ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 231/2016

S-a luat în examinare, în camera de consiliu, recursul formulat de A. împotriva Sentinței civile nr. 159 din 24 septembrie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În lipsa părților, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (5) din Noul C. proc. civ.

Înalta Curte

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 159 din 24 septembrie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea reclamantei, ca nefondată.

2.1. Motivele de casare. Principalele argumente invocate

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea acestuia, cu consecința admiterii acțiunii și obligarea pârâtei Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (în urma reorganizării Agenției pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, conf. O.U.G. nr. 41/2014) la semnarea contractului de finanțare.

În esență, recurenta a apreciat că refuzul pârâtei de a semna este nejustificat în raport cu procedura reglementată de Ghidul solicitantului pentru Măsura nr. 112, pe care recurenta a respectat-o întocmai.

Intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefundat, cu consecința menținerii sentinței de fond ca fiind temeinică și legală.

4.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 7 octombrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale nu a depus punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului, însă recurenta-reclamantă A. a depus punct de vedere înregistrat la dosar la data de 18.11.2015, solicitând respingerea ca nefondată și neîntemeiată, a soluției de anulare a recursului pentru motivele expuse la pct. 2.1 din raportul asupra admisibilității în principiu a recursului. Cu privire la faptul că nu a fost respectat termenul pentru declararea și motivarea recursului, a solicitat să se constate, în raport de art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) C. proc. civ., că recursul este declarat în termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

4.2 Cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat a constatat că recursul nu a fost declarat și motivat în termen.

4.2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Analizând cu prioritate regularitatea învestirii sale cu recursul de față, în raport cu dispozițiile art. 487 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul a fost declarat și motivat cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, sentința a fost comunicată reclamantei A. la data de 29 octombrie 2014, conform dovezii de înmânare aflate la dosar fond, iar recursul a fost comunicat instanței de fond la data de 17 noiembrie 2014, după cum rezultă din înscrisul reprezentând comunicarea expedierii recursului prin poștă electronică, aflat la dosar recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 489 din C. proc. civ. recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ. când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Completul de filtru reține că nu sunt incidente dispozițiile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., în sensul că nu există motive de casare de ordine publică care să fie ridicate din oficiu de către instanță.

De asemenea, în cauză nu s-a făcut nici dovada existenței vreuneia din situațiile prevăzute de art. 186 din C. proc. civ., în sensul că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate, pentru a opera instituția repunerii în termen.

În ceea ce privește susținerile recurentei-reclamante că termenul de recurs se calculează potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) C. proc. civ., acestea nu pot fi primite, art. 485 alin. (1) teza 1 C. proc. civ. prevăzând că termenul de recurs curge de la data comunicării hotărârii dacă legea nu dispune altfel. În speță, legea aplicabilă este Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ care prevede un termen special, cel reglementat de dispozițiile art. 20 alin. (1).

Prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004 prevăd că Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile C. civ. și cu cele ale C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.

Norma de trimitere are ca obiect doar dispozițiile procedurale pentru care nu este prevăzută nicio reglementare specială în legea contenciosului administrativ, în baza căreia a fost sesizată instanța.

4.2.2. Soluția instanței de recurs. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (5) coroborate cu dispozițiile art. 489 alin. (1) din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 159 din 24 septembrie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2016.

Procesat de ED