ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 245/2019

HOTĂRÂRE

01.02.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 245/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Corabia la data de 05.07.2017 sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comisia Locală de Fond Funciar a comunei Obîrșia, Comisia Județeană de Fond Funciar Olt, B., obligarea primei și ultimei pârâte la adoptarea unei hotărâri privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 4,48 ha pe vechiul amplasament sau pe un altul disponibil, echivalent valoric și validarea acestei hotărâri împreună cu toată documentația aferentă; obligarea celei de-a doua pârâte să valideze hotărârea primei pârâte și să emită titlul de proprietate conform legii; obligarea primei și celei de-a treia pârâte să îl pună în posesie asupra terenului pentru care se va dispune reconstituirea dreptului de proprietate.

În subsidiar, reclamantul a solicitat, în situația în care din probe rezultă că nu mai există teren disponibil pentru restituirea în natură a terenului din litigiu, obligarea pârâtelor să întocmească tabelul nominal prevăzut în anexa 11 la Nomele de punere în aplicare a Legii nr. 165/2013 și să îl înainteze Comisiei Județene împreună cu întreaga documentație aferentă; obligarea celei de-a doua pârâte să analizeze cererea și să transmită Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor propunerea de acordare a măsurilor compensatorii însoțită de toate documentele prevăzute de art. 21 din Legea nr. 165/2013; obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor să emită o decizie de compensare a terenului prin care să valideze propunerea Comisiei Județene de Fond Funciar cu evaluarea terenului și convertirea în puncte a valorii stabilite cu respectarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 165/2013; obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților să emită titlurile de plată conform art. 31 din Legea nr. 165/2013.

Prin precizarea depusă la data de 07.11.2017 reclamantul a arătat că înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâții Comisia Locală de Fond Funciar Obîrșia, Comisia Județeană de Fond Funciar Olt, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013.

Prin Sentința nr. 222 din 10.04.2018 Judecătoria Corabia a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, reținând că norma de competență incidentă raportului juridic litigios este art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, text legal ce instituie o normă de competență teritorială și materială absolută tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de lege, în speță Tribunalul București, ca instanță de la sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, entitate în contradictoriu cu care se solicită emiterea deciziei de compensare.

Prin Sentința nr. 1727 din 10.10.2018 Tribunalul București, secția a III-a civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Corabia, a constatat ivit conflictul de competență și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul București a reținut că prin cererea de chemare în judecată, așa cum a fost completată, s-a solicitat obligarea pârâților la adoptarea unei hotărâri pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului pe vechiul amplasament sau pe un alt amplasament, obligarea acestora să valideze hotărârea primei instanțe, să emită titlul de proprietate și să efectueze punerea în posesie cu privire la teren. Prin acțiune, reclamantul a formulat și cereri subsidiare, pentru situația în care nu se poate efectua reconstituirea în natură (cererea de obligare a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, de emitere a deciziei de compensare prin puncte, precum și cererea de obligare a ANRP la emiterea titlului de despăgubiri), cereri de competența instanței care judecă cererea principală, de reconstituire a dreptului de proprietate, în speță Judecătoria Corabia.

Reclamantul susține că cerere sa de reconstituire a dreptului de proprietate nu a fost soluționată, astfel că devin incidente prevederile art. 53 și art. 54 din Legea nr. 18/1991, modificată prin Legea nr. 247/2005, din care rezultă fără echivoc că atât procedura de emitere a unui act de atribuire în proprietate a unei suprafețe de teren cât și instanța competentă să soluționeze plângerea îndreptată împotriva oricărui act administrativ prin care s-a refuzat atribuirea terenului, este judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul.

Art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 instituie o normă de competență materială și teritorială cu regim special, derogatorie de la dreptul comun, indicând judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul drept instanță competentă să soluționeze cererea principală de reconstituire a dreptului de proprietate, această instanță fiind în speță, Judecătoria Corabia.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Corabia, pentru următoarele argumente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a solicitat, în principal, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de Fond Funciar a comunei Obârșia, Comisia Județeană de Fond Funciar Olt, Comuna Obârșia, prin primar, reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament sau pe un altul disponibil, echivalent valoric, pentru suprafața de teren de 4,48 ha, conform registrelor agricole din 1956 - 1958; obligarea celei de-a doua pârâte să valideze hotărârea primei pârâte și să emită titlul de proprietate conform legii; obligarea primei și celei de-a treia pârâte să pună reclamantul în posesie asupra terenului pentru care se va reconstitui dreptul de proprietate.

În subsidiar, dacă din probele administrate va rezulta că nu ar mai exista teren disponibil pentru restituirea în natură, reclamantul a solicitat obligarea primei și celei de-a treia pârâte să întocmească tabelul nominal prevăzut în Anexa nr. 11 la Normele de punere în aplicare a Legii nr. 165/2013 și să-l înainteze comisiei de fond funciar, împreună cu documentația aferentă; obligarea celei de-a doua pârâte să analizeze cererea și să transmită Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor propunerea de acordare a măsurilor compensatorii, însoțită de documentele prevăzute de art. 21 din Legea nr. 165/2013; obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor să emită decizie de compensare prin care să valideze propunerea Comisiei Județene de fond funciar, cu evaluarea terenului și convertirea în puncte a valorii stabilite; obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților să emită titlul de plată conform art. 31 din Legea nr. 165/2013.

În motivare, reclamantul a arătat că este persoană îndreptățită la restituire în calitate de fiu al autoarei C. care, deși a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, asupra tuturor terenurilor rămase de pe urma autorului D. (bunicul reclamantului), indicând aproximativ suprafețele cunoscute, categoria terenului și amplasamentul, nu a primit niciun răspuns până în prezent privind reconstituirea celor 4,48 ha.

Reclamantul a solicitat ca instanța de judecată să suplinească neîndeplinirea procedurii administrative reglementată prin legile speciale și să oblige autoritățile cu atribuții în domeniu să-i reconstituie dreptul de proprietate potrivit celor arătate.

Ca atare, deși nu a indicat expres ca temei juridic al cererii sale Legea nr. 18/1991, prin arătarea explicită a capetelor de cerere care sunt principale și care sunt subsidiare, precum și prin argumentele expuse, însuși reclamantul arată că în cauză este vorba de acest act normativ.

Printr-o precizare ulterioară privind cadrul procesual, reclamantul a arătat că înțelege să se judece cu pârâții Comisia Locală de Fond Funciar a comunei Obârșia, Comisia Județeană Olt de aplicare a Legii nr. 10/2001, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, din ordinea indicării pârâților, rezultând aceeași prioritate acordată rezolvării capătului de cerere privind reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991.

De asemenea, prin răspunsul la întâmpinarea formulată de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, reclamantul arată că, din vina autorităților abilitate, s-a omis a se emite titlul de proprietate, sens în care "va trebuie stabilit dacă mai există teren disponibil, pe un alt amplasament, echivalent valoric, pentru a mi se reconstitui dreptul de proprietate în natură, în calitate de moștenitor al autoarei mel".

Mai precizează reclamantul prin răspunsul la întâmpinare că "pârâtele CNCI și ANRP au fost chemate în judecată strict cu privire la capetele de cerere subsidiare, cu finalitatea clară de a se pronunța o hotărâre opozabilă acestora, pentru a se pronunța obligatoriu o decizie de validare a CNCI, conform art. 21 alin. (10) din Legea nr. 165/2013, având în vedere că prin hotărârea din prezentul dosar instanța de judecată urmează a stabili calitatea mea de persoană îndreptățită, întinderea dreptului meu și eventuala imposibilitate a reconstituirii în natură a dreptului de proprietate".

Prin urmare, atât prin apărările formulate, cât și prin cadrul procesual precizat, indiferent de textele legale indicate, reclamantul a indicat în mod constant, drept solicitare principală, reconstituirea dreptului de proprietate în natură (potrivit Legii nr. 18/1991) și numai în subsidiar parcurgerea procedurii prevăzute de Legea nr. 165/2013.

Astfel, cauza acțiunii asupra căreia instanța a fost chemată a se pronunța în principal este aceea a restituirii în natură a terenului de 4,48 ha, despre care reclamantul a arătat că autoarea sa a formulat cereri în temeiul Legii nr. 18/1991, care au rămas nesoluționate.

Față de această împrejurare, în cauză devin incidente dispozițiile art. 53 din Legea nr. 18/1991, care instituie o normă imperativă, de competență materială exclusivă, atribuind competența de soluționare a cererilor din materia fondului funciar, judecătoriei în a cărei rază teritorială este situat terenul ce face obiectul dreptului de proprietate pretins.

Chiar dacă reclamantul a formulat capete de cerere subsidiare, invocând dispozițiile Legii nr. 165/2013, această situație nu este de natură să schimbe obiectul, temeiul și cauza juridică a capătului de cerere principal, care este o cerere de fond funciar, ce trebuie soluționată în cadrul procesual reglementat de Legea nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare.

Întrucât în cauză se solicită obligarea pârâtelor principale la emiterea unui titlu de proprietate privind terenuri despre care reclamantul arată că s-au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 rămase nesoluționate, iar aceste terenuri se regăsesc în raza teritorială a Judecătoriei Corabia, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.