ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.01.2019

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 231/2019

HOTĂRÂRE
31.01.2019
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 231/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 30.10.2018, sub nr. x/2018, la Judecătoria Focșani, BEJ A., pentru creditoarea S.C. B. S.R.L., a solicitat încuviințarea executării silite privind titlul executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 4884/29.06.2017, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în Dosarul nr. x/2017.

În motivare, s-a arătat că, la data de 19.10.2018, creditoarea a formulat cerere de executare silită pentru punerea în executare silită a titlului executoriu susmenționat împotriva debitorului C., cu domiciliul în mun. Focșani, județul Vrancea, în vederea predării imobilelor: apartament cu nr. cad. x -C1- U83 și CF. nr. x C1- U83, boxa nr. 23 (subsolul blocului A10) cu nr. cad. x -C1- U23 și CF. nr. x C1- U23 și locul de parcare suprateran nr. 705, situate în mun. București, str. x, în urma căreia, prin Încheierea nr. x/19.10.2018, executorul judecătoresc a dispus deschiderea Dosarului de executare nr. x/2018.

Prin Sentința civilă nr. 7080 din 1 noiembrie 2018, Judecătoria Focșani a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Pentru a decide astfel, s-a reținut că, la data de 19.10.2018, conform prevederilor art. 665 alin. (2) C. proc. civ., BEJ A. a dispus, prin încheiere, admiterea cererii creditoarei S.C. B. S.R.L. împotriva debitorului C., pentru imobilele apartament cu nr. cad. x -C1- U83 și CF. nr. x C1- U83, boxa nr. 23 (subsolul blocului A10) cu nr. cad. x -C1- U23 și CF. nr. x C1- U23 și locul de parcare suprateran nr. 705, situate în mun. București, str. x, și deschiderea dosarului de executare silită nr. x/19.10.2018 în baza titlului executoriu: titlului executoriu constând în Sentința civilă nr. 4884/29.06.2017.

În vederea stabilirii competenței teritoriale, instanța a constatat incidența prevederilor art. 652 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., potrivit cărora "Dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de către executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel, după cum urmează: a) în cazul urmăririi silite a bunurilor imobile, al urmăririi silite a fructelor prinse de rădăcini și al executării silite directe imobiliare, executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află imobilul."

Din cuprinsul titlului executoriu, rezultă că imobilele a căror predare prin executare silită se solicită sunt situate în mun. București, str. x, care se află în circumscripția Judecătoriei Sectorului 5 București, astfel că aceasta este instanța competentă teritorial a soluționa pricina, în baza art. art. 652 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.

Prin Sentința civilă nr. 8175 din 14 noiembrie 2018, Judecătoria Sectorului 5 București, secția a II-a civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Focșani. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unui regulator de competență.

În vederea pronunțării soluției, s-a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Totodată, art. 666 alin. (1) din același cod dispune: "Cererea de încuviințare a executării silite se introduce la instanța de executare."

A mai constatat această instanță că norma prevăzută art. 652 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., evocată anterior, stabilește competența executorului judecătoresc, și nu pe cea a instanței de executare.

Singurul text de lege ce arată instanța de executare competentă, indiferent de felul executării silite, este cel arătat mai sus, respectiv art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Cum debitorul C. este domiciliat în Focșani, județul Vrancea, instanța competentă să judece cererea de încuviințare a executării silite este Judecătoria Focșani.

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că, în cauză, competența soluționării litigiului revine Judecătoriei Focșani, pentru considerentele ce succed:

În speță, creditoarea S.C. B. S.R.L., prin BEJ A., a solicitat împotriva debitorului C. încuviințarea executării silite în baza titlului executoriu, constând în Sentința civilă nr. 4884/29.06.2017, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în Dosarul nr. x/2017, în vederea predării imobilelor: apartament cu nr. cad. x -C1- U83 și CF. nr. x C1- U83, boxa nr. 23 (subsolul blocului A10) cu nr. cad. x -C1- U23 și CF. nr. x C1- U23 și locul de parcare suprateran nr. 705, situate în mun. București, str. x, în urma căreia, prin Încheierea nr. x/19.10.2018, executorul judecătoresc a dispus deschiderea Dosarului de executare nr. x/2018.

Față de obiectul învestirii instanței, Înalta Curte reține incidența dispozițiilor art. 666 alin. (1) C. proc. civ. și art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Potrivit art. 666 alin. (1) C. proc. civ., în reglementarea dată de O.U.G. nr. 1/2016, ca urmare a declarării neconstituționalității dispozițiilor art. 666 C. proc. civ. prin Decizia Curții Constituționale nr. 895 din 17 decembrie 2015, în termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare.

Dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. prevăd:

"Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor" alin. (3) al aceluiași text legal arată:

"Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite (…)".

Din perspectiva textelor de lege sus-menționate, competența de soluționare a unei cereri privind încuviințarea executării silite, cum este cazul în speța de față, aparține judecătoriei în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Înalta Curte reține că debitorul C. figurează, la data sesizării organului de executare - 18.10.2018, cu domiciliul în Focșani, județul Vrancea, care este situat în raza Judecătoriei Focșani, astfel cum rezultă din conținutul H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii.

Întrucât obiectul dedus judecății vizează cererea de încuviințare a executării silite, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 652 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., care cuprind norme cu privire la competența executorului judecătoresc în ceea ce privește urmărirea silită imobiliară, nu și cu privire la instanța de executare, care este judecătoria în a cărei circumscripție se află la data sesizării organului de executare domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Prin urmare, constatând că, în speță, sunt operante dispozițiile art. 666 alin. (1) raportat la 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența teritorială de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Focșani.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focșani.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-10-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1792/2019
Asupra conflictului de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București la data de 27 septembrie 2018, A. a formulat, în contradict
ÎCCJ 2019-10-08
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1692/2019
. În motivare a reținut incidența art. 651 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și faptul că prin Încheierea din data de 3 octombrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Suceava a încuviințat executarea silită a debitorilor A. S.A.
ÎCCJ 2019-12-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2432/2019
Asupra cauzei de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu sub nr. x/2019, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimații B. și C., a formulat contestație la executare, solicitând instanței, în p
ÎCCJ 2024-04-17
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1110/2024
Ședința publică din data de 17 aprilie 2024 Asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, secția civilă în data de 02.07.2018,
ÎCCJ 2019-01-31
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 203/2019
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vânju Mare Mehedinți la data de 19 septembrie 2018, petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat încuviințarea exec
Sursă