/2004. În ceea ce privește susținerile în sensul că în penitenciarele din Italia condițiile de detenție sunt mai bune, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că acestea nu pot fi primite, neconstituind motive temeinice de refuz al recunoașterii unei hotărâri străine.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat ca fiind îndeplinite cerințele Legii nr. 302/2004 și ale Deciziei-cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, recunoscând hotărârea emisă de autoritățile italiene și dispunând transferul condamnatului în România. Apelul condamnatului este, însă, fondat în ceea ce privește greșita aplicare a dispozițiilor art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la absența dispoziției privind deducerea perioadei de 270 de zile considerată ca executată, potrivit legii statului italian.

Astfel, potrivit prevederilor art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 236/2017, din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau grațierea acordată anterior, precum și, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislației statului emitent. Sub acest aspect, se impune a se sublinia că, urmare a modificării prevederilor amintite prin Legea nr. 236/2017, începând cu data de 17 decembrie 2017 nu își mai găsește aplicabilitate Decizia nr. 15 din 22 mai 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în M. Of.

nr. 455 din 24 iunie 2015, prin care s-a stabilit că, „după transferarea persoanei condamnate de autoritățile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate și a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România.” Verificând, în acest context, actele dosarului, se constată că, din certificatul menționat la art. 4 din Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, rezultă că, la data de 6 februarie 2018, apelantul a executat din pedeapsa aplicată de autoritățile judiciare italiene o perioadă de 1176 zile închisoare, beneficiind, totodată, și de reducerea sancțiunii cu un număr de 270 de zile de eliberare anticipată, ambele intervale trebuind deduse, în conformitate cu dispozițiile art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, din sancțiunea totală recunoscută.

Or, prima instanță, raportându-se, în mod greșit, la cele statuate prin Decizia nr. 15 din 22 mai 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care, așa cum s-a arătat mai sus, la acest moment nu mai are aplicabilitate, a reținut că cele 270 de zile de eliberare anticipată nu pot fi scăzute din pedeapsa recunoscută, încălcând, astfel, dispozițiile legale anterior menționate. În consecință, constatând că prima instanță a făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinței nr. 22CC din 29 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

A desființat, în parte, sentința penală atacată și, rejudecând: A dedus din pedeapsa aplicată de 5 ani și 4 luni închisoare durata executată de 1176 de zile închisoare și, în continuare, de la 7 februarie 2018 la zi, precum și un număr de 270 de zile închisoare. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.