Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.01.2016
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 91/2016

HOTĂRÂRE
22.01.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 91/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

D E C I D E Respinge recursul declarat de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit - Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Nord-Est împotriva Sentinței nr. 164 din 24 septembrie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2016. Procesat de ED

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-03-05
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1429/2020
-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: - admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale din cadrul Ministerului A
ÎCCJ 2016-10-26
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2816/2016
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin sentința civilă nr. 3539 din 19 decembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios a
ÎCCJ 2017-11-28
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3810/2017
Deliberând, constată următoarele: Circumstanțele cauzei 1. Prin cererea înregistrată la data de 2 aprilie 2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Întreprindere Individuală A. a
ÎCCJ 2019-03-28
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1737/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava sub nr. x/2016 la data de 6 aprilie 2016, reclamanta Casa de I
ÎCCJ 2015-10-02
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2999/2015
a obligat pârâtul Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 1 Nord-Est Iași la plata către reclamantă a cheltuielii eligibile efectuate de aceasta în cuantum de 125.301,44 lei. 3. Calea de atac exercitată Împotriva senti
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă