ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.11.2019

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
07.11.2019
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de competență de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 11 octombrie 2019 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 47 alin. (2) C. proc. pen. și art. 330 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă excepția de necompetență materială a Curții de Apel Bacău.

În baza art. 50 C. proc. pen. și art. 333 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, instanță competentă material și teritorial, conform art. 330 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

În baza art. 333 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, despre prezenta soluție de declinare a fost informată de îndată autoritatea emitentă a ordinului european de anchetă.

S-a dispus traducerea, în regim de urgență, a prezentei încheieri, în limba germană.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Bacău a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr. x/2019, a fost înregistrat ordinul european de anchetă prin care Tribunalul din Landshut din Republica Federală Germania a solicitat audierea prin videoconferință, în data de 24 octombrie 2019, ora 11, a martorului A., domiciliat în municipiul Piatra-Neamț.

Prin ordinul de anchetă, autoritatea emitentă a arătat că a fost sesizată prin rechizitoriul din data de 18 decembrie 2018 cu privire la inculpații B. și C., D., E., dosar în care va fi audiat martorul A., domiciliat în municipiul Piatra-Neamț.

Din situația de fapt reținută prin ordinul de anchetă, Curtea de Apel Bacău a apreciat că infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații ar avea corespondent în legea penală română în art. 9 din Legea nr. 241/2005, or, pentru această infracțiune, competența materială de judecată a cauzei ar aparține, conform art. 36 alin. (1) lit. c1) C. proc. pen., tribunalului.

Văzând prevederile art. 138 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora, când România este stat de executare, recunoașterea și executarea unui ordin european de anchetă este de competența instanței competente material și după calitatea persoanei, potrivit legii române, iar competența teritorială este determinată în funcție de locul unde urmează să fie dusă la îndeplinire măsura de anchetă, Curtea de Apel Bacău a conchis că Tribunalul Neamț este competent material și teritorial.

Prin Sentința penală nr. 129/P din 24 octombrie 2019 a Tribunalului Neamț, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 47 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 345 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost admisă excepția de necompetență materială a Tribunalului Neamț.

În temeiul art. 50 C. proc. pen. raportat la art. 345 alin. (1) și art. 235 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect ordin european de anchetă - audiere prin videoconferință, în favoarea Curții de Apel Bacău, secția penală.

În temeiul dispozițiilor art. 51 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat intervenit conflictul negativ de competență.

În temeiul dispozițiilor art. 51 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus sesizarea cu soluționarea conflictului negativ de competentă a instanței ierarhic superioare comune, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, la care s-a dispus trimiterea dosarului.

În temeiul art. 333 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, despre prezenta soluție de declinare a fost informată de îndată autoritatea emitentă a ordinului european de anchetă.

S-a dispus traducerea, în regim de urgență, a prezentei hotărâri, în limba germană.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Neamț a reținut că, urmare admiterii excepției de necompetență materială a Curții de Apel Bacău, în baza art. 50 C. proc. pen. și art. 333 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, a fost declinată competență de soluționare a cauzei în favoarea sa, pe rolul Tribunalului Neamț cauza fiind înregistrată cu păstrarea numărului generat de aplicația ECRIS.

A fost citat martorul A., care nu s-a prezentat în instanță, însă a transmis la dosar un înscris prin care a arătat că, în prezent, se află pe teritoriul Belgiei, solicitând fie audierea sa pe teritoriul statului respectiv, fie amânarea cauzei pană în luna decembrie, când va reveni în țară.

La termenul din 24 octombrie 2019, instanța, din oficiu, a pus în discuție excepția necompetenței materiale a Tribunalului Neamț, având în vedere dispozițiile art. 345 alin. (1) și art. 235 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Procurorul a solicitat admiterea excepției.

Cu privire la excepția invocată, Tribunalul Neamț a reținut următoarele:

Asistența judiciară internațională în materie penală se solicită de către autoritățile judiciare competente din statul solicitant și se acordă de autoritățile judiciare din statul solicitat, în baza tratatelor internaționale sau, în lipsa acestora, pe bază de reciprocitate.

Asistența judiciară în materie penală este reglementată de Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Potrivit dispozițiilor art. 345 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, privind audierea prin videoconferință, "în cazul în care o persoană se află pe teritoriul României și trebuie audiată ca martor sau expert de către autoritățile competente ale statului emitent, autoritatea competentă poate să emită un ordin european de anchetă pentru a audia martorul sau expertul prin videoconferință sau alte mijloace de transmisie audiovizuală. Dispozițiile art. 235 alin. (4) - (6), alin. (8) și (10) se aplică în mod corespunzător. Dispozițiile prezentului articol se aplică și în cazul audierii suspecților sau inculpaților."

Conform dispozițiilor art. 235 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 republicată, "autoritățile judiciare competente să execute cererile formulate de autoritățile altor state sunt curțile de apel, în cursul judecății, respectiv parchetele de pe lângă curțile de apel, în cursul urmăririi penale."

Așa fiind, în condițiile în care obiectul ordinului european de anchetă emis de către Tribunalul din Landshut - Republica Federală Germania este audierea prin videoconferință a unui martor, s-a constatat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile exprese vizând această procedură, argumente în raport cu care s-a apreciat că instanța care are competența de a soluționa prezenta cauză este Curtea de Apel Bacău.

Pentru considerentele de mai sus, în temeiul art. 47 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 345 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost admisă excepția de necompetență materială a Tribunalului Neamț.

În temeiul art. 50 C. proc. pen. raportat la art. 345 alin. (1) și art. 235 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect ordin european de anchetă - audiere prin videoconferință, în favoarea Curții de Apel Bacău, secția penală.

În temeiul dispozițiilor art. 51 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat intervenit conflictul negativ de competență, iar în temeiul dispozițiilor art. 51 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus sesizarea cu soluționarea conflictului negativ de competentă a instanței ierarhic superioare comune, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, la care s-a dispus trimiterea dosarului.

Înalta Curte, examinând conflictul negativ de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 51 alin. (1) C. proc. pen., constată că instanța căreia îi revine competența să soluționeze cauza este Curtea de Apel Bacău, pentru considerentele care urmează:

La data de 11 octombrie 2019, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, sub nr. x/2019, cauza penală având ca obiect ordinul european de anchetă prin care Tribunalul din Landshut din Republica Federală Germania a solicitat audierea prin videoconferință, în data de 24 octombrie 2019, ora 11, a martorului A., domiciliat în municipiul Piatra-Neamț, prin ordinul de anchetă autoritatea emitentă arătând că a fost sesizată prin rechizitoriul din data de 18 decembrie 2018 cu privire la inculpații B. și C., D., E., dosar în care va fi audiat martorul A..

Potrivit dispozițiilor art. 345 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, în cazul în care o persoană se află pe teritoriul României și trebuie audiată ca martor sau expert de către autoritățile competente ale statului emitent, autoritatea competentă poate să emită un ordin european de anchetă pentru a audia martorul sau expertul prin videoconferință sau alte mijloace de transmisie audiovizuală. Dispozițiile art. 235 alin. (4) - (6), alin. (8) și (10) se aplică în mod corespunzător.

În conformitate cu art. 235 alin. (5) din aceeași lege, autoritățile judiciare competente să execute cererile formulate de autoritățile altor state sunt curțile de apel, în cursul judecății, respectiv parchetele de pe lângă curțile de apel, în cursul urmăririi penale.

Din coroborarea dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că, în mod exclusiv, competența de soluționare a cererilor formulate de autoritățile judiciare străine având ca obiect un ordin european de anchetă privind audierea unui martor sau expert, prin videoconferință sau alte mijloace de transmisie audiovizuală, revine curților de apel.

Astfel fiind, în prezenta cauză, instanța competentă să soluționeze cererea formulată de Tribunalul din Landshut din Republica Federală Germania, având ca obiect ordinul european de anchetă în vederea audierii, prin videoconferință, a martorului A., este Curtea de Apel Bacău.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 51 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe martorul A. în favoarea Curții de Apel Bacău, instanță căreia i se va trimite dosarul.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe martorul A. în favoarea Curții de Apel Bacău, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 noiembrie 2019.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-10-17
0,94
ÎCCJ, Secția penală
în esență, că, în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, în sensul că, în mod greșit, dosarul a fost soluționat de Judecătoria Bacău, iar, potrivit dispozițiilor art
ÎCCJ 2025-09-18
0,94
ÎCCJ, Secția penală
ei Roman sau în cadrul DGASPC Neamț, cu excepția cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Conform art. 94 alin. (3) din C. pen., Serviciul de Probațiune Neamț va lua măsurile necesare pentru a asigura ex
ÎCCJ 2019-10-18
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 509/2019
Asupra contestației de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 26/C din 2019 din 21 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de famili
ÎCCJ 2025-10-02
0,94
ÎCCJ, Secția penală
2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 432 alin. (2) din C. proc. pen., a admis contestația în anulare formulată de contestatorul-condamnat A. împo
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția penală
x/P/2015 din 20 martie 2018, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății în cauză. S-a constatat că Curtea de Apel Bacău este competentă teritorial și după calitatea persoanei să jud
Sursă