ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 567/2021

Ședința publică din data de 18 martie 2021

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la 10 mai 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., să se constate că terenul situat în București, Bd. x 1864 nr. 103, proprietatea sa, se identifică, în fapt, la adresa București, str. x, sector 6 și se suprapune peste proprietatea pârâtei, înscrisă în CF x a Unității Administrativ Teritoriale Sector 6.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 35 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 7491 din 16 noiembrie 2018, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin decizia nr. 180 din 1 februarie 2019, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția inadmisibilității, invocată de pârâtă prin întâmpinare și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. (fostă B. SA), ca inadmisibilă, luând act că pârâta solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.

Prin încheierea de dezbateri de la termenul din 3.06.2020, care face corp comun cu decizia nr. 406 din 9 iunie 2020, Curtea încuviințat, în condițiile art. 39 alin. (2) C. proc. civ., cererea de intervenție formulată în apel, în sensul dobândirii calității de intimate-pârâte de către D. S.R.L. și E. S.R.L., alături de intimata-pârâtă C. S.A..

Prin decizia nr. 406 din 9 iunie 2020, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 180 din 1 februarie 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatele - pârâte D. S.R.L., E. S.R.L. și C. S.A..

Împotriva deciziei nr. 406 din 9 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs reclamantul A..

În cuprinsul cererii de recurs, ulterior expunerii situației de fapt, reclamantul a susținut că nu a formulat o cerere în revendicare, ci a solicitat lămurirea situației de drept a imobilului aflat în proprietatea sa, respectiv identificarea acestuia, prin raportare la adresa inițială (București, Bd. x 1864 nr. 103, sector 6) și la sistematizarea zonei în care acesta se află.

Făcând referire la raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul F., recurentul a menționat că terenul său se află, în prezent, în București, str. x, având un alt aliniament, urmare sistematizării. Situația în care un terț se pretinde proprietar nu este de natură să atragă automat respingerea acțiunii, ca inadmisibilă, întrucât se impune a se analiza dacă și pentru ce motiv se poate introduce o acțiune în realizare.

Recurentul a susținut că, în cazul în care instanța va ajunge la concluzia că acțiunea este inadmisibilă, este necesar să se precizeze în considerente care este acțiunea în realizare ce poate fi formulată.

În drept, recurentul a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 22 septembrie 2020, fiind repartizat aleatoriu Completului nr. 8.

Prin rezoluția din 5 octombrie 2020, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin întâmpinare, intimatele-pârâte D. S.R.L. și E. S.R.L. au invocat, în principal, nulitatea recursului pentru neîncadrarea motivelor în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, au solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Recurentul nu a depus răspuns la întâmpinare.

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reținut că, deși decizia nr. 406 din 9 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie este susceptibilă de recurs, potrivit art. 483 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 35 C. proc. civ., motivele de recurs invocate nu pot fi încadrate într-unul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., întrucât vizează situația de fapt și evaluarea probatoriului administrat.

Prin rezoluția din 28 ianuarie 2020, s-a stabilit termen la 18 martie 2021, pentru discutarea admisibilității în principiu a recursului.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a rămas în pronunțare, cu prioritate, asupra excepției nulității recursului, invocate de intimatele-pârâte D. S.R.L. și E. S.R.L. prin întâmpinare, din perspectiva neîncadrării motivelor în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Analizând recursul sub aspect formal, din perspectiva excepției de nulitate invocate de intimatele-pârâte D. S.R.L. și E. S.R.L. prin întâmpinare, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Din coroborarea acestor prevederi legale cu cele ale art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., care reglementează limitativ cazurile de casare, reiese că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, anume argumentele de natură juridică pentru care recurentul înțelege să critice hotărârea atacată.

Recursul declarat în cauză nu se circumscrie acestor dispoziții legale, întrucât, din conținutul memoriului căii de atac nu rezultă care sunt motivele de nelegalitate pe care aceasta este fundamentată, recurentul necombătând considerentele instanței de apel, care a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului, reținând, în esență, că reclamantul nu a criticat statuările instanței de fond cu privire la inadmisibilitatea acțiunii în constatarea unei situații de fapt, ci considerente suplimentare și subsidiare.

Prin motivele expuse în memoriul de recurs, recurentul a susținut că ceea ce a dedus judecății este o cerere prin care a solicitat lămurirea situației de drept a imobilului aflat în proprietatea sa, respectiv identificarea acestuia, prin raportare la adresa inițială (București, Bd. x 1864 nr. 103, sector 6) și la sistematizarea zonei în care acesta se află, iar nu o cerere în revendicarea acestui bun.

În sprijinul susținerilor sale, recurentul a făcut referire la raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul F., menționând că terenul său se află, în prezent, în București, str. x, având un alt aliniament, urmare sistematizării.

Totodată, a menționată că, în situația în care instanța va ajunge la concluzia că acțiunea este inadmisibilă, este necesar să se precizeze, în considerente, care este acțiunea în realizare ce poate fi formulată.

Analizând criticile invocate, Înalta Curte reține că recurentul a ignorat specificul căii extraordinare de atac a recursului, prin intermediul căreia pot fi valorificate doar motivele referitoare la greșita aplicare a legii de către instanța de apel, care, în speță, a reținut că recurentul nu a combătut în apel raționamentul instanței de fond referitor la inadmisibilitatea constatării unei situații de fapt, ci numai pe cel referitor la caracterul subsidiar al acestei acțiuni.

Fiind în eroare asupra funcției căii extraordinare de atac a recursului - cea de a asigura, exclusiv, controlul de legalitate al hotărârii pronunțate în apel - recurentul a dedus judecății, în recurs, aspecte ce nu pot fi încadrate în dispozițiile legale mai sus menționate, cu precădere în cele ale art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate ca fiind incidente în cauză, întrucât acestea sunt străine de raționamentul judiciar al instanței de apel, nu reprezintă critici concrete ale hotărârii atacate, ci expuneri ale unor nemulțumiri cu privire la situația de fapt, din perspectiva administrării probatoriului.

Or, motivarea recursului înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Față de considerentele expuse, reținând că recurentul nu a dezvoltat critici care să vizeze nelegalitatea deciziei atacate, iar în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate de instanță, din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., și având în vedere dispozițiile art. 486 alin. (3) din acest act normativ care sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 406 din 9 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 406 din 9 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 martie 2021.