ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1693/2021

Ședința publică din data de 17 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată inițial la data de 24.04.2017 pe rolul Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, declinată prin sentința civilă nr. 1748/CA din 25.10.2017 la Curtea de Apel Constanța, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Î.I. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.), anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/05.10.2016, a Deciziei nr. 30595/11.11.2016, precum și a actelor de plată prin care pârâta a achitat numai o cotă de 70% din suma finanțată. A mai solicitat anularea notificărilor nr. x/21.12.2016 și nr. y/21.12.2016, precum și a tuturor actelor subsecvente Procesului-verbal nr. x/05.10.2016.

Prin sentința civilă nr. 91/CA din 09 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins contestația formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 91/CA din 09 mai 2018, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului arată că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a normelor de drept incidente, iar considerentele hotărârii recurate sunt contradictorii.

Astfel, prin actele atacate, autoritatea emitentă a argumentat că suplimentarea cu 20 de puncte procentuale a finanțării nerambursabile nu ar opera în cauză, întrucât exploatația agricolă a recurentei a fost stabilită cu mai mult de 5 ani anterior formulării cererii de finanțare ce a stat la baza încheierii contractului de finanțare nr. x/20.04.2016, susținând că pentru majorarea sprijinului nerambursabil cu 20 de puncte procentuale, până la 90%, se cer a fi îndeplinite 2 condiții, respectiv: fermierul solicitant sa aibă sub 40 de ani și exploatația agricolă să fie înființată cu maxim 5 ani anterior formulării cererii de finanțare. Consideră că emitentul susține fără temei că cele 2 condiții ar trebui îndeplinite cumulativ, invocând Ghidul solicitantului pentru Submăsura 4.1.

Susține că și instanța de fond a reținut în mod greșit aceleași argumente în considerentele hotărârii, deși Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 stabilește la art. 2 lit. n) că "tânăr fermier" înseamnă o persoană cu vârsta de până la 40 de ani la momentul depunerii cererii, care deține competențele și calificările profesionale adecvate și care se stabilește pentru prima dată într-o exploatație agricolă ca șef al respectivei exploatații, respectiv fără condiția ca ferma să fie înființată cu maxim 5 ani anterior solicitării sprijinului.

Dimpotrivă, Anexa II "Sume și rate de sprijin" din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 stabilește că aceste cote pot fi majorate cu 20 puncte procentuale, cu condiția ca rata maximă a sprijinului combinat să nu depășească 90 %, în cazul: tinerilor fermieri, astfel cum sunt definiți la articolul 2 din Regulament sau cei care s-au stabilit în cei cinci ani anteriori cererii de sprijin.

Apreciază că prezența conjuncției "sau" presupune că pot beneficia de cota suplimentară de 20% fie tinerii fermieri, fie cei care și-au stabilit ferma în cei 5 ani anteriori solicitării.

Mai mult, susține că Manualul de procedură pentru evaluarea, selectarea și contractarea cererilor de finanțare, versiunea 02- iulie 2015, cod Manual MO 1-01 stabilește în Fișa El. 2 că mărirea intensității sprijinului cu 20% se acordă "investițiilor realizate de tinerii fermieri, cu vârsta sub 40 de ani", fără a se face referire la o altă condiție cumulativă. În același Manual, pentru cererile formulate pe Submăsura 4.1. se stabilește că se acordă o mărire a intensității sprijinului cu 20% în situația "investițiilor realizate de tineri fermieri cu vârsta de sub 40 de ani, la data depunerii cererii de finanțare sau cei care s-au stabilit până în 5 ani anteriri solicitării sprijinului, în conformitate cu Anexa II a Regulamentului 1305".

De asemenea, arată că Ghidul solicitantului - Submăsura 4.1 investiții în exploatații agricole, adoptat pentru anii 2014-2020, la Secțiunea 2.6. Valoarea maximă a fondurilor nerambursabile, punctul I lit. a), al doilea alineat, reia normele din Regulamentul nr. 1305/2013 și arată că "Investițiile realizate de tinerii fermieri, cu vârsta sub 40 de ani, la data depunerii cererii de finanțare sau cei care s-au stabilit în cei cinci ani anteriori solicitării sprijinului". Consideră că acest ghid denaturează regulile din actele normative citate, transformând condițiile alternative în condiții cumulative.

Susține că Ghidul solicitantului nu este un act normativ și nu are puterea de a legifera și de a stabili norme obligatorii, nefiind opozabil actelor normative naționale și europene.

Precizează faptul că între părți Contractul de finanțare a fost încheiat și chiar executat sub aspectul obligațiilor asumate de beneficiar, înainte de transmiterea adreselor A.F.I.R., a Procesului-verbal, a Deciziei și a celorlalte acte atacate în prezenta acțiune.

În ceea ce privește condiția culpei pentru angajarea răspunderii contractuale, arată că recurenta-reclamantă a depus de la început toată docmentația din care rezulta atât vârsta sa, cât și data stabilirii acesteia ca șef al expoatației agricole, ceea ce exclude culpa sa, iar intimata-pârâtă A.F.I.R. avea obligația legală de a verifica îndeplinirea condițiilor. După verificările efectuate de A.F.I.R. a fost încheiat contractul de finanțare nr. x/20.04.2016, prin care s-a stabilit acordarea unei finanțări nerambursabile în cuantum de 90% din valoarea proiectului.

Consideră că în speță nu se poate reține nicio neregulă ce i-ar putea fi imputată.

Pe de altă parte, susține că procesul-verbal atacat, precum și actele premergătoare acestuia, sunt afectate și de alte vicii relative la procedura de emitere. Aceste vicii vizează atât membrii comisiei de verificare, modul de constituire a acesteia, cât și modul în care a fost sesizată comisia și au fost emise actele.

Astfel, arată că art. 20 din O.U.G. nr. 66/2011 stabilește că activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare/corecțiilor financiare se efectuează de către autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene, prin structuri sau echipe de control organizate în acest scop în cadrul acestora, iar alin. (2) lit. d) pct. 1 prevede că, prin excepție de la prevederile alin. (1), constatarea neregulilor și stabilirea creanțelor bugetare se realizează de către o structură de control din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, în situația de incompatibilitate prevăzută la alin. (3), care stabilește că, dacă structura de control este organizată în interiorul autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, atunci aceasta este incompatibilă în ceea ce privește constatarea neregulilor și stabilirea creanțelor bugetare. În acest sens, susține că în speță comisia de verificare este incompatibilă cu efectuarea de acte de verificare și control în privința contractului dedus judecății.

De asemenea, invocă dispozițiile art. 10 - 12 din același act normativ, care instituie anumite reguli cu privire la membrii comisiei, stabilind că persoanele care participă direct la procedura de verificare/evaluare/aprobare a cererilor de finanțare sau a programelor în cadrul unei proceduri de selecție, precum și cele implicate în procesul de verificare/aprobare/plată a cererilor de rambursare/plată prezentate de beneficiari sunt obligate să depună o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că nu se află în niciuna dintre situațiile prevăzute la art. 10 și 11.

Totodată, susține că membrii echipei de control nu îndeplinesc condițiile impuse de lege pentru a emite astfel de acte, prevăzute la art. 20 alin. (8) și (9) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cărora membrilor echipelor de control li se aplică prevederile art. 10-12, iar personalul cu atribuții de control, care activează în cadrul structurilor de control prevăzute la alin. (1), (2) și (5), trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: studii universitare în domeniul economic, administrativ, juridic sau tehnic, finalizate cu diplomă de licență în unul dintre aceste domenii; vechime în domeniul gestiunii sau controlului/auditului fondurilor publice ori în domeniul controlului/auditului fondurilor private de cel puțin 3 ani.

Pe de altă parte, susține că art. 21 alin. (2), raportat la art. 18 din O.U.G. nr. 66/2011, stabilește un termen de 10 zile de sesizare a comisiei/echipei de control, arătând ca autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația să înregistreze și să transmită, în scopul investigării, în termen de 10 zile lucrătoare, structurilor de control prevăzute la art. 20, toate constatările cu implicații financiare sau cu posibile implicații financiare. În același sens, în termen de maximum 10 zile de la primirea de către structura de control competentă a oricărei solicitări ca urmare a aplicării prevederilor art. 18, aceasta are obligația organizării activității de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.

În cauză, consideră că termenele și regulile stabilite în lege nu au fost respectate, ceea ce atrage decăderea din dreptul de a mai întocmi procesul-verbal de constatare a neregulii și de stabilire a creanței bugetare.

Susține că nu au fost respectate nici dispozițiile art. 21 alin. (5) din O.U.G. nr. 66/2011, în sensul că nu există un act al conducerii autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene prin care să se aprobe: a) componența nominală a echipei care a efectuat verificarea și constatarea; b) durata activității de verificare; c) mandatul privind obiectul verificărilor, stabilirea creanței bugetare rezultate din nereguli și a debitorilor cu referire la verificarea contractului încheiat.

Mai susține că situația este similară sub aspect procedural și în ceea ce privește actele premergătoare procesului-verbal atacat, pe care le apreciază ca fiind viciate, sens în care nu pot produce niciun efect, întrucât procedura inițiată de pârâta A.F.I.R. pentru a emite procesul-verbal de constatare a debutat prin emiterea de către A.F.I.R. a Formularului C1.3 și transmiterea acestuia către petentă, deși conform legislației incidente și a Manualului de proceduri al A.F.I.R., acest formular este destinat solicitării de informații cu privire la modul de derulare a contractului de finanțare semnat.

Pe de altă parte, arată că art. 2 alin. (1) lit. o) din O.U.G. nr. 66/2011 se referă la aplicarea de corecții financiare, dar că în speță nu suntem în situația aplicării unei corecții financiare câtă vreme A.F.I.R. nu plătise nicio suma către petentă, iar creanța bugetară presupune tocmai întoarcerea sumelor plătite și în privința cărora s-a constatat o neregulă.

Față de aspectele procedurale de mai sus, recurenta-reclamantă susține că instanța a analizat și s-a pronunțat numai asupra chestiunii relative la vechimea membrilor comisiei de control, dar și în privința acesteia instanța a făcut o greșită aplicare a legii, recurenta-reclamantă opinând că nu sunt îndeplinite condițiile art. 20 alin. (9) lit. b) din O.U.G. nr. 66/2011, astfel că instanța nu a analizat și nu s-a pronunțat cu privire la criticile arătate la celelalte 5 aspecte procedurale, hotărârea fiind lovită de nulitate, dată fiind incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pe fond, arată că instanța de fond a apreciat în mod greșit că pentru acordarea sprijinului nerambursabil în procent de 90% este necesară îndeplinirea cumulativă a cerințelor ca solicitantul să fie tânăr fermier și să se fi stabilit ca șef al exploatației înainte cu maxim 5 ani raportat la data depunerii cererii, întrucât într-o asemenea situație, legiuitorul ar fi prevăzut în mod expres îndeplinirea cumulativă a celor două condiții.

Consideră că interpretarea ce se impune a fi dată este aceea că de mărirea sprijinului nerambursabil până la 90% pot beneficia două categorii distincte de persoane: tânărul fermier care are până în 40 de ani la data formulării cererii și fermierii care s-au stabilit pentru prima dată într-o exploatație cu mai puțin de 5 ani înaintea formulării cererii.

Apreciază că în speță se impune aplicarea principiului in dubio pro reo cu privire la modul în care trebuie interpretat și aplicat art. 2 lit. n) din Regulamentul (UE) nr 1306/2013 și art. 17 alin. (3) din Anexa II a aceluiași Regulament.

Intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate, apreciind că prima instanță a reținut corect starea de fapt și a făcut o corectă aplicare a textelor de lege incidente.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta Î.I. A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/05.10.2016, a Deciziei nr. 30595/11.11.2016, actelor de plată prin care pârâta a achitat numai o cotă de 70% din suma finanțată, a notificărilor nr. x/21.12.2016 și nr. y/21.12.2016, precum și a tuturor actelor subsecvente Procesului-verbal nr. x/05.10.2016 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.

Recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. sunt fondate și urmează a fi analizate global, dat fiind faptul că sunt susținute de aceleași critici, și anume, neanalizarea aspectelor de ordin procedural invocate de către reclamantă la pct. II al cererii de chemare în judecată.

Astfel, recurenta-reclamantă a susținut că procesul-verbal atacat și actele premergătoare acestuia sunt afectate de vicii relative la procedura de emitere, respectiv faptul că: persoanele care participă direct la procedura de verificare/evaluare/aprobare a cererilor de finanțare sunt obligate să depună o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că nu se află în niciuna dintre situațiile prevăzute la art. 10 și 11; personalul cu atribuții de control trebuie să îndeplinească cumulativ anumite condiții reritoare la studii și vechime; nu au fost respectate termenele și regulile stabilite în art. 21 alin. (2) și art. 18 din O.U.G. nr. 66/2011, ceea ce atrage decăderea din dreptul de a mai întocmi procesul-verbal de constatare a neregulii și de stabilire a creanței bugetare; nu au fost respectate nici dispozițiile art. 21 alin. (5) din O.U.G. nr. 66/2011, în sensul că nu există un act al conducerii autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene prin care să se aprobe componența nominală a echipei care a efectuat verificarea și constatarea, durata activității de verificare și mandatul privind obiectul verificărilor.

De asemenea, recurenta-reclamantă a mai invocat faptul că procedura a fost inițiată de pârâta A.F.I.R. prin emiterea Formularului C1.3, deși acesta este destinat unei alte proceduri.

Instanța de recurs constată că recurenta-reclamantă a sesizat în mod corect că aspectele procedurale arătate mai sus nu au făcut obiectul analizei instanței de fond, aceasta analizând și pronunțându-se doar asupra chestiunii relative la vechimea membrilor comisiei de control, celelalte aspecte rămânând neanalizate.

În consecință, recurentei-reclamante i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în vederea analizării aspectelor procedurale invocate cu privire la emiterea actelor atacate, care nu au format obiectul analizei instanței de fond, soluție care se impune pentru a nu priva părțile de un grad de jurisdicție.

În privința chestiunii referitoare la vechimea membrilor comisiei de control, instanța de recurs constată că prima instanță a reținut în mod corect că această condiție este îndeplinită, criticile recurentei-reclamante invocate prin cererea de recurs nefiind de natură să conducă la o altă interpretare.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat.

Potrivit art. 17 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului:

"(3) Sprijinul prevăzut la alin. (1) literele (a) și (b) este limitat la ratele maxime ale sprijinului prevăzute în anexa II. Respectivele rate maxime pot fi majorate în cazul tinerilor fermieri, al investițiilor colective, inclusiv cele legate de o fuziune a unor organizații de producători, și al proiectelor integrate care implică acordarea de sprijin în cadrul mai multor măsuri, al investițiilor în zone care se confruntă cu constrângeri naturale și alte constrângeri specifice, menționate la articolul 32, al investițiilor legate de operațiunile care fac obiectul articolelor 28 și 29 și al operațiunilor care beneficiază de sprijin în cadrul PEI privind productivitatea și durabilitatea agriculturii, în conformitate cu ratele sprijinului prevăzute în anexa II. Cu toate acestea, rata maximă a sprijinului combinat nu poate depăși 90%."

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din același regulament, forma în vigoare la data constatării neregulii, prin "tânăr fermier" se înțelege "o persoană cu vârsta de până la 40 de ani la momentul depunerii cererii, care deține competențele și calificările profesionale adecvate și care se stabilește pentru prima dată într-o exploatație agricolă ca șef al respectivei exploatații".

Potrivit art. 54 alin. (1) din Regulamentul nr. 1306/2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului:

"(1) Pentru orice plată necuvenită în urma unei nereguli sau a unei neglijențe, statele membre solicită recuperarea de la beneficiar în termen de 18 luni după ce un raport de control sau un document similar care semnalează apariția unei astfel de nereguli a fost aprobat și, după caz, primit de agenția de plăți sau de organismul responsabil de recuperare. Cuantumurile corespunzătoare sunt înregistrate în momentul prezentării cererii de recuperare în registrul debitorilor al agenției de plăți".

Art. 7 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 prevede că statele membre pot include în programele lor de dezvoltare rurală subprograme tematice care să răspundă nevoilor specifice, care se pot referi, printre altele, la tinerii fermieri, iar conform art. 7 alin. (3) teza a II-a din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013:

"(...) În cazul tinerilor fermieri și al zonelor montane, ratele maxime ale sprijinului pot fi majorate în conformitate cu anexa II. Cu toate acestea, rata maximă a sprijinului combinat nu depășește 90%."

Astfel, ratele din Anexa II a Regulamentului (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 pot fi majorate cu 20 puncte procentuale suplimentare, cu condiția ca rata maximă a sprijinului combinat să nu depășească 90 %, în cazul tinerilor fermieri astfel cum sunt definiți la articolul 2 din regulament sau cei care s-au stabilit în cei cinci ani anteriori cererii de sprijin.

Din interpretarea coroborată a art. 7 alin. (1) lit. a) cu art. 7 alin. (3) teza a II-a din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013, dar și cu celelalte texte legale invocate, reiese că sprijinul financiar nerambursabil poate fi acordat pentru tinerii fermieri conform cotelor stabilite la Anexa II din același regulament, care pot fi majorate cu 20%, evident sub condiția de a nu depăși 90% din totalul investiției, în ipoteza în care tânărul fermier îndeplinește și condiția de a-și fi întemeiat exploatație agricolă pe care o conduce cu cel mult 5 ani înainte.

Prin aceasta, legiuitorul european a urmărit să acorde un sprijin financiar majorat persoanelor care pot întâmpina dificultăți în realizarea proiectului dintr-o dublă perspectivă.

Cu alte cuvinte, majorarea cu 20% a sprijinului financiar, de care se prevalează recurenta-reclamantă, ar fi putut fi obținută de către aceasta doar dacă ar fi îndeplinit condiția constituirii exploatației agricole cu cel mult 5 ani înainte, deoarece recurenta a formulat cererea pentru acordarea sprijinului financiar tocmai pentru că îndeplinea condiția de a fi tânăr fermier.

Interpretarea pe care recurenta-reclamantă încearcă să o acrediteze este aceea că, în calitate de tânăr fermier, s-ar fi impus să beneficieze atât de acordarea sprijinului financiar în această calitate, cât și de majorarea acestuia, tot pe considerentul că este tânăr fermier, ceea ce ar fi condus la concluzia că toți tinerii fermieri ar fi trebuit să beneficieze de majorare. Or, o asemenea interpretare nu poate fi primită.

Prin urmare, cele două condiții se impuneau a fi îndeplinite cumulativ.

Dincolo de acest aspect, Înalta Curte constată că exploatației agricole a recurentei i-a fost atribuit codul unic de înregistrare la data de 11.03.2010, iar cererea de finanțare a fost depusă la data de 18.09.2015, cu depășirea celor 5 ani în care putea beneficia de majorarea sprijinului financiar.

În consecință, recurenta-reclamantă nu îndeplinea această condiție.

Totodată, se constată că, deși elementele în raport cu care s-a procedat la diminuarea sprijinului financiar subzistau la data depunerii cererii de finanțare, identificarea acestora a presupus o analiză coroborată a contractului de finanțare al recurentei în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei.

Este adevărat că AFIR avea obligația legală de verificare a condițiilor de eligibilitate înainte de acordarea sprijinului nerambursabil, însă atribuțiile intimatei-pârâte de verificare a îndeplinirii condițiilor de eligibilitate se întind pe toată durata de derulare a contractului, astfel că, dacă la momentul acordării tranșelor de plată nu au existat toate premisele constatate ulterior, nu se poate vorbi de faptul că prin depistarea acestora în cadrul unei acțiuni de control, autoritatea și-ar fi depășit atribuțiile.

Referitor la susținerea recurentei-reclamante în sensul că, nefiind identificată vreo culpă în ceea ce o privește, nu i se poate diminua suma inițial stabilită ca urmare a constatării unei nereguli, instanța de recurs constată că aceasta este nefondată, câtă vreme textul art. 54 alin. (1) din Regulamentul nr. 1306/2013 se referă la orice plată necuvenită în urma unei nereguli sau a unei neglijențe.

În consecință, soluția instanței de fond este corectă pe fondul cauzei, criticile recurentei subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind nefondate.

Prin urmare, având în vedere soluția instanței de recurs cu privire la criticile de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ., instanța de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., va judeca în limitele deciziei de casare, respectiv va analiza și se va pronunța asupra aspectelor de ordin procedural invocate de către reclamantă la pct. II al cererii de chemare în judecată, cu excepția chestiunii referitoare la cerința privind vechimea membrilor comisiei de control, pe care a analizat-o prin sentința recurată.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 91/CA din 09 mai 2018 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe cu privire la aspectele de ordin procedural invocate de către reclamantă la pct. II al cererii de chemare în judecată, cu excepția chestiunii referitoare la cerința privind vechimea membrilor comisiei de control, analizate prin sentința recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 91/CA din 09 mai 2018 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 17 martie 2021.