ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 868/2018

Deliberând asupra conflictului negativ de competența, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secția I civilă, la data de 21 decembrie 2016, sub nr. x/114/2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, sa se constate discriminarea Ia care a fost supusă în perioada 1 decembrie 2011 - 1 septembrie 2015 de pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București; în temeiul răspunderii civile patrimoniale, a solicitat obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 50.000 RON, cu titlu de daune materiale, a sumei de 100.000 de euro, echivalentă în RON la data plății, reprezentând daune morale, și acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că pretențiile solicitate izvorăsc din tratamentul discriminatoriu la care a fost supusă de angajator în perioada 1 decembrie 2011 - 1 septembrie 2015, în care a ocupat funcția de prim grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe următoarele dispoziții legale: art. 5, art. 6 alin. (1), art. 8 alin. (1), art. 253 și art. 269 din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, art. 208 și art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, art. 14 alin. (1) și art. 15 C. civ., art. 2, art. 15, art. 27 alin. (3) și (4) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, art. 4 lit. d) din Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, art. 95 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și a! personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale.

Prin sentința civilă nr. 282 din 3 aprilie 2017, Tribunalul Buzău, secția I civilă - Completul specializat de litigii de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompeienței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Buzău a reținut că dispozițiile art. 269 alin. (2) din C. muncii stipulează în sensul că cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori, după caz, sediul.

Prin art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social s-a prevăzut că cererile referitoare ia soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Tribunalul Buzău a constatat că, în cauză, obiectul cererii de chemare în judecată vizează constatarea discriminării și acordarea pretențiilor solicitate de reclamantă pentru tratamentul discriminatoriu ia care a fost supusă în perioada în care a îndeplinit funcția de prim grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu.

De asemenea, a reținut că, începând din data de 1 septembrie 2015, reclamanta îndeplinește funcția de grefier în cadru! Judecătoriei Sectorului 2 București, iar, potrivit cărții de identitate, aflată în copie la dosarul cauzei, aceasta domiciliază în municipiul Buzău.

In ceea ce privește reședința reclamantei, Tribunalul Buzău a constatat că aceasta este în municipiul București, str. x, sector 3, astfel cum reiese din adresa emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la data de 22 august 2016, precum și din cererea adresată procurorului general ia data de 4 iulie 2016 .

instanța a reținut că dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social reglementează competența teritorială exclusivă a instanței de la domiciliul reclamantei sau de la locui de muncă al acesteia, potrivit art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ.

Aceste norme consacră o competență teritorială exclusivă și nu una alternativă, de natura celei reglementate de dispozițiile art. 94-97 C. proc. civ., pentru ca alegerea între doua sau mai multe instanțe deopotrivă competente să aparțină reclamantei.

Cum scopul urmărit de norma legală constă în facilitarea accesului ia justiție al reclamantului, Tribunalul Buzău a apreciat că, în cauză, competența teritorială exclusivă de soluționare a pricinii aparține instanței în circumscripția căreia se află locul de muncă al reclamantei, respectiv Tribunaiuiui București.

De asemenea, Tribunalul Buzău a constatat că reclamanta a tăcut referire, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, Ia sentința civilă nr. 8474 din 28 septembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VlII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2016, prin care a fost soluționată contestația formulată împotriva fișei de evaluare a activității profesionale pe anul 2015, întocmită de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu.

Astfel, a reținut că reclamanta a înțeles să introducă această contestație la instanța în a cărei circumscripție se află locul său de muncă, respectiv la Tribunalul București.

Față de această împrejurare, a apreciat că nu există niciun motiv care să atragă competența soluționării cauzei pendinte de către Tribunalul Buzău, de vreme ce reclamanta își desfășoară, în prezent, activitatea ia Judecătoria Sectorului 2 București, instanță care se află în circumscripția Tribunalului București.

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 21 aprilie 2017, sub nr. x/3/2017.

Prin sentința civilă nr. 4586 din 20 iunie 2017, Tribunalul București, secția a VHl-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribimabdui Buzău. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul București a reținut că, potrivit art. 269 a!in. 2 din Codul muncii, cererile referitoare ia conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința.

Conform art. 210 din Legea nr. 62/2010 a dialogului social, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunaiuiui în a cărui circumscripție își are domiciliul sau iocul de muncă reclamantul.

Coroborând dispozițiile legale mai sus menționate, Tribunalul București a conchis că, în materia conflictelor de muncă, competența teritorială este exclusivă, fiind determinată în raport de domiciliul reclamantului sau de locul de muncă al acestuia.

Ca atare, a apreciat că instanța competentă, potrivit legii, să soluționeze litigiul este Tribunalul Buzău, întrucât, potrivit mențiunilor din cartea de identitate a reclamantei, aflată în copie la fila 18 în dosarul Tribunalului București, domiciliul acesteia, la data sesizării instanței era în municipiul Buzău.

Examinând conflictul de competență, Înalta Curte reține că, în cauză, competența soluționării pricinii revine Tribunalului Buzău, în considerarea dispozițiilor legale și a argumentelor care succed:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apei București, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării să se constate discriminarea la care a fost supusă în perioada 1 decembrie 2011 - 1 septembrie 2015, când a ocupat funcția de prim grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu; în temeiul răspunderii civile patrimoniale, a solicitat obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 50.000 RON, cu titlu de daune materiale și a sumei de 100.000 de euro, echivalentă în RON la data plății, reprezentând daune morale.

Cererea de chemare în judecată se circumscrie, din perspectiva obiectului său, unui conflict individual de muncă.

Potrivit dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, act normativ care a intrat în vigoare la data de 13 mai 2011, " cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Prin textul de lege mai sus enunțat s-a instituit o competență alternativă, ia alegerea reclamantului, care poate opta între instanța de la domiciliul său sau cea de la locul de muncă.

Dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 sunt derogatorii de la reglementarea instituită de art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, care prevăd că " cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul ", având în vedere succesiunea în timp a normelor cu același obiect și faptul că au o sferă de aplicare mai restrânsă, în sensul că devin incidente numai In conflictele de muncă în care reclamantul este persoană fizică.

Ca atare, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de data înregistrării acesteia pe rolul Tribunalului Buzău, respectiv 23 decembrie 2016, în cauză sunt incidente prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Înalta Curte constată că, potrivit mențiunilor din copia cărții de identitate, eliberată de SPCLEP Buzău la data de 21 octombrie 2016, valabilă până la 22 iunie 2026, aflată la fila 2, vol. II, în dosarul Tribunalului Buzău, domicliul reclamantei A. este în municipiul Buzău, str. x, jud. Buzău.

Cum reclamanta, la data sesizării instanței, respectiv 21 decembrie 2016, aceasta a ales să introducă cererea de chemare în judecată, având ca obiect un conflict individual de muncă, pe rolul Tribunalul Buzău, conform prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Față de considerentele expuse și de dispozițiile legale evocate, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 martie 2018.