ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1606/2015

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Sentința nr. 2.984 din 7 mai 2012, Curtea de Apel București a respins atât excepțiile necompetenței materiale a Curții de Apel București și a lipsei calității de reprezentant al reclamanților și a admis excepția lipsei de interes a reclamanților, respingând acțiunea astfel cum a fost precizată de reclamanții A., B., C., D., E., F., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Naționale, Universitatea G. și H. Rectorul Universității G., ca fiind lipsită de interes.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs A., B., C., D., E., F., fără a depune, însă, și dovada plății taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar corespunzătoare căii de atac exercitate.

Prin încheierea din 16 aprilie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus din oficiu preschimbarea termenul de judecată la data de 23 ianuarie 2014, cu citarea părților.

Prin Decizia nr. 271 din 23 ianuarie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat recursul declarat de A., de B., de C., de D., de E. și de F. împotriva Sentinței civile nr. 2.984 din 7 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare, F., criticând soluția instanței ca netemeinică, nelegală.

În motivarea contestației s-au indicat, ca temei de drept, dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și art. 318 alin. (1) din C. proc. civ., iar în fapt, s-a susținut că la data de 16 aprilie 2013 instanța de recurs a dispus din oficiu în dosarul nr. x/2011 o preschimbarea a termenului de judecată pentru 23 ianuarie 2014 fără sa-i citeze pe recurenți. A susținut contestatorul că la dosarul cauzei nu există dovada de citare legal îndeplinită pe adresa domiciliului ales, adică în București, sector 2.

De asemenea, contestatorul a mai susținut ca de vreme ce termenul a fost stabilit inițial pentru martie 2014, acesta nu poate fi preschimbat decât pentru motive temeinice, conform art. 153 alin. (3) din C. proc. civ.

Referitor la taxa de timbru, contestatorul susține că a fost văduvit de posibilitatea legală de a o depune la termenul de judecată din martie 2014 și ca această taxă este plătită încă din data de 21.11.2011.

În cauză, intimatele D., C. și E. au formulat în cauză cerere de intervenție în nume propriu și în favoarea contestatorului.

II. Decizia instanței sesizată cu contestația în anulare

Înalta Curte de Casație și Justiție analizând motivele contestației în anulare formulate, în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare pentru următoarele motive:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar motivele pentru care poate fi exercitată sunt expres și limitativ prevăzute de art. 317 - 318 din C. proc. civ.

Prin această cale de atac se urmărește repararea neregularităților evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate și a stării de fapt la care se referă litigiul.

Deci, în cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege.

Motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. "când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii".

Înalta Curte constată că susținerile contestatorului referitoare la faptul că instanța de recurs a dispus din oficiu în dosarul nr. x/2011 o preschimbarea a termenului de judecată pentru 23 ianuarie 2014 fără sa-i citeze pe recurenți, sunt nefondate, având în vedere că dovezile de citare pentru termenul din 23 ianuarie 2014 la adresa indicată, respectiv București, sector 2, sunt la filele din dosarul de recurs, respectiv la dosarul nr. x/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

De asemenea, procedura de citare a fost legal îndeplinită și pentru termenul din data 06.03.2014, stabilit inițial pentru judecata recursului, astfel cum rezultă din dovezile atașate la filele din dosarul de recurs nr. x/2011

Prin urmare, contrar susținerilor contestatorului, în cauză,procedura de citare cu părțile a fost legal îndeplinită, iar dovezile de îndeplinire a procedurii se găsesc la dosarul cauzei.

În ceea ce privește susținerile contestatorului referitoare la preschimbarea termenului de judecată pentru 23 ianuarie 2014, deși excede motivelor prevăzute de art. 317 - 318 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că prin încheierea din 16 aprilie 2013 s-a preschimbat din oficiu, termenul de judecată la data de 23 ianuarie 2014, cu citarea părților, întrucât, așa cum rezultă din această încheiere, măsurile de scoatere de pe rolul instanței a anumitor cauze în temeiul dispozițiilor art. XXIII alin. (2) și (4) din Legea nr. 2/2013 au avut ca efect scăderea numărului de litigii la prim termen în unele ședințe de judecată, astfel că s-a impus ca, în dosarele cu prim termen de judecată îndelungat, să se recurgă la procedura de preschimbare a termenului pentru a permite soluționarea într-un interval de timp mai scurt, în considerarea rațiunilor avute în vedere de legiuitor la adoptarea Legii nr. 2/2013.

Referitor la motivul prevăzut de art. 318 din C. proc. civ., se ține că acest articol prevede că hotărârile instanței de recurs pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Motivele contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.

Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.

Fiind un text de excepție, noțiunea de "greșeală materială" nu poate fi interpretată extensiv.

Înalta Curte reamintește că greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt, de natură a conduce la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, ceea ce nu poate fi reținut în cauză.

În acest sens, se constată că nici în ceea ce privește soluția de anulare a recursului ca netimbrat, nu se poate vorbi de o eroare materială, având în vedere că deși recurenții au fost citați cu mențiunea achitării taxei de timbru (filele din dosarul de recurs, această taxă nu s-a depus la dosarul cauzei, fiind lipsite de relevanță juridică susținerile contestatorului referitoare la achitarea acestei taxe încă din data de 21.11.2011, de vreme ce taxa nu se afla dosar la momentul judecării recursului.

Față de cele ce preced, instanța apreciază că, în cauza de față, contestația în anulare nu îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute în textele legale susmenționate, întrucât motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de dispozițiile citate, motiv pentru care urmează să respingă contestația în anulare ca inadmisibilă.

În ceea ce privește cererile de intervenție formulată de intimatele D., C. și E. în nume propriu și în favoarea contestatorului, Înalta Curte constată că și această cerere este inadmisibilă pentru următoarele motive:

Potrivit art. 50 alin. (2) din C. proc. civ., Cererea de intervenție în interes propriu se poate face numai în fața primei instanțe și înainte de închiderea dezbaterilor, iar potrivit art. 51 din C. proc. civ., Cererea de intervenție în interesul uneia din părți se poate face chiar înaintea instanței de recurs.

Legiuitorul limitează însă posibilitatea formulării cererii de intervenție accesorie numai până în recurs, în sensul că în căile extraordinare de atac, cererea de intervenție voluntară principală a unui terț nu este admisibilă deoarece prin această formă de intervenție, terțul invocă un drept propriu. De asemenea, cererea de intervenție accesorie a unui terț este în judecata unei contestații în anulare este inadmisibilă, întrucât prevederile art. 51 din C. proc. civ. sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse de la o cale de reformare la o cale de retractare.

Față de considerentele arătate, Înalta Curte constată că cererea contestatorului nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de C. proc. civ., motiv pentru care urmează să respingă contestația în anulare și cererile de intervenție ca inadmisibile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de F. împotriva încheierii din 16 aprilie 2013 și a Deciziei nr. 271 din 23 ianuarie 2014 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Respinge cererile de intervenție formulate de D., C. și E. ca inadmisibile

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2015.

Procesat de ED