ÎCCJ, decizie (scj.ro #153033)

Procedura recunoașterii și a executării hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele statelor membre ale Uniunii Europene. Condiții. Respingerea cererii de recunoaștere și executare a hotărârii judecătorești

Cuprins pe materii

: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Proceduri prevăzute în Legea nr. 302/2004

Indice alfabetic

: Drept procesual penal

-

procedura recunoașterii și a executării hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele statelor membre ale Uniunii Europene

Legea nr. 302/2004,

art. 164, art. 166

În procedura de recunoaștere și executare a hotărârilor judecătorești de condamnare la pedeapsa închisorii pronunțate de instanțele unui stat membru al Uniunii Europene, instanța verifică îndeplinirea condiției prevăzute în art. 164 lit. i) din Legea nr. 302/2004 și, în ipoteza în care constată că, încă de la data primirii cererii de recunoaștere, din pedeapsa aplicată persoanei condamnate care nu se află pe teritoriul României au rămas de executat mai puțin de 6 luni, respinge cererea de recunoaștere și executare a hotărârii judecătorești de condamnare, chiar dacă Ministerul Justiție nu a refuzat inițierea procedurii de recunoaștere, conform art. 164 lit. i) din Legea nr. 302/2004.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 259/A din 27 august 2019

Prin sentința nr. 25 CC din 29 iulie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă cererea de recunoaștere și executare a hotărârii judecătorești formulată de autoritățile judiciare din Danemarca - Ministerul Justiției și Tribunalul din Copenhaga, cerere transmisă prin intermediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și, în consecință:

În baza art. 166 din Legea nr. 302/2004, a fost recunoscută hotărârea de condamnare emisă de Tribunalul din Copenhaga nr. SS 1-29628/2018 pronunțată la 7 ianuarie 2019, rămasă definitivă la 22 ianuarie 2019, prin care cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 365 de zile închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat prevăzute în art. 276 C. pen. danez și a unei infracțiuni de nerespectare a interdicției de a se afla pe teritoriul Danemarcei prevăzută în art. 59 B din Legea daneză privind străinii, cu corespondent în două infracțiuni de furt calificat prevăzute în art. 228 - art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) C. pen. și într-o infracțiune de sustragere de la măsurile de îndepărtare de pe teritoriul României prevăzută în art. 265 C. pen.

În baza art. 166 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus executarea în România a pedepsei de 365 de zile închisoare și transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea executării pedepsei de 365 de zile închisoare aplicată de autoritatea judiciară a statului emitent de condamnare - Danemarca.

S-a dedus din pedeapsa de 365 de zile închisoare perioada executată, conform certificatului emis la 6 februarie 2019 de statul danez și hotărârii de condamnare emisă de Tribunalul din Copenhaga nr. SS 1-29628/2018 pronunțată la 7 ianuarie 2019, rămasă definitivă la 22 ianuarie 2019, calculată de la data de 27 noiembrie 2018 la zi.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 18 iulie 2019 pe rolul Curții de Apel Ploiești, în temeiul art. 165 - art. 166 din Legea nr. 302/2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a sesizat această instanță cu solicitarea autorităților judiciare din Danemarca privind recunoașterea și punerea în executare pe teritoriul României a sentinței pronunțate de Tribunalul din Copenhaga nr. SS 1-29628/2018 pronunțată la 7 ianuarie 2019, rămasă definitivă la 22 ianuarie 2019, prin care cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 365 de zile închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat prevăzute în art. 276 C. pen. danez și a unei infracțiuni de nerespectare a interdicției de a se afla pe teritoriul Danemarcei prevăzută în art. 59 B din Legea daneză privind străinii, cu corespondent în două infracțiuni de furt calificat prevăzute în art. 228 - art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) C. pen. și într-o infracțiune de sustragere de la măsurile de îndepărtare de pe teritoriul României prevăzută în art. 265 C. pen.

Examinând înscrisurile aflate la dosar, precum și dispozițiile legale incidente, curtea de apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 167 din Legea nr. 302/2004 pentru recunoașterea și executarea în România a hotărârii de condamnare, situație în care a admis solicitarea autorităților judiciare din Danemarca.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel persoana condamnată A.

Examinând apelul formulat de persoana condamnată A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este fondat, pentru motivele arătate în continuare:

Principiul recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană este reglementat la nivel european prin Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, care cuprinde norme în temeiul cărora un stat membru urmează să recunoască o hotărâre judecătorească și să execute pedeapsa, în vederea facilitării reabilitării sociale a persoanei condamnate.

Una din aceste norme, cuprinsă în art. 9 alin. (1) lit. h) din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, prevede că autoritatea competentă din statul de executare poate refuza să recunoască hotărârea judecătorească și să dispună executarea pedepsei, în cazul în care, în momentul în care autoritatea competentă a statului de executare primește hotărârea judecătorească, rămân de executat mai puțin de 6 luni din pedeapsă.

Decizia-cadru menționată a fost implementată în legislația română prin Legea nr. 302/2004, republicată, care în Titlul VI cuprinde dispoziții privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană.

Reglementând procedura de punere în executare pe teritoriul României a pedepselor sau măsurilor privative de libertate aplicate de instanțele altor state membre ale Uniunii Europene, Capitolul II din Titlul VI al Legii nr. 302/2004, republicată (art. 162 și urm.), cuprinde dispoziții cu privire la condițiile generale și cele speciale ce trebuie îndeplinite pentru admiterea unei asemenea solicitări, dar și la instituțiile cărora le revine sarcina să verifice întrunirea respectivelor cerințe.

Printre atribuțiile Ministerului Justiției, expres prevăzute în art. 164 din Legea nr. 302/2004, care are în sarcină să efectueze controlul de regularitate a sesizării, se numără și aceea de a refuza inițierea procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine, atunci când, la data primirii acesteia, din pedeapsa aplicată persoanei condamnate au rămas de executat mai puțin de 6 luni, cu excepția cazului în care persoana condamnată se află pe teritoriul României (lit. i). Așadar, una din condițiile generale de admisibilitate a cererii de recunoaștere și executare în România a unei hotărâri de condamnare pronunțată de un stat membru al Uniunii Europene în situația în care persoana condamnată execută pedeapsa în statul solicitant este aceea ca, la momentul primirii sesizării, din pedeapsa aplicată să fi rămas de executat mai mult de 6 luni închisoare, cerință a cărei îndeplinire trebuie verificată inclusiv de instanța de judecată învestită potrivit art. 165 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Verificând, în acest context, actele și lucrările dosarului, se constată că, așa cum reiese din certificatul menționat la art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, prin sentința nr. SS 1-29628/2018 pronunțată de Tribunalul din Copenhaga la 7 ianuarie 2019, rămasă definitivă la 22 ianuarie 2019, cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 365 de zile închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat prevăzute în art. 276 C. pen. danez și a unei infracțiuni de nerespectare a interdicției de a se afla pe teritoriul Danemarcei prevăzută în art. 59 B din Legea daneză privind străinii, fapte care au corespondent în legislația română, întrunind elementele constitutive a două infracțiuni de furt calificat prevăzute în art. 228 - art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) C. pen. și într-o infracțiune de sustragere de la măsurile de îndepărtare de pe teritoriul României prevăzută în art. 265 C. pen. Din același certificat rezultă că, la momentul formulării solicitării, persoana condamnată se afla în stare de detenție, iar pedeapsa va fi executată complet la 27 noiembrie 2019.

Pe de altă parte, în adresa Ministerului Justiției, Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară, din 8 iulie 2019, transmisă Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, se menționează că persoanei condamnate i s-a refuzat liberarea condiționată, iar autoritățile daneze insistă în transferarea acesteia într-un penitenciar din România, conform corespondenței atașate adresei.

Se observă, astfel, că încă de la momentul primirii cererii, deci înainte de a fi sesizată instanța de fond, la 18 iulie 2019, din pedeapsa de 365 de zile închisoare aplicată persoanei condamnate A. de autoritățile judiciare daneze, a cărei executare se finalizează la 27 noiembrie 2019, rămăseseră de executat mai puțin de 6 luni închisoare, nefiind, așadar, întrunită cerința generală prevăzută în art. 164 lit. i) din Legea nr. 302/2004, republicată, necesară pentru a se proceda la recunoașterea hotărârii de condamnare pronunțată de Tribunalul din Copenhaga.

În aceste condiții, având în vedere cele comunicate de Ministerul Justiției și celelalte aspecte ce rezultă din actele de la dosar, se constată că, în cauză, hotărârea ce formează obiectul verificării de către instanța de control judiciar a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 164 lit. i) din Legea nr. 302/2004, republicată, în conformitate cu care persoana condamnată trebuie să mai aibă de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei aplicate.

Pentru motivele expuse, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a admis apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinței nr. 25 CC din 29 iulie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

A desființat sentința penală atacată și, rejudecând:

A respins sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești privind solicitarea autorității judiciare din Danemarca de recunoaștere și punere în executare pe teritoriul României a sentinței penale nr. SS 1-29628/2018 pronunțată la 7 ianuarie 2019 de Tribunalul din Copenhaga, rămasă definitivă la 22 ianuarie 2019, privind persoana condamnată A.