ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1968/2017

Prin sentința civilă nr. 581 din 22 aprilie 2015, Tribunalul Dâmbovița a admis în parte contestația, completată ulterior, formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Dâmbovița, a anulat hotărârile nr. 1 și 2 din 5.05.2011, emise de Comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale și acordarea despăgubirilor, numită prin hotărârea nr. 62 din 18 martie 2011 a Consiliului Județean Dâmbovița, a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți să primească despăgubiri pentru suprafața de 47.610 m.p. teren agricol extravilan, comuna Moroieni, județul Dâmbovița, expropriată prin hotărârile nr. 81 și 82 din 15.04.2011 ale Consiliului Județean Dâmbovița, privind amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes județean "Pârtia de schi Cocora - Peștera", în cuantum de 866.429 RON (193.024 euro), reprezentând contravaloare teren expropriat în sumă de 438.974 RON (97.795 euro) și contravaloare fărâmițare excesivă teren expropriat în sumă de 427.455 RON (95.219 euro), conform raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat de expert D.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, exproprierea de imobile se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire prin hotărâre judecătorească. Sunt declarate lucrări de utilitate publică în sensul precizat mai sus și cele de amenajare, dezvoltare sau reabilitare a pârtiilor de schi, astfel cum sunt descrise în art. 1 lit. f) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local.

Prin contestația formulată, reclamanții au făcut dovada că sunt proprietarii suprafeței de teren de 82 ha situată pe raza comunei Moroieni, județul Dâmbovița, prin titlul de proprietate din 30 noiembrie 2010 emis de Comisia județeană Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, că prin hotărârile nr. 81 și 82 din 15 aprilie 2011 ale Consiliului Județean Dâmbovița au fost expropriați pentru mai multe suprafețe de teren, pentru realizarea lucrării de interes județean, Pârtia de schi "Cocora - Peștera".

Reclamanții au fost notificați despre intenția exproprierii suprafețelor de teren de 23.667 m.p, 400 m.p și 2930 m.p extravilan comuna Moroieni, județul Dâmbovița pentru care s-au acordat ulterior despăgubiri în cuantum de 21.917 RON prin hotărârea nr. 1 din 5 mai 2011. Reclamanți au fost notificați și pentru exproprierea suprafețelor de teren de 8.640 m.p, 90 m.p și 11.875 m.p extravilan comuna Moroieni, județul Dâmbovița, pentru care s-au acordat despăgubiri în cuantum de 17.540 RON.

Prin urmare, s-au expropriat mai multe suprafețe de teren din puncte diferite, însumând suprafața totală de 47.602 m.p pentru care s-au acordat despăgubiri în valoare totală de 39.457 RON, contestată de reclamanți, în baza dispozițiilor legale precizate mai sus. Despăgubire totală acordată petenților a avut la bază raporturile de evaluare întocmite de expertul E., un contract de vânzare - cumpărare autentificat din 17 iunie 2010 al unei suprafețe de teren similare, precum și schițele terenurilor în discuție.

Prin cererea completatoare, contestatorii au arătat că la data exproprierii, terenul era declarat la APIA pentru măsuri de agromediu pentru plăți directe SAPS, plăți reglementate de O.U.G nr. 125 din 21 decembrie 2006, așa încât, aceștia nu au mai putut beneficia de schemele de plată pentru suprafața de aproximativ 5 ha teren expropriată. Pe de altă parte, s-a susținut că, în urma exproprierii, au rezultat 13 parcele diferite ca suprafață, producându-se astfel o fărâmițare excesivă a acestuia.

Pentru stabilirea corectă a despăgubirilor bănești, tribunalul a dispus efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea agricultură, cu experți autorizați A.N.E.V.A.R. Raportul de expertiză tehnică a fost realizat de experții F. - numit de tribunal, M. - propus de reclamanți și G. - propus de Consiliul Județean Dâmbovița, în urma calculelor efectuate de experți ajungându-se la suma de 913.289 euro sau 4.056.103 RON despăgubiri bănești. Tribunalul a admis obiecțiunile părților, iar cei trei experți au întocmit raportul de expertiză reactualizat în data de 21.02.2014, ajungându-se la suma de 824.402 euro sau 3.661.334 RON despăgubiri bănești, anexându-se la lucrare mai multe acte de vânzare - cumpărare de terenuri agricole din zona respectivă.

După formularea concluziilor scrise de către părți și susținerea lor orală în ședința publică din 7 mai 2014, tribunalul a dispus efectuarea unei alte expertize tehnice judiciare de specialitate, cu experți autorizați A.N.E.V.A.R., avându-se în vedere diferența foarte mare dintre oferta intimatei Consiliul Județean Dâmbovița de aproximativ 9.500 euro și cuantumul despăgubirilor stabilit de experți de aproximativ 824.402 euro, de circa 80 ori mai mare, în condițiile dispozițiilor art. 21- 27 din Legea nr. 33/1994, cu aceleași obiective, cu singura mențiune că pentru terenul expropriat în suprafață totală de 47.602 m.p se va ține seama, potrivit actelor de la dosar și relațiilor organelor administrative de stat, ca acest teren să fie evaluat în totalitate ca teren extravilan, potrivit titlului de proprietate din 30 septembrie 2010 al părților, neavând importanță că după dobândirea titlului, o parte din acesta ar fi fost trecut ca teren intravilan. De asemenea, s-a stabilit de către tribunal că se vor calcula despăgubiri și pentru fărâmițarea excesivă a terenului expropriat, la prețurile actuale pe piața liberă, din contracte de vânzare - cumpărare similare din zonă și nu oferte de vânzare - cumpărare.

Cea de-a doua expertiză tehnică de specialitate s-a întemeiat pe dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, potrivit căruia, instanța va compensa oferta cu pretențiile părților și concluziile experților, așa încât, despăgubirea acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriați, care nu și-au exprimat clar cuantumul despăgubirilor solicitate.

Așa fiind, tribunalul a dispus întocmirea unui nou raport de expertiză, întocmit la data de 13.01.2015, semnat cu obiecțiuni de expertul H. De asemenea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a depus obiecțiuni la acest raport de expertiză tehnică, la ambele obiecțiuni răspunzând în scris experții D. și I.

Analizând raportul de expertiză tehnică și obiecțiunile părților formulate în cauză, tribunalul a constatat că lucrarea a fost realizată cu respectarea întocmai a dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, în sensul că se cuvin despăgubiri în favoarea contestatorilor în sumă totală de 866.429 RON, adică 193.024 euro, reprezentând contravaloare teren expropriat în suprafață de 47.610 m.p, precum și despăgubiri pentru fărâmițarea excesivă a terenului expropriat. Așa fiind, pentru suprafața totală de 47.610 m.p, reclamanții vor primi despăgubiri de aproximativ 18 RON/m.p, ceea ce înseamnă aproximativ 4 euro/m.p, atât pentru teren, cât și pentru fărâmițarea excesivă a terenului. Experții au evaluat terenurile expropriate prin abordarea de piață a prețurilor terenurilor agricole similare înstrăinate între alte părți, prin metoda comparării diferitelor acte de vânzare - cumpărare de terenuri din zonă, valoarea de piață fiind obținută prin analiza tranzacțiilor similare și relevante. Terenurile expropriate au fost analizate în funcție de suprafețele acestora, considerându-se toate ca fiind situate în extravilanul comunei Moroieni, județul Dâmbovița. S-a folosit astfel, metoda comparării, analizându-se 10 contracte de vânzare - cumpărare autentificate, din care unul din anul 2006, 8 contracte de vânzare-cumpărare din anul 2013 și unul depus de contestatori din anul 2014.

Pentru despăgubirea totală a reclamanților, la această despăgubire de 438.974 RON, adică 97.798 euro, reprezentând contravaloare terenuri expropriate, s-a adăugat despăgubirea pentru fărâmițarea excesivă a terenurilor, conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, calculată de expertul D., în sumă de 427.455 RON, echivalentă cu suma de 95.220 euro.

Tribunalul a respins obiecțiunile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, în cauză reținându-se că nu au fost comparate terenuri agricole cu regimuri juridice diferite - intravilane cu extravilane, toate terenurile din zonă cu care s-a comparat proprietatea expropriatorilor fiind pășuni, având calitatea de terenuri agricole extravilane, chiar dacă în unele contracte de vânzare - cumpărare apare mențiunea terenuri agricole intravilane comuna Moroieni.

Toate terenurile din zonă cu care au fost comparate cele din litigiu sunt situate în aceeași zonă montană, având calitatea de pășune extravilană comuna Moroieni, județul Dâmbovița, deci același regim juridic de folosință, în zonă neexistând terenuri intravilane pentru construirea de rezidențe, ci numai terenuri extravilane.

Prin decizia civilă nr. 399 din 23 februarie 2017, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și pârâtul Consiliul Județean Dâmbovița, ca nefondate, a admis apelul reclamanților, a modificat în parte sentința, în sensul că a stabilit în favoarea reclamanților dreptul la o despăgubire în cuantum total de 366.597 euro, în echivalent în RON la data plății efective, conform raportului de expertiză J., pentru suprafața de 47.610 m.p teren, situat în comuna Moroieni, tarlaua 15, parcela 410/9, punct "Cocora", jud. Dâmbovița, a menținut restul dispozițiilor sentinței.

Cu prioritate, instanța a luat act de faptul că apelantul Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a precizat, la ultimul termen de judecată, că nu înțelege să mai susțină motivele de apel referitoare la excepțiile lipsei calității procesuale active, excepția lipsei calității de reprezentant convențional și excepția lipsei calității procesuale pasive. A constatat totodată că celelalte critici formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, de reclamanți și de către pârât privesc, în esență, cuantumul despăgubirilor acordate de prima instanță, astfel că toate aceste critici vor fi analizate global.

Așa cum rezultă din titlul de proprietate deținut de reclamante, coroborat cu hotărârile de expropriere nr. 81 și 82 din 15.04.2011, atacate în prezenta cauză, la momentul exproprierii întreaga suprafață de teren avea categoria de extravilan. Trecerea unei părți a terenului în categoria intravilan a avut loc ulterior exproprierii, la data de 06.06.2011 (conform PUZ aprobat prin HCL nr. 27/2011), astfel că, la stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților, curtea a avut în vedere categoria terenului de la data exproprierii - extravilan.

Curtea a avut în vedere concluziile raportului de expertiză J., opinia acestui expert fiind emisă pe baza unei analize corecte a valorii reale a terenurilor expropriate, a prețului pieței și în funcție de prejudiciul cauzat, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994. Expertul a stabilit astfel că se cuvin despăgubiri în favoarea apelanților-reclamanți în sumă totală de 366.597 euro, reprezentând contravaloare teren expropriat, precum și prejudiciul creat proprietarilor.

Evaluarea a fost realizată prin analiza prețurilor terenurilor agricole similare înstrăinate între alte părți, a ofertelor de vânzare, prin metoda comparării diferitelor acte de vânzare - cumpărare de terenuri din zonă, precum și prin analiza practicii judiciare care a stabilit anterior, cu putere de lucru judecat, cuantumul despăgubirilor pentru un teren situat în aceeași tarla cu cel în litigiu, respectiv decizia civilă nr. 1044 din 27 martie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Terenurile expropriate au fost analizate în funcție de suprafețele acestora, comparându-se un număr de 14 contracte de vânzare - cumpărare autentificate, prin raportare la valoarea de 7,7 euro/m.p. stabilită de hotărârea judecătorească sus-menționată, pentru un teren situat în aceeași tarla.

Curtea a înlăturat concluziile expertului K. referitoare la despăgubiri rezultate ca urmare a pierderii subvenției de la APIA, întrucât nu s-a făcut dovada că apelanții-reclamanți îndeplineau condițiile art. 7 din O.U.G nr. 125/2006 pentru a putea beneficia de subvenția pentru agricultură. De asemenea, curtea a înlăturat concluziile expertului L., întrucât evaluarea propusă de acesta se raportează exclusiv la grila notarilor publici, cu ignorarea dispozițiilor legale privind evaluarea terenurilor expropriate, respectiv dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

La termenul din 8.06.2017 a fost invocată excepția de nelegalitate a hotărârii Consiliului Judetean Tulcea nr. 153 din 19 mai 2017, urmare a depunerii la dosarul cauzei a acestei hotărâri de către recurentul-pârât, de care a înțeles să se prevaleze.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, solicitarea recurenților-reclamanți fiind aceea de a constata nelegalitatea hotărârii, respectiv înlăturarea ei din apărările autorității administrative.

În esență, s-a susținut că recurentul-pârât a revocat doua hotărâri după 6 ani de la momentul emiterii lor, in condițiile in care potrivit dispozițiile Legii nr. 554/2004, autoritatea emitenta putea revoca un act administrativ in termen de 1 an de zile pentru motive temeinice, iar acest termen s-a implinit de mult. Prin urmare, este vorba de un act juridic intrat în circuitul civil, având deja efectele juridice produse - terenurile expropriate au trecut în proprietatea autorității administrative încă din anul 2011; decizia de expropriere constituie titlu executoriu pentru predarea bunului imobil.

S-a susținut totodată că actul administrativ nelegal este individual, întrucât produce efecte față de persoanele nominalizate expres în conținutul acestui act. De acest act administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond.

Împotriva deciziei civile nr. 399 din 23 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, au declarat recurs reclamanții A., C. și B. și pârâtul Consiliul Județean Dâmbovița.

Recurenții-reclamanți au susținut că decizia pronunțată este parțial nelegală fiind afectată de nulitatea prevăzută de dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., deoarece instanța a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 1 din Legea nr. 33/1994, art. 44 alin. (3) din Constituția României și art. 1 din Protocolul I adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În concret, cât privește situația despăgubirilor, ce a făcut obiect al tuturor celor trei apeluri, instanța și-a însușit punctul de vedere al expertului J., care a considerat ca terenul avea în totalitatea sa, la data exproprierii, categoria de folosința arabil, cu un preț de 7,7 euro/m.p., sens în care a stabilit o valoare de despăgubire de 366.597 euro pentru o suprafața de 47.610 m.p. teren.

Exproprierea pentru cauza de utilitate publică se poate face numai după o justă și prealabilă despăgubire, deoarece, în caz contrar, ar exista o încălcare a dreptului de proprietate al expropriatului. Așadar, deposedarea totală se poate face doar cu plata unor despăgubiri care să reprezinte echivalentul pierderii suferite de proprietarul expropriat.

Acest punct de vedere a fost îmbrățișat constant de instanța supremă, în acest sens fiind și decizia civilă nr. 993 din 10 mai 2016 care a stabilit că "valoarea de piață a imobilului expropriat se impune a fi determinat în raport de toate caracteristicile bunului, ajungându-se la cel mai bun preț care se poate obține în mod rezonabil, de către vânzător și la cel mai avantajos preț ce se poate obține în mod rezonabil de către cumpărător."

Stabilind valoarea terenului la 7,7 euro/m.p. și considerând că întreaga suprafața de teren avea la data exproprierii categoria de folosința extravilan, instanța nu a stabilit o despăgubire în concordanță cu criteriile mai sus prevăzute în dispozițiile legale incidente. Astfel, instanța și-a motivat punctul de vedere susținând că la momentul eliberării titlului de proprietate - 30 noiembrie 2010 - dar și la cel al emiterii Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor - mai 2011, întreaga suprafața de teren avea categoria de teren extravilan. Trecerea unei părți a terenului în categoria intravilan s-a făcut, în accepțiunea Curții, ulterior exproprierii, la data de 06.06.2011, conform Planului Urbanistic Zonal aprobat prin H.C.L. nr. 27/2011, sens în care a înlăturat susținerile contrare ale reclamanților.

Contrar a ceea ce a susținut Curtea de Apel, terenul în cauză, cu destinația de pășune a fost încă din perioada anterioară exproprierii compus din suprafețe de categorii diferite, respectiv 17.707 m.p. în extravilan și 29.903 m.p. în intravilan. Aceasta situație rezultă din cuprinsul hotărârii nr. 39 din 22.10.2004 a Consiliului Local al Comunei Moroieni, județul Dâmbovița privind reactualizarea Planului Urbanistic General al acestei localități. De asemenea, o atare mențiune apare în actul intitulat "Teren Propus spre Expropriere" aflat în arhiva aceleiași localități din care reclamanților li s-a eliberat o copie din 14 februarie 2014. Din moment ce autoritățile locale au recunoscut fără dubiu că suprafața de teren propusă spre expropriere, cu care reclamanții sunt înscriși în evidentele sale, este formată din două terenuri - unul de 29.903 m.p intravilan și altul de 17.707 m.p extravilan, o atare situație nu poate fi pusă la îndoială. Atâta timp cât autoritatea administrativă locală care avea în evidență terenurile în cauză, se referă la suprafețe propuse spre expropriere și le defalca pe categorii - intravilan și extravilan - rezultă că această diferențiere este anterioară și nu posterioară exproprierii.

De aceea, în vederea realizării unei despăgubiri corecte au solicitat a fi avută în vedere valoarea stabilită în expertiza K. pentru terenul în litigiu, în suma de 476.789 euro, respectiv 340.445 euro pentru terenul intravilan de 29.903 m.p. (respectiv 10.35 euro/m.p), 136.344 euro pentru terenul extravilan de 17.707 m.p. (7.7 euro/m.p), identică cu valoarea din expertiza J., omologată de instanța.

Prin decizia atacată s-a admis apelul declarat de reclamanți numai în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor ce au vizat valoarea terenului în suprafața de 47.610 m.p, menținând restul dispozițiilor sentinței atacate. În acest mod, a fost menținută despăgubirea în suma de 95.219 euro stabilită de expertul D. pentru fărâmițarea excesiva a terenului expropriat. Aceasta sumă este însă neîndestulătoare față de prejudiciul efectiv creat reclamanților ca efect al exproprierii. Astfel cum rezultă cu certitudine din probatoriile administrate, terenul total la care au fost îndrituiți reclamanții înscris în titlul de proprietate din 30 noiembrie 2010, tarlaua 15, parcela 410/9, a fost în suprafața de 48,90 ha. Din acesta au fost expropriate șase parcele care insumează suprafața de 4,7610 ha care sunt astfel poziționate încât dezmembrează restului de teren în alte șapte parcele. Acestea au suprafețe cuprinse între 0.2874 ha (lot 7) și 15,8069 ha (lot 12), fiind configurate ca atare în expertiza F. Din loturile rămase - două, respectiv lotul 8 cu o suprafața de 3,1747 ha și lotul 1 cu o suprafața de 10,1165 ha au rămas izolate și fără cai de acces.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a stabilit ca indemnizația cuvenită celui expropriat nu trebuie să aibă ca obiect doar valoarea intrinsecă a bunului, cu ignorarea pierderilor unor beneficii economice pe care terenurile în cauză le-ar putea produce - în acest sens Cauza Lallement c. Franței (11 aprilie 2002. 46044/99). Cu certitudine, terenul rămas în proprietate nu mai poate fi folosit în concordanță cu valoarea lui reală, iar cele două parcele care nu au acces la drumuri, fiind izolate, nu vor mai putea fi valorificate sub nicio forma, însă vor continua să producă obligații fiscale și de alta natura în sarcina reclamanților. Acestea au fost motivele pentru care reclamanții au solicitat cu ocazia concluziilor formulate în fața instanței de apel stabilirea unei despăgubiri pentru această situație în cuantum de 225.483 euro.

Cum o atare situație contravine dispozițiilor art. I din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeana a Drepturilor Omului și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei atacate, prin majorarea cuantumului despăgubirii de la suma de 95.210 euro la suma de 225.483 euro în echivalent în RON la data plații.

Instanța de apel a refuzat expres și nelegal includerea în prejudiciul produs reclamanților, ca urmare a exproprierii, pierderea subvențiilor A.P.I.A., calculate de expertul K. la suma de 5 437 euro.

Contrar a ceea ce a susținut Curtea de Apel, recurenții-reclamanți au făcut dovada îndreptățirii lor la plata acestor sume, depunând deciziile de acordare a plaților în cadrul schemelor de sprijin pe suprafața pentru perioada de referința, iar calculele făcute de expert au avut în vedere sume medii, așa cum rezultă din adresa A.P.I.A. nr. 56 din 03 iunie 2016. A operat astfel o diminuare nejustificata a despăgubirilor la care reclamanții erau îndrituiți, în discordanta cu legislația internă și cea comunitară, dar și cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Kopecky c. Slovaciei - Hotărârea din 28.09.2004; Cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, Cauza Moskal c. Poloniei).

Recurentul-pârât Consiliul Județean Dâmbovița a susținut că soluția instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor Legii exproprierii pentru cauză de utilitate publică, Legea nr. 255/2010, H.G nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, coroborate cu cele ale Legii nr. 33/1994 și a prevederilor Deciziei Curții Constituționale nr. 380 din 26 mai 2015, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010.

Astfel, s-a susținut că instanța de apel în mod nelegal că concluziile raportului de expertiză J. sunt emise pe baza unei analize corecte a valorii reale a terenurilor expropriate la prețul pieței și în funcție de prejudiciul cauzat.

După cum lesne se poate observa, din cuprinsul raportului de expertiză omologat de instanță, nu a existat o astfel de analiză a prețurilor terenurilor similare înstrăinate între alte părți, astfel cum obligă decizia Curții Constituționale nr. 380 din 26 mai 2015 și, chiar instanța, prin încheierea pronunțată la termenul de judecată din data de 22.10.2015, respectiv: "la calculul acestor despăgubiri, să țină seama de prețurile cu care se vindeau în mod obișnuit imobilele de același fel, din aceeași unitate administrativ-teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate, respectiv exproprierii, în funcție de categoria de folosință a imobilelor, terenurilor de la acel moment."

Expertul J. s-a rezumat la decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1044 din 27 martie 2014, pronunțată în dosar nr. x/2011, preluând practic prețul din hotărârea judecătorească, ca justă despăgubire în prezenta cauză.

Exproprierea suprafeței de teren în litigiu, aparținând reclamanților, a avut loc în data de 15.04.2011, odată cu adoptarea Hotărârilor Consiliului Județean Dâmbovița nr. 81 din 15 aprilie 2011 și nr. 82 din 15 aprilie 2011. Prin raportul de expertiză, expertul a invocat o serie contracte de vânzare - cumpărare încheiate anterior și, respectiv ulterior exproprierii din data de 15.04.2011, precum și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1044 din 27 martie 2014. Expertul nu doar că nu a efectuat nicio analiză a celor 14 contracte și, chiar de ar fi făcut-o, ar fi fost obligat să se raporteze strict la cele încheiate anterior datei exproprierii, ci a stabilit despăgubirea, de 7,7 euro/m.p., numai prin raportare la decizia civilă nr. 1044/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Această hotărâre judecătorească nu se încadrează în reglementările deciziei Curții Constituționale nr. 380 din 26.05.2015 și, prin urmare, ar fi trebuit înlăturată de către instanța de apel ca și comparabilă, având în vedere următoarele considerente: valoarea despăgubirii stabilită prin această decizie nu echivalează cu "prețul cu care se vindeau în mod obișnuit imobilele de același fel, din aceeași unitate administrativ teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate, respectiv exproprierii, în funcție de categoria de folosință a imobilelor, terenurilor de la acel moment".

Conform deciziei civile nr. 1044/2014, despăgubirea de 7,7 euro/m.p. a fost stabilită prin raportare la momentul întocmirii raportului de expertiză dispus în cauză, adică în cursul procesului, în baza prevederilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, declarate ulterior ca fiind neconstituționale prin decizia nr. 380 din 26 mai 2015.

Mai mult, valoarea de 7,7 euro/m.p. a fost calculată pentru teren extravilan pădure, teren expropriat pentru realizarea lucrării de utilitate publică "Pârtie de schi Cocora - Padina Peștera". Or, la data de 15.04.2011, data exproprierii, terenul în suprafață totală de 47.610 m.p. care a aparținut reclamanților, împărțit pe cele 6 loturi, era situat in extravilanul comunei Moroieni având categoria de folosință pășune.

Decizia nr. 1044/2014 nu constituie autoritate de lucru judecat în cauza de față și nici ca practică judecătorească nu poate fi considerată atât timp cât, la stabilirea prețului s-au aplicat prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 declarate ulterior ca fiind neconstituționale prin decizia nr. 380 din 26 mai 2015.

Mai mult, prin decizia atacată, instanța nu a răspuns motivului, privind anularea de către instanța de fond, în mod nelegal, a Hotărârilor Comisiei de verificare a dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale și acordarea despăgubirilor nr. 1 din 05 mai 2011 și nr. 2 din 05 mai 2011, în condițiile în care o astfel de solicitare nu a fost formulată de reclamanții expropriați, prin acțiunea introductivă.

Un alt motiv de apel asupra căruia instanța nu a dispus privește aplicabilitatea prevederilor art. 27 din Legea nr. 33/1994 - "(1) Primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî: (2) Despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată."

Prin sentința nr. 581/2015, instanța de fond a procedat la o incorectă aplicare a textului art. 27 din Legea nr. 33/1994, reținând că "va compensa oferta cu pretențiile părților și concluziile experților, așa încât, despăgubirea acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriați, care nu și-au exprimat clar cuantumul despăgubirilor solicitate". Or, expropriații nu au formulat pretenții, în sensul că nu au solicitat un cuantum al despăgubirii, astfel cum prevede art. 27 din Legea nr. 33/1994, în contraoferta expropriatorului Județul Dâmbovița, prin urmare instanța urma să nu ia în considerare o altă valoare a despăgubirii ce li s-ar cuveni pentru terenul în litigiu, ci numai pe cea stabilită prin rapoartele de evaluare din 18.02.2011 întocmite de expert evaluator A.N.E.V.A.R. - E., despăgubire ce le-a fost acordată urmare adoptării de către Consiliul Județean Dâmbovița a hotărârilor nr. 81 și nr. 82 din 15 aprilie 2013.

Analizând aspectele deduse judecății pe calea recursurilor, respectiv apărările efectuate în cauză, inclusiv excepția de nelegalitate a hotărârii Consiliului Judetean Tulcea nr. 153 din 19 mai 2017, invocată de recurenții-reclamanți la termenul din data de 08.06.2017, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, este important de reținut că ambele părți recurente au susținut, în esență, nelegalitate deciziei pronunțate de instanța de apel pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., întrucât instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 1 din Legea nr. 33/1994, art. 44 alin. (3) din Constituția României și art. 1 din Protocolul I adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului în privința despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat.

Astfel, art. 44 alin. (3) din Constituția Romanici prevede că "nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilita potrivit legii cu dreaptă și prealabilă despăgubire." De asemenea, art. 1 din Legea nr. 33/1994, prevede că "exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauza de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească." Iar potrivit art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului "orice persoana fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional."

Prima concluzie desprinsă de instanță din interpretarea dispozițiile legale interne și internaționale sus-menționate este corectă, și anume că exproprierea pentru cauza de utilitate publică se poate face numai după o justă și prealabilă despăgubire, deoarece, în caz contrar, ar exista o încălcare a dreptului de proprietate al expropriatului/expropriaților.

Așadar, instanța fondului, în concret, avea de analizat, cu referire la suprafața de teren în litigiu - și a cărui situație juridică trebuia cu prioritate stabilită - dacă despăgubirile reflectă valoarea de circulație a bunului și acoperă inclusiv prejudiciul produs prin expropriere.

În acest sens, dispozițiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, făcând trimitere la art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor, prescriu că, la stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuie avute în vedere criteriile reglementate de art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994 (vizând prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială respectivă, precum și daunele aduse proprietarului).

Art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 prevede că "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat . . . . . . . . . .". Alin. (2) al articolului prescrie că la calcularea cuantumului despăgubirilor se va ține seama de daunele aduse proprietarului, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Paguba suferită de cel expropriat nu este o pagubă eventuală, ipotetică, ci prejudiciul efectiv încercat de cel lipsit de proprietatea sa prin expropriere.

Circumstanțele cauzei pendinte, astfel cum fiecare dintre cele două părți recurente le-au valorificat pentru evidențierea propriilor critici concrete de nelegalitate, conduc cu evidență spre concluzia că sunt întemeiate criticile acestora referitoare la nelămurirea situației juridice a imobilului expropriat, respectiv la modalitatea în care instanța de apel a făcut aplicarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, în condițiile în care raportul de expertiză avut în vedere de instanță nu s-a fundamentat pe analiza concretă a unor tranzacții efective care să fi configurat o anumită valoare pe metru pătrat a terenului în litigiu, ci pe valoarea de 7,7 euro/m.p. stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă - decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1044 din 27 martie 2014, pronunțată în dosar nr. x/2011.

Sub acest din ultim aspect, instanța de apel, atunci când și-a expus punctul de vedere în susținerea soluției pronunțate, a făcut trimitere strict formală la un număr de 14 contracte de vânzare - cumpărare și la hotărârea judecătorească sus-menționată, fără însă să aprecieze asupra vreunui element pertinent care să fi reprezentat liantul raționamentului juridic care a impus valoarea de 7,7 euro/m.p în privința terenului în litigiu, necenzurând astfel în nici un fel concluzia expertului J.

Instanța era obligată să prezinte pentru lămurirea situației de fapt a cauzei, considerentele pentru care astfel de tranzacții, existente cu privire la alte suprafețe de teren, au fost înlăturate din analiză de către expert, considerându-le nerelevante. Or, în această manieră de soluționare a cauzei a lipsit rolul activ al instanței, care era obligată să valorifice tranzacțiile întocmite efectiv la nivelul unității administrativ-teritoriale, în funcție de care, în condițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, să se determine valoarea de circulație a imobilului expropriat. Neprocedând în această modalitate, instanța a înlăturat criteriul legal de evaluare a despăgubirilor - prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel, prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 - validând concluziile unei expertize care s-a bazat, în cea mai mare parte, pe aprecierile subiective ale unui expert.

O astfel de constatare se impune a fi făcută în cauză și din perspectiva faptului că între valorile stabilite pentru același imobil - chiar dacă în proceduri diferite (administrativă, respectiv judiciară); chiar și dacă, nu s-ar distinge între caracteristicile acestuia (intravilan sau extravilan) - există o diferență substanțială, nejustificată pe criterii rezonabile.

În jurisprudența de până acum a instanței supreme, s-a statuat în mod consecvent că nu pot fi validate de către instanță concluziile unui raport de expertiză în care, contrar prevederilor legale aplicabile, experții folosesc la stabilirea despăgubirii alte criterii decât cele prevăzute de lege, fundamentându-și concluziile și raportându-se la date și elemente ce sunt în dezacord cu cerințele impuse de textul de lege menționat.

Înalta Curte consideră astfel că hotărârea atacată nu a stabilit pe deplin situația de fapt, întrucât, pe de o parte, contractele de vânzare-cumpărare existente la dosarul cauzei nu au fost analizate pentru a arăta relevanța lor pentru cauza pendinte, iar, pe de altă parte, hotărârea judecătorească irevocabilă ar fi putut avea relevanță și pertinență dacă era evaluată din perspectiva unor elemente determinante: să fie vorba de un imobil cu un amplasament învecinat, cu aceleași caracteristici juridice, valoarea judiciară să se fi stabilit în baza acelorași criterii legale, prin raportare la aceeași dată a exproprierii etc. Aceasta pentru că, în jurisprudența sa, Înalta Curte - prin decizia civilă nr. 450 din 15 martie 2017 - a statuat următoarele:

"Acest reper folosit de expert, însușit și validat de instanța de apel prin soluția adoptată, este corect, în condițiile în care judecata din acel dosar (devenită irevocabilă prin decizia nr. 326 din 25 ianuarie 2010 a Î.C.C.J.) a stabilit, în urma verificărilor jurisdicționale efectuate, despăgubirile care se cuvin pentru o expropriere ce a avut loc în același an (2007) pentru terenul aparținând altui proprietar, dar situat în aceeași tarla, parcela învecinată.

Cum recurenta-pârâtă a fost parte în acel proces, înseamnă că statuările jurisdicționale i se opun cu valoarea lucrului judecat, fără posibilitatea de a le mai combate sau contrazice ulterior.

Este vorba despre manifestarea efectului pozitiv al lucrului judecat (art. 1200 pct. 4, coroborat cu art. 1202 alin. (2) C. civ.), care presupune că ceea ce s-a statuat într-un proces pe o chestiune litigioasă, față de părțile acelei judecăți, nu poate fi contrazis de acestea într-un proces ulterior care are legătură cu ceea ce s-a tranșat deja jurisdicțional.

Aceasta înseamnă că, stabilindu-se anterior, în contradictoriu cu același expropriator, că valoarea unui teren expropriat la nivelul anului 2007, situat în Bărcănești, Tarlaua 37 este de 22,30 euro/mp, acesta nu poate pretinde ulterior, în contradictoriu cu un alt proprietar (reclamantul din speță, vizat de aceeași expropriere, pentru un imobil cu amplasamentul învecinat) că suma ar trebui să fie mai mică, deoarece din tranzacțiile depuse la dosar ar rezulta prețuri mai mici despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat".

Mai mult, instanța anterioară ar fi trebuit să cerceteze, în privința acestei hotărâri judecătorești, toate aspectele concrete relevate de recurentul-pârât: dacă hotărârea corespunde exigențelor deciziei Curții Constituționale nr. 380 din 26.05.2015; dacă valoarea despăgubirii echivalează cu "prețul cu care se vindeau în mod obișnuit imobilele de același fel, din aceeași unitate administrativ teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate, respectiv exproprierii, în funcție de categoria de folosință a imobilelor, terenurilor de la acel moment; dacă terenurile fac parte din aceeași categorie de folosință (intravilan sau extravilan, distincția susținută prin una din cererile de recurs). S-a susținut sub acest ultim aspect că valoarea de 7,7 euro/m.p. a fost calculată, în acea cauză, pentru un teren extravilan pădure, contrar situației cauzei pendinte, care vizează în mod neîndoielnic un teren având categoria de folosință pășune.

În privința situației juridice a imobilului în litigiu, este întemeiată critica recurenților-reclamanți, întrucât analiza instanței trebuie să aibă în vedere probele administrate de ambele părți aflate în conflict judiciar, și să le aprecieze în raport cu relevanța lor pentru cauză. Astfel, sub acest aspect, instanța a avut în vedere data emiterii titlului de proprietate, respectiv cea a emiterii Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor, din care ar rezulta că întreaga suprafața de teren avea categoria de teren extravilan, ignorând susținerea recurenților-reclamanți, potrivit căreia terenul în cauză a fost încă din perioada anterioară exproprierii compus din suprafețe de categorii diferite, respectiv 17.707 m.p. în extravilan și 29.903 m.p. în intravilan, întemeiată în egală măsură pe înscrisuri, hotărârea nr. 39 din 22 octombrie 2004 a Consiliului Local al Comunei Moroieni, județul Dâmbovița privind reactualizarea Planului Urbanistic General al acestei localități, dar și actul intitulat "Teren Propus spre Expropriere" aflat în arhiva aceleiași localități din care reclamanților li s-a eliberat o copie cu nr. 1316 din 14 februarie 2014. S-a susținut astfel că, din moment ce autoritățile locale au recunoscut fără dubiu că suprafața de teren propusă spre expropriere, cu care reclamanții sunt înscriși în evidentele sale, este formată din două terenuri - unul de 29.903 m.p intravilan și altul de 17.707 m.p extravilan - o atare situație nu poate fi tăgăduită, fără o cercetare efectivă și o motivație pertinentă din partea instanței.

O astfel de critică este întemeiată și, drept consecință, justifică în egală măsură soluția de casare a deciziei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, împrejurările de fapt ale cauzei nefiind pe deplin stabilite.

Recurenții-reclamanți au mai susținut că, prin decizia atacată, s-a admis apelul acestora numai în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor ce au vizat valoarea terenului în suprafața de 47.610 m.p, menținându-se restul dispozițiilor sentinței. În acest mod, ar fi fost menținută despăgubirea în suma de 95.219 euro stabilită de expertul D. pentru fărâmițarea excesiva a terenului expropriat.

O astfel de critică nu este întemeiată - dar analiza în circumstanțele cauzei pendinte este strict formală - întrucât, instanța, admițând apelul reclamanților, a modificat în parte sentința, stabilind un cuantum al despăgubirilor de 366.597 euro, conform raportului de expertiză J., pentru suprafața de 47.610 m.p teren, dispoziția de menținere a restului dispozițiilor sentinței referindu-se, așa cum rezultă din expunerea de motive a deciziei, la anularea hotărârilor nr. 1 și 2 din 05 mai 2011, nicidecum la despăgubirea în suma de 95.219 euro stabilită pentru fărâmițarea excesiva a terenului expropriat.

Constatăm așadar lipsa de analiză efectivă a acestei componente a despăgubirii din partea instanța de apel, pentru a da consistență soluției de fond, in contextul în care au existat critici concrete în această etapă procesuală. Drept consecință, instanța de rejudecare va avea de cercetat și stabilit situația de fapt a cauzei și sub acest aspect, pentru a da pe deplin satisfacție părții recurente în ceea ce privește accesul concret la instanță, în sistemul dublului grad de jurisdicție.

Critica referitoare la faptul că instanța de apel ar fi refuzat expres și nelegal includerea în prejudiciul produs reclamanților, ca urmare a exproprierii, pierderea subvențiilor A.P.I.A., nu poate fi analizată pe fond înainte de clarificarea situației de fapt din perspectiva tuturor aspectelor relevante pentru cauză, înainte de a aprecia asupra naturii juridice a acestei subvenții pentru agricultură, asupra chestiuni includerii acestei subvenții în noțiunea de prejudiciu, astfel cum este reglementat de art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Recurenții-reclamanți au susținut că au făcut dovada îndreptățirii lor la plata acestor sume, depunând deciziile de acordare a plaților în cadrul schemelor de sprijin pe suprafața pentru perioada de referința - adresa A.P.I.A. nr. 56 din 03 iunie 2016. Așadar, o astfel de susținere trebuie cercetată și apreciată de către instanță, în conformitate cu dispozițiile legale incidente - dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 care denotă în mod indubitabil faptul că prejudiciul reprezintă consecința directă a exproprierii, atât timp cât dauna adusă proprietarului trebuie să acopere pierderea suferită de persoana afectată de măsura exproprierii. În egală măsură, trebuie avut în vedere că accesul la astfel de subvenții se realizează potrivit unei reglementări stricte, ce o asimilează pe cea europeană, în privința acordării fondurilor APIA, cu anumite scheme de plăți, pe baza unor cereri formulate în anumite termene. Totodată, persoanele beneficiare trebuie să utilizeze terenurile agricole și să depună cererea unică de plată conform art. 11 din Regulamentul C.E. nr. 1122/2009. Or, în absența verificării și constatării îndeplinirii cerințelor reglementărilor speciale în materie, nu se putea stabili că persoanele expropriate erau beneficiarii unor asemenea subvenții de care să fi fost lipsiți prin măsura exproprierii, astfel încât în patrimoniul lor să se fi localizat un prejudiciu cert, susceptibil de reparație prin includerea lui în despăgubirile datorate (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, decizia nr. 1045 din 22 aprilie 2015).

S-a susținut și că, prin decizia atacată, instanța nu a răspuns motivului privind anularea de către instanța de fond, în mod nelegal, a Hotărârilor Comisiei de verificare a dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale și acordarea despăgubirilor nr. 1 din 05 mai 2011 și nr. 2 din 05 mai 2011, în condițiile în care o astfel de solicitare nu a fost formulată de reclamanții expropriați, prin acțiunea introductivă. Critica este întemeiată, instanța fiind datoare să o cerceteze în mod concret.

S-a susținut totodată și că, prin decizia atacată, instanța nu a răspuns motivului referitor la aplicabilitatea prevederilor art. 27 din Legea nr. 33/1994 - "(1) Primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî: (2) Despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată." Critica este întemeiată, instanța fiind datoare să facă o astfel de cercetare, susținerea principală a recurentului-pârât fiind aceea că expropriații nu au solicitat un cuantum al despăgubirii, astfel cum prevede art. 27 din Legea nr. 33/18994, în contraoferta expropriatorului Județul Dâmbovița.

Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 314 din C. proc. civ., împrejurarea că elementele de fapt ale pricinii au fost insuficient stabilite și că, în aceste condiții, concluzia privind valorizarea exclusivă a unei hotărâri judecătorești în impunerea valorii despăgubirilor, cu ignorarea criteriului legal de evaluare, este una lipsită de fundament probatoriu, Înalta Curte urmează să admită recursul și să caseze decizia, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Reluarea judecății se va realiza în limitele în care criticile au fost găsite întemeiate și care au vizat, potrivit considerentelor expuse anterior, nu temeiul legal în baza căruia trebuie evaluate despăgubirile (art. 26, 27 din Legea nr. 33/1994), ci modalitatea în care s-a făcut aplicarea acestor dispoziții la speță.

Instanța de trimitere va ordona măsurile pe care le va aprecia necesare, în condițiile art. 129 alin. (5) din C. proc. civ.

În privința excepției de nelegalitate a hotărârii Consiliului Judetean Tulcea nr. 153 din 19 mai 2017 - definită în doctrină și jurisprudență ca un mijloc de apărare - instanța de apel o va analiza pe temeiul de drept invocat (dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004), dat fiind faptul că doar instanța învestită cu fondul litigiului este competentă să se pronunțe asupra excepției, considerentele care susțin excepția necesitând o situație de fapt pe deplin stabilită.

Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile ambelor părți, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanții A., C. și B. și de pârâtul Consiliul Județean Dâmbovița împotriva deciziei nr. 399 din data de 23 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2017.