ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 654/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 654/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Cu privire la recursul
de față, reține următoarele:
Prin hotărârea din 4 martie 2011 a Comisiei de
verificare a dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale și acordarea despăgubirilor
a comunei M. a județului Dâmbovița, s-a dispus acordarea sumei de 7.373 RON cu titlu
de despăgubiri reclamanților pentru exproprierea imobilului situat în comuna M.,
sat P., județul Dâmbovița, în suprafață de 5057 mp, extravilan.
Prin cererea înregistrată
pe rolul Tribunalului Dâmbovița din 13 mai 2011 D.M.M. și D.C.V. au formulat în
contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Dâmbovița contestație împotriva hotărârii
din 4 martie 2011 a Consiliului Județean Dâmbovița, solicitând anularea acesteia,
recalcularea cuantumului despăgubirilor și acordarea unui preț minim de 15 euro/mp/teren
extravilan, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii,
reclamanții au arătat că sunt moștenitorii defunctei J.S. și că la data de 21
decembrie 2010 au fost notificați de către pârât că urmează a fi expropriați pentru
o suprafață de 5057 mp declarată de utilitate publică, în schimbul unor despăgubiri
apreciate de reclamanți ca fiind insuficiente.
Prin sentința nr. 2539
din 17 decembrie 2002, Tribunalul Dâmbovița a admis cererea formulată de reclamanți,
a dispus anularea în parte a hotărârii din 4 martie 2011 a Comisiei de verificare
a dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale și acordarea despăgubirilor,
comuna M., județul Dâmbovița, numai cu privire la cuantumul despăgubirilor și a
dispus obligarea pârâtului Consiliul Județean Dâmbovița la plata, către reclamanți,
a sumei de 21.745,1 euro, echivalent în RON la data plății, reprezentând despăgubiri
pentru exproprierea terenului în suprafață de 5057 mp situat în comuna M., sat P.,
județul Dâmbovița.
Pentru a hotărî astfel,
tribunalul a reținut că prin hotărârea din 4 martie 2011 a Comisiei de verificare
a dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale și acordarea despăgubirilor
a comunei M. a județului Dâmbovița s-a dispus exproprierea unei suprafețe de 5057
mp extravilan, proprietatea autoarei reclamanților.
Imobilul a fost expropriat
conform hotărârii Consiliului Județean Dâmbovița din 2009 privind declanșarea procedurilor
de expropriere a imobilelor proprietate privată, situate pe amplasamentul lucrării
de utilitate publică de interes județean pentru lotul I din cadrul proiectului Reabilitare
și modernizare DJ 714 G.S. M. P., km 0+ 000-5 + 000, modificată și completată prin
hotărârea Consiliului Județean Dâmbovița din 26 noiembrie 2010. Prima instanță a
reținut că valoarea de 4,3 euro mp stabilită de experți prin raportul de expertiză
a rezultat prin raportare la standardele internaționale în evaluare, ediția a VIII-a
2008, prețul stabilit respectând criteriile impuse de art. 26 din Legea nr. 33/1994.
De asemenea, a reținut că valoarea menționată de expertiza Camerei Notarilor Publici
pentru anul 2011 și solicitată de expertul desemnat de expropriator nu a putut fi
avută în vedere întrucât raportul de expertiză a fost efectuat în 2012 iar pe de
altă parte, nu îndeplinea criteriile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Împotriva sentinței tribunalului,
a declarat apel pârâtul Consiliul Județean Dâmbovița.
Prin decizia civilă
nr. 23 din 2 aprilie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins apelul,
ca nefondat.
În motivarea soluției
sale, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
În ceea ce privește critica
potrivit căreia raportul de expertiză efectuat în cauză nu respectă dispozițiile
art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanța a reținut ca fiind neîntemeiată, acesta
fiind întocmit avându-se în vedere standardele internațional de evaluare, valoarea
stabilită nefiind mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât
cea solicitată de reclamanți. A apreciat că expertul desemnat a făcut o evaluare
reală a terenului suspus exproprierii. Totodată a mai reținut că obiecțiunile pe
care apelanta le-a formulat la raportul de expertiză în apel, au fost pe deplin
analizate de expert la instanța de fond. În mod temeinic și legal, instanța de fond
a avut în vedere că despăgubirile trebuie să fie juste, cât mai aproape de valoarea
de piață a imobilului, în cauză, terenul supus exproprierii era generator de profit
prin cultivarea cu pomi fructiferi, odată cu începerea lucrărilor de expropriere
și construirea drumului, activitatea agricolă având de suferit.
Așa fiind, instanța de
apel a apreciat că prețul de 4,3 euro/mp determinat prin expertiza întocmită de
comisia de experți evaluatori reprezintă o dreaptă și justă despăgubire pentru reclamanți,
astfel încât, despăgubirea stabilită de prima instanță, în condițiile art. 270 din
Legea nr. 33/1994, respectă prevederile art. 26 din același act normativ.
Decizia curții de apel
a fost recurată de pârâtul Consiliul Județean Dâmbovița care a invocat pronunțarea
deciziei atacate cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, art. 304 pct. 9 C.
proc. civ., formulând următoarele critici:
Art. 26 din Legea nr.
33/1994 a fost greșit interpretat și aplicat în speță. Potrivit textului de lege
sus menționat, la calculul cuantumului despăgubirilor experții, precum și instanța
de judecată, vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele
de același fel în unitatea administrativ teritorială, ceea ce înseamnă că, pentru
stabilirea prețului real de circulație, experții trebuie să se raporteze la tranzacții
concrete cu imobile similare.
Față de reglementarea
în discuție, în mod greșit ambele instanțe au valorificat concluziile raportului
de expertiză efectuat în cauză, în condițiile în care acest raport nu reflectă prețul
cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel, deoarece experții nu au
verificat și identificat niciun fel de tranzacții concrete cu privire la imobile
cu caracteristici similare terenului expropriat, ci au avut în vedere doar oferte
de vânzare postate pe internet sau la agențiile imobiliare pentru terenuri asemănătoare,
valoarea despăgubirilor fiind calculată în raport de aceste oferte, după aplicarea
unor coeficienți de corecție care ar fi trebuit să reflecte deosebirile existente
între terenul expropriat și parcelele la care se referă anunțurile de vânzare avute
în vedere.
În contextul în care nu
există nicio probă și niciun indiciu din care să rezulte că prețurile menționate
în anunțurile de vânzare examinate de experți ar corespunde cu prețurile de tranzacționare
efectivă, care se stabilesc pe baza negocierilor dintre proprietar și potențialii
cumpărători și care pot fi influențate de evoluția pieței imobiliare în perioada
cuprinsă între data postării ofertei și data încheierii tranzacției efective, corecta
aplicare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 impunea ca datele din ofertele
examinate să fie verificate și prin prisma unor tranzacții efective pentru a se
putea stabili în acest mod în ce măsură respectivele oferte corespund realității
pieței imobiliare.
Astfel, în raportul de
expertiză dispus de către instanța de fond, au fost obținute valori de piață diferite
de către fiecare expert în parte, aceștia folosind metode de evaluare diferite,
pornind de la analiza prețurilor de ofertare din publicații de specialitate și de
pe internet, și nu a prețurilor din tranzacțiile încheiate în zonă. De asemenea,
recurentul critică raportul de expertiză întocmit în cauză și din perspectiva faptului
că imobilele teren folosite în metoda comparației nu fac parte din aceeași categorie
cu imobilul expropriat. Valoarea stabilită pentru terenul expropriat este exagerată,
nerealistă și diferită de prețurile pieței practicate în zona respectivă pentru
suprafața expropriată. Invocă în acest sens sentința civilă nr. 543 din 7
martie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița prin care pentru terenuri din aceeași
categorie de folosință, expropriate în cadrul aceluiași obiectiv de investiții,
a fost stabilită despăgubirea în valoare de 1 euro/mp.
Examinând decizia recurată
prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține că acestea sunt fondate pentru
următoarele considerente:
Conform art. 26 din Legea
nr. 33/1994 „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul
cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”.
„La stabilirea cuantumului
despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se
vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială,
la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului
sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate
de aceștia (...)”.
Se constată astfel că
textul de lege stabilește atât criteriile de determinare a despăgubirii, compusă
din valoarea reală a bunului și prejudiciul cauzat expropriatului, cât și momentul
stabilirii cuantumului despăgubirii, respectiv „data întocmirii raportului de expertiză”.
Aspectul esențial ce interesează
obiectivele la care trebuie să răspundă experții desemnați de către instanța de
judecată este prețul de piață al imobilului, astfel cum rezultă, în principal, din
tranzacții încheiate în perioada relevantă și, subsidiar, doar pentru cazul neidentificării
sau inexistenței de tranzacții pentru terenuri de același fel în unitatea administrativ-teritorială,
din oferte de tranzacționare.
Este fondată critica recurenților
privind calcularea cuantumului despăgubirii fără a se ține seama de criteriul „prețului
cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele”, prevăzut de același text legal.
Sintagma „prețul cu care
se vând, în mod obișnuit, imobilele” are semnificația de preț plătit efectiv, respectiv
prețul de tranzacționare a bunului, consemnat ca atare în contracte de vânzare-cumpărare,
el neputând fi raportat exclusiv la ofertele de preț ale agențiilor imobiliare sau
ale rubricilor de vânzări din anunțurile de mică publicitate sau de pe internet.
Or, instanța de apel a
validat cuantumul despăgubirilor stabilit în primă instanță pe baza unui raport
de expertiză din care rezultă că experții au avut în vedere oferte de vânzare „localizate
în aceeași zonă”.
Se constată astfel că,
la întocmirea raportului de expertiză în faza judecății în fond, nu au fost verificate
și identificate niciun fel de tranzacții concrete cu privire la imobile cu caracteristici
similare terenului expropriat, ci au fost avute în vedere doar oferte de vânzare
postate pe internet pentru terenuri asemănătoare, valoarea despăgubirilor fiind
calculată în raport de aceste oferte.
Din cuprinsul acestei
lucrări, reiese că metoda de evaluare folosită a fost aceea a comparației directe
pornind de la analiza prețurilor de ofertare din publicații de specialitate și de
pe internet, iar nu a prețurilor din tranzacțiile încheiate în zonă.
Instanța avea obligația
de a manifesta rol activ în identificarea comparabilelor cu imobile de același fel,
din aceeași unitate administrativ teritorială în care s-a dispus exproprierea, prin
efectuarea de adrese către instituțiile care dețin astfel de date, cum ar fi Oficiul
de Cadastru și Publicitate Imobiliară, primărie, Direcția de Taxe și Impozite Locale,
urmând ca pe baza informațiilor primite privind tranzacțiile încheiate în zonă,
să procedeze la evaluare, luând în considerare prețurile din aceste tranzacții.
Numai în măsura în care
informațiile culese în urma acestor verificări indicau neîncheierea de contracte
de vânzare-cumpărare cu privire la terenurile din zonă, instanța putea dispune efectuarea
expertizei în raport de alte comparabile, cum ar fi ofertele de preț.
În lipsa verificării de
către instanță a existenței sau nu a unor contracte de vânzare-cumpărare pentru
imobile de același fel, în mod greșit, aceasta și-a însușit valoarea stabilită prin
expertiza efectuată în fața instanței de fond, pentru terenul în litigiu, în afara
criteriului menționat în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, decizia atacată
fiind, astfel, pronunțată cu încălcarea textului de lege menționat.
Prin urmare, constatând
că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu nerespectarea dispozițiilor art. 26
alin. (2) și alin. (4) din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor
cuvenite reclamanților, în baza art. 312 alin. (1)-alin. (3) cu referire la
art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va casa decizia
recurată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași curte de apel, în vederea
refacerii probatoriului sub toate aspectele care au condus la încălcarea dispozițiilor
art. 26 alin. (2) și alin. (4) din Legea nr. 33/1994.
Astfel, urmează ca instanța
de apel să dispună efectuarea expertizei, de către comisia de experți constituită
în condițiile art. 25 din aceeași lege, urmând ca experții să stabilească despăgubirile
cuvenite reclamanților în raport de „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele
de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului
de expertiză”, preț rezultat din contracte de vânzare cumpărare autentice, iar nu
simple oferte de vânzare.
În vederea identificării
unor atare comparabile, instanța va avea obligația de a manifesta rol activ prin
efectuarea de adrese către instituțiile care dețin astfel de informații, cum ar
fi Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, primărie, Direcția de Taxe și
Impozite Locale, urmând ca pe baza informațiilor primite privind tranzacțiile încheiate
în zonă să procedeze la evaluare, luând în considerare prețurile din aceste tranzacții.
Doar în cazul în care,
în urma unor verificări reale (prin administrarea probatoriului necesar) efectuate
de instanță în legătură cu existența unor asemenea acte juridice la data întocmirii
raportului de expertiză, se va constata că nu există asemenea tranzacții, se vor
avea în vedere alte metode propuse de experți.
Cu ocazia rejudecării,
se va proceda la completarea raportului de expertiză în sensul mai sus arătat și,
în măsura în care se va aprecia necesar, chiar la efectuarea unei noi expertize,
care să determine cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților în conformitate
cu dispozițiile art. 26 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 33/1994, urmând ca
apoi curtea de apel să se pronunțe asupra legalității sentinței de fond sub aspectul
cuantumului despăgubirilor acordate reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat
de pârât Consiliul Județean Dâmbovița împotriva deciziei civile nr. 23 din 2 aprilie
2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.
Casează decizia și trimite
cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 26 februarie 2014.