ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 623/2021

Ședința publică din data de 25 martie 2021

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 București la data de 29.03.2016 sub nr. x/2016, reclamanții A. și B. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primarul General și Primăria Sector 5 București, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate dreptul lor de proprietate prin uzucapiune asupra terenului în suprafață de 1600 mp situat în București, Drumul Luptătorilor Antifasciști nr. 50bis.

Prin sentința civilă 7747/3.11.2016 Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția necompetenței materiale, cauza fiind declinată în favoarea Tribunalului București, în raport de valoarea obiectului cauzei.

Prin sentința civilă nr. 1339/2.10.2017 Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția lipsei capacității de folosință a Primăriei Sectorului 5 București și a anulat cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acest pârât. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București ca neîntemeiată și a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 1304/A din 30 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 1339/02.10.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a schimbat, în parte, sentința apelată în sensul că a admis, în parte, cererea.

A constatat că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1600 mp, situat în București, Drumul Luptătorilor Antifasciști nr. 50 bis, cu următoarele vecinătăți și dimensiuni: la N - Drumul Luptătorilor Antifasciști - 24,5 ml, la E - proprietatea C. - 41 ml, la S - teren liber - 40,85 ml, la V - stația D. - 63,93 ml, prin uzucapiunea de 30 de ani.

A menținut restul dispozițiilor sentinței referitoare la anularea cererii formulate în contradictoriu cu Primăria Sectorului 5 București.

Împotriva deciziei pronunțate de curtea de apel, pârâtul Municipiul București prin Primarul General a declarat recurs.

Pârâtul a susținut că au fost greșit aplicate prevederile art. 1846, art. 1847, art. 1890, Legea nr. 422/2001, precum și art. 36 din Legea nr. 18/1991.

A susținut că este corectă susținerea instanței de fond, în sensul că reclamanții nu au făcut dovada caracterului public al posesiei, inclusiv prin înscrierea în evidențele fiscale, în calitate de proprietar.

În plus, a susținut că din înscrisurile aflate la dosar, respectiv adresa emisă de Direcția Patrimoniu, rezultă că imobilul nu se identifică cu adresa poștală și se află într-o zona cu loturi de teren ce au făcut obiectul Legii nr. 18/1991.

Singurele probe ale reclamanților sunt cele testimoniale, care nu se coroborează și cu alte probe.

În drept au fost invocate art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 1 octombrie 2020 a fost admis, în principiu recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar General împotriva deciziei civile nr. 1304A din 30 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și a fost fixat termen de judecată la data de 25 martie 2021.

Intimații reclamanți au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrare, iar pe fond, respingerea lui, ca nefondat.

Intimații reclamanți au depus note scrise, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile art. 488 pct. 8 C..pr.civ., Înalta Curte reține următoarele: Astfel, în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pârâtul a arătat ca instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 1846, art. 1847, art. 1890 C. civ., ale Legii nr. 422/2001, art. 36 din Legea nr. 18/1991, în condițiile în care imobilul nu se identifică cu adresa poștală, că acesta se află într-o zonă cu loturi de teren ce au făcut obiectul Legii nr. 18/1991 și că singurele probe ale reclamanților sunt doar cele testimoniale, ce nu se coroborează cu alte probe.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material) indicat de pârât ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reține că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în cauza dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză.

Or, din enumerarea criticilor din cererea de recurs, nu rezultă că instanța de apel ar fi încălcat sau apreciat greșit vreo normă de drept material în raport de obiectul dedus judecății ce vizează o acțiune în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune de 30 de ani asupra terenului în suprafață de 1600 mp situat în București, Drumul Luptătorilor Antifasciști nr. 50bis, acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 1890 C. civ.

În ceea ce privește prescripția achizitivă - uzucapiunea - Înalta Curte reține că aceasta constituie un mod de dobândire a proprietății sau a altor drepturi reale prin posesia neîntreruptă asupra unui imobil pe o perioadă și, în condițiile prevăzute de lege. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1890 C. civ., pe care instanța de apel și-a argumentat soluția, pentru a se putea dobândi proprietatea bunului prin uzucapiune, cel care invocă acest mod de dobândire a proprietății trebuie să îndeplinească două condiții: să posede bunul în tot timpul prevăzut de lege, anume 30 de ani și posesia să să fie utilă, în sensul că posesia nu trebuie să fie afectată de vreunul din viciile discontinuității, violenței, clandestinității și echivocului.

Potrivit art. 1847 C. civ. "pentru a se prescrie se cere o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar."

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte reține că instanța de apel a analizat raporturile juridice dintre părți prin prisma dispozițiilor legale enunțate, în condițiile în care a reținut că reclamanții sunt posesori ai bunului din litigiu, că posesia exercitată are caracter util, nefiind viciată, că în ceea ce privește elementul intențional, de a stăpâni bunul sub nume de proprietar, în cauză este aplicabilă prezumția legală relativă reglementată de art. 1854 C. civ.

De asemenea, Înalta Curte constată că în analiza condițiilor prevăzute de art. 1890 C. civ., instanța de apel a avut în vedere și expertiza în specialitatea topografie ce a avut ca obiectiv identificarea și amplasamentul imobilului, expertiză întocmită de expert E., precum și faptul că în apel a fost depus și avizul OCPI - BCPI Sector 5 București.

Prin urmare, sunt nefondate și susținerile pârțâtului legate de neidentificarea imobilului.

Din perspectiva celor expuse, cum niciuna din susținerile pârâtului nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar General împotriva deciziei civile nr. 1304A din 30 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU CESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar General împotriva deciziei civile nr. 1304A din 30 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 martie 2021.