ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 29.04.2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 77/2012

HOTĂRÂRE

29.04.2011

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 77/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și inculpatul D.V. împotriva deciziei penale nr. 209 din 26 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 1720/113/2011, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 72 din 29 aprilie 2011, Tribunalul Brăila a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei solicitată de inculpați prin avocat, din infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte.

În baza art. 174 alin. (l) – art. 175 alin. (l) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 320

C. proc. pen., a condamnat inculpatul D.V., la pedeapsa de 16 ani și 8 luni de închisoare și interzicerea ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b)), d) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b)) d) și e) C. pen., pe durata executării pedepsei și anume: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, drepturile părintești, dreptul de a fi tutore sau curator.

În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 07 ianuarie 2011 la zi.

În baza art. 174 alin. (l) – art. 175 alin. (l) lit. c) și d) C. pen., cu aplicarea art. 320

C. proc. pen., a condamnat pe inculpata S.M., la pedeapsa de 16 ani și 8 luni de închisoare și interzicerea ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b)), d) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și anume: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, drepturile părintești, dreptul de a fi tutore sau curator.

În baza art. 306 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

C. proc. pen., a condamnat pe aceeași inculpată la pedeapsa de 10 ani închisoare și interzicerea ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b)), d) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului.

În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b)) și art. 35 C. pen., a contopit pedepsele de mai sus și a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea sporită cu 8 ani și 4 luni închisoare, în total dispunându-se ca inculpata S.M. să execute pedeapsa de 25 de ani închisoare și interzicerea ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b)), d) și e) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatei cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b), d) și e) C. pen., pe durata executării pedepsei și anume: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, drepturile părintești, dreptul de a fi tutore sau curator.

În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatei, iar în baza art. 88 C. pen., deduce din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 07 ianuarie 2011 la zi.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpații S.M. și D.V., la eliberarea din penitenciar, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

În baza art. 189 – art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpații la plata sumei de 2500 lei fiecare reprezentând cheltuieli judiciare către stat, sumă din care 1400 lei reprezintă onorariile avocaților din oficiu din faza de urmărire penală și instanță ce s-a dispus a se avansa din fondurile M.J. către Baroul Brăila.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Brăila a reținut că în cursul lunii septembrie 2010, inculpații S.M. și D.V. s-au cunoscut și au decis să înceapă o relație de concubinaj, sens în care S.M. s-a mutat în locuința concubinului său, în sat Romanu, județ Brăila. În respectivul imobil locuiau, în camere separate, și martorii D.l. și D.S. (tatăl, respectiv bunica paternă a inculpatului).

Încă de la momentul inițierii concubinajului, S.M. s-a mutat în locuința inculpatului împreună cu unul dintre copiii săi (S.P.S., având tată natural).

Inițial, inculpații au locuit cu copilul în camera „de la față” (prima dinspre stradă) a casei, dar după o scurtă perioadă s-au mutat împreună în încăperea alăturată (un antreu, mobilat cu o canapea, o măsuță și o sobă tip godin).

Prezența copilului alături de inculpată a fost în permanență un motiv de nemulțumire pentru inculpat (căruia, la rândul său, tatăl și bunica îi reproșau că ar crește copilul altui bărbat), astfel că frecvent inculpații aveau certuri în cadrul cărora D.V. îi cerea M.S. să „scape” de copil sau să plece împreună cu el din locuința sa.

Pe fondul acestui inconvenient pe care îl reprezenta prezența copilului în locuința inculpatului (punând în dificultate relația lor de concubinaj), D.V. și S.M. l-au supus consecvent pe S.P.S. unor rele tratamente începând cu luna septembrie 2010, constând în:

- bătăi aproape zilnice asupra întregului corp (cu precădere la nivelul capului) aplicate cu palmele și cu diverse bețe, până la producerea a numeroase excoriații și echimoze;

- obligarea copilului să stea ziua și să doarmă noaptea pe oliță, în intervale neîntrerupte de până la 5 ore, sens în care victima S.P.S., învățată prin agresiuni anterioare repetate să se conformeze, dormea pe oliță aplecată în față, cu capul sprijinit pe o pernuță așezată pe un scăunel în fața sa;

- agresarea fizică și verbală a copilului atunci când acesta încerca să se ridice de pe oliță datorită durerilor inerente cauzate de rămânerea în aceeași poziție inconfortabilă pe perioadele mari de timp în care era obligat de inculpați;

- atingerea copilului, în mod repetat, cu un cui metalic și un portțigaret metalic încinse la soba fierbinte, în zona gâtului, a feselor și chiar a testiculelor-violențe în urma cărora minorul suferea dureri majore, rămânându-i totodată și cicatrice;

- ținerea minorului în casă îndeosebi complet dezbrăcat pentru a nu-și murdări hainele de urină și materie fecală, întrucât inculpata refuza să îi spele vestimentația prea des;

- ținerea copilului doar în curte și în casă, fără a i se permite joaca și chiar contactul cu alți copii;

- hrănirea foarte precară și rară a minorului cu scopul explicit ca acesta, nehrănit suficient, să își facă necesitățile fiziologice mai rar, astfel încât să nu murdărească hainele sau obiectele din cameră.

Toate aceste manifestări agresive la adresa copilului au fost săvârșite de ambii inculpați, D.V. exercitând în plus asupra victimei, în mod repetat și cu putere, inclusiv următoarele violențe:

- „castane” (lovituri cu încheieturile degetelor strânse în formă de pumn) în diverse zone ale capului, care produceau contuzii vizibile;

- îndepărtarea, prin radere cu o lamă tocită, a unor cruste de mătreață de pe scalpul copilului (prin producerea unor leziuni sângerânde);

- lovirea în timpul nopții (în perioadele rare în care S.P. apuca să doarmă în pat) cu partea exterioară a palmei peste frunte, lovituri în urma cărora se auzea zgomot de os;

- scoaterea copilului din casă, în seara primei ninsori din iarna 2010, complet dezbrăcat, lovirea acestuia și aruncarea lui cu putere în zăpadă, victima căzând de la circa 2 metri.

Chinul prin care a trecut copilul în vârstă de doar 3 ani în perioada menționată, precizează instanța de fond, a fost permanent sesizat de martorii D.l. și D.S., care însă au intervenit doar limitat în a le cere inculpaților să înceteze relele tratamente pe care le aplicau minorului, datorită manifestărilor violente pe care D.V. le avea și față de ei.

În Ajunul Crăciunului 2010, surprinzându-l pe P. în timp ce se spăla și observând că acesta era vânăt pe circa 80 % din corp, D.l. și-a înfrânt temerea față de fiul său și le-a reproșat inculpaților că îl bătuseră pe copil, atenționându-i totodată că P. „(.) era mic și că nu avea să mai reziste (să trăiască mult) dacă ei mai continuau să îl agreseze”.

Martorii D.l. și D.S. au observat de-a lungul timpului că minorul era hrănit foarte rar, cu ce rămânea din alimentele consumate de inculpați, astfel că P. era mereu înfometat și consuma cu poftă orice tip de aliment pe care martorii i-l ofereau, la cererea copilului, fără a fi observați de inculpați.

Tratamentul agresiv și inadecvat la care minorul a fost constant supus a fost ascuns de inculpați martorei S.M. (mama inculpatei S.M., la locuința căreia S.P.S. fusese crescut o perioadă anterioară).

S.M. a declarat că până la mutarea fiicei sale și a nepotului la locuința inculpatului, S.P.S. nu avea nicio problemă de sănătate („fiind perfect sănătos”), comunicând, jucându-se cu alți copii și cu câinele din curtea ei, fiind bine hrănit și îngrijit. De asemenea, copilul o anunța înainte de a-și face nevoile fiziologice.

Martora a constatat însă încă din perioada șederii în locuința ei că atunci când P. se apropia de mama sa, aceasta îl trimitea înapoi la ea, evitând să se ocupe de el.

După mutarea lor la locuința inculpatului, exceptând luna imediat următoare, inculpații veneau singuri în municipiul Brăila. De asemenea, nu îi permiteau martorei S.M. nici contactul telefonic cu copilul, invocând diferite pretexte.

Aceste aspecte i-au stârnit bunicii materne suspiciuni, aceasta întrebându-i direct: „Ce are băiatul? L-ați omorât? Ce i-ați făcut? De ce veniți voi singuri?”.

Pe fondul acestor rele tratamente aplicate cu consecvență asupra minorului, S.P.S. a dezvoltat un sindrom carențial nutrițional și a suferit numeroase leziuni traumatice de vechimi diferite.

În una dintre zilele din intervalul 01-04 ianuarie 2011, pe motiv că minorul se întinsese să ia de pe masa din bucătărie ceva de mâncare, inculpata i-a aplicat o pereche de palme peste față.

În dimineața de 05 ianuarie 2011, S.M. l-a lovit cu putere cu un băț pe fiul ei, peste fesele dezgolite, producându-i leziuni sângerânde.

În seara de 05 ianuarie 2011, inculpații au mâncat în camera lor. Deși le rămăseseră și alimente mai consistente (carne de porc și piftie), S.M. i-a permis ulterior copilului să mănânce doar mămăligă cu sare și să bea apă.

Mai târziu în aceeași seară, inculpații s-au așezat în pat, în timp ce P. stătea pe olița, tip scăunel (care era poziționată cu spătarul lipit de marginea canapelei dinspre ușa exterioară a antreului, în continuarea brațului acesteia, în imediata apropiere a sobei încinse).

Camera era iluminată cu bec, iar la un moment dat D.V. (care acuza dureri dentare) a fost enervat de sunetele produse de copil, astfel că s-a ridicat și s-a deplasat în spatele minorului, aplecându-se asupra acestuia și lovindu-l inițial puternic cu palma stângă peste obrazul lui stâng, după care imediat i-a aplicat o a doua lovitură, de această dată cu mai multă putere, cu palma dreaptă peste obrazul lui drept.

Din această secundă lovitură, P. a fost proiectat cu latura stângă a feței până în peretele sobei metalice, rămânând pentru moment cu obrazul lipit de soba încinsă și scoțând instantaneu un strigăt pronunțat de durere.

Inculpatul l-a prins pe copil și l-a repoziționat normal pe oliță, văzând că P. începuse să sângereze din zona nazală.

Aceste două lovituri au fost observate de martora D.S., care a deschis ușa camerei sale alăturate celei a inculpaților, alertată de zgomotele anterioare, de scâncetele copilului și de înjurăturile pe care inculpatul i le adresase.

Bunica inculpatului i-a cerut acestuia să nu-l mai bată pe copil, dar solicitarea sa a rămas fără reacție din partea lui D.V. și a inculpatei (care a asistat pasivă la acest episod al agresiunii), astfel că martora s-a culcat.

Ulterior, inculpatul, după ce l-a reașezat pe P. pe oliță, i-a aplicat acestuia o altă lovitură puternică cu exteriorul palmei (în stilul loviturii de box - upercut), de jos în sus, sub bărbie, lovitură în urma căreia copilul a fost proiectat cu partea posterior-dreapta a capului în brațul canapelei (construit din lemn, acoperit cu tapițerie tocită).

În urma acestei lovituri, mai exact a contactului dintre capul victimei și brațul dur al canapelei, s-a auzit zgomot de ciocnire între os și lemn.

D.V. a stins becul și s-a reașezat în pat lângă concubina lui, în timp ce copilul rămăsese pe oliță unde urma să doarmă în acea noapte.

Mai târziu în noapte, inculpatul s-a trezit alertat de strigătele concubinei sale. A văzut-o pe aceasta (la lumina becului reaprins între timp) cum țipa la P., înțelegând din ce spunea aceasta că minorul urinase pe pardoseală, iar ea călcase fără să știe în zona respectivă în timp ce coborâse din pat pentru a se deplasa la WC-ul din curte.

Pe fondul acestei stări de nervozitate, inculpata l-a prins pe P. de față cu degetele mâinii ei drepte și, stând față în față cu acesta, l-a strâns cu putere. Simultan cu această manevră de imobilizare, S.M. l-a lovit „cu putere” (cum însăși a recunoscut) cu palma ei stângă peste obrazul lui drept, iar apoi peste cel stâng.

Ulterior, copilul a început să horcăie, iar S.M. l-a luat în pat lângă ea. Deși era evident că P. ajunsese în stare gravă, inculpații nu au solicitat intervenția ambulanței (cu toate că D.V. avea un telefon mobil de pe care putea efectua apelul), ci au ignorat total situația minorului, culcându-se până dimineața, în timp ce P. respira cu dificultate (practic horcăia), având ochii „dați peste cap” și nereacționând în niciun fel.

La un moment dat, P. a vomat iar mai apoi a decedat, fapt constatat de inculpați dimineața.

Conștientizând că dacă P. ar fi fost autopsiat medicii legiști ar fi constatat multiplele urme de violențe și astfel ei ar fi fost trași la răspundere penală pentru uciderea copilului, inculpații au purtat o discuție în cadrul căreia au conceput un plan (în sensul de a duce copilul în municipiul Brăila și a-l înhuma acolo, fără cunoștința organelor de urmărire penală și fără autopsie, astfel încât să scape nepedepsiți).

Inculpații au ascuns martorilor D.I. și D.S. precum și altor consăteni cauza decesului copilului și au refuzat vehement sfaturile acestora de a anunța organele de poliție.

În schimb, D.V. a făcut demersuri concrete pentru a transporta de urgență cadavrul în municipiul Brăila pentru a-l înhuma acolo, astfel încât să nu fie depistați ca agresori.

În cele din urmă însă, suspectând o încercare a inculpaților de disimulare, consătenii au anunțat organele de poliție.

Prin raportul de constatare medico-legală (autopsie) nr. 5/A/2011 din 07 ianuarie 2011 s-a ajuns la concluzia că:

„1. Moartea copilului S.P.S. a fost violentă. 2. Ea s-a datorat asfixiei mecanice cu conținut gastric survenita în cadrul unui sindrom comoțional consecutiv unui traumatism cranio-cerebral acut cu edem cerebral accentuat, hemoragie meningee occipitală și mic hematom subdural occipital parasinusal la o persoană supusă consecvent unor rele tratamente (multiple leziuni traumatice de vechimi diferite, sindrom carențial nutrițional) si în condițiile precizate de anchetă.

Intre leziunile cranio-cerebrale constatate și deces există raport direct, mediat de cauzalitate.

Leziunile de violenta constatate la nivelul capului și implicate în tanatogeneză s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure, lovire cu și de corpuri dure și pot data de cea. 2-3 zile.

Sângele și urina recoltate de la cadavru nu conțin alcool.

Sângele recoltat de la cadavru corespunde grupei sanguine 0, Rh negativ.”

La nivelul palmei mâinii drepte, inculpatul a prezentat o leziune despre care a declarat că provine de la cuiul încins pe care l-a ținut în palmă în unul dintre momentele în care l-a atins cu el pe P.

Prin raportul de constatare medico-legală nr. 19/2011 din 18 ianuarie 2011 s-a concluzionat, în urma examinării din 12 ianuarie 2011, că „pe fondul altor leziuni traumatice vechi, numitul D.V. prezintă o leziune recentă ce poate data de circa o săptămână, aceasta fiind produsă prin acțiunea unui corp încălzit”.

Cu prilejul ultimei sale audieri, în prezența avocatului, inculpata S.M. a declarat că recunoaște atât săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului cât și a celei de omor calificat, precizând că „(.) l-am lovit în seara de 05 ianuarie 2011 pe fiul meu, S.P.S., împreună cu D.V., cu scopul de a-l ucide pe copil și astfel să ne putem continua relația de concubinaj, întrucât P. îmi crea probleme față de V., concubinul reproșându-mi des prezența lui în locuința sa și cerându-mi să rămân fără copil ori să plec și eu de la el”.

Și inculpatul D.V. a declarat expres că recunoaște săvârșirea infracțiunii de omor calificat, menționând la ultima audiere, în prezența avocatului:

„Mi-am dat seama că în urma loviturilor pe care eu și M. i le aplicam lui S.P.S., acesta putea deceda. Am acceptat acest rezultat și l-am lovit în continuare. M-am gândit că dacă P. ar fi fost ucis de noi, mie și M. ne-ar fi fost mai bine singuri în relația noastră de concubinaj”.

Audiați fiind, inculpații au recunoscut și în fața instanței de fond faptele în modalitatea descrisă în rechizitoriu, solicitând aplicarea prevederilor art. 320

C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și inculpații S.M. și D.V.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila a criticat sentința penală pentru nelegalitate, sub aspectul cuantumului sporului de pedeapsă aplicat inculpatei S.M.

S-a susținut că sporul de 8 ani și 4 luni închisoare aplicat este nelegal, instanța putând aplica un spor de cel mult 5 ani și nu mai mult de 21 ani și 8 luni închisoare raportat la aplicarea dispozițiilor art. 320

alin. (7) C. proc. pen.

S-a solicitat admiterea apelului și în rejudecare aplicarea unui spor în limitele legale.

La rândul lor inculpații au criticat sentința penală pentru netemeinicie, nemulțumiți de cuantumul pedepselor, apreciat prea aspru.

Prin decizia penală nr. 209 din 26 septembrie 2011, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și de inculpații S.M. și D.V., împotriva sentinței penale nr. 72 din 29 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Brăila (dosar nr. 1720/113/2011).

A desființat în parte sentința penală nr. 72 din 29 aprilie 2011 a Tribunalului Brăila și, în rejudecare:

A repus în individualitatea lor pedepsele principale aplicate inculpatei S.M., de 16 ani și 8 luni închisoare și 10 ani închisoare și înlătură sporul de pedeapsă de 8 ani și 4 luni închisoare.

A redus cuantumul pedepsei principale stabilit inculpatei S.M. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, de la 16 ani și 8 luni închisoare la 14 ani închisoare.

A redus cuantumul pedepsei stabilit inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, de la 10 ani închisoare la 6 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen., a aplicat inculpatei S.M. pedeapsa cea mai grea de 14 ani închisoare sporită la 15 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

II, lit.

b), d) și e) C. pen.

A redus cuantumul pedepsei principale aplicată inculpatului D.V. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, de la 16 ani și 8 luni închisoare la 14 ani închisoare.

A menținut restul dispozițiilor sentinței penale atacate. A menținut starea de arest a inculpaților și a dedus din pedeapsa aplicată fiecăruia durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 7 ianuarie 2011 lăzi, respectiv 26 septembrie 2011.

A dispus plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Galați a sumei de 600 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpați.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Galați a constatat că prima instanță a reținut, pe baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, o corectă stare de fapt (pe care instanța de control judiciar și-o însușește, nemaifiind necesară reiterarea ei) și a dat faptei reținute în sarcina inculpaților încadrarea juridică corespunzătoare.

Astfel, cu procesul - verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică, raportul de constatare medico-legală (autopsie) nr. 5/A/2011 din 07 februarie 2011 și planșa fotografică privind aspecte de la autopsie, raportul de constatare medico-legală nr. 19/2011 din 18 ianuarie 2011, procesul verbal de conducere în teren și planșe foto, procesul - verbal de reconstituire, declarațiile martorilor D.I., D.S., S.M., A.G., A.L., B.I., R.L. și D.Șt. coroborat cu declarațiile inculpaților de recunoaștere a faptelor astfel cum au fost reținute prin catul de acuzare, s-a demonstrat că, în perioada septembrie 2010 - 6 ianuarie 2011, inculpata S.M. acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale, și-a supus fiul în vârstă de 3 ani și 6 luni unor tratamente inumane prin violențele fizice și psihice extreme exercitate la diverse intervale de timp asupra acestuia, concludente fiind leziunile traumatice cu vechimi diferite constatate de medicul legist, obligarea copilului să rămână pe oliță ore în șir, înfometarea copilului care a dezvoltat un sindrom carențial nutrițional și interzicerea socializării cu alți copii, punând astfel în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală și morală a acestuia.

De asemenea, s-a demonstrat că, în noaptea de 5 ianuarie 2011, inculpații S.M. și D.V. i-au aplicat minorului S.P.S. multiple lovituri, cu precădere în zona feții și a capului, în urma cărora minorul s-a lovit cu capul de corpuri dure (soba încinsă sau brațul din lemn al canapelei), producându-i leziuni care au condus la decesul acestuia.

Faptele astfel expuse întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de rele tratamente și de omor calificat, prevăzute de art. 306 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 174 alin. (l) – art. 175 alin. (1) lit. c) și d) C. pen., în ce o privește pe inculpata S.M. și de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (l) – art. 175 alin. (l) lit. d) C. pen., pentru inculpatul D.V., texte de lege enunțate în ședință publică și în baza cărora s-a dispus condamnarea inculpaților în condițiile art. 320

alin. (7) C. proc. pen., având în vedere că inculpații s-au prevalat în fața instanței de fond de aceste din urmă dispoziții legale.

Curtea observă că, procedând la individualizarea pedepselor, prima instanță s-a oprit la limita maximă a pedepselor prevăzute pentru faptele reținute în sarcina inculpaților, raportându-se în exclusivitate la pericolul social ridicat al faptelor și al împrejurărilor care au agravat răspunderea penală.

Astfel, prin sentința apelată, inculpatul D.V. a fost condamnat în baza art. 174 alin. (

1) – art. 175

alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 320

C. pen., la o pedeapsă de 16 ani și 8 luni închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a

lit. b), d) și e) C. pen.

Inculpata S.M. a fost condamnată la 16 ani și 8 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (l) – art. 175 alin. (1) lit. c) și d) C. pen., cu aplicarea art. 320

C. proc. pen. și la 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 306 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

C. proc. pen.

Or, potrivit art. 72 alin. (l) C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale ale codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ce privește comportamentul făptuitorului. Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite în viitor săvârșirea de fapte penale, fără ca prin durata pedepsei să se accentueze doar caracterul ei represiv.

Față de datele care caracterizează infracțiunile deduse judecății, care reliefează un pericol social concret sporit, reflectat în modul și mijloacele în care s-au consumat și în gravitatea urmărilor produse, de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru acestea, astfel cum acestea au fost reduse în condițiile art. 320

alin. (7) C. proc. pen., dar și datele care caracterizează persoana fiecărui inculpat (S.M. - în vârstă de 31 de ani, necunoscută cu antecedente penale, necăsătorită, fără loc de muncă, având în prezent încă 3 copii minori, D.V. - în vârstă de 27 de ani, cunoscut cu antecedente penale fără a fi însă recidivist, fără loc de muncă, necăsătorit), ambii având un nivel de instrucție sub mediu, fiind absolvenți a 11 clase, respectiv 8 clase, manifestând inițial o conduită procesuală oscilantă, pentru ca ulterior să recunoască săvârșirea faptelor, expunând în mod detaliat împrejurările concrete în care au fost comise și care au condus la stabilirea situației de fapt reținute, se constată că în mod corect prima instanță a apreciat că nu pot fi reținute în favoarea inculpaților vreuna dintre circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.

Cu toate acestea, Curtea constată că pedepsele de câte 16 ani și 8 luni închisoare, respectiv de 10 ani închisoare sunt prea aspre, impunându-se reducerea acestora într-un cuantum suficient pentru realizarea scopului educativ și preventiv al pedepsei, astfel că apelurile inculpaților apar ca fiind fondate.

De asemenea, se constată că și apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila este fondat, având în vedere că în urma contopirii pedepselor principale stabilite inculpatei S.M., prima instanță i-a aplicat un spor de pedeapsă nelegal de 8 ani și 4 luni închisoare.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 34 lit. b) C. pen., „când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani”.

Având în vedere dispozițiile art. 320

alin. (7) C. proc. pen., potrivit cărora inculpata beneficiază de reducerea pedepsei cu o treime a limitelor de pedeapsă rezultă că sporul de 8 ani și 4 luni închisoare aplicat este nelegal, instanța putând aplica un spor de cel mult 5 ani și nu mai mult de 21 ani și 8 luni închisoare.

Restul dispozițiilor sentinței penale atacate au fost menținute.

Împotriva deciziei penale nr. 209 din 26 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 1720/113/2011, au declarat recurs în termenul legal Parchetul de pe lângă Curea de Apel Galați la data de 30 septembrie 2011 și inculpatul D.V. la data de 30 septembrie 2011.

Recurenții au criticat decizia în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate (critică formulată de Ministerul Public cu privire la sancțiunea prea ușoară aplicată celor doi inculpați și de inculpat cu privire la sancțiunea apreciată prea aspră).

În drept au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 385

pct. 14 C. proc. pen.

Analizând decizia penală nr. 209 din 26 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 1720/113/2011, instanța de recurs constată următoarele:

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385

pct. 14 C. proc. pen., instanța de recurs constată critica formulată de Parchet, ca întemeiată, iar critica formulată de inculpat ca neîntemeiată.

În acord cu instanța de fond, instanța de recurs apreciază că modul în care cei doi inculpați, S.M. și D.V. s-au comportat cu un copil în vârstă de trei ani, perioada de timp în care au exercitat violențe asupra copilului, natura violențelor exercitate, lipsa oricărui sentiment matern pentru S.M. și cruzimea de care au dat dovadă cei doi inculpați S.M. și D.V. determină aplicarea unei pedepse spre maximul special prevăzut de lege.

Inculpații au provocat victimei suferințe grele, prelungite prin modul în care au acționat, determinate de resentimentele avute față de copil. Nu se poate susține că cei doi nu au cunoscut, dată fiind vârsta, cum trebuie să se comporte cu un copil sau care sunt nevoile acestuia Scoaterea copilului din casă, în seara primei ninsori din iarna 2010, complet dezbrăcat, lovirea acestuia și aruncarea lui cu putere în zăpadă, victima căzând de la circa 2 metri nu se justifică indiferent de vârstă și experiența de viață. Inculpații sunt însă persoane mature având vârsta de 33 ani S.M. și de 29 ani D.V. Celor doi inculpați li s-a atras atenția de către persoanele din jur (martorii D.I. și D.S.) asupra stării copilului, fără ca atenționarea să producă un efect pozitiv. Posibilitatea de se reintegra în societate ca urmare a unei pedepsei mai puțin aspre, așa cum justifică instanța de apel scăderea sancțiunii, nu are un fundament în probele de la dosar. Astfel, audiați de instanță inculpații au motivat comportarea brutală față de victima în vârstă de trei ani prin faptul că minorul victimă stătea în calea relației lor și că părinții inculpatului D. îi reproșau acestuia că are în îngrijire copilul unui alt bărbat. Cu prilejul ultimei sale audieri, în prezența avocatului, inculpata S.M. a declarat că recunoaște atât săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului cât și a celei de omor calificat, precizând că

„(.)

l-am lovit în seara de 05 ianuarie 2011 pe fiul meu, S.P.S., împreună cu D.V., cu scopul de a-l ucide pe copil și astfel să ne putem continua relația de concubinaj, întrucât P. îmi crea probleme față de V., concubinul reproșându-mi des prezența lui în locuința sa și cerându-mi să rămân fără copil ori să plec și eu de la el”. Inculpatul D.V. a declarat expres că recunoaște săvârșirea infracțiunii de omor calificat, menționând la ultima audiere, în prezența avocatului: „Mi-am dat seama că în urma loviturilor pe care eu și M. i le aplicam lui S.P.S., acesta putea deceda. Am acceptat acest rezultat și l-am lovit în continuare

Atunci când minorul a pierdut conștienta ca urmare a loviturilor primite nici unul dintre cei doi inculpați nu au anunțat medicul, deși în locuință exista un telefon mobil, lăsând practic victima fără orice speranță de a fi salvată. Aceeași lipsă de remușcare este probată de comportarea celor doi după decesul minorului, când au încercat să ascundă cauza morții (cei doi au intenționat să ducă victima în municipiul Brăila și să-l înhumeze acolo, fără cunoștința organelor de urmărire penală și fără autopsie, refuzând vehement sfatul celor din jur de a anunța poliția) fiind denunțați de consăteni.

Instanța de recurs constată că declarațiile martorilor indică un comportament violent lipsit de orice remușcare, chiar și atunci când li se trăgea atenția asupra cruzimii cu care se purtau față de victimă. Acțiunile celor doi sunt cu atât crude cu cât aveau posibilitatea să îl lase pe minor la bunicii materni sau să îl dea în îngrijirea autorităților.

Instanța de fond a făcut o corectă apreciere a circumstanțelor producerii decesului copilului, apreciind nevoia aplicării unei pedepse orientate pre maximul special.

Astfel, în Ajunul Crăciunului 2010, surprinzându-l pe P. în timp ce se spăla și observând că acesta era vânăt pe circa 80 % din corp, D.I. le-a reproșat inculpaților că îl bătuseră pe copil, atenționându-i totodată că P.

„(.)

era mic și că nu avea să mai reziste (să trăiască mult) dacă ei mai continuau să îl agreseze”.

În stabilirea sancțiunii instanța de fond subliniază și declarațiile martorilor D.I. și D.S. care au observat de-a lungul timpului că minorul era hrănit foarte rar, cu ce rămânea din alimentele consumate de inculpați, astfel că P. era mereu înfometat și consuma cu poftă orice tip de aliment pe care martorii i-l ofereau, la cererea copilului, fără a fi observați de inculpați.

Martora a constatat însă încă din perioada șederii în locuința ei că atunci când P. se apropia de mama sa, aceasta îl trimitea înapoi la ea, evitând să se ocupe de el.

Instanța de fond subliniază și că în dimineața de 05 ianuarie 2011, S.M. l-a lovit cu putere cu un băț pe fiul ei, peste fesele dezgolite, producându-i leziuni sângerânde.

Probele indică un comportament lipsit de umanitate. Astfel, în seara de 05 ianuarie 2011, inculpații au mâncat în camera lor. Deși le rămăseseră și alimente mai consistente (carne de porc și piftie), S.M. i-a permis ulterior copilului să mănânce doar mămăligă cu sare și să bea apă.

În aceeași seară, inculpații s-au așezat în pat, în timp ce P. stătea pe olița, tip scăunel.

Instanța de fond scoate în evidență că D.V. (care acuza dureri dentare) a fost enervat de sunetele produse de copil, astfel că s-a ridicat și s-a deplasat în spatele minorului, aplecându-se asupra acestuia și lovindu-l inițial puternic cu palma stângă peste obrazul lui stâng, după care imediat i-a aplicat o a doua lovitură, de această dată cu mai multă putere, cu palma dreaptă peste obrazul lui drept.

Inculpatul l-a prins pe copil și l-a repoziționat normal pe oliță, observând că P. începuse să sângereze din zona nazală.

Pedepsele aplicate de instanța de fond sunt justificate și de faptul că inculpatul, după ce l-a reașezat pe P. pe oliță, i-a aplicat acestuia o altă lovitură puternică cu exteriorul palmei (în stilul loviturii de box - upercut), de jos în sus, sub bărbie, lovitură în urma căreia copilul a fost proiectat cu partea posterior-dreapta a capului în brațul canapelei (construit din lemn, acoperit cu tapițerie tocită).

În urma acestei lovituri, mai exact a contactului dintre capul victimei și brațul dur al canapelei, s-a auzit zgomot de ciocnire între os și lemn.

D.V. a stins becul și s-a reașezat în pat lângă S.M., în timp ce copilul rămăsese pe oliță unde urma să doarmă în acea noapte.

Noaptea, inculpatul s-a trezit alertat de strigătele concubinei sale. A văzut-o pe aceasta (la lumina becului reaprins între timp) cum țipa la P., înțelegând din ce spunea aceasta că minorul urinase pe pardoseală, iar ea călcase fără să știe în zona respectivă în timp ce coborâse din pat pentru a se deplasa la WC-ul din curte.

Ulterior, copilul a început să horcăie, iar S.M. l-a luat în pat lângă ea. Deși era evident că victima ajunsese în stare gravă, inculpații nu au solicitat intervenția ambulanței (cu toate că D.V. avea un telefon mobil de pe care putea efectua apelul), ci au ignorat total situația minorului, culcându-se până dimineața, în timp ce copilul respira cu dificultate (practic horcăia), având ochii „dați peste cap” și nereacționând în niciun fel.

În aceste condiții este justificată o pedeapsă cu închisoarea în cuantumul maxim prevăzut de lege prin aplicarea prevederilor art. 320

alin. (7) C. proc. pen., pentru fiecare din faptele deduse judecății,.

Instanța va admite recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați formulat împotriva deciziei 209 din 26 septembrie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Galați.

Va casa decizia atacată și sentința nr. 72 din 29 aprilie 2011 a Tribunalului Brăila numai cu privire la cuantumul sporului aplicat inculpatei S.M., pe care îl reduce de la 8 ani și 4 luni la 3 ani și 4 luni, inculpata S.M. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 16 ani și 8 luni închisoare la care se adaugă sporul de 3 ani și 4 luni, în total 20 ani închisoare.

Va menține pedeapsa de 16 ani și 8 luni închisoare aplicată inculpatului D.V.

Instanța de fond a acordat semnificația cuvenită datelor referitoare la persoana inculpaților, respectiv modalitățile de comitere a faptei vârsta minorului, faptul că S.M. era mama copilului, actele violente exercitate de cei doi, regretul manifestat de aceștia doar la audierea în faza cercetării judecătorești, aplicând o pedeapsă orientată spre maximum.

Cu toate acestea inculpații au posibilitatea să fie liberați înainte de executarea integrală a pedepselor ce le-au fost aplicate. în condițiile pedepsei rezultante aplicate, de 20 ani închisoare pentru S.M. și 16 ani și 8 luni pentru D.V., condamnații se pot libera condiționat după executarea efectivă a minimum 13 ani și patru luni pentru S.M. și respectiv 11 ani o lună și 10 zile închisoare.

După ce a executat cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei în cazul închisorii care depășește 10 ani condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.

În calculul fracțiunilor de pedeapsă prevăzute anterior se ține seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. în acest caz însă, liberarea condiționată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puțin două treimi din durata pedepsei când aceasta depășește 10 ani. Va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Va deduce din pedepsele aplicate inculpaților perioada reținerii și arestării preventive de la data de 07 ianuarie 2011 la 17 ianuarie 2012.

Va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.V.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariul avocatului din oficiu.

Onorariul avocatului din oficiu pentru inculpata S.M. se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați formulat împotriva deciziei 209 din 26 septembrie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Galați.

Casează decizia atacată și sentința nr. 72 din 29 aprilie 2011 a Tribunalului Brăila numai cu privire la cuantumul sporului aplicat inculpatei S.M., pe care îl reduce de la 8 ani și 4 luni la 3 ani și 4 luni, inculpata S.M. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 16 ani și 8 luni închisoare la care se adaugă sporul de 3 ani și 4 luni, în total 20 ani închisoare.

Menține pedeapsa de 16 ani și 8 luni închisoare aplicată inculpatului D.V.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaților perioada reținerii și arestării preventive de la data de 07 ianuarie 2011 la 17 ianuarie 2012.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.V.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariul avocatului din oficiu.

Onorariul avocatului din oficiu pentru inculpata S.M. se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 ianuarie 2012.

§ Cauze similare