ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6255/2020

Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017, reclamantul Colegiul Psihologilor din România, reprezentat prin director general A., și reclamanții B., C., D., E., F., G., H., I., J., A., K. și L., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Psihologilor din România - prin Convenția Națională a Colegiului Psihologilor din România, au solicitat instanței să oblige Convenția Națională a Colegiului Psihologilor din România să se întrunească în vederea alegerii forurilor de conducere ale Colegiul Psihologilor din România, astfel cum prevăd art. 25 alin. (2) și (3) și art. 26 alin. (2), raportat la art. 27 lit. b) din Legea nr. 213/2004, precum și actele cu caracter normativ subsecvente. Colegiul Psihologilor din România, reprezentat prin Președinte M., a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant al numitului A., semnatarul cererii de chemare în judecată, al răspunsului Consiliului Psihologilor din România adresat reclamanților la plângerea prealabilă și a întâmpinării formulate. De asemenea, a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul B., pentru neîndeplinirea procedurii prealabile. Prin încheierea de ședință din data de 29.05.2018, instanța a încuviințat în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de N. și O., în interesul pârâtului Colegiul Psihologilor din Romania, reprezentat legal prin președinte M.. Pe parcursul derulării cauzei, reclamanții C., D., F., H., I., J. și K. au formulat în scris cereri de renunțare la judecată. În ședința publică din data de 08.01.2019, reclamantul A. a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (5) și art. 41 lit. c), art. 32, art. 25 și 26 din Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din România. Prin încheierea de ședință dată la același termen, instanța a încuviințat în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de P. în interesul reclamanților persoane fizice.

Soluția instanței de fond Prin încheierea din 3 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității reclamantului A. de reprezentant legal al Colegiului Psihologilor din România. Prin sentința nr. 1265 din 2 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal: - a respins cererea de sesizare a Curții Constituționate a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25, art. 26, art. 32, art. 41 lit. c) din Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din România, ca inadmisibilă; - a luat act de cererile de renunțare la judecată formulate de reclamanții C., D., F., H., I., J. și K.; - a anulat cererea de chemare în judecată formulată de Colegiul Psihologilor din România, pentru lipsa calității de reprezentant legal al Colegiului Psihologilor din România a domnului A.; - a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul B. pentru lipsa plângerii prealabile și a respins cererea formulată de acest reclamant, ca inadmisibilă; - a respins excepția lipsei de interes a reclamanților și excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Convenției Naționale a Colegiului Psihologilor din România, ca neîntemeiate; - a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanții E., G., A. și L., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Psihologilor din România prin reprezentant legal M., ca neîntemeiată; - a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientele N. și O., în interesul pârâtului Colegiul Psihologilor din România prin reprezentant legal M., și a respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta P., în interesul reclamanților persoane fizice, ca neîntemeiată; - a obligat reclamanții B., E., G., A. și L., în solidar, la plata către pârâtul Colegiul Psihologilor din România, prin reprezentant legal M., a sumei de 12.290 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Căile de atac exercitate 3.1. Reclamantul A. a formulat recurs, în termenul legal, împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. În motivarea căii de atac, recurentul- reclamant a formulat critici de ordin procedural, referitoare la încălcarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia atunci când consideră că excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale printr-o încheiere motivată, arătând, în esență, că instanța nu a întocmit o minută a încheierii, nu s-a pronunțat asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale anterior soluționării fondului cauzei și nu a motivat soluția prin raportare la condițiile de admisibilitate prevăzute în art. 29 alin. (1), (2) și (3) din actul normativ menționat. În ceea ce privește condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, recurentul- reclamant a arătat că în speță sunt îndeplinite toate cerințele impuse prin art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, inclusiv legătura normelor criticate cu soluționarea cauzei. În tot cuprinsul cererii de recurs, partea a indicat articole din C. proc. civ. din 1865, care nu este aplicabil în cauză, litigiul fiind declanșat după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010). Criticile formulate pot fi încadrate însă în cazurile de casare prevăzute în art. 488 alin. (1) pct. 5,6 C. proc. civ. 3.2. Reclamantul A. și intervenienta P. au declarat recurs și împotriva încheierii din 3 aprilie 2018 și a sentinței civile nr. 1265 din 2 aprilie 2019 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, invocând, în drept, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ. În motivarea cererii de recurs s-a arătat, în esență, că soluția de admitere a excepției lipsei calității de reprezentant legal al Colegiului Psihologilor din România, dispusă prin încheierea din 3 aprilie 2018, și cea de anulare, din acest motiv, a cererii de chemare în judecată sunt nelegale, fiind pronunțate cu încălcarea puterii de lucru judecat și cu nesocotirea prevederilor art. 82 alin. (1) C. proc. civ. și a reglementărilor specifice activității consilierului juridic. Se susține în recurs, pe de o parte, că recurentul- reclamant A. a acționat legal în numele Colegiului, fiind împuternicit, prin dispoziția fostului președinte B., să exercite atribuțiile președintelui până la alegerea noului președinte, în condițiile în care Legea nr. 213/2004 nu prevede expres un înlocuitor, așa cum o face în cazul președinților filialelor (art. 47) și al președintelui Comitetului Director (art. 32), și, pe de altă parte, că acțiunea a fost semnată și de consilierul juridic, cu atribuții de reprezentare a intereselor Colegiului în fața instanței de judecată. În ceea ce privește excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 4/16 iulie 2017, recurenții au arătat că instanța de fond a stabilit greșit caracterul de act administrativ- individual al dispoziției atacate, nu s-a pronunțat cu privire la actele subsecvente, care de asemenea au format obiect al excepției, a apreciat, contrar legii, că nu era îndeplinită condiția de admisibilitate prevăzută în art. 4 din legea nr. 554/2004, constând în legătura actului administrativ vizat de excepție cu soluționarea fondului litigiului și s-a raportat exclusiv la calitatea de pârât a Colegiului Psihologilor din România, fără a introduce în cauză, așa cum s-a cerut, Convenția Națională, prin membrii aleși în urma procesului electoral din perioada 18.01- 18.04.2017. Cu privire la fondul cauzei, recurenții au arătat că sentința a fost pronunțată în condițiile nelegalei citări a tuturor părților în raport cu obiectul și cauza cererii de chemare în judecată și nu este motivată prin raportare la argumentele de fapt și de drept invocate și dovedite, nesocotind prevederile incidente ale Legii nr. 213/2004, ale Regulamentului de organizare și funcționare internă a Colegiului Psihologilor din România și ale unor acte administrative necontestate. Această cerere de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal cu nr. x/2010, iar prin încheierea din data de 2 iulie 2020, completul căruia i-a fost repartizată aleatoriu a dispus trimiterea sa spre a fi soluționată împreună cu recursul inițial înregistrat cu nr. x/2017, constatând că ambele cereri de recurs sunt formulate împotriva aceleiași sentințe, împrejurare ce impune aplicarea art. 94 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul- pârât Colegiul Psihologilor din România, reprezentat prin președinte M., a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată. În cuprinsul întâmpinării, intimatul- pârât a făcut o expunere detaliată a contextului factual și juridic în care au fost organizate alegerile forurilor de conducere ale Colegiului Psihologilor din România, desfășurate încursul anului 2017, și a răspuns pe larg tuturor criticilor formulate în recurs, conchizând că încheierea și sentința atacate au fost pronunțate cu respectarea prevederilor legale aplicabile.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Evaluând legalitatea încheierii din 3 aprilie 2018 și a sentinței civile nr. 1265 din 2 aprilie 2019 prin prisma criticilor formulate de recurenți, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5,6,7 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Cu privire la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale Examinând conținutul hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate de recurent, Înalta Curte constată că în dispozitivul sentinței civile nr. 1265 din 2 aprilie 2019 se regăsește soluția respingerii ca inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (1) și alin. (5) teza I din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25, art. 26, art. 32, art. 41 lit. c) din Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din România, fiind indicată separat și calea de atac ce poate fi exercitată în ceea ce privește respingerea, ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale. Prin urmare, deși prima instanță nu a întocmit o încheiere motivată separată cu privire la soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, așa cum prevede literal art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, părții nu i-a fost adusă o vătămare care să atragă incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile art. 175 din același cod. Aceeași concluzie se impune și în ceea ce privește argumentul potrivit căruia instanța nu a soluționat cererea de sesizare a Curții Constituționale prealabil judecării fondului, în condițiile în care sesizarea instanței de contencios constituțional cu o excepție de neconstituționalitate nu atrage suspendarea de drept a procesului, iar pentru eventualitatea admiterii căii de atac exercitate potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, urmate de o decizie de declarare a neconstituționalității normelor legale criticate, există un remediu procesual distinct- cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. De asemenea, motivarea sentinței conține expunerea clară și logică a considerentelor pentru care Curtea de apel a apreciat că în speță nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele legale obligatorii pentru a se dispune sesizarea Curții Constituționale, ceea ce exclude incidența motivului de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Hotărârea atacată este întemeiată pe interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. În acord cu judecătorul fondului, instanța de control judiciar reține neîndeplinirea cerinței existenței unei legături reale dintre dispozițiile legale vizate de excepție și soluționarea litigiului, în raport cu obiectul și cauza acțiunii în contencios administrativ cu care a fost învestită instanța. Astfel, deși prevederile legale indicate ca obiect al excepției conțin unele reguli de organizare și funcționare ale forurilor de conducere ale Colegiului Psihologilor din România, legătura cu cauza este doar aparentă, pentru că reclamanții nu au contestat componența sau procedura de alegere a unor foruri de conducere deja constituite, ci au solicitat obligarea entității pârâte să organizeze alegerea forurilor de conducere ale Colegiul Psihologilor din România, obligație de a face care în contextul mecanismului contenciosului administrativ reglementat prin Legea nr. 554/2004 ar presupune existența unui refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri sau nerezolvarea cererii în termenul legal, conform art. 2 alin. (1) lit. h) și i) și alin. (2) din actul normativ menționat. În recurs a fost invocată și incidența art. 99 lit. ș) teza I din Legea nr. 303/2004, dar acest text normativ, ce face parte din regimul disciplinar al judecătorilor și procurorilor, reglementând o abatere specifică, nu are legătură cu fondul cauzei și nici poate întemeia o critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate. Prin urmare, calea de atac exercitată împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 este nefondată. Cu privire la excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al Colegiului Psihologilor din România Raportat la criticile formulate în recurs, rezumate la pct. 3.2 din prezenta decizie, Înalta Curte reține că prima instanță a soluționat corect excepția lipsei calității recurentului A. de reprezentant legal al Colegiului Psihologilor din România, în raport cu dispozițiile art. 41 lit. a) din Legea nr. 213/2014, conform cărora Colegiul Psihologilor din Romania este reprezentat în relațiile cu alte organizații și instituții de președintele Colegiului. Din înscrisurile dosarului rezultă că potrivit Dispoziției nr. 4/2017 privind înregistrarea rezultatelor alegerilor din luna iulie 2017 pentru forurile de conducere ale Colegiului Psihologilor din Romania, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 46 din 17 ianuarie 2018, la data introducerii cererii de chemare în judecată reprezentantul legal al Colegiul Psihologilor din Romania era domnul M., ales în funcția de conducere în cadrul Convenției Naționale a Colegiului Psihologilor din România din data de 15.07.2017, astfel că nu poate fi reținută, ca dovadă a calității de reprezentant, dispoziția fostului președinte B., prin care recurentul- reclamant A. pretinde că a fost împuternicit să exercite atribuțiile președintelui până la alegerea noului președinte. Față de dispozițiile clare ale art. 41 lit. a) din Legea nr. 213/2014, împrejurarea că pe cererea de chemare în judecată formulată în numele Colegiului Psihologilor din România prin reprezentant director general A. a fost aplicată și semnătura consilierului juridic nu este în măsură să acopere lipsa dovezii calității de reprezentant a recurentului- reclamant. Potrivit art. 84 și 85 alin. (3) C. proc. civ., reprezentarea persoanei juridice de către un consilier juridic este una convențională, în baza unei împuterniciri care se dovedește printr-un înscris, conform legilor de organizare și exercitare a profesiei. Sentința civilă nr. 8234/2017, pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București în dosarul nr. x/2017, nu se poate impune cu putere de lucru judecat sub aspectul reprezentării Colegiului Psihologilor din România prin consilier juridic, pe de o parte, pentru că în prezenta cauză excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a fost invocată și admisă în raport cu calitatea de reprezentant a recurentului- reclamant A., iar nu a consilierului juridic, și, pe de altă parte, pentru că sentința respectivă a fost pronunțată într-o procedură de ordonanță președințială, în care se verifică doar aparența dreptului, fără a se tranșa fondul raportului juridic litigios. Prin urmare, contrar celor susținute în recurs, soluția nu a fost pronunțată cu încălcarea puterii de lucru judecat ori cu nesocotirea prevederilor art. 82 alin. (1) C. proc. civ. și a reglementărilor specifice activității consilierului juridic. Cu privire la calitatea de pârâți a Convenției Naționale a Colegiului Psihologilor din Romania și a membrilor acesteia Criticile formulate în recurs sub aspectul stabilirii cadrului procesual pasiv sunt neîntemeiate, pentru că, după ce în ședința publică din data de 13.02.2018, Colegiul Psihologilor din România, reprezentat prin director general A., și reclamanții B., C., D., E., F., G., H., I., J., A., K. și L. au formulat cerere precizatoare prin care au arătat că înțeleg să se judece cu pârâta Convenția națională a Colegiului Psihologilor din România, grup legal constituit din reprezentanții delegați în Convenția națională a Colegiului Psihologilor din România, rezultat în urma procesului electoral desfășurat în perioada 18 ianuarie-18 aprilie 2017 potrivit Dispoziției nr. 1/2017, din candidații validați, potrivit procedurilor legale, la termenul din 27.03.2018, reclamantul Colegiul Psihologilor din România prin A. a precizat, la solicitarea instanței, că în cauză are calitatea de pârât Colegiul Psihologilor din România care poate reprezenta Convenția națională în proces. Prin urmare, cadrul procesual a fost stabilit potrivit precizărilor făcute de recurentul- reclamant, în acord cu principiul disponibilității reglementat în art. 9 din C. proc. civ. Cu privire la excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 4/2017 privind înregistrarea rezultatelor alegerilor din luna iulie 2017 pentru forurile de conducere ale Colegiului Psihologilor din Romania și a actelor subsecvente acesteia În temeiul art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ cu caracter individual de care depinde soluționarea litigiului pe fond, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu ori la cererea părții interesate. Contrar celor susținute în recurs, Dispoziția nr. 4/2017 este un act administrativ individual, pentru că nu conține norme abstracte, cu caracter general, de organizare a executării legii, ci reprezintă o manifestare de voință în scopul aplicării legii, cu un obiect și destinatar determinat- înregistrarea rezultatelor alegerilor organizate în 15 iulie 2017 pentru forurile de conducere al Colegiului Psihologilor din România. De altfel, calificarea dispoziției ca fiind act administrativ normativ, așa cum pretind recurenții, nu ar constitui un argument de reformare a sentinței, în condițiile în care art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 prevede în mod neechivoc că actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate Cu privire la condiția existenței unei legături de dependență între soluționarea litigiului pe fond și actul administrativ vizat de excepția de nelegalitate, concluzia primei instastanțe este corectă, pentru că această condiție de admisibilitate se apreciază în funcție de contextul particular al litigiului, prin prisma interesului procesual concret pe care îl poate asigura o rezolvare prealabilă a incidentului procedural. În speță, excepția de nelegalitate a fost invocată în ședința publică din data de 08 ianuarie 2019, după momentul procesual al soluționării, prin încheierea din 23 aprilie 2018, a excepției lipsei calității de reprezentant a recurentului- reclamant A. și în condițiile în care obiectul acțiunii consta în obligarea entității pârâte să organizeze alegerea forurilor de conducere ale Colegiul Psihologilor din România, astfel încât să permită exercitarea dreptului de vot al reprezentanților delegați și asigurarea dreptului de a fi ales în forurile de conducere, prin prisma faptului că la datele de 18 aprilie 2017 și 6 mai 2017 nu au fost îndeplinite condițiile de cvorum pentru constituirea ședinței Convenției naționale a Colegiului psihologilor din România, fără ca reclamanții să fi dedus controlului judecătoresc aspecte legate de procedura de alegere desfășurată în luna iulie 2017, după cum corect a reținut judecătorul fondului. Cu alte cuvinte, pe calea indirectă a excepției de nelegalitate se tinde la o modificare a cauzei acțiunii principale, punându-se în discuție legalitatea unor alegeri inițiate tocmai ca urmare a imposibilității finalizării alegerilor conform calendarului stabilit pentru luna aprilie 2017. În fine, Înalta Curte constată că legalitatea soluției primei instanțe nu este afectată de împrejurarea că sentința nu face referire explicită și la actele subsecvente, întrucât regimul procesual al excepției de nelegalitate a Dispoziției președintelui Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România nr. 4 din 16 iulie 2017 se răsfrânge și asupra acestora. Cu privire la fondul cauzei În soluționarea fondului cauzei, instanța de fond, învestită fiind cu o acțiune în contencios administrativ, a făcut aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile în cauză, analizând demersul recurenților prin prisma existenței, pe de o parte, a unui act administrativ tipic sau a unui act administrativ asimilat, constând în nesoluționarea în termenul legal a unei cereri sau în refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri, conform art. 2 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, și, pe de altă parte, a unei vătămări produse reclamanților și intervenientei într-un drept sau într-un interes legitim, așa cum reiese din dispozițiile art. 1 alin. (1) și (8) alin. (1) din Legea nr. 554/2004. De asemenea, considerentele sentinței cuprind obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate și motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, conform cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind permis ca, în motivarea soluției, judecătorul să sintetizeze și să grupeze argumentele părților și să le răspundă prin considerente comune. Așa cum reiese din cele expuse anterior, obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea Convenției Naționale a Colegiului Psihologilor din România să se întrunească în vederea alegerii forurilor de conducere ale Colegiul Psihologilor din România, astfel cum prevăd art. 25 alin. (2) și (3) și art. 26 alin. (2), raportat la art. 27 lit. b) din Legea nr. 213/2004, precum și actele cu caracter normativ subsecvente. Conform art. 25 alin. (2) și (3) din Legea nr. 213/2004, alegerea forurilor de conducere ale Colegiului se face numai prin vot secret. Persoanele alese în forurile de conducere exercită un mandat de 4 ani și nu mai mult de două ori consecutiv. Atribuția de a alege și revoca președintele Colegiului și membrii Comitetului director revine Convenției naționale, conform art. 27 lit. b) din Legea nr. 213/2004. Art. 26 din același act normativ prevede următoarele: "(1) Convenția națională este constituită din reprezentanții membrilor Consiliului, pe baza unei norme de reprezentare, proporțional cu numărul membrilor din fiecare filială. (2) Convenția se întrunește, de regulă, o dată la 4 ani. Ea se poate întruni în sesiune extraordinară la solicitarea majorității simple a membrilor Consiliului Colegiului. (3) Convocarea Convenției naționale se face prin mass-media, cu cel puțin 3 luni înainte de data fixată. (4) Convenția națională este precedată de convenții teritoriale, care aprobă reprezentanții în conformitate cu norma de reprezentare. (5) Convenția națională este legal constituită în prezența a două treimi din numărul reprezentanților delegați. Dacă la prima convocare condiția de cvorum nu este îndeplinită, Comitetul director stabilește o nouă dată, nu mai devreme de 15 zile calendaristice. În această situație, Convenția națională este legal constituită în prezența majorității membrilor delegați și adoptă hotărâri cu majoritatea membrilor prezenți." Prima instanță a reținut corect inexistența unui act administrativ vătămător, tipic sau asimilat, în condițiile în care prin acțiune s-a dedus judecății un pretins refuz nejustificat de întrunire a Convenției Naționale, în pofida derulării procedurilor de alegere în baza unor hotărâri ale forurilor de conducere adoptate la data de 10 aprilie 2017, hotărâri cu privire la care, prin sentința Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal nr. 2946/14 iulie 2017, rămasă definitivă prin decizia ÎCCJ, secția de contencios administrativ și fiscal nr. 1185/6 martie 2019, a fost respinsă cererea de suspendare a executării. În motivarea acelei sentințe, în limitele procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ, s-a reținut, în esență, că prin hotărârea nr. 1/10.04.2017 a Consiliului și Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România s-a stabilit o nouă data a ședintei Convenției naționale a Colegiului Psihologilor din România pentru alegerea forurilor de conducere, respectiv 15 iulie 2017, urmare a unor disfuncții care prefigurau imposibilitatea finalizării, în condițiile legii, a procedurilor de alegere organizate pentru perioada ianuarie- aprilie 2017. Practic, deși se bazează pe repere factuale diferite, constând în neîntrunirea cvorumului de prezență prevăzut în art. 26 alin. (5) din Legea nr. 213/2004 la două ședințe ale Convenției naționale convocate de fostul președinte al Colegiului Psihologilor din România pentru datele de 18 aprilie 2017 și 6 mai 2017, reclamanții au pornit de la aceeași premisă a imposibilității finalizării alegerilor organizate în perioada ianuarie- aprilie 2017, dar au refuzat să recunoască legitimitatea forurilor de conducere alese în luna iulie 2017 și au învestit instanța în încercarea de a obține o hotărâre judecătorească prin care Convenția Națională să fie obligată să se întrunească într-o altă procedură de alegeri. În recurs au fost formulate și critici privind acordarea cheltuielilor de judecată, al căror cuantum părțile îl consideră excesiv în raport cu faptul că în speță au fost respinse unele excepții invocate de pârât și intervenienții care au acționat în favoarea acestuia. Înalta Curte constată însă că instanța a făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 453 C. proc. civ., obligând părțile care au pierdut procesul să suporte cheltuielile de judecată la cererea pârâtului, cu reducerea motivată a onorariului de avocat, conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ. În consecință, recursul formulat potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. În baza art. 453 din C. proc. civ., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată aferente stadiului procesual al recursului, conform dovezilor aflate la filele x ale dosarului de recurs, urmând ca, în privința onorariului de avocat, Înalta Curte să facă aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., reducându-l proporțional cu obiectul și complexitatea cauzei și cu activitatea depusă în apărare. PENTRU ACESTE MOTIVE,