ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1338/2017

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 611A din 20 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă SC A. SA împotriva sentinței civile nr. 780 din 09 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât B., dispunând după cum urmează:

A fost schimbată în parte sentința, în sensul că s-a admis în parte acțiunea și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 550.

793 RON, actualizată cu rata inflației de la data de 16 iulie 2003, până la data plății efective.

A fost obligat intimatul pârât să plătească apelantei reclamante suma de 26.079 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în fond, apel, recurs și rejudecare.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată la data de 08 noiembrie 2010, reclamanta SC A. SA, prin Sucursala Electrocentrale București, a formulat cerere în restituirea plății nedatorate împotriva pârâtului B., respectiv suma de 550.793 RON, a sumei de 366.442,58 RON, reprezentând actualizarea creanței cu indicele total de inflație de la data 16 iulie 2003, dată de la care suma a fost transferată către pârât urmare executării silite prin poprire, până la data de 31 august 2010, actualizarea sumei de 550.793 RON, de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data executării efective a obligației, cu indicele total de inflație comunicat de Institutul Național de Statistică, precum și plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 662 din 28 septembrie 2001, definitivă și irevocabilă, pârâta a fost obligată la plata sumei de 468.975 RON reprezentând drepturi bănești cuvenite inventatorului, rezultate din utilizarea brevetului nr. X - Procedeu și instalație de preîncălzire a apei de adaos, al cărui titular este, executarea silită fiind realizată pentru suma de 550.793 RON.

Prin sentința civilă nr. 193 din 14 februarie 2006, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2004, s-a admis acțiunea promovată de A. și s-a dispus anularea brevetului nr. X. Conform art. 54 pct. 3. din Legea nr. 64/1991, anularea brevetului are efect retroactiv, începând cu data de depozit, iar potrivit principiului retroactivității efectelor nulității, anularea unui act juridic are efect retroactiv. Totodată, în aplicarea principiului repunerii în situația anterioară, în situația în care anularea a intervenit după executarea actului, aceasta nu presupune numai desființarea retroactivă a actului, ci și restituirea prestațiilor efectuate în temeiul actului anulat.

Prin anularea brevetului de invenție nr. X s-au desființat de drept și efectele produse în baza acestuia, motiv pentru care plata drepturilor patrimoniale către B. reprezintă o plată nedatorată și se impune restituirea acesteia.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenție și ale art. 992-994 și 1092 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 1303 din 28 iunie 2011, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, respingând cererea ca fiind prescrisă.

Prin decizia civilă nr. 46 A din 20 martie 2012, irevocabilă prin respingerea recursului, Curtea de Apel București, secția a IX civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă SC A. SA, a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că prescripția dreptului material la acțiunea în restituirea plății nedatorate a început să curgă de la data de 23 octombrie 2008 - data pronunțării deciziei civile nr. 235A de către Curtea de Apel București, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 08 noiembrie 2010, în cadrul termenului de prescripție de 3 ani.

Prin sentința civilă nr. 780 din 09 iunie 2015, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea.

Tribunalul a reținut că cererea reclamantei a fost întemeiată pe dispozițiile art. 992-994 și 1092 C. civ., ce reglementează plata nedatorată.

Art. 1092 C. civ. instituie principiul potrivit cu care orice plată presupune o datorie, ceea ce înseamnă că plata, ca operațiune juridică, presupune existența unei obligații care trebuie stinsă. În ipoteza în care o asemenea obligație nu există, dar s-a făcut o plată, ea nu este valabil săvârșită, fiind lipsită de cauză, art. 1092 C. civ. dispunând că ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetițiunii.

Totodată, art. 993 C. civ. prevede că acela, care, din eroare, crezându-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetițiune în contra creditorului, iar dispozițiile art. 992 C. civ. impun ca cel ce, din eroare sau cu știință, primește ceea ce nu îi este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit.

Pentru a se naște raportul juridic în temeiul căruia accipiensul va fi obligat la restituirea către solvens a ceea ce a primit este necesară întrunirea mai multor condiții și anume: prestația pe care solvensul a executat-o trebuie să fi avut semnificația unei plăți, datoria în vederea căreia s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic în raporturile dintre solvens și accipiens, iar plata să fi fost făcută din eroare, solvensul având credința că este debitor al accipiensului.

Reținând condițiile legale ce trebuie întrunite cumulativ în cazul cererii de restituire, tribunalul a constatat că acestea nu se regăsesc în situația de față, deoarece prin sentința civilă nr. 662 din 28 septembrie 2001, devenită irevocabilă, s-a dispus admiterea acțiunii formulate de pârâtul B., obligarea A. la plata sumei de 4.689.750.000 ROL (468.975 RON), reprezentând drepturi bănești cuvenite inventatorului, rezultate din utilizarea brevetului.

Urmare încuviințării executării silite, Banca C., în calitate de terț poprit, a procedat la consemnarea sumei, conform procesului-verbal întocmit de executor și ulterior, în data de 16 iulie 2003, la virarea acesteia către debitorul B.

Conform convenției de funcționare depozit din 06 iunie 2003, notelor contabile cu nr. A din 06 iunie 2003 și nr. B din 16 iulie 2003, suma încasată prin poprire de către pârâtul B. este de 550.793 RON.

Prin urmare, în cauza de față plata a fost executată silit, în urma unui titlu executoriu reprezentat de o sentință judecătorească rămasă irevocabilă și nedesființată până în prezent.

În acest context, nu are relevanță că ulterior executării, brevetul de invenție - ce a constituit temeiul pretențiilor stabilite prin sentință civilă nr. 662/2001 - a fost anulat irevocabil, de vreme ce o asemenea împrejurare nu a fost valorificată de reclamantă prin exercitarea unei căi extraordinare de atac ce ar fi urmărit desființarea titlului executoriu și întoarcerea sumei executate.

Până la desființarea titlului executoriu printr-o cale extraordinară de atac, executarea silită a sumelor stabilite a fost perfect justificată, nefiind îndeplinite condițiile plății nedatorate.

Împotriva sentinței tribunalului a declarat apel reclamanta SC A. SA, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 14A din 20 ianuarie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Instanța de apel a reținut că împrejurarea că brevetul în baza căruia a fost pronunțată respectiva hotărâre judecătorească a fost anulat între timp nu dădea decât dreptul la revizuirea acelei sentințe (nr. 662/2001 a Tribunalului București), iar nu și dreptul Ia restituirea prestațiilor pe calea acțiunii în restituirea plății nedatorate; o analiză a caracterului nedatorat al despăgubirilor în prezenta cauză ar pune în discuție însăși puterea de lucru judecat a sentinței antemenționate, ceea ce nu este permis de lege decât prin atacarea directă a respectivei hotărâri prin căile extraordinare de atac prevăzute de lege la momentul când hotărârea a fost pronunțată.

Prin decizia nr. 1080 din 17 mai 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost admis recursul declarat de reclamanta SC A. SA, a fost casată decizia și s-a trimis cauza spre rejudecare la instanța de apel.

Instanța de recurs a reținut că în mod greșit a constatat instanța de apel că exista posibilitatea reclamantei de a solicita revizuirea sentinței nr. 662/2001 a Tribunalului București, singurul temei posibil a fi luat în considerare, art. 322 pct. 5 C. proc. civ., nefiind aplicabil, deoarece hotărârea judecătorească de anulare a brevetului nu exista la data pronunțării sentinței nr. 622/2001, litigiul ulterior începând în anul 2004.

În plus, sentința nr. 662/200, prin care intimatului pârât i-au fost acordate sumele a căror restituire se solicită, nu a fost cauza obligației executate, aceasta fiind de fapt cauza raportului juridic dintre părți, hotărârea judecătorească fiind doar rezultatul unuia dintre mijloacele ofensive cu care sunt dotate obligațiile perfecte și la care creditorul poate recurge împotriva debitorului pentru a obține realizarea dreptului său de creanță.

Or, în speță, cauza raportului juridic dintre părți, soluționat prin sentința amintită, a fost Legea nr. 64/1991, dispozițiile referitoare la drepturile patrimoniale ale titularului de brevet, în timp ce cauza raportului juridic în litigiul de față îl reprezintă plata nedatorată, justificată de anularea înregistrării brevetului, în baza căruia reclamanta a plătit pârâtului sumele solicitate pentru folosirea invenției, astfel că nu se pune problema încălcării autorității de lucru judecat a primei hotărâri.

Prin urmare, a constatat Înalta Curte, sunt nerelevante apărările pârâtului în sensul că nu a fost desființat titlul executoriu și nu este posibilă întoarcerea executării.

S-a dispus rejudecarea cauzei deoarece nu au fost analizate condițiile de fond ale plății nedatorate și situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită.

În rejudecare, apelul a fost apreciat ca fiind fondat.

În aplicarea prevederilor imperative ale art. 315 C. proc. civ., Curtea a reținut ca tranșat aspectul referitor la cauza obligației executate de apelanta-reclamantă prin plata către intimatul-pârât a sumelor a căror restituire se solicită, în sensul că nu hotărârea judecătorească prin care s-a instituit obligația de plată este cauza obligației, ci prevederile legale ce reglementează drepturile izvorâte din exploatarea brevetului de invenție.

Raportat la această constatare, analizând, conform dispozițiilor obligatorii ale instanței de recurs, existența condițiilor plății nedatorate, astfel cum au fost dezvoltate de doctrină din prevederile art. 992 și urm. C. civ. 1864 (aplicabil litigiului), Curtea a constatat că în cauză a avut loc. o plată, constând în virarea către intimatul-pârât a sumei de 550.793 RON la data de 16 iulie 2003 (potrivit notei contabile aflată în primul dosar de fond), cu titlu de despăgubiri pentru utilizarea brevetului de invenție nr. X, stabilite prin sentința civilă nr. 622/2001 a Tribunalului București.

Ca efect al anulării brevetului amintit, prin sentința civilă nr. 193 din 14 februarie 2006 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, (definitivă și irevocabilă), a dispărut cauza ce justificase plata realizată de reclamantă, deoarece desființarea cu efect retroactiv a brevetului înlătură aplicarea în beneficiul său a prevederilor legale care dau dreptul titularului la dezdăunare pentru utilizarea invenției.

În consecință, efectul retroactiv al anulării implică și inexistența din punct de vedere juridic a datoriei ce ar fi rezultat din această folosire.

În cauză este îndeplinită și cerința ca plata să fi fost realizată din eroare, deoarece la data plății reclamanta nu cunoștea faptul nevalabilității brevetului, până la pronunțarea instanței de judecată cu privire la cererea de anulare a brevetului (ce a avut loc. ulterior, în anul 2006), acest fapt nefiind stabilit și, deci, nu putea fi cunoscut.

Contrar susținerilor pârâtului, nu se poate susține cunoașterea cauzei de nulitate a brevetului, cât timp aceasta poate fi constatată numai de instanța de judecată, nefiind atributul părții stabilirea nulității, chiar dacă cel interesat o pretinde.

Ca efect al îndeplinirii cerințelor art. 992 și art. 1092 C. civ. 1864, cel ce a primit plata este ținut a o restitui, astfel că acțiunea reclamantei apare ca fiind întemeiată, contrar celor reținute de prima instanță, al cărei argument în sensul că este necesară desființarea sentinței ce constituie titlu executoriu pentru a fi îndeplinite cerințele plății nedatorate a fost înlăturat de decizia instanței de recurs prin care s-a dispus rejudecarea apelului.

La restituirea sumei, se va proceda la actualizarea sa, pentru o reparație corectă, Curtea observând că actualizarea cu rata inflației a unei sume reprezintă modalitatea în care se acoperă eventuala devalorizare monetară pe perioada de la momentul plății la momentul restituirii sale, astfel încât solvens să primească echivalentul prestației nedatorate.

La rejudecare, intimatul-reclamant, prin unul dintre apărătorii săi, a formulat concluzii orale și scrise prin care a solicitat să se constate că acțiunea este prescrisă, însă Curtea a reținut că acest aspect a fost tranșat în primul ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 46A din 20 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. a fost obligat intimatul pârât să plătească apelantei reclamante suma de 26.079 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în fond, apel, recurs și rejudecare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul B., în motivarea căruia s-au indicat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și s-au arătat următoarele:

Potrivit art. 992 C. civ. de la 1864, cel ce din eroare sau cu știință, primește aceea ce nu-i debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care i-a primit, iar art. 993 din același Cod prevede că cel care, din eroare, crezându-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetițiune în contra creditorului, în vreme ce art. 1092 alin. (1) prevede că orice plată presupune o datorie, ceea ce s-a plătit fără să fie debit fiind supus repetițiunii.

Pentru existența plății nedatorate trebuie să fie îndeplinite cumulativ anumite condiții și anume existența unei plăți în sens obiectiv, datoria a cărei stingere s-a urmărit prin plată să nu existe, iar plata să fie făcută din eroare.

Hotărârea instanței de apel cuprinde motive străine de natura pricinii, ceea ce echivalează practic cu o nemotivare, întrucât instanța a arătat, generic, condițiile plății nedatorate, fără a analiza, în concret, particularitățile prezentei spețe.

Intimata-reclamantă nu a efectuat o plată de bunăvoie, cu intenția de a stinge o datorie, potrivit art. 3711 C. proc. civ. de la 1864, ci urmare executării silite.

Potrivit art. 51 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, anularea brevetului va avea efect retroactiv, începând cu data de depozit, efect ce vizează toate părțile raportului juridic, neputându-se susține că anularea brevetul nr. X produce efecte doar față de recurent, în condițiile în care cererea intimatei-reclamante se întemeiază tocmai pe anularea acestui act.

Pe de altă parte, din moment ce societatea debitoare a înțeles să introducă o acțiune având ca obiect anularea brevetului nr. X, este evident că aceștia au luat la cunoștință de posibila nevalabilitate a actului juridic și au urmărit anularea acestuia, astfel încât starea de eroare nu a existat.

Singura modalitate de recuperare a debitului l-ar fi putut reprezenta întoarcerea executării silite, potrivit art. 4041 alin. (1) C. proc. civ. de la 1864, și nu o acțiune privind plata nedatorată.

Din considerentele obligatorii ale deciziei civile nr. 1080 din 17 mai 2016 reiese că brevetul nr. X a constituit cauza plății, astfel că, ulterior desființării brevetului, intimata-reclamantă avea posibilitatea solicitării întoarcerii executării silite având în vedere modalitatea în care a fost recuperat debitul.

În concluzie, susținând că hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, iar instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale privind plata nedatorată, recurentul pârât a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei civile nr. 611 A din 20 septembrie 2016 și, pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în judecată.

Analizând decizia în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, în considerarea argumentelor ce succed:

Recurentul-pârât susține că este greșită calea procedurală urmată de către intimata-reclamantă, arătând că cea corectă ar fi fost întoarcerea executării, în temeiul art. 4041 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia.

Această critică este înlăturată, așa cum corect a reținut și instanța de apel, prin considerentele deciziei anterioare de recurs, sub incidența art. 315 C. proc. civ., prin care s-a subliniat că în cadrul prezentului litigiu cauza raportului juridic dintre părți este reprezentată de plata nedatorată, justificată de anularea înregistrării brevetului, în baza căruia intimata reclamantă a plătit suma solicitată pentru folosirea invenției - cauză diferită de cea a raportului juridic soluționat prin sentința civilă nr. 662/2001 pronunțată de Tribunalul București, reprezentată de dispozițiile Legii nr. 64/1991 referitoare la drepturile patrimoniale ale titularului de brevet.

Acesta a fost motivul pentru care instanța anterioară de recurs a reținut că apărările intimatului pârât (prezentul recurent) legate de faptul că nu ar fi fost anulat titlul executoriu pentru a se dispune întoarcerea executării sunt nerelevante.

Analizând cauza din perspectiva cauzei juridice și a dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., instanța de apel a cercetat cerințele plății nedatorate, din perspectiva dispozițiilor legale relevante, particularizate la specificul cauzei de față, ceea ce face să nu se poată reține incidența motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocat prin cererea de recurs (ipoteza nemotivării, nu a existenței unor motive străine de natura pricinii).

Specificul cauzei de față este determinat de faptul că temeiul obligației executate - brevetul de invenție - a fost ulterior desființat, cu efecte pentru toate părțile raportului obligațional, ipoteză care, în realitate, reprezintă un caz particular de inexistență absolută a plății, cum în mod corect a reținut instanța de apel cu referire la dezvoltarea doctrinară a instituției juridice în cauză.

Eroarea nu poate fi cerută în cazul inexistenței obiective, deoarece în acest caz plata nu s-a efectuat din eroare, ci aceasta a dobândit natura de a fi nedatorată în urma desființării actului juridic care o fundamentează, cu consecința că obligația apare ca și când nu ar fi existat, părțile urmând a fi repuse în situația anterioară.

Chiar dacă plata a fost făcută știindu-se că obligația este nulă, plătitorul are dreptul să ceară restituirea, deoarece părțile trebuie repuse în situația anterioară actului a cărei valabilitate este afectată.

În același context, cu atât mai mult nu se pune problema caracterului plății în cazul particular al speței, în care aceasta nu are o cauză legală.

Constatând, prin urmare, că în cauză s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente, ceea ce face să nu se poată reține în cauză nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să facă aplicarea și a art. 312 alin. (1) C. proc. civ., dispunând respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 611A din data de 20 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 septembrie 2017.