ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 185 din 29 noiembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. x/2016, a fost respinsă cererea formulată de inculpata A., prin apărător ales, privind schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare, din infracțiunea de omor, prevăzută de art. 188 raportat la art. 199 alin. (1) C. pen., în cea de pruncucidere, prevăzută de art. 177 C. pen. (1969).

În baza art. 396 C. proc. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 188 C. pen. raportat la art. 199 alin. (1) C. pen. (art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. 1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., iar, în temeiul art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani.

Conform art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 72 C. pen., s-au dedus din pedeapsă perioadele internării în vederea efectuării expertizelor medico-legale psihiatrice, respectiv: - 24 septembrie 2012 - 16 octombrie 2012, perioada internării la Secția Psihiatrie Femei Acuți II din cadrul Spitalului Municipal Sighetu Marmației; - 16 septembrie 2013 - 20 septembrie 2013, perioada internării în Spitalul de boli infecțioase și psihiatrie Baia Mare; - 21 ianuarie 2014 - 24 ianuarie 2014, perioada internării în Secția Psihiatrie III Acuți din cadrul S.C.J.U. Cluj Napoca; - 19 mai 2015 - 26 mai 2015, perioada internării la Spitalul Clinic de Psihiatrie "Al. Obregia" București.

S-a constatat că, în cauză, nu există constituire de parte civilă.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpata A., iar, în baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata sumei de 2.300 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul nr. x/2016 din 31 martie 2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei A. pentru comiterea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 188 C. pen. raportat la art. 199 alin. (1) C. pen.

Ca stare de fapt, în actul de sesizare s-a reținut că inculpata A., în vârstă de 21 de ani la data comiterii faptei, locuia împreună cu fratele și cu părinții săi la domiciliul acestora din localitatea Botiza nr. x, județul Maramureș. Inculpata era studentă la Facultatea Tehnică Dentară Baia Mare din cadrul Universității "Vasile Goldiș" Arad, fiind acasă numai în vacanțe. Ea a întreținut relații de prietenie cu martorul B., actualmente soțul său, pe care l-a cunoscut când era elevă la liceul din Vișeu de Sus. Cei doi nu au locuit împreună, însă au întreținut relații sexuale. În cursul lunii decembrie 2011, inculpata i-a spus prietenului său că este însărcinată și că ar fi urmat să nască în jurul datei de 19 septembrie 2012.

Ei au hotărât să păstreze copilul, însă inculpata nu a avut curajul de a le spune părinților săi despre faptul că era însărcinată. Aceasta manifesta o oarecare stare de teamă, întrucât părinții, în special tatăl, nu erau de acord cu relația sa, motivând că este prea tânără să se căsătorească și că ar trebui să-și termine studiile. Mai mult, inculpata i-a impus prietenului său să păstreze discreția în legătură cu această împrejurare. Membrii familiei inculpatei nu și-au dat seama că este însărcinată, însă sora martorului B. l-a întrebat pe acesta despre sarcină, întrucât a observat că ceva nu este în regulă. Martorul a negat existența sarcinii, la insistențele inculpatei.

Fiind la școală în Baia Mare, inculpata a putut să ascundă în continuare sarcina. După terminarea cursurilor, în luna iulie 2012, aceasta a plecat la muncă în Italia, motivând că are nevoie de bani și, nici la acel moment, familia nu și-a dat seama că este însărcinată. Inculpata s-a întors acasă în data de 10 septembrie 2012 și a discutat telefonic cu prietenul său, urmând ca acesta să o viziteze la sfârșitul săptămânii, pentru a se deplasa la doctor în vederea unui consult, întrucât după calculele sale, se apropia momentul să nască. Cu acest prilej, martorul i-a spus că trebuie să stea de vorbă cu părinții săi, deoarece situația nu mai poate fi ascunsă.

În dimineața zilei de 12 septembrie 2012, inculpata a născut la domiciliu, neasistată și fără știrea membrilor familiei, un făt de sex masculin, pe care l-a omorât prin obstrucția căilor respiratorii, strangulându-l cu cordonul unui halat, apoi a ascuns nou născutul într-un dulap, sub un maldăr de haine. Datorită unor complicații de care nu a avut cunoștință (retenție placentară), inculpata a intrat în șoc hemoragic pierzându-și cunoștința. Este de precizat faptul că, fratele inculpatei, martorul C. dormea într-o cameră alăturată, însă în cursul nopții nu a auzit nici un zgomot și s-a trezit numai când a auzit-o pe mama sa strigând.

Inculpata a fost găsită, în jurul orei 07:00, de către mama sa, D., care a intrat în camera în care aceasta dormea, pentru a-i spune că pleacă la câmp. Conform declarației martorei, ea a găsit-o pe inculpată căzută lângă pat, în stare de inconștiență și într-o baltă de sânge. Întrucât nu și-a dat seama nici la acel moment că inculpata a născut, martora a anunțat inițial medicul de familie și apoi Serviciul de Ambulanță, care a preluat-o pe inculpată în localitatea Bârsana și a transportat-o la Spitalul Municipal Sighetu Marmației unde s-a constatat faptul nașterii (foaia de observație clinică generală).

Din raportul de expertiză medico-legală al Serviciului de Medicină Legală Baia Mare nr. x din 13.12.2013, a reieșit că "Nou născutul de sex masculin a fost născut la termen, viu și viabil. Moartea a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice prin obstrucția căilor respiratorii cu un corp moale și poate data din 12.09.2012".

Întrucât au existat suspiciuni cu privire la starea psihică a inculpatei, în cauză s-a dispus internarea sa la Spitalul Municipal Sighetu Marmației - Secția psihiatrie femei în vederea efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice.

Din concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. x din 25.09.2012, a reieșit că "învinuita prezintă tulburare afectivă bipolară, episod actual depresiv sever fără simptome psihotice... Boala psihică constatată nu îi dă capacitatea de a discerne faptele sale în perioada prenatală, în timpul nașterii și postnatală. Discernământ abolit în momentul comiterii faptei și diminuat în prezent. Comisia face recomandarea și avizează încadrarea în art. 114 C. pen. Comisia face recomandarea urmării unui tratament specific cu antidepresive, antipsihotice și timostabilizatoare".

În baza acestor constatări, în cauză s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, motivat de faptul că inculpata nu a avut discernământ la data comiterii faptei, aceasta rămânând internată în Spitalul Municipal Sighetu Marmației - Secția Psihiatrie Femei, prin adresa din 16 ianuarie 2013, solicitându-se instanței luarea măsurii de siguranță a internării medicale, prevăzută de art. 114 din C. pen. (1969).

Pe parcursul judecării cauzei având ca obiect luarea măsurii internării medicale, la termenul din 10 aprilie 2013, instanța a încuviințat cererea apărării de a se solicita Comisiei de avizare și control din cadrul Institutului de Medicină Legală Cluj, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din O.G. nr. 1/2000, să verifice și să avizeze concluziile actelor medico-legale efectuate și, potrivit art. 24, în cazul în care concluziile actelor medico-legale nu pot fi avizate, să facă recomandări pentru refacerea totală sau parțială a lucrărilor, formulând propuneri în acest sens sau concluzii proprii.

Prin adresa nr. x/VI/d/10/2013 din 13 iunie 2013, emisă de Institutul de Medicină Legală Cluj Napoca, s-a comunicat faptul că expertiza medico-legală psihiatrică efectuată în cauză de către Cabinetul Medico-Legal Sighetu Marmației, este lovită de nulitate din punct de vedere procedural, motiv pentru care se recomandă efectuarea unei noi expertize de către Serviciul Județean de Medicină Legală Maramureș.

Potrivit raportului de nouă expertiză medico-legală psihiatrică nr. x din 25.09.2013, întocmit de Serviciul de Medicină Legală din cadrul Spitalului Județean de Urgență "Dr. C-tin Opriș" Baia Mare, rezultă că inculpata A. prezintă diagnosticul depresie reactivă trenantă, comisia considerând că inculpata are capacitatea psihică de a aprecia conținutul și consecințele faptelor sale, precizând că aceasta are discernământul păstrat în prezent, neputându-se pronunța cu privire la discernământul susnumitei la momentul săvârșirii faptei. Comisia a considerat că, la data comiterii faptei, inculpata se putea afla într-o stare de tulburare psihică pricinuită de naștere, apreciindu-se, însă, că nu este necesară luarea față de aceasta a unei măsuri de siguranță.

Ulterior, s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice de către Institutul de Medicină Legală Cluj Napoca. Din raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică nr. x/VI/d/25 din 18 februarie 2014, rezultă că "la data prezentei examinări, numita A. prezintă dg. tulburare adaptivă. Reacție depresivă prelungită, având discernământul păstrat al faptelor sale".

Având în vedere concluziile celor două expertize medico-legale psihiatrice, prin încheierea penală nr. x din 4.04.2014 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr. x/2013, s-a dispus respingerea propunerii formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș având ca obiect internarea provizorie a numitei A.

În acest context, prin ordonanța din 27 mai 2014 a prim procurorului al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, s-a dispus infirmarea soluției, iar instanța a confirmat redeschiderea urmăririi penale. Astfel, s-a procedat la completarea urmăririi penale și, prin ordonanța din 4 martie 2015, s-a solicitat Institutului Național de Medicină Legală "Mina Minovici" București efectuarea unui raport de nouă expertiză psihiatrică. Acesta a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș la data de 29 ianuarie 2016, concluzionând următoarele:

" corelând datele probatorii, medicale și nonmedicale, înaintate de către instituția care a solicitat prezenta lucrare cu examinarea psihiatrică actuală, Comisia de nouă expertiză medico-legală psihiatrică constată că nu se reconstituie tulburări psihice la pacienta A., la momentul comiterii faptei (sugrumarea nou născutului, imediat după naștere, la data de 12.09.2012). Susnumita a avut păstrată capacitatea psihică de apreciere critică asupra conținutului și a consecințelor social negative ale faptei pentru care este cercetată și față de care discernământul a fost păstrat. Nu necesită măsuri de siguranță medicală prevăzute de C. pen. Argumentarea concluziilor derivă din conținutul raportului".

Prin încheierea penală nr. 39/C.P. din 17 mai 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2016, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Maramureș a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș privind pe inculpata A., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecății cauzei privind pe inculpată pentru infracțiunea de omor, prevăzută de art. 188 C. pen. raportat la art. 199 alin. (1) C. pen.

În faza de judecată, în raport de poziția de nerecunoaștere a infracțiunii exprimată de către inculpata A., în ședința publică din 14 iunie 2016, s-a procedat la reaudierea acesteia și a martorilor audiați în faza de urmărire penală. Astfel, inculpata A. a arătat că nu-și amintește ce s-a întâmplat în momentul nașterii și nici dacă a văzut copilul sau nu, precizând, însă, că, în perioada gravidității, a recurs la diverse tertipuri de a ascunde sarcina și l-a rugat și pe prietenul ei să procedeze la fel. A mai arătat că nu-și amintește nimic din ce s-a întâmplat între momentul nașterii și momentul în care a ajuns la spital și nici cum a ajuns copilul în dulap. Cu o seară înainte a discutat cu prietenul ei stabilind ca a doua zi să vină la locuința ei și, împreună, să le spună părinților că este însărcinată, indiferent de consecințe. Nu a anunțat salvarea sau pe vreunul din membri familiei sale despre faptul că avea dureri deoarece și înainte avusese astfel de dureri și s-a gândit că sunt identice cu cele anterioare.

Alături de inculpată, în faza de cercetare judecătorească, au fost audiați și martorii B., D., C. și C.-fiul. Astfel, martorul B. a arătat că știa că inculpata este gravidă încă din momentul în care sarcina ei avea 3-4 luni. Nu s-a pus problema unui avort însă, temându-se de reacția părinților, au amânat să le spună despre sarcină stabilind la un moment dat să le aducă la cunoștință acest aspect cu ocazia unei nunți ce urma să aibă loc în familie. În seara anterioară a vorbit cu inculpata la telefon în jurul orelor 11, iar a doua zi, pe la ora 7, a fost sunat de mama inculpatei care i-a cerut să o ducă la aceasta la spital pentru că sângera și îi era rău. Martorul a precizat că și-au dorit acel copil, ulterior aflând că acesta a fost găsit învelit într-un prosop și pus în dulap. A fost cu inculpata la un medic la o clinică privată deoarece se simțea rău și atunci a aflat că este însărcinată. În seara când au vorbit la telefon, aceasta nu i-a dat nimic de bănuit spunându-i că se simte bine așa că nu se putea gândi că va naște în acea noapte. Martora D., mama inculpatei, a arătat că nu și-a dat seama că fiica ei este însărcinată și nu își explică de ce aceasta a ales să nu îi spună despre sarcină și de ce a procedat așa cu copilul. În acea dimineață a găsit-o inconștientă, căzută la pământ. Știa de relația fiicei sale și nu s-a opus să aibă un prieten, însă opțiunea era să își termine școala, iar ulterior să se căsătorească. Martorul C., tatăl inculpatei, a arătat că, în perioada de graviditate a fiicei sale, nu prea a avut timp să stea de vorbă cu aceasta, iar, în plus, purta haine mai largi, astfel că nu și-a dat seama că este însărcinată. Știa că are un prieten și a fost de acord cu această relație, însă dorea ca mai întâi să termine facultatea după care să se căsătorească. Nu cunoaște motivele pentru care fiica sa a ascuns sarcina. Dacă ar fi știut, i-ar fi spus să se căsătorească. Din discuțiile purtate ulterior cu aceasta și prietenul ei a înțeles că urma să le spună despre sarcină cu ocazia unei nunți. Inculpata nu le-a creat niciodată probleme, au avut încredere în ea. Martorul C., fratele inculpatei, a arătat că nu a observat ca sora sa să fi fost însărcinată și nici nu i-a comunicat acest lucru. Nu știe de ce aceasta a procedat în acest mod.

La termenul de judecată din 20 iulie 2016, instanța, în raport de concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de I.N.M.L. "Mina Minovici" București, a respins cererea de completare a raportului de expertiză medico-legală psihiatrică formulată de inculpată prin apărător ales, apreciind că nu este necesară soluționării cauzei. Totodată, a încuviințat cererea de efectuare a unui raport de evaluare pentru inculpată.

Prin raportul de evaluare întocmit, la data de 06 septembrie 2016, de Serviciul de Probațiune Maramureș, s-a concluzionat că, așa cum rezultă din informațiile prezentate, conduita infracțională a inculpatei A. reprezintă un episod neașteptat, care a surprins în mod neplăcut atât membrii familiei, cât și pe cei din jur. Aceasta își susține nevinovăția și subliniază că, deși ar fi putut renunța la sarcină, nu a făcut-o deoarece și-a dorit copilul. Regretă profund pierderea nou-născutului, situație ce ar fi putut să o evite dacă ar fi împărtășit părinților faptul că este însărcinată. Conduita generală manifestată atât în mediul familial, cât și în cel comunitar, îndeplinirea corespunzătoare a rolului matern față de fiica sa, precum și modul de raportare la experiența negativă pe care o traversează, susțin preocuparea acesteia pentru orientarea opțiunilor de viață în sens exclusiv pro-social și evitarea implicării în noi contexte cu risc criminogen. Ca urmare, s-a apreciat că rolul educativ al pedepsei poate fi atins prin alternative la privarea de libertate, aplicarea unei sancțiuni care să nu își extindă efectele asupra membrilor familiei, în principal, fiica sa minoră.

Instanța a apreciat că starea de fapt reținută relevă comiterea infracțiunii de omor și nu cea de de pruncucidere, prevăzută de art. 177 C. pen. (1969), raportat la faptul că, încă de la începutul sarcinii, inculpata a ascuns acest lucru, nu a comunicat această împrejurare niciunui membru al familiei, determinându-l și pe tatăl copilului să mintă în legătură cu existența sarcinii, fiind, astfel, evidentă intenția infracțională de a-și ucide copilul. Stabilirea acestei stări s-a constatat și prin raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică.

S-a arătat că deosebirea dintre infracțiunea de omor și cea de pruncucidere constă în starea psihică a făptuitoarei în momentul comiterii faptei. Astfel, în cazul pruncuciderii, intenția este spontană, ea se formează sub imperiul stării de tulburare pricinuită de naștere și se execută simultan sau în intervalul de timp cât persistă această stare, neputând fi considerare asemenea tulburări pricinuite de naștere, tulburările specifice nașterii, care încetează odată cu nașterea și nici manifestările emoțional-afective determinate de stările conflictuale în care se găsește mama care nu își dorește copilul. Tulburările pricinuite de naștere pe care le-a avut în vedere legiuitorul în cazul infracțiunii de pruncucidere sunt numai tulburările de natură psihopatologică, tulburările anormale, maladive, provocate de diverși factori nocivi.

S-a arătat că, fiind o formă atenuantă a omorului, pruncuciderea se realizează sub aspectul laturii obiective ca și omorul, și anume, printr-o activitate de ucidere. Ceea ce deosebește cele două infracțiuni și ceea ce determină practic încadrarea juridică a faptei mamei de a-și ucide copilul nou născut imediat după naștere, în una din cele două infracțiuni, este stabilirea momentului formării intenției de a ucide. În cazul pruncuciderii, intenția trebuie să fie spontană și să se formeze sub imperiul stării de tulburare pricinuită de naștere, pe când în cazul infracțiunii de omor, intenția directă sau indirectă se naște fără vreo legătură cu această tulburare.

S-a apreciat că, în speță, este evident că intenția inculpatei de a-și ucide copilul nu a fost pricinuită de vreo tulburare psihică având în vedere că, încă de la începutul sarcinii, aceasta a ascuns că este însărcinată, nu a comunicat această împrejurare nici unui membru a familiei și l-a determinat și pe tatăl copilului să mintă cu privire la acest aspect. Stabilirea acestei stări s-a constatat prin raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică.

Față de toate aceste aspecte, instanța a respins cererea de schimbare a încadrării juridice, reținând, în raport de probele administrate în faza de urmărire penală, precum și în faza de cercetare judecătorească, existența vinovăției inculpatei A. în comiterea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 188 C. pen. raportat la art. 199 alin. (1) C. pen. (art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. 1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., pentru care a condamnat-o la pedeapsa de 15 ani închisoare.

Întrucât între exercitarea drepturilor prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C. pen. și infracțiunea săvârșită există o vădită incompatibilitate, în temeiul art. 67 C. pen., instanța i-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 5 ani. Totodată, în temeiul art. 65 C. pen., i-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C. pen., aceasta urmând să execute pedeapsa în regim de detenție.

La individualizarea pedepsei și a modului de executare, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al infracțiunii reținute în sarcina inculpatei și împrejurările concrete în care a fost săvârșită și, evident, gradul de rudenie existent între aceasta și victimă. Instanța a apreciat că, la dozarea pedepsei, nu poate fi reținut în favoarea inculpatei faptul că aceasta nu se va afla pe lângă copilul său minor, întrucât cauza absenței este însăși conduita sa care impune izolarea de societate.

În temeiul art. 72 C. pen. s-au dedus din pedeapsă perioadele internării în vederea efectuării expertizelor medico-legale psihiatrice, astfel cum sunt menționate în dispozitiv.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termenul legal, inculpata A., arătând că, raportat la probele administrate, se impune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor în cea de pruncucidere și solicitând aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării acesteia, potrivit art. 81 C. pen. (1969).

Prin decizia penală nr. 749/A din 10 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelanta inculpată A. împotriva sentinței penale nr. 185 din 29 noiembrie 2016 a Tribunalului Maramureș, inculpata fiind obligată să achite în favoarea statului suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a se pronunța astfel, făcând propriul său examen, Curtea a constatat că prima instanță a reținut, în mod corect și complet, situația de fapt și a realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă legal administrate în cursul urmăririi penale și judecății, din acestea rezultând atât existența faptelor pentru care inculpata A. a fost trimisă în judecată, cât și săvârșirea acestora cu vinovăție, în forma cerută de lege, încadrarea juridică a faptei circumscriindu-se infracțiunii de omor, prevăzută de art. 188 raportat la art. 199 alin. (1) C. pen.

În esență, ca și stare de fapt s-a reținut că, în dimineața zilei de 12 septembrie 2012, inculpata A., a născut la domiciliul părinților săi, din localitatea Botiza, nr. x, jud. Maramureș, un făt de sex masculin pe care l-a omorât prin asfixierea mecanică cu obstrucția căilor respiratorii, strangulându-l cu cordonul unui halat și ascunzându-l într-un dulap.

S-a reținut că, atât în fața instanței de apel, cât și în fața celei de fond, inculpata a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor în cea de pruncucidere prevăzută de art. 177 din C. pen. (1969), arătând că, din actele medicale, precum și din declarațiile martorilor și ale inculpatei, rezultă că aceasta, imediat după comiterea faptei, a fost internată la secția de psihiatrie a Spitalului Municipal Sighetu Marmației timp de 3 luni, astfel că, la momentul săvârșirii faptei, se afla într-o puternică stare de tulburare pricinuită de naștere.

Curtea a respins aceste susțineri, arătând că, așa cum a constatat și instanța de fond, probațiunea administrată converge concluziei că inculpata a comis infracțiunea de omor și nu cea de pruncucidere. În acest sens, au fost avute în vedere atitudinea inculpatei încă de la începutul sarcinii, de a ascunde existența acesteia membrilor familiei sale, determinându-l și pe tatăl copilului să adopte această poziție, împrejurări din care a rezultat ca fiind evidentă intenția infracțională de a-și ucide copilul, stare care s-a stabilit și prin raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică întocmit în cauză.

Analizând cauza prin prisma deosebirilor dintre infracțiunea de omor și cea de pruncucidere, instanța de apel a constatat că, în speță, este evident că intenția inculpatei de a-și ucide copilul nu a fost pricinuită de vreo tulburare psihică, aspect ce a fost stabilit prin raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică. S-a arătat că, potrivit avizului I.N.M.L. Mina Minovici nr. x/2433/2015 din 27 ianuarie 2016, Comisia de Avizare și Control de pe lângă I.N.M.L. București a aprobat raportul de nouă expertiză medico-legal psihiatrică nr. x/2433/15 din 26.01.2016 efectuat la I.N.M.L. București privind pe A. cu precizarea că în concluzii s-a strecurat o eroare materială referitoare la cuvântul sugrumare care trebuie citit în mod corect strangulare. S-a mai reținut că, din raportul de nouă expertiză medico-legal psihiatrică întocmit de I.N.M.L. București Mina Minovici, a rezultat că nu se reconstituie tulburări psihice la inculpată la momentul comiterii faptei (sugrumarea nou născutului imediat după naștere la data de 12.09.2012), iar inculpata a avut păstrată capacitatea psihică de apreciere critică asupra consimțământului și consecințelor social negative ale faptei pentru care este cercetată și față de care discernământul a fost păstrat și nu necesită măsuri de siguranță medicale prevăzute de C. pen.

În contextul celor expuse mai sus, Curtea a respins ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de omor în infracțiunea de pruncucidere formulată de inculpată.

Totodată, Curtea a arătat că prima instanță a făcut o corectă individualizare a pedepsei, raportându-se la gradul de pericol social concret al infracțiunii reținute în sarcina inculpatei și împrejurările concrete în care a fost săvârșită, precum și gradul de rudenie existent între aceasta și victimă, apreciind că nu poate fi reținută în favoarea inculpatei împrejurarea că aceasta are un copil minor care va crește în absența mamei. S-a apreciat, totodată, că reintegrarea socială a inculpatei poate fi realizată numai prin privare de libertate având în vedere natura și gravitatea infracțiunii comise, respectiv omor prin suprimarea vieții unui copil nou născut, ceea ce denotă un pericol social sporit, precum și poziția de nerecunoaștere adoptată de către inculpată.

Împotriva hotărârii instanței de apel, în termen legal, a declarat recurs în casație inculpata A., prin apărător ales, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen. și solicitând, în principal, în baza art. 448 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârii atacate și achitarea sa în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen., iar, în subsidiar, în baza art. 448 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rejudecarea de către instanța de apel, cu consecința schimbării încadrării juridice dată faptei din infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) și d) C. pen. (1969), în infracțiunea de pruncucidere, faptă prevăzută de art. 177 C. pen. (1969). În acest sens, s-a arătat că, din primele expertize efectuate în dosar și înscrisurile aflate la dosar, rezultă că, la momentul săvârșirii faptei, inculpata A. s-a aflat sub influența unei boli psihice care nu-i dădea posibilitatea să discearnă faptele sale în perioada prenatală, natală și postnatală, având astfel discernământul abolit. Mai) mult, expertizele efectuate ulterior nu au putut certifica cu exactitate starea inculpatei la data săvârșirii faptei. Ca atare, în condițiile în care nicio probă administrată nu face dovada existenței unei premeditări, fapta săvârșită întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de pruncucidere și nu de omor, context în care pedeapsa aplicată de judecătorul fondului este nelegală.

Prin încheierea din 21 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, constatându-se îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpata A. împotriva deciziei penale 749/A din 10 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, fiind trimisă cauza în vederea judecării recursului în casație, completului nr. 4.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de inculpata A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, așadar, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței investită cu judecarea recursului în casație.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și care se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casație, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Pe de altă parte, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (neprevederea în legea penală și lipsa vinovăției prevăzute de lege) și la dispozițiile art. 15 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o, se constată că doar neprevederea în legea penală, ce subsumează situațiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Ca atare, dispozițiile ce reglementează acest caz de recurs în casație corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curți posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casație criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, cu excepția celor ce vizează vinovăția, deci doar din perspectiva tipicității obiective a infracțiunii.

Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că inculpata A. a fost condamnată pentru aceea că, în dimineața zilei de 12 septembrie 2012, după ce a născut la domiciliul părinților săi, din localitatea Botiza, nr. x, jud. Maramureș, un făt de sex masculin, l-a omorât prin asfixierea mecanică cu obstrucția căilor respiratorii, strangulându-l cu cordonul unui halat și ascunzându-l într-un dulap, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, prevăzută de art. 188 raportat la art. 199 alin. (1) C. pen.

Totodată, se constată că, pe calea recursului în casație promovat, recurenta inculpată A. a invocat, în principal, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susținând, în esență, că lipsește vinovăția în comiterea faptei, având în vedere că primele expertize medico-legale efectuate în cauză au stabilit că, la momentul săvârșirii activității imputate, se putea afla într-o stare de tulburare psihică pricinuită de naștere, respectiv, că, suferea de tulburare afectivă bipolară, boală psihică care nu îi dădea capacitatea de a discerne faptele sale în perioada prenatală, în timpul nașterii și postnatală. Cum nicio probă administrată nu face dovada existenței unei premeditări, s-a apreciat că fapta săvârșită întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de pruncucidere, iar nu ale celei de omor. De asemenea, hotărârea a mai fost criticată și în ceea ce privește modalitatea de interpretare a probatoriului, arătându-se că instanțele au dat o valoare probatorie mai mare unei expertize efectuată la 4 ani de la săvârșirea faptei, decât celor întocmite imediat după acel moment.

Se observă, astfel, că, prin criticile formulate, recurenta încearcă să acrediteze ideea că nu se face vinovată de săvârșirea faptei pentru care a fost condamnată, ci, cel mult, pentru comiterea infracțiunii de pruncucidere, având în vedere starea psihică în care se afla la momentul nașterii. Or, prin aceste susțineri recurenta tinde, în realitate, la o reapreciere a probelor administrate în cauză, cu consecința stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reținute de instanțele inferioare, ceea ce nu este permis a fi realizat pe calea extraordinară a recursului în casație, care, potrivit art. 447 C. proc. pen., se limitează la verificarea exclusiv a legalității hotărârii atacate. De altfel, recurenta nici nu a invocat vreun motiv de nelegalitate a hotărârii atacate de natură a atrage incidența cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Sub acest aspect, se constată că apărarea confundă lipsa discernământului, care este o cauză de neimputabilitate ce atrage incidența art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., cu lipsa vinovăției, ca element constitutiv al infracțiunii, ce împiedică exercitarea acțiunii penale, potrivit art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a. În plus, așa cum s-a arătat anterior, dispozițiile ce reglementează cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. corespund doar prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., așa încât, în cadrul recursului în casație, Înalta Curte poate examina exclusiv criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, cu excepția celor ce vizează vinovăția, deci numai din perspectiva tipicității obiective a infracțiunii.

Ca atare, Înalta Curte constată că recurenta inculpată a indicat doar în mod formal cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin prisma acestuia neputându-se proceda la reinterpretarea materialului probator de la dosar având drept consecință stabilirea unei alte situații de fapt, care să conducă la achitarea inculpatei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, acest atribut aparținând exclusiv instanței de fond și, respectiv, de apel.

Aceleași considerente sunt valabile și în ceea ce privește cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat în subsidiar, recurenta solicitând, în realitate, reinterpretarea situației de fapt în scopul schimbării încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimisă în judecată din infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) și d) C. pen. (1969), în infracțiunea de pruncucidere, prevăzută de art. 177 C. pen. (1969), cu consecința reducerii pedepsei aplicate, aspect care, în conformitate cu dispozițiile art. 447 C. proc. pen., este exclus din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție în examinarea acestei căi extraordinare de atac. Astfel, atâta timp cât instanțele inferioare au reținut vinovăția inculpatei A. în comiterea faptei, iar aceasta nu a indicat niciun aspect de nelegalitate a pedepsei aplicate, criticile sale nu pot fi circumscrise cazului de recurs în casație invocat.

În acest context, se impune a se sublinia că dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. prevăd că hotărârile sunt supuse casării în situația în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident atunci când pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita încadrare juridică și greșita individualizare a pedepsei. Aceasta deoarece, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

Față de considerentele de mai sus, întrucât în cauză criticile formulate nu pot fi circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen., invocate de recurent, Înalta Curte, temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 749/A din 10 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Totodată, față de culpa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe recurenta inculpată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată A., în sumă de 70 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 749/A din 10 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată A., în sumă de 70 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 octombrie 2017.