ÎCCJ, Decizia nr. 86/2016

Decizia civilă nr. 86/2016

Asupra cauzei

de față, constată:

La data de 14

august 2015, au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă, recursurile declarate de SC A. SRL, SC

B. SA și SC C. SRL împotriva deciziei nr. 348/A din 6 martie 2015, pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Prin încheierea

de ședință nr. 2789 din camera de consiliu de la 9 decembrie 2015,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

I civilă, s-a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și înaintarea acesteia,

spre competență soluționare, secției a II-a civile a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Instanța

a reținut că soluția se impune, în raport cu data înregistrării

dosarului - 14 august 2015, cu obiectul cauzei - pretenții și cu mențiunile

Anexei la Hotărârea nr. 10 din 22 septembrie 2011 a Colegiului de Conducere

al Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit cărora

litigiile având ca obiect recurs - pretenții - se circumscriu în sfera competențelor

specializate alocate completelor de judecată ce funcționează la nivelul

secției a ll-a civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin încheierea

nr. 105 bis din 26 ianuarie 2016, a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea secției I a Înaltei Curți de Casație și

Justiție și, constatând ivit conflictul negativ de competență,

a dispus înaintarea dosarului completului de 5 judecători al Înaltei Curți

de Casație și Justiție.

În motivare s-a

făcut referire la dispozițiile art. 19

1

și ale art. 19

4

din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la faptul că, prin

Hotărârea nr. 10 din 22 septembrie 2011 a Colegiului de Conducere al Înaltei

Curți de Casație și Justiție, litigiile derivând din asigurări

sunt distribuite spre soluționare ambelor secții civile ale Înaltei Curți

de Casație și Justiție precum și la poziția judecătorilor

secției l civile, referitoare la competența în materia respectivă,

exprimată cu prilejul soluționării recursului în interesul legii

nr. 23/2015, secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație

și Justiție a considerat, în esență, că secția l civilă,

sesizată potrivit criteriilor menționate, prin repartizarea aleatorie

cu soluționarea cauzei, are competența pentru soluționare.

Completul de 5

judecători - legal sesizat, în temeiul art. 136 alin. (3) C. proc. civ., cu

conflictul negativ de competență ivit între două secții ale

Înaltei Curți de Casație și Justiție - analizând normele incidente

în privința competenței în această materie, constată și

stabilește că aceasta revine secției l civile, potrivit celor ce

succed.

Problema de drept

supusă analizei o constituie chestiunea conflictuală legată de competența

completelor de judecată ale aceleiași instanțe (în speță,

Înalta Curte de Casație și Justiție), delimitate de criteriul specializării,

respectiv competența materială (ratione materiae), stabilită atât

sub aspect funcțional (ratione oficii), cât și sub aspect procesual.

Potrivit C.

proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, cu modificările și completările

ulterioare, o atare situație este asimilată conflictului negativ de competență,

competența pronunțării regulatorului de competență revenind,

în cauză, completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Regula în materie

de competență este aceea că ea se determină prin raportare la

normele incidente la data învestirii instanței, stabilite în funcție de

obiectul cauzei deduse judecății.

Partajarea competenței

funcționale între secția l civilă și secția a ll-a civilă

ale Înaltei Curți de Casație și Justiție este instituită,

în principal, prin dispozițiile art. 225 alin. (1) și art. 224 alin.

(1) din Legea nr. 71/2011, prin cele ale art. 35 alin. (2), art. 36 alin. (3) și

art. 37 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, modificată și completată

prin Legea nr. 71/2001 și prin Legea nr. 76/2012, precum și prin Anexa

la Hotărârea nr. 10 din 22 septembrie 2011 a Colegiului de Conducere al Înaltei

Curți de Casație și Justiție, emisă inițial în aplicarea

acestor norme.

În speță,

litigiul dedus judecății vizează materia asigurărilor, având

ca obiect cererea formulată de către reclamanta H., în contradictoriu

cu SC D. SA, SC A. SRL, SC E. SRL, SC F. SA și SC C. SRL, prin care s-a solicitat

obligarea pârâtelor la plata sumei de 612.274,11 euro, reprezentând indemnizația

de asigurare achitată de către reclamantă către SC G. SRL, ca

urmare a producerii evenimentului asigurat, cu dobânda legală calculată

de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la

data achitării integrale a debitului pretins.

Or, în raport

cu specificitatea acestor tipuri de litigii, nu se poate stabili încadrarea lor

în categoria generală a cauzelor având ca obiect „pretenții”.

Cu referire la

natura cererii în discuție, așa cum a fost formulată și cu care

instanța a fost învestită, aceasta trebuie privită și în contextul

finalității ei. În cauză, pentru stabilirea existenței/inexistenței

și, eventual, a întinderii obligației de plată a sumelor solicitate,

urmează a se examina temeinicia solicitărilor prin raportare la normele

legislației speciale în materia asigurărilor (fiind invocate prevederile

Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România)

și la regimul de răspundere civilă, respectiv este necesar a se constata

existența/inexistența elementelor răspunderii civile delictuale a

persoanelor juridice pretins a fi responsabile de producerea evenimentului asigurat

respectiv.

În această

interpretare, speța examinată având un alt obiect identificat în Nomenclatorul

de obiecte decât cele atribuite în competența exclusivă a fiecăreia

dintre cele două secții civile, urmează a se aplica regula împărțirii

acestor categorii de litigii între

secția I civilă

și secția a II-a civilă,

neavând relevanță,

din această perspectivă, împrejurarea că, într-o primă fază,

obiectul cauzei a fost stabilit, generic, ca fiind „pretenții” și menționat,

ca atare, pe coperta dosarului.

Cum, cauzele având

acest obiect sunt date în jurisdicția ambelor secții și întrucât

secția l civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție

a fost inițial învestită, prin repartizare aleatorie, cu soluționarea

dosarului în discuție, completul de 5 judecători va stabili competența

în favoarea secției menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei ce formează obiectul Dosarului

nr. x/3/2014, în favoarea secției I civile a Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 14 martie 2016.