AFFAIRE MEIDANIS c. GRECE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partiellement irrecevable;Violation de P1-1;Dommage matériel - réparation;Préjudice moral - constat de violation suffisant
AFFAIRE MEIDANIS c. GRECE (CtEDO, 2008)
PRIMA SECȚIE
CAUZA
MEÏDANIS c. GRECIA
(Cererea nr. 33977/06)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
22 mai 2008
DEFINITIV
01/12/2008
Această hotărâre va deveni definitiv în condițiile prevăzute de art. 44 § 2 din Convenție. Ea poate suferi corecturi de formă.
În cauza Meïdanis c. Grecia,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secție), ședință în cameră compusă din:
Nina Vajić,
președintă,
Christos Rozakis,
Khanlar Hajiyev,
Dean Spielmann,
Sverre Erik Jebens,
Giorgio Malinverni,
George Nicolaou,
judecători,
și de André Wampach,
grefier adjoint de secție
,
După deliberări în ședință de cameră din 29 aprilie 2008,
Pronunță hotărârea care urmează, adoptată la această dată:
PROCEDURA
1.
La originea acestei cauze se află o cerere (nr. 33977/06) direcționată împotriva Republicii Elene de către un cetățean al acestui stat, D. Efthymios Meïdanis („reclamantul"), care s-a adresat Curții la 5 iulie 2006 în temeiul articolului 34 din Convenția de apărare a drepturilor omului și a Libertăților fundamentale („Convenția").
2.
Reclamantul este reprezentat de D-nele M. Alexopoulou și I. Ktistakis, avocate la barurile din Atena și Thiva respectiv. Guvernul grec („Guvernul") este reprezentat de delegații agentului seu, D. S. Spyropoulos, asesesor pe lângă Consiliul juridic al statului și D-na S. Trekli, auditor pe lângă Consiliul juridic al statului.
3.
Reclamantul se plânge de o încălcare a principiului egalității armelor și de o atingere a dreptului la respectul bunurilor sale.
4.
La 4 mai 2007, Curtea a hotărât să comunice plângerea derivată din dreptul reclamantului la respectul bunurilor Guvernului. Folosind dispozițiile articolului 29 § 3 din Convenție, a hotărât că vor fi examinate în același timp admisibilitatea și fondul cauzei.
PE FOND
I.
CIRCUMSTANȚELE CAUZEI
5.
Reclamantul s-a născut în 1953 și reisidă la Atena.
6.
Medic de profesie, reclamantul a lucrat ca stagiar în cadrul Sismanogleio, un spital public din Atena, pe baza unui contract de drept privat cu durată determinată. La 20 noiembrie 2000, s-a adresat tribunalului de pace din Amaroussio cu o cerere împotriva spitalului pentru plata salariilor datorate pentru perioada ianuarie-septembrie 1998, cu o valoare totală de 1 637 669 drahme (4 806 euro). A cerut ca această sumă să fie majorată cu dobânzi moratorii, potrivit ratelor prevăzute de legea nr. 876/1979 privind ratele dobânzilor pentru datoriile dintre persoane fizice sau datoriile persoanelor fizice față de persoane morale de drept public. În cazul său, această rată ar fi fost de 27 % pentru o parte a perioadei de luat în considerare și de 23 % pentru restul. Acest recurs a fost notificat spitalului la 5 decembrie 2000.
7.
La 19 noiembrie 2001, tribunalul a recunoscut obligația spitalului de a versa reclamantului întreaga sumă cerută, majorată cu dobânzi la rata legală de 6 % pe an, după cum prevede legea nr. 496/1974 privind datoriile persoanelor morale de drept public. Tribunalul, care compartimentase capitalul de plată, a observat de asemenea că dobânzile pe diferitele sume astfel fixate trebuiau plătite pornind de la ziua următoare expirării termenului de plată, și anume de la 15 februarie 1998 pentru prima tranșă a capitalului și de la 15 octombrie 1998 pentru ultima (decizia nr. 925/2001).
8.
La 8 aprilie și respectiv 12 decembrie 2002, spitalul și reclamantul au depus apel.
9.
La 30 aprilie 2003, tribunalul de primă instanță din Atena, statuând ca instanță de apel, a considerat că diferențierea în determinarea ratei dobânzilor moratoriis în funcție de debitor avantaja indirect persoanele morale de drept public și nu era justificată de nici un scop de interes public, ținând seama că simplul interes de trezorerie nu poate fi considerat ca atare. Referindu-se pe larg la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, tribunalul a concluzionat că aplicarea legii nr. 496/1974 era contrară principiului egalității armelor și constituia o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție și art. 1 al Protocolului nr. 1. Deci a dat câștig de cauză recursului reclamantului și a reajustat sumele datorate ca dobânzi moratoriis; similar tribunalului de pace, tribunalul de primă instanță a hotărât de asemenea că dobânzile moratoriis erau plătibile pornind de la ziua următoare expirării termenului de plată (decizia nr. 2515/2003).
10.
La 29 iulie 2003, spitalul s-a pourvut în casație.
11.
La 15 februarie 2005, a doua cameră a Curții de Casație a retransmis cauza înaintea formării plenare pentru a se pronunța asupra conformității legii nr. 496/1974 cu Constituția și Convenția (decizia nr. 248/2005).
12.
La 12 ianuarie 2006, formarea plenară a Curții de Casație a judecat că, în ceea ce privește datoriile persoanelor morale de drept public, determinarea dobânzilor moratoriis la o rată mai mică decât cea aplicată persoanelor fizice nu atingea nici art. 6 § 1 din Convenție nici art. 1 al Protocolului nr. 1. În particular, curba judiciară de vârf a considerat că art. 6 § 1 din Convenție nu împiedica legiuitorul să ia măsuri speciale pentru o categorie de persoane, atunci când aceasta era justificată de motive de interes public sau social, cum ar fi, de exemplu, sănătatea publică. Pe lângă aceasta, curba judiciară de vârf, în timp ce admitea că art. 1 al Protocolului nr. 1 proteja proprietatea creditorului, susținea că trebuia să se protejeze și bunurile spitalului pentru a-i permite să-și serveasca în mod liber scopurile de interes public. În lumina acestor considerații, Curtea de Casație, la majoritate, a cassat decizia atacată și a retransmis cauza tribunalului de primă instanță pentru un nou examen.
13.
Potrivit opiniei disidente a opt magistrați, determinarea dobânzilor moratoriis aplicate persoanelor morale de drept public la o rată aproape patru ori mai mică decât cea aplicată persoanelor fizice constituia un tratament preferențial inacceptabil, atingând reducerea despagubirii datorate. Potrivit lor, simplul interes de trezorerie al persoanei morale de drept public nu putea fi asimilat cu un interes public sau general și nu putea justifica încălcarea principiului egalității armelor și dreptul la respectul bunurilor creditorului pe care-l aducea reglementarea litigioas (decizia nr. 3/2006).
14.
Reclamantul nu a indicat dacă a întreprins pași devant instanța de apel care, în orice caz, este legată de concluziile reținute de curba judiciară de vârf.
II.
DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ RELEVANTE
15.
Decretul legislativ nr. 496 din 19 iulie 1974 dispune după cum urmează:
art. 7
„Rata dobânzii legale și moratoriis pentru toate datoriile persoanelor morale de drept public este fixată la 6 % pe an, cu excepția cazului în care un contract sau o lege specială prevede altfel, și rulează de la notificarea recursului."
Această dispoziție a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1977.
16.
Prin decizia nr. 2748/2006, a șaisprezecelea cameră a curții administrative de apel din Atena a judecat, cu unanimitate, că aplicarea decretului legislativ nr. 496/1974 era contrară principiului egalității armelor și dreptul la respectul bunurilor. La 19 martie 2007, prima cameră a Consilului de Stat, compusă din șapte judecători, a judecat, cu unanimitate, că diferențierea în determinarea ratei dobânzilor moratoriis în funcție de debitor nu era justificată de nici un scop de interes public; a retransmis atunci cauza care i se sesizase devant formarea plenară pentru a se pronunța asupra conformității decretului legislativ nr. 496/1974 cu Constituția și Convenția (decizia nr. 802/2007).
17.
art. 21 al decretului legislativ din 26 iunie/10 iulie 1944 „privind codificarea legilor relative la litigiile statului" prevede:
Dobânzi moratoriis
„Rata dobânzilor legale și a dobânzilor moratoriis pe orice datorie a statului este fixată la 6 % pe an (...). Aceste dobânzi sunt datorate de la data notificării recursului."
18.
Potrivit jurisprudenței stabilite a Curții de Casație (A.P. (Ol.) 40/2002, A.P. 1682/2000, A.P. 945/2001, A.P. 854/2005), cu privire la salarii, alocații și remunerații, art. 655 al codului civil stabilește o zi fixă de versare, deci, după această zi, angajatorul este pus în demreu potrivit articolului 341 § 1 al codului civil și dobânzi moratoriis sunt datorate de la această zi potrivit articolului 345 a) al codului civil.
PE DREPT
I.
PRIVIND PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1
19.
Reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului la respectul bunurilor sale, după cum este garantat de art. 1 al Protocolului nr. 1, libert după cum urmează:
„Orice persoană fizică sau morală are dreptul la respectul bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietate decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile anterioare nu ating dreptul pe care îl posedă Statele de a pune în vigoare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau altor contribuții sau amenzi."
A.
Privind admisibilitatea
20.
Curtea constată că cauza este în prezent pendantă devant tribunalul de primă instanță, statuând ca instanță de apel, după retransmitere de Curtea de Casație. Reclamantul nu a indicat dacă a întreprins pași devant această instanță. Curtea constată totuși că, dacă tribunalul de primă instanță este din nou sesizat cu cauza, va trebui să se conformeze concluziilor reținute de Curtea de Casație și va respinge reclamantul. Apare deci că reclamantul, care s-a adresat Curții în timp ce procedura nu este formal încheiată, își bazează sezisirea pe faptul că procedura pe retransmitere nu are nici o șansă de a-i fi favorabilă. Curtea consideră că această abordare este rezonabilă. În aceste condiții, ar trebui să considerăm că decizia internă definitiv este în această speță hotărârea pronunțată de formarea plenară a Curții de Casație (a se vedea, în acest sens, printre mulți alții, Kyriakakou și Kyriakakos c. Grecia (dec.), nr. 21813/02, 19 mai 2005).
21.
Curtea constată pe lângă aceasta că această plângere nu este evident nechibzuită în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Curtea constată pe lângă aceasta că nu se confruntă cu nici un alt motiv de neadmisibilitate. Ar trebui deci să o declare recevabil.
B.
Pe fond
22.
Guvernul afirmă că reclamantul nu este titulul unui „bun", în sensul articolului 1 al Protocolului nr. 1, ținând seama că nu obținuse o decizie judiciară definitiv ordonând statului să-i verseze o rată de dobândă mai mare de 6 %. Dimpotrivă, curba judiciară de vârf a respins această cerere în mod irevocabil, în conformitate cu jurisprudența stabilită pe această problemă.
23.
Ca măsură secundară, Guvernul afirmă că dacă ingering este, aceasta cade sub imperiul al doilea alineat al articolului 1 al Protocolului nr. 1, este prevăzut de lege și menține un echilibru just cu scopul de interes general urmărit, care este în caz protecția patrimoniilor unui spital public. Guvernul adaugă că în perioada în cauză, rata inflației oscila între 2,6 și 3,6 %; prin urmare, prin fixarea ratei dobânzii moratoriis la 6 %, instanțele sesizate nu au diminuat valoarea datoriei reclamantului, dar au crescut-o dimpotrivă.
24.
Reclamantul afirmă că Curtea de Casație a recunoscut clar dreptul lui de a percepe dobânzi moratoriis și că, din aceasta cauza, curba judiciară de vârf a procedat, în a doua etapă, la controlul legalității ingerenei litigioase. El afirmă că putea deci pretinde a avea cel puțin o „speranță legitimă" de a obține folosință efectivă a unui drept de proprietate. La această privință, se referă la schimbarea jurisprudenței pe această problemă (a se vedea §16 mai sus) care militează de asemenea în favoarea tezelor sale.
25.
Reclamantul pretinde că fixarea ratei dobânzilor moratoriis la 6 %, în timp ce la momentul faptelor rata aplicată persoanelor fizice oscila între 23 % și 27 %, a diminuat valoarea datoriei sale, fără ca aceasta să fie justificată de nici un scop de interes public. El observă că rata de 6 % pe an este prevăzută de decretul legislativ nr. 496/1974, care este o lege adoptată cu câteva zile înainte de căderea dictaturii colonelilor în Grecia și care repetă, cuvânt cu cuvânt, dispoziția inițială, o lege din 1909. Potrivit lui, această măsură vizează numai să mascare administrația proastă a persoanelor morale de drept public grec și rupe echilibrul just care trebuie să domnească între salvgardarea dreptului la respectul bunurilor și cerințele interesului general.
26.
Potrivit jurisprudenței Curții, art. 1 al Protocolului nr. 1 conține trei norme distincte: prima, care se exprimă în prima propoziție a primului alineat și are un caracter general, enunță principiul respectului proprietății; a doua, figurând în a doua propoziție a aceluiași alineat, vizează lipsa de proprietate și o supune anumitor condiții; cât la a treia, consemnată în al doilea alineat, ea recunoaște statelor puterea, printre altele, de a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general. Nu este totuși o problemă de reguli lipsit de relație între ele. A doua și a treia se referă la exemple particulare de atingeri ale dreptului de proprietate; prin urmare, ele trebuie să se interpreteze în lumina principiului consacrat de prima.
27.
Curtea reamintește pe lângă aceasta că „bunuri" în sensul articolului 1 al Protocolului nr. 1 pot fi fie „bunuri actuale" (a se vedea, printre mulți alții, Van der Mussele c. Belgia, hotărâre din 23 noiembrie 1983, seria A nr. 70, p. 23, § 48), fie valori patrimoniale, inclusiv creanțe, în temeiul căreia un reclamant poate pretinde a avea cel puțin o „speranță legitimă" de a obține folosință efectivă a unui drept de proprietate (Malhous c. Republica Cehă (dec.) [Marea Cameră], nr. 33071/96, CEDO 2000-XII; Kopecký c. Slovacia [Marea Cameră], nr. 44912/98, § 35, CEDO 2004-IX).
28.
În caz, instanțele sesizate au recunoscut că spitalul avea o datorie de 4 806 euro față de reclamant și că această sumă trebuia majorată cu dobânzi moratoriis. Ele creaseseră deci în favoarea reclamantului o creanță privind dobânzile moratoriis care era suficient stabilit pentru a fi exigibil (a se vedea în special Raffineries grecești Stran și Stratis Andreadis c. Grecia, hotărâre din 9 decembrie 1994, seria A nr. 301-B, p. 84, § 59). Întrebarea se pune deci dacă diferența dintre rata dobânzilor moratoriis aplicabilă datoriilor statului și cea aplicabilă datoriilor persoanelor fizice a cauzat reclamantului un prejudiciu contrăcând cerințele articolului 1 al Protocolului nr. 1 (a se vedea, mutatis mutandis, Aktaș și alții c. Turcia, nr. 19264/92, §§ 32-34, 30 ianuarie 2001).
29.
Curtea observă, mai întâi, că spitalul împotriva căruia s-a întors reclamantul nu a fost pus la caz în speța prezentă să acționeze ca deținător al puterii publice ci era asimilat cu un angajator privat. De fapt, litigiul a fost născut în cadrul unui contract de muncă de drept privat, domeniu în care spitalul trebuia să poată îndeplini aceleași obligații față de angajații săi ca alți angajatori ai sectorului privat, fără a face apel la privilegii de stat pentru a-și ușura datoriile. Cu toate acestea, invocând statutul de persoană morală de drept public, spitalul a reușit să beneficieze de o rată aproape patru ori mai mică decât cea aplicată persoanelor fizice pentru aceeași perioadă. Curtea deci trebuie să aprecieze această diminuare a datoriei reclamantului, fără a trebui să țină seama, după cum sugerează Guvernul, de rata inflației pentru perioada în cauză, această problemă fiind fără relație cu plângerea reclamantului, care nu se plânge in abstracto de rata fixată ci de diferența dintre rate potrivit identității debitorului.
30.
Curtea admite că persoanele morale de drept public pot bucura, în exercitarea funcțiilor lor, de privilegii și imunități care le permit să-și îndeplinească efectiv misiunile de drept public. Cu toate acestea, ea consideră că simpla apartenență la structura statului nu este suficientă în sine pentru a legitima, în toate circumstanțele, aplicarea privilegiilor de stat, ci trebuie ca aceasta să fie necesară pentru bun exercitarea funcțiilor publice (a se vedea, mutatis mutandis, Bere și Regan c. Germania [GC], nr. 28934/95, §§ 53 și 57, 18 februarie 1999; Hirschhorn c. România, nr. 29294/02, §§ 92-100, 26 iulie 2007).
31.
Cu toate acestea, Curtea nu poate accepta teza Guvernului, potrivit căreia diferențierea în determinarea ratei dobânzilor moratoriis era indispensabilă în speța pentru a asigura bun funcționare al spitalului. După cum au exprimat bine tribunalul de primă instanță din Atena și magistrații Curții de Casație în opinia lor disidentă (a se vedea paragrafe 9 și 13 mai sus), simplul interes de trezorerie al persoanei morale de drept public nu poate fi asimilat cu un interes public sau general și nu poate justifica încălcarea dreptul la respectul bunurilor creditorului pe care o aduce reglementarea litigioas. Pe lângă aceasta, Curtea observă că Guvernul nu prezintă nici un alt motiv rezonabil și obiectiv de natură să justifice distinția sub aspect cerințele articolului 1 al Protocolului nr. 1 (a se vedea, mutatis mutandis, Larkos c. Cipru, nr. 29515/95, § 31, CEDO 1999-I).
32.
Aceste elemente sunt suficiente Curții pentru a concluziona că determinarea dobânzilor moratoriis datorate de spital, persoană morală de drept public, la o rată aproape patru ori mai mică decât cea aplicată persoanelor fizice pentru aceeași perioadă, a ținut dreptul reclamantului la respectul bunurilor sale, în sensul articolului 1 al Protocolului nr. 1.
Prin urmare, a existat o încălcare a acestei dispoziții.
II.
PRIVIND PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENȚIE
33.
Reclamantul se plânge pe lângă aceasta de o încălcare a principiului egalității armelor. El afirmă că nici un scop de interes public nu justificase tratamentul preferențial acordat părții adverse, persoane morale de drept public, cu privire la determinarea ratei dobânzilor moratoriis. El invocă art. 6 § 1 din Convenție, ale cărei părți pertinente sunt liberate după cum urmează:
„Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată echitabil (...) de o instanță (...), care va hotărî (...) asupra contestațiilor asupra drepturilor și obligațiilor de caracter civil (...)"
Privind admisibilitatea
34.
Curtea reamintește că principiul egalității armelor – unu din elementele noțiunii mai largi de proces echitabil – necesită ca fiecare parte să i se ofere o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza în condiții care nu o pun în situație de dezavantaj clar față de partea adversă (a se vedea, printre altele, Platakou c. Grecia, nr. 38460/97, § 47, CEDO 2001-I).
35.
Cu toate acestea, în caz, reclamantul a putut prezenta fără obstacole toți argumentele pe care le considera relevante pentru apărarea intereselor sale. Drepturile sale proceduale au fost respectate în același grad ca și cele ale spitalului și nu i s-a refuzat nici un avantaj de procedură de care ar fi beneficiat acesta. De fapt, pretensiunile reclamantului poartă exclusiv asupra fondului litigiului și nu sunt de natură să pună în joc principiul egalității armelor.
36.
Ca urmare, această plângere este evident nechibzuită și trebuie respinsă în aplicarea articolelor 35 §§ 3 și 4 din Convenție.
III.
PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE
37.
Potrivit articolului 41 din Convenție, „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Părți Contractante nu permite decât în mod incomplet să șteargă consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții prejudiciate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă."
A.
Prejudiciul
1.
Prejudiciu material
38.
Ca reparație pentru prejudiciul material, reclamantul cere dobânzi moratoriis potrivit ratelor prevăzute de legea nr. 876/1979 privind ratele dobânzilor pentru datoriile dintre persoane fizice sau datoriile persoanelor fizice față de persoane morale de drept public. Cu tabele în sprijin, calculând sumele cerute de la 15 februarie 1998 la 31 decembrie 2007, el cifra această sumă la 6 572,41 euro (EUR).
39.
Guvernul contestă modul de calcul urmat de reclamant și afirmă că suma alocată la acest titlu nu ar putea depăși 1 174,64 EUR; această sumă corespunde diferenței dobânzilor care rezultă din rata aplicată între persoane fizice, pentru perioada care merge de la 5 decembrie 2000 (data la care reclamantul a notificat recursul său părții adverse) la 12 ianuarie 2006 (data deciziei nr. 3/2006 a formării plenare a Curții de Casație) și rata de 6 %.
40.
Curtea reamintește că o hotărâre constând o încălcare atrage pentru statul pârât obligația juridică de a pun capăt încălcării și de a-i șterge consecințele în modul de a restabili pe cât se poate situația anterioară aceluia (Iatridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [Marea Cameră], nr. 31107/96, § 32, CEDO 2000-XI).
41.
În caz, Curtea observă mai întâi că nu a fost susținut că reclamantul perceput o sumă oarecare ca dobânzi. Trebuie deci să fixez și să i-o acord dobânzi pe capitalul alocat de instanțele naționale; argumentul Guvernului, potrivit căruia reclamantul are numai dreptul la diferența rezultând din cele două rate de dobândă aplicate ar fi fost valid dacă reclamantul perceput deja dobânzi la o rată de 6 %. Pe lângă aceasta, în ceea ce privește dies a quo a calculului dobânzilor, Curtea nu vede nici o rație de a se abate de la ceea ce a fost hotărât de instanțele naționale, care au fixat acest termen la ziua următoare când fiecare creanță devenise exigibilă (a se vedea paragrafe 7 și 9 mai sus). În final, cu privire la dies ad quem, Curtea reamintește că dobânzile moratoriis sunt destinate să repareze prejudiciul suferit de creditor din cauza întârzierii debitorului în executare obligației sale de a se elibera de datorie; deci, atât timp cât reclamantul nu perceput sumele în cauză, nu este nici o rație valabilă de a fixa ziua la data pronunțării deciziei nr. 3/2006, după cum sugerează Guvernul.
42.
În vederea celor de mai sus, Curtea consideră că ar trebui să acord reclamantului suma cerută în întregime, rotunjit la 6 572 EUR.
2.
Prejudiciu moral
43.
Reclamantul cere pe lângă aceasta 3 000 EUR ca reparație pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit.
44.
Guvernul afirmă că o constatare a încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă ca reparație pentru prejudiciul moral.
45.
În caz, Curtea consideră prejudiciul moral suficient reparat de constatarea încălcării din prezenta hotărâre.
B.
Cheltuieli și costuri
46.
Reclamantul cere de asemenea, cu facturi în sprijin, 2 299,85 EUR pentru cheltuielile și costurile suportate devant tribunalul de primă instanță și Curtea de Casație și 5 000 EUR pentru cele suportate devant Curte.
47.
Guvernul afirmă că această cerere este excesivă și nejustificată și invită Curtea să o respingă. Ca măsură alternativă, el afirmă că suma alocată la acest titlu nu ar putea depăși 2 000 EUR.
48.
Curtea reamintește că alocarea cheltuielilor și costurilor potrivit articolului 41 presupune că se găsesc stabilit realitatea, necesitatea și, pe lângă aceasta, caracterul rezonabil al ratei (Iatridis c. Grecia, anterior citată, § 54). În caz, ținând seama de elementele în posesia sa și al criteriilor menționate mai sus, Curtea consideră rezonabilă suma de 4 000 EUR toți costurile și o alocare reclamantului, plus orice sumă care ar putea fi datoric de acesta la titlu de impozit.
C.
Dobânzi moratoriis
49.
Curtea consideră adecvat de a modela rata dobânzilor moratoriis pe rata dobânzii facilitatei de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, CU UNANIMITATE,
1.
Declară
cererea recevabil cu privire la plângerea derivată din dreptul reclamantului la respectul bunurilor sale și neadmisibilă pentru surplus;
2.
Declară
că a existat o încălcare a articolului 1 al Protocolului nr. 1;
3.
Declară
că constatarea încălcării Convenției constituie în speța o satisfacție echitabilă suficientă pentru orice prejudiciu moral eventuali suferit de reclamant;
4.
Declară
a)
că statul pârât trebuie să verseze reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitiv în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, 6 572 EUR (șase mii cinci sute șaptezeci și doi euro) pentru prejudiciu material și 4 000 EUR (patru mii euro) pentru cheltuieli și costuri, plus orice sumă care ar putea fi datoric la titlu de impozit de reclamant pe această din urmă sumă;
b)
că de la expirarea acestui termen și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu rata facilitatei de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale;
5.
Respinge
cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
Întocmit în franceză, apoi comunicat în scris la 22 mai 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din regulament.
André Wampach
Nina Vajić
Grefier adjoint
Președintă