ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 186/2019

HOTĂRÂRE

18.01.2019

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 186/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 18 octombrie 2018 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de recurentul-reclamant A. privind sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a art. 35 din C. proc. civ., ca inadmisibilă. De asemenea, a respins și cererea formulată de recurentului-reclamant A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 488 și art. 489 din C. proc. civ., ca inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A.

În motivarea recursului declarat se arată că:

"Eventuala contestare a neconstituționalității acestora nu ar fi de natură a aduce folos părților" ca mențiune subiectivă, fără motivare juridică, a fost exprimată prin încheierea din data de 18.10.2018 prin "exces de putere" definit ca atare de către prevederile art. 2 alin. (1) lit. (n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 (mai departe Legea nr. 554/2004), deoarece nu "arătat atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților ", care este o condiție de legalitate a unei hotărâri judecătorești impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. (b) din C. proc. civ., prin omisiunea cercetării în totalitate a criticii neconstituționalității procedurilor impuse de către prevederilor art. 488 și 489 din C. proc. civ., atâta timp cât procedurii de atac în materia administrativă la care lipsește apelul pentru evocarea fondului, este echivalată abuziv cu recursul din materia dreptului civil care este limitat la motive de nelegalitate, raportate la dreptul la "un remediu efectiv" sau "o cale de atac eficientă" garantate și recunoscute de dispozițiile art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și dispozițiile art. 47 par. (1) din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene și în mod deosebit cum respectă condiția "recursul se judecă de urgență" impusă de către prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prin faptul că procedurilor impuse prevederilor art. 488 și 489 din C. proc. civ. au dus practic la tergiversarea soluționării recursului.

În consecință prin prisma acestei competențe limitate, afirmația subiectivă, nejustificată juridic din încheierea din data de 18.10.2018 "aceste dispoziții procedurale sunt relevante strici din perspectiva admisibilității în principiu a cererii de recurs etapă parcursă de obiectul cauzei"(...) este o admitere de fapt și de drept că prevederilor art. 488 și 489 din C. proc. civ. au legătură cu soluționarea cauzei, iar respingerea subiectivă "nu ar fi de natură a aduce folos al părților" este nelegală conform prevederilor "în orice fază a litigiului" consemnate de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât etapă este sinonim cu fază, textul menționat din Legea nr. 49/1992 nu face nici o apreciere temporală asupra fazei litigiului, trecut, prezent sau viitor. O instanță decide strict în numele legii și nu în numele unui folos virtual utopic declarativ al ambelor părți pe care nu are cum al aprecia imparțial atâta timp cât o parte l-a solicitat.

Referitor respingerea invocării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 35 din C. proc. civ., în cercetarea a unei alte mențiuni subiective, nejustificată juridic din încheierea din data de 18.10.2018, că nu ar exista o legătura între "textul criticai ca fiind neconstituțional și obiectul cauzei dedus judecății" este nelegală atâta timp cât prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 precizează culant "oricare ar fi obiectul acestuia".

Asupra invocării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 35 din C. proc. civ., așa cum s-a arătat mai sus, mențiunea subiectivă, nejustificată juridic a instanței în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate că nu ar exista o legătură între "textul criticai ca fiind neconstituțional și obiectul cauzei dedus judecații" fiind nelegală raportată la prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 care precizează "oricare ar fi obiectul acestuia" ar exista posibilitatea de a o substitui cu "nu are legătură cu soluționarea cauzei", este obligatoriu a clarifica, adeverit de pârât prin întâmpinare, că Dosarul inițial nr. x/35/2018 a fost disjuns nelegal de către prima instanță fără a-și motiva acțiunea împotriva principiului disponibilității, în Dosarul inițial nr. x/35/2018 și în prezentul Dosar nr. x/2018.

Disjungerea a fost realizată de prima instanță împotriva prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prin care condiția acceptării unei cereri de chemare în judecată de către o instanță de contencios administrativ, deci a existenței unui conflict juridic contencios administrativ este condiționată de dovada unei plângeri prealabile, plângere pe care prima instanță pe fond a tranșat-o de la fondul litigiului și a rămas împreună cu solicitarea dovezilor pentru vătămarea drepturilor la Dosarul nr. x/2018. Restul, constituit din cererea de recunoaștere a drepturilor pretins vătămate, dar fără cererile dovezilor de vătămare a drepturilor și fără plângerea prealabilă, au format Dosarul nr. x/2018. În Dosarul nr. x/2018 pe fond s-a respins cererea în baza prevederilor art. 35 din C. proc. civ. împotriva ambelor hotărâri pe fond s-a depus recurs în care s-a atacat nelegalitatea disjungerii dosarului inițial, disjungere realizată împotriva principiului disponibilității a dreptului reclamantului de a determina limitele acțiunii sau ale apărării; de a determina conținutul procesului prin stabilirea cadrului procesual în privința obiectului dedus judecății, menționat în prevederile art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (4) și alin. (5) și următoarele din C. proc. civ.

Analizând încheierea atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței.

Astfel se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Înalta Curte constată că înainte de a sesiza Curtea Constituțională, instanța trebuie să analizeze dacă excepția îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, printre acestea regăsindu-se și condiția ca dispoziția din lege sau ordonanță criticată pe motiv de neconstituționalitate, să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Analizând această condiție de admisibilitate, instanța motivat și argumentat a apreciat că această condiție nu este îndeplinită în cauză.

În acest sens, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a arătat că partea care pretinde încălcarea legii fundamentale, trebuie să argumenteze legătura cu cauza a dispozițiilor normative criticate, întrucât doar în ipoteza existenței acestei legături, neconstituționalitatea ar determina soluția ce urmează a fi pronunțată de instanța de judecată.

Altfel spus, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii în procesul principal.

Înalta Curte constată că instanța în mod corect a apreciat că potrivit art. 35 din C. proc. civ. "cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege".

Dispozițiile criticate sunt relevante din perspectiva constatării existenței sau inexistenței unui drept, or, în speță, se solicită constatarea existenței unor stări de fapt, nu de drept.

Condiția legăturii cu pricina ce se judecă nu este îndeplinită nici față de dispozițiile art. 488, privind motivele de casare, și nici față de cele ale art. 489, referitoare la sancțiunea nemotivării recursului, din C. proc. civ., criticate pe calea excepției de neconstituționalitate, așa încât nici cererea de sesizare referitoare la aceste texte de lege nu este admisibilă.

De asemenea, instanța constată că în mod temeinic și legal, s-a reținut că aceste dispoziții procedurale sunt relevante strict din perspectiva analizei admisibilității în principiu a cererii de recurs, etapă procesuală deja parcursă de recursul ce formează obiectul prezentei cauze, cale de atac declarată admisibilă în principiu prin încheierea din data de 14 iunie 2018.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.