ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 146/2019

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la data de 22 noiembrie 2016, reclamantul A., deținut în Penitenciarul Slobozia, a chemat în judecată pârâții Statul Român, Administrația Națională a Penitenciarelor, Administrația Penitenciarului Poarta Albă și Administrația Penitenciarului Slobozia, pentru ca, în baza probatoriilor anexate, să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună admiterea acțiunii și obligarea Statului Român la plata sumei de 500.000 euro, cu titlu de daune morale și materiale, obligarea pârâților a cere scuze oficial prin adrese care să și ajungă la el, obligarea pârâților la publicarea în 3 ziare naționale și un post de televiziune național a hotărârii care se va pronunța în cauză, în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă, iar în cazul în care nu se va da curs dispoziției, să se dispună autorizarea reclamantului să publice hotărârea, pe cheltuiala pârâților, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea precizatoare depusă la instanța de fond, reclamantul a arătat că se îndreaptă exclusiv împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru repararea unui prejudiciu moral cuantificat la suma de 492.000 euro - 225.000 euro pentru încălcarea condițiilor de cazare din penitenciare, respectiv, încălcarea art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, 17.000 euro pentru afectarea stării sale de sănătate în cursul detenției și 250.000 euro pentru încălcarea dreptului de a vota, arătându-se, totodată, că "în urma depistării vinovaților, statul (trebuie) să-și recupereze paguba suferită de la Penitenciarul Slobozia, (Penitenciarul) Poarta Albă și Administrația Națională a Penitenciarelor" ca instituții publice cu atribuții în asigurarea apărării, ordinii publice și siguranței naționale.

Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Administrația Națională a Penitenciarelor la plata unor daune de 2.000 euro pentru încălcarea dreptului la muncă și discriminarea unor deținuți prin adoptarea Deciziei nr. 619 din 14 octombrie 2011, pentru oprirea programului TV prin cablu și, respectiv, pentru fapta de a fi deranjat din punct de vedere fonic de către angajați ai penitenciarelor prin verificarea, prin lovire, a gratiilor.

A arătat reclamantul că solicită obligarea Penitenciarului Slobozia la plata a 5.000 euro pentru încălcarea dreptului la convorbiri on-line și a dreptului la convorbiri telefonice, încălcarea prevederilor art. 68 alin. (3) din Hotărârea nr. 157/2016, începând cu data de 10.03.2016, cercetarea disciplinară abuzivă și, respectiv, pentru întârzierea plătii sumelor de bani primite de la membrii ai familiei sale.

Prin Sentința civilă nr. 243F din 14 februarie 2017, Tribunalul Ialomița a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Slobozia.

A respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamant împotriva pârâților Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, Administrația Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul Slobozia și Penitenciarul Constanța - Poarta Albă, iar în baza art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, cheltuielile procesuale reprezentând taxă judiciară de timbru în sumă de 26.105 RON, de plata căreia a fost scutit reclamantul prin încheierea din 16 noiembrie 2016, ca urmare a admiterii cererii de acordare a ajutorului public judiciar, au rămas în sarcina statului.

Prin Decizia nr. 882A din 26 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 243F din 14 februarie 2017, pronunțată de Tribunalul Ialomița și a dispus ca, cheltuielile judiciare avansate de stat în sumă de 100 RON, cu titlu de ajutor public judiciar acordat apelantului-reclamant, să rămână în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând desființarea ambelor hotărâri pronunțate în cauză și, în baza probatoriului administrat, rejudecând, instanța de recurs să admită acțiunea și să încuviințeze răspunderea pârâților, pentru îndeplinirea pretențiilor dovedite legal.

În susținerea recursului, reclamantul a arătat că instanța de apel a denaturat adevărul cu privire la necesitatea efectuării unei expertize grafologice, nu a încuviințat audierea martorului propus, nu a sesizat aspecte privind situația de fapt, invocate prin cererea de chemare în judecată și a reținut, în mod greșit, că reclamantul nu a probat pretențiile solicitate.

Statul Român, prin Legea nr. 169/2017 privind recursul compensatoriu pentru condițiile improprii de detenție, în calitate de vinovat, a ales să îl despăgubească pe reclamant în mod echitabil pentru "un eventual prejudiciu moral" cu 336 zile pe care le consideră ca și efectuate din pedeapsa de 7 ani de închisoare. Recurentul-reclamant se întreabă retoric, în baza căror criterii a fost cuantificată valoarea prejudiciului său. În dovedire, recurentul invocă Adresa nr. x din 12 februarie 2018 emisă de Penitenciarul București Rahova.

Acest număr de zile compensatorii conduc la concluzia că există fapte ilicite, prejudiciu real, raport de cauzalitate, precum și vinovăția celui care a creat prejudiciu pe perioada detenției.

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea probei cu expertiză tehnică judiciară pentru determinarea prejudiciului moral suferit.

Prin Hotărârea pilot din 25 aprilie 2017, CEDO a recomandat Statului Român adoptarea unor măsuri generale pentru remedierea problemei structurale constatate, dar nu a recomandat să se dispună prin legea internă o serie de măsuri care să nu acopere prejudiciul creat.

A mai arătat că există încălcare flagrantă a art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului de către Statul Român, invocând hotărârea pronunțată de Curtea Europeană în cauza "Stanciu împotriva României", prin care s-a reținut că Statul Român nu recunoaște că prin nerespectarea condițiilor de detenție din penitenciare există un prejudiciu moral.

Referitor la susținerea privind încălcarea dreptului la vot, recurentul-reclamant a solicitat efectuarea unei expertize grafologice și a unei expertize tehnice judiciare care să cuantifice legal valoarea prejudiciului ce i-a fost creat prin îngrădirea acestui drept fundamental.

Totodată, recurentul-reclamant a reiterat faptul că, din anul 2013 și până în prezent, în sistemul penitenciar românesc a trăit umilințe greu de descris, efectul imediat al acestora constând în uciderea spiritului și a sufletului uman, demnitatea umană i-a fost afectată și prejudiciul moral este greu de cuantificat.

Învestită cu soluționarea recursului, Înalta Curte, prin rezoluția din data de 26 martie 2018, a dispus comunicarea cererii de recurs către intimați, precum și întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, după efectuarea formalităților de comunicare menționate în art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat și menținerea deciziei recurate, ca fiind temeinică și legală.

Prin întâmpinarea formulată, intimata Administrația Națională a Penitenciarelor a invocat excepția nulității recursului, întrucât recursul nu este motivat raportat la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., recurentul reiterând motivele de fapt avute în vedere de prima instanță. Pe cale de consecință, intimata a apreciat că decizia atacată este temeinică și legală, solicitând anularea recursului.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Penitenciarul Constanța -Poarta Albă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Penitenciarul Slobozia a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei recurate, ca fiind temeinică și legală.

La data de 19 iulie 2018, s-a procedat la întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, reținându-se ca recursul este admisibil în principiu, în raport de valoarea pretențiilor deduse judecății, însă recurentul nu a indicat temeiul de drept pe care își fundamentează calea de atac, excepția nulității recursului pentru neîncadrare fiind invocată și prin întâmpinare.

În conformitate cu prevederile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților pentru formularea unui punct de vedere cu privire la conținutul acestuia.

Intimata Administrația Națională a Penitenciarelor a depus punct de vedere la raport.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare și reținută prin raport, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte reține că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute de art. 470 alin. (5) din același cod, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres și limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Articolul 489 alin. (1) din același cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, iar în alin. (2) al aceluiași articol se arată că aceeași sancțiune, a nulității recursului, se aplică și în situația în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către titularul recursului.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe lângă condiția încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., acestea trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În speță, prin Decizia nr. 882A din 26 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 243F din 14 februarie 2017, pronunțată de Tribunalul Ialomița, instanța reținând neîndeplinirea condițiilor privind răspunderea civilă delictuală a pârâților (art. 1357 și urm. C. civ.).

Raportat la susținerile din memoriul de recurs referitoare la necesitatea administrării probatoriilor în fața instanței de apel, Înalta Curte constată că această instanță a expus expres argumentele pentru care probele nu au fost administrate, iar criticile recurentului nu vizează argumentele avute în vedere la pronunțarea soluției de respingere a apelului, ca nefondat, ci reprezintă o reluare a susținerilor privind fondul cauzei și o reiterare a cererii de probatorii, incompatibilă cu structura recursului.

Prin urmare, față de cele anterior constatate și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 882A din 26 octombrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - LM